De ce ”presiunea străzii” are efect imediat doar în unele cazuri? Vezi cazul Ionuț Anghel versus Roșia Montana

Moartea lui Ionuț, copilul ucis de maidanezi, încă suscită interes. Deși Ionuț a decedat pe data de 02.09.2013, noi dovezi apar pe zi ce trece, dovezi găsite de terți deși ele ar fi trebuit găsite de polițiști și procurorul de caz. Cum este posibil așa ceva? Este pentru că organele de cercetare nu și-au făcut datoria la momentul respectiv, fie din indolența autorităților caracteristică zilelor noastre și din graba de a închide cu ”succes” un dosar, fie din cu totul alte motive. Care sunt noile dovezi? Deocamdată sunt două: caseta sau casetele cu înregistrările video ale camerelor din parc și mai nou (azi) o folie folosită de obicei de către poliție la împachetarea cadavrelor ascunsă într-un tufiș din râpă și un costum pe care îl poartă criminaliștii abandonat în apropiere. http://www.wowbiz.ro/descoperirea-macabra-facuta-de-un-grup-de-bucuresteni-in-rapa-mortii-lui-ionut-au-gasit-o-folie-de-acoperit-cadavrele–plina-cu-sange_69850.html

Vreau de la  bun început să subliniez că acest articol n-are nici o legătură cu faptul că eu sunt împotriva uciderii în masă a câinilor vagabonzi. Nu mă interesează nici faptul că bunica n-a avut grijă de copii așa cum ar fi trebuit. Ce mă interesează pe mine este modul cum și-au făcut datoria organele abilitate prin lege cu elucidarea cazului. Unii vor spune: despre ce caz să mai fie vorba când era clar ca lumina zilei că maidanezii l-au sfâșiat? Nu dragi compatrioți, nu este așa. Procurorul și poliția nu procedează ( sau n-ar trebui să procedeze) astfel. Ei trebuie să-și facă datoria tocmai pentru a credita sau discredita orice fel de ipoteză. Cel puțin așa am învățat eu la școala aia care se numește facultate de drept..  Un procuror n-are voie, în timpul serviciului, să se lase influențat nici de sentimente și nici de convingeri personale. El trebuie să-și facă datoria în cel mai corect mod cu putință. Nu știm ce s-a întâmplat la fața locului, nici în momentul când gardianul din parc, condus de fratele lui Ionuț, a ajuns acolo și nici când au sosit organele în drept. Curios cum, în societatea curioasă  și ahtiată după senzațional în care trăim astăzi, nimeni din cei din împrejurimi, care în mod cert au auzit discuția dintre gardian, cel care a adus copilul, fratele lui Ionuț și bunica acestuia, nu s-a dus să vadă ce s-a întâmplat acolo și, și mai curios, în epoca telefoanelor cu camere foto și video din ce în ce mai performante, nimeni n-a făcut măcar o poză la fața locului, până la sosirea legistului și a procuraturii. De  ce nimeni nu prezintă o poză cu cadavrul copilului. Să nu-mi spuneți că din respect pentru mort și pentru familia lui, că nu ține. Zilnic ne sunt prezentate la tv și în media poze oribile care nu țin cont de sentimentele nimănui. Cu atât mai mult cu cât o poză cu cadavrul copilului mutilat și ucis de maidanezi ar fi închis gura multora dintre iubitorii de animale. Nimeni, în afară de legist,organele de cercetare și familie, nu a văzut cadavrul. Am citit doar tot felul de declarații ale unora și altora, cum că cadavrul i-a fost dat tatălui cu o pungă pe cap pentru că ” i se scurgea creierul în afară”. Este o aberație. Dacă ar fi fost așa, primul lucru pe care l-ar fi mâncat câinii era creierul. Doi, morga nu poate da cadavrul într-o astfel de stare familiei. Una dintre obligațiile celor de acolo este cosmetizarea cadavrului, după autopsiere, tocmai pentru a nu produce și mai multă suferință aparținătorilor. Deci acestă relatare este falsă.

Ce a declarat legistul pentru presă: “Cainii au atacat ca sa ucida si sa manance”, a declarat ingrozit medicul legist care s-a ocupat de autopsia baietelului de patru ani, sfasiat de maidanezi in Capitala.

“Doar talpile mai erau intregi, restul corpului era acoperit cu sute de muscaturi”, iar copilul a murit din cauza hemoragiei.
“Va puteti inchipui un asa copil fara scalp si fara fata …. eu nu mai am cuvinte”
“Au actionat exact prin instinctul lor primar de animale care ucid ca sa manance. Arata ca o prada. O hemoragie externa masiva, putem adauga si factorul durerii si factorul spaima. Este ceva ingrozitor”, a spus Abdo Salem – medic legist.

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/copilul-muscat-de-caini-in-parcul-tei-avea-sute-de-plagi-si-a-murit-din-cauza-hemoragiei-externe.html

Se presupunem însă că într-adevăr Ionuț a fost atacat de maidanezi. Dintr-un copil de 4 ani, atacat de 6 maidanezi înfometați, în timpul scurs de la începerea atacului și până la găsirea lui, ar fi trebuit să rămână doar o masă informă de piele și oase iar locul ar fi trebuit să fie plin de sânge, având în vedere că în momentul în care câinii au început să-l sfâșie măcar una dintre mușcături trebuia să fii secționat vreo arteră și sângele să fii împroșcat împrejur. Chiar dacă câinii ar fi lins sângele de pe jos, blana și botul trebuiau să le fie pătate cu sângele micuțului iar pe pământ rămâne urma. Există lămpi speciale care pun în evidență locurile unde a fost sânge chiar dacă acesta a fost spălat sau zugrăvit. Pământul, pereții, podelele din lemn sau ceramice sunt mase poroase care absorb din lichidele vărsate pe ele. Cu atât nai  mult dacă lichidul este sânge. Din ce am citit doar un câine avea urme de sânge pe bot, probabil cel care s-a dus să miroasă trupul și a constatat că e mort. Dacă totuși câinii, fiind foarte înfometați, au tăbărât pe cadavru atunci lipsa sângelui la fața locului și de pe blana animalelor semnalează faptul că trupul era deja mort când a fost adus în acel loc. Acestea sunt doar câteva constatări de bun-simț, care nu necesită o pregătire medicală înaltă și nici una criminalistică. Nicăieri n-am citit însă despre așa ceva.

Pe de altă parte se spune că Andrei, fratele lui Ionuț, ar fi scăpat doar cu câteva mușcături. Ceva nu e în regulă aici. Dacă ar fi fost așa copilul ar fi fugit urlând iar pantalonii sau hainele de pe el ar fi fost sfâșiate. În mod normal, toată presa ar fi arătat măcar imaginile cu mușcăturile suferite de Andrei. Nicăieri nu se spune că pe lângă spaima trasă și șocul morții fratelui său, copilul a trebuit să sufere și experiența, destul de traumatizantă pentru un copil, a vaccinului antirabic. Cu atât mai mult, dacă acesta a fost mușcat de acei câini, medicul legist trebuia să preleveze probe atât din mușcăturile de pe trupul neînsuflețit cât și din rănile lui Andrei, pentru că nu doar rabia este microbul purtat de maidanezi. Chiar dacă medicul care a făcut autopsia este arab, nu pot să cred că a fost chiar atât de lipsit de profesionalism, cu atât mai mult cu cât este vorba despre niște copii. În înregistrarea camerelor cu Andrei adus de străinul, pe care gardianul l-a lăsat să plece fără a-i cere vreo dată de contact ( în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva), nu  se vede ca Andrei să aibă hainele sfâșiate sau să arate că ar avea vreo leziune undeva. În schimb el are o altă bluză decât cea surprinsă de camere mai devreme. Mă îndoiesc că un copil care vine în parc într-un tricou cu mânecă scurtă, își ia o bluză cu mânecă lungă după ce începe să se joace prin parc. Dar să presupunem că bunica a fost cea care i-a dat bluza cu mânecă lungă. Totuși nici bluza și nici pantalonii nu par a fi sfâșiați, cu atât mai mult dacă copilul a rupt-o la fugă în momentul când a fost atacat și mușcat de câini.

În ce privește organele de cercetare, adică procuratura și poliția, mi se pare foarte ciudat că au făcut reconstituirea abia după 4 zile. ” Reconstituirea a fost realizata la patru zile dupa ce Ionut si-a pierdut viata. Pana ieri, rapa in care a fost gasit trupul baietelului a fost aproape in totalitate defrisata, gunoaiele incarcate in camioane, iar copacii taiati si pusi pe foc.” http://www.wowbiz.ro/descoperirea-macabra-facuta-de-un-grup-de-bucuresteni-in-rapa-mortii-lui-ionut-au-gasit-o-folie-de-acoperit-cadavrele–plina-cu-sange_69850.html

”Mai mult, un element bizar a ieşit la iveală în timpul anchetei. În locul în care a fost găsit trupul neînsufleţit al lui Ionuţ, anchetatorii au găsit, pe lângă jucăriile celor doi fraţi (două pistoale cu apă), o minge nouă, care nu le aparţinea băieţilor”.


http://www.romaniatv.net/dezvaluiri-bomba-despre-moartea-copilului-ucis-de-cainii-maidanezi-in-capitala_98181.html#ixzz2fRTe9N3y

Toate aceste lucruri nu fac decât să pună sub semnul întrebării modul în care s-a desfășurat ancheta și să discrediteze organele de cercetare. Mi-e greu să cred că a existat o lipsă atât de mare de profesionalism, cu atât mai mult cu cât cazul era foarte mediat. Desigur că s-au mai întâmplat astfel de cazuri lipsite de profesionalism, dar ele încercau să protejeze persoane sus-puse implicate sau anumite interese. Acest caz nefericit putea fi rezolvat clar și simplu, fără a ridica nici cea mai mica îndoială dacă totul s-ar fi făcut ca la carte.

Despre firma pe terenul căreia s-a petrecut nenorocirea și care deținea câinii ucigași nu mai pomenește nimeni nimic. Dacă lucrurile stau așa cum se spune, firma ar trebui să se afle sub anchetă și în acest caz juristul sau avocatul care o reprezintă a avut acces la dosarul cazului și a văzut toate probele atașate în el. Chiar nici un ziarist n-a fost curios să discute cu firma respectivă? Cu paznicul? Ceva este dubios aici și mă refer la presă de data aceasta. Au refăcut traseul, au găsit înregistrările din parc, ” LIBERTATEA a aflat că puştiul a fost găsit de un bărbat care se ocupa cu paza terenului din apropierea parcului. Andrei era aparent dezorientat şi speriat şi spunea că s-a pierdut de bunica lui şi vrea să ajungă la ea în parc.

Cum acesta nu putea să părăsească locaţia, l-a rugat pe bărbatul misterios care apare în filmuleţ să îl ia pe copil să îl ducă în parc pentru a-şi găsi bunica. http://www.libertatea.ro/detalii/articol/copil-omorat-maidanezi-frate-barbat-video-parc-464188.html, și nu i-au putut contacta pe cei de la firma în cauză? Mi-e greu să cred asta.Ori firma respectivă este vinovată dar este prea importantă pentru a putea face obiectul unei anchete și de aceea tot apar așa-zise noi dovezi, care să tărăgăneze lucrurile, cel puțin aparent, până își găsește românul altă știre de senzație ori lucrurile stau cu totul altfel și anchetatorii, pentru a nu stârni panică în rândul populației, cum le place lor să spună atunci când vor să ascundă adevărul, au cu totul o altă variantă decât cea prezentată oficial.

Cert este un lucru: maidanezii vor fi uciși, Primăria Capitalei a mai pus-o de-o afacere de milioane de lei care se vor scoate din buzunarele românilor, atât pro cât și contra eutanasierii câinilor, și vor intra în buzunarele largi și încăpătoare ale lui Oprescu& Co, media și-a făcut plinul la audiență și tiraje, iar atenția populației a fost distrasă timp de două săptămâni de la alte lucruri, mult mai importante aș spune eu ( moartea unui copil este un lucru foarte important dar zilnic mor copii în spitale, pe străzi sau acasă, din cauza neglijenței unora sau altora și totuși nimeni nu face atâta caz pentru asta) cum ar fi de exemplu acordul cu FMI sau cazul Roșia Montana. Curios nu, cum Parlamentul a votat urgent, sub presiunea străzii,legea eutanasierii maidanezilor dar comisia specială pentru Roșia Montana și-a acordat un răgaz de o săptămână pentru a se deplasa la fața locului. De ce? Pentru că între timp poate protestatarii se risipesc și pe urmă Statul își poate vedea în continuare liniștit de afaceri. Ceea ce cred că s-a și întâmplat pentru că de vreo două-trei zile n-am mai auzit nimic despre ei.

Pentru mine un lucru e sigur: ” presiunea străzii” are efect doar atunci când Guvernul dorește acest lucru. Nu este legată de numărul protestatarilor, ci ceea ce se cere.

Acum când am terminat de scris acest articol a mai apărut o știre despre Ionuț. Citiți-o și vedeți dacă am greșit în presupunerile mele sau nu. http://www.evz.ro/detalii/stiri/filmul-real-in-cazul-mortii-lui-ionut-anghel-1058193.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=realitatea

P.S. Vadim Tudor, care este considerat nebun, a avansat ipoteza unui violator. Eu, care probabil sunt și mai nebună, avansez o  alta: oare copilul mai avea organele în el?

7 thoughts on “De ce ”presiunea străzii” are efect imediat doar în unele cazuri? Vezi cazul Ionuț Anghel versus Roșia Montana

  1. CIA are niste inchisori si sedii in Romania. In SUA , sacrificiile ritualice de copiii sunt numeroase si legate de activitatile ,,black ops” ale CIA. Acest caz este din ce in ce mai dubios. Poate fi si prostia si lipsa de profesionalism a functionarului public roman, dar poate sa fie si un prim caz de tipul JonBenet Ramsey in Romania. Se impusca multi iepuri: se ,,sacrifica” un copil (iata mama lui vorbeste de un sacrificiu http://www.gandul.info/stiri/mama-copilului-care-a-murit-muscat-de-caini-se-pare-ca-sacrificiul-lui-ionut-nu-a-fost-in-zadar-11395169 ), se traumatizeaza altul (caruia apoi i se pot aplica cu succes tehnicile dezumanizante de control mental), se voteaza repede o lege sinistra, se manipuleaza si diversioneaza opinia publica samd. Eu as fi curioasa cine sunt parintii, cu ce se ocupa ei. Cineva zicea ca tatal copilului are legatura cu terenul pe care a fost gasit http://xnici.wordpress.com/2013/09/25/stire-bomba-tatal-lui-ionut-a-facut-afaceri-cu-videanu/

  2. Eu am ajuns aici cautând pe Google Andrei+vaccin antirabic. Și asta pentru ca mi se părea suspect că nicăieri nu scrie că i s-ar fi făcut vaccinul. Deci, sau nu a fost mușcat, sau medicii care l-au tratat nu știu un lucru elementar, pe care până și omul de pe stradă îl știe, care dintre ele? De ce a dispărut omul care l-a înapoiat bunicii pe Andrei, și de ce a apărut acum cu un avocat, că doar omul a făcut o faptă bună, nimeni nu-l acuza de nimic…Toată povestea asta prea e cusută cu frânghie roșie…

  3. O alta ipoteza: sacrificiu ritualic? Asta daca exista cu adevarat un cadavru… Reactia “rudelor” este un pic nelalocul ei. Partea cu cainii(maidanezi sau de lupta, mai degraba de lupta), chiar daca a fost cauza directa decesului, ar putea fi acoperirea a ceva mult mai rau. Exista si multe asemanari cu acel caz de la o scoala de prin state, destul de recent, in care au fost impuscati niste copii destul de mici ca varsta

    • @ timisorean1
      Numai Dumnezeu știe în momentul de față ce s-a întâmplat acolo.Totuși există prea multe ”bâlbâieli” ale procuraturii, într-un caz care ar fi trebuit să fie simplu și clar ca lumina zilei.sunt din ce în ce mai convinsă că lucrurile au stat altfel. nu vă așteptați la schimbări radicale ale rezoluției pentru că n-o să-și dea singuri cu stângu-n dreptu’. Este o adevărată mizerie ce se întâmplă în România la ora actuală. nu este posibil ca IML-ul să spună că nu are kituri de testare ADN. Atunci de ce mai există?

  4. copilul purta salopeta cu platcute inalte, dar “a fost gasit cu pantalonii in vine”

    cat interes au niste caini sa-si dezbrace “pranzul”?

    • @ doar o constatare
      asta e la fel ca faptul ca erau sute de muscaturi pe trupul copilului dar doar un singur caine era murdar de sange pe bot si a fost luat pentru analize.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s