E VREMEA SPANACULUI,NU MAI AVEM PREA MULT TIMP!

Am citit cu durere in suflet articolele referitoare la mitingul anti-cip din 7 martie. Ma asteptam sa fie putini participanti, dar nu chiar atat de putini (2-300 persoane). Ce sa insemne asta? Ca suntem chiar atat de putini crestini in Romania? Ca indiferenta romanului fata de ce se intampla in tara lui este atat de mare in cat nici atunci cand este vorba despre incalcarea drepturilor lui fundamentale nu-l mai intereseaza? Ca exista o spalare a creierului atat de avansata incat numai grija zilei de maine o mai are sau ca toti carcotesc pe la colturi dar aproape nici unul nu are curaj sa iasa inainte atunci cand e momentul?  Cred ca nicicand n-au fost mai dezbinati romanii ca acum. Celor care insa cred ca lupta pentru o cauza dreapta vreau sa le dau inca un motiv de intarire in lupta lor impotriva pecetluirii.

Să vedem, însă, ce a spus şi Cuviosul Paisie.
„3. „Când va fi vremea spanacului…” – Cuviosul Paisie Aghioritul

Câţiva militari aşteptau la gardul chiliei Părintelui, la Panagouda. Şi-au ridicat ochii ş l-au văzut venind către ei. A deschis poarta de sârmă şi le-a urat bun venit. Le-a pregătit să se aşeze sub un copac şi a-nceput să discute cu ei. La un moment dat, unul dintre ei i-a spus: Nu mai suport, gheronda. M-am săturat de militărie… Părintele s-a întors, l-a privit şi i-a spus: Tu n-o să renunţi. Tu o să fii Comandantul Apărării atunci când ne vor ataca turcii… Toţi l-au privit plini de uimire. Şi când va fi, gheronda, treaba asta ?, l-au întrebat. Când va fi vremea spanacului, le-a zis, şi a schimbat apoi vorba.

Au trecut mulţi ani de atunci, gheronda Paisie a adormit iar respectivul a rămas în cadrul armatei şi a avansat în grad. În prezent, el este Comandantul Armatei, domnul general Grapsas… Constituie oare acestea profeţii ? Dacă da, acum se împlinesc, din moment ce suntem deja în „vremea spanacului”…”(Calauza ortodoxa-06 februarie 2009).

 De ce va dau acest exemplu? Pentru ca este mai de actualitate ca oricand. Dar sa va explic pe rand. In Grecia exista o lege prin care se stipuleaza ca nici un conducator al fortelor de ordine(armata, politie) nu poate sta in aceasta functie mai mult de doi ani. Pana anul acesta, in luna martie, nimeni nu a stat mai mult de un an in acesta functie cu exceptia comandantului general al Politiei Elene, caruia i s-a permis acest lucru in anul 2004, cu ocazia J. O. de la Atena. A fost singura exceptie de la lege si mai ales de la practica. Anul acesta, pe 4 martie a avut loc intrunirea consiliului de ministri in vederea numirii noilor comandanti generali. Si stupoare, generalul Grapsas a fost lasat pentru inca un an drept Comandant al Armatei Elene, spre stupoarea chiar si a grecilor. De ce? Nu exista, cel putin oficial, nici un motiv de temere pentru statul elen ca ar putea fi atacat. Nu cred ca ministrii au tinut cont de previziunile Cuv. Paisie . Si totusi generalul Grapsas este in functie. Sa fie oare doar coincidenta asa cum sustin multi ce se uita prin blogg-urile ortodoxe si nu cred o iota din ceea ce se scrie acolo? Eu nu cred. Grapsas va mai putea fi Comandantul Armatei doar pana la anul(2010-martie) dupa care obligatoriu va trebui schimbat.

Dupa stiinta semanarea spanacului de primavara incepe la inceputul lunii martie (cel tarziu in aprilie daca martie e foarte friguros)si se recolteaza la 40-50 de zile de la semanare. O alta coincidenta? In Grecia sunt deja pomi infloriti de la sfarsitul lunii februarie iar spanacul s-a semanat deja. Prima recolta va fi dupa 40-50 de zile, adica de Sfantul Paste.

„Cine are urechi de auzit sa auda”( Marcu-4.23)

Astazi de Sfintii 40 de Mucenici doresc din toata inima, celor ce cred cu adevarat in Iisus, sa aiba incredere in inimile lor: ” Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi .”(Ioan-8.32)

DUMNEZEU sa ne intareasca pe toti si sa ne ajute! Amin.

372 de comentarii la „E VREMEA SPANACULUI,NU MAI AVEM PREA MULT TIMP!

  1. „Când va fi vremea spanacului…”
    dupa mintea mea pacatoasa, vremea spanacului este vreamea cand grecii vor supravetui cu ajutorul spanacului, cind va veni foamea.

    • @ Veaceslav
      vremea aia nu e departe. acum au pregatit legea ca banca sa poata lua casele celor datornici. in curand cred ca nici spanac nu vom mai putea manca pe aici.

      • Mucenico,
        De ce nu veniti voi acasa, ca multi altii care au lasat strainataturile cele amare ???
        Sunt greci destui si in România ca sotul tau si copiii sa nu se simta straini….Pana mai puteti , vorba Parintelui Arsenie,…
        Romania a fost de multe ori tara de refugiu pentru greci.

  2. Mucenico,
    Dă şi tu un semn de viaţă, că parcă ăia de la „Naţ-o&mUE Inc. ” te-au lichidat… !!!
    Toţi Păcăiţii îşi fac de cap pe blogul tău !

  3. Mi-a placut ”minunea din videoclip cu acel botez.Am o nelamurire;Unde ati citit in Biblie ca omul care se boteaza trebuie scufundat de trei ori in apa???…ca trebuie botezati in Numele Tatalui…al Fiului..si a Duhului Sfant asta scrie negru pe alb,dar scufundarea de trei ori NU SCRIE…deci sa ramanem la Scripturi.:)) si sa nu adaugam NIMIC..Apocalipsa20/vs18-19…amin

    • Mai , ia lumineaza-ne tu pe noi unde ai gasit scris in Biblie ca botezul trebuie facut printr-o singura afundare ? Sau prin 2 sau prin 4 sau prin oricate faceti voi acolo la ereticii vostri ???

    • Ia „lumineaza-ne” tu unde arata Biblia prin cate afundari trebuie facut botezul !
      Zice pe undeva ? Daca nu , mergi fuguta la ereticii tai si invata-i si pe ei , ca doar si modul in care fac ei „botezul” nu e reglementat in Biblie !!!

      • Sa te lumineze Cuvantul Lui Dumnezeu crestine(!?)eu am constatat un fapt.Oare Ioan care boteza pentru iertarea pacatelor,ai scufunda de trei ori?…nu prea cred(nici nu scrie)numai fariseii vor sa iasa in evidenta,sa dovedeasca ca nimeni nu sunt ca ei.Daca aici pe pamant eu ca CRESTIN sunt numit de altul CRESTIN (faptele vorbesc)eretic,avand acelasi Mantuitor ,oare cum vom coabita(Ponta vs Basescu)in Imparatia Lui Dumnezeu???…:)))Sa meditez la ce-ti spun;”Cei din Rai se vor minuna de cei care vor intra,si cei ce vor intra se vor minuna de cei care ai vor vedea acolo”’…Pace tie cititorule..:)

      • Te amagesti ca esti crestin , insa eu nu pot sa iti spun decat adevarul – esti eretic .
        In ce priveste fondul problemei ridicate de tine , inteleg ca te deranjeaza numai ca modul in care noi botezam nu e prevazut de Biblie , iar faptul ca modul in care voi “botezati”, nu are temei scripturistic , deasemenea – nu te incomodeaza . Ne prea e corect sa reprosezi altuia o situatie in care te gasesti si tu , nu ?

      • Vad ca ne intindem la replici in ”casa” mucenitei..:))iertare surioara,daca consideri ca am depasit masura te rog sa-mi lasi un mesaj.
        D-le Marin(nu vrei sa fi frate cu mine)sa dezbatem problema Botezului ,dar dupa Scripturi(Biblia Cornilescu)In Biblie sta scris;”17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”’Romani10/vs17…Deci credinta vine prin AUZIRE a Evangheliei!!!…Intrebare;CUM AUDE UN BEBELUS EVANGHELIA???…In Biblie au fost botezati numai cei care au AUZIT Evanghelia(famenul;Corneliu;Saul)…si tot in Ep.Romani sta scris;”’9 Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
        Mat 10.32; Luc 12.8; Fapt 8.37;
        10 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,””….Deschide-ti mintea d-leMarin si te minuneaza,ca dupa ce AUZI evanghelia trebuie s-o CREZI(poate un bebe sa creada???)…dupa care trebuie sa marturisesti cu GURA TA…de bebe?????????…nu a nasiei …moasei..:))))))))))))))))))…Te rog sa ma ierti daca am depasit limita bunei cuviinte dar …STA SCRIS…si eu NU POT sa trec peste ce este scris…Astept raspunsul domniei voastre…multa Lumina d-le Marin.

      • De fapt , daca ai citit Biblia cu atentie , si ai incerca sa judeci cu mintea ta , in afara indoctrinarii la care esti supus de adunarea eretica din care faci parte , ai descoperi alte sensuri cu totul nebanuite in Sfintele scripturi .
        Vezi in Faptele Apostolilor 16,15 cum Lidia se boteaza impreuna cu toata casa ei ( asta include si copii si bebelusii , e vorba de TOATA casa ei ) .
        De asemenea sunt inca multe alte exemple in care se vorbeste de botezul intregii case a celor ce credeau .
        De actualitate sunt vorbele Mantuitorului – va rataciti nestiind scripturile si puterea lui Dumnezeu !!!
        Ia citeste in Evanghelia dupa Luca cum Sfantul Ioan Botezatorul nenescut fiind salta de bucurie in pantecul Elisabetei simtind prezenta Mantuitorului Hristos intrupat in Sfanta fecioara Maria si a Duhului Sfant !
        Si tu afirmi ca bebelusii sunt creati fara instrumente prin care sa poata simti/crede prezenta Dumnezeirii …
        Apropo , nu scrie nicaieri in Biblie de copii ca se pot boteza de la 14 ani in sus ( asa cum probabil faceti voi) , deci , cum ramane cu indemnul tau de a ramane la Scripturi ?

      • Nu stiu cum ”’vezi”in casa Lidiei..bebelusi!!!:)))))…hai sa presupunem ca ar fi,dar Scriptura zice ca; intai trebuie sa;AUZI…CREZI…si sa marturisesti cu GURA TA..mai CLAR nu se poate.Eu zic sa lasam presupunerile si sa ramanem la cei scris!In privinta celor care iau decizia de a se boteza(foarte putini la 14 ani)ei trebuie sa cunoasca (cunostinte de baza)Biblia,sa participe la slujbele de Inchinare(nu la Pasti si la Craciun)sa aiba o viata curata dupa invataturile Bibliei.Degeaba boteaza BOR copii mici,nu-i ajuta cu nimic,se vad efectele la maturitate…se proclama cu gura crestini si cu faptele..eretici(vorba ta)uita-te in jurul tau,crasmele si cluburile sunt pline de fratii tai de credinta,puscariile deasemenea,sunt 6milioane de fumatori in RO…sunt tot fratii tai.!!!!!Trezeste-te Marineeeeeeeeeeeeeeee…sa-ti mai spun de statistica betivilor din RO???….Concluzia mea este ca doar 10% din BOR sunt crestini dedicati ,restul neghina…cu parere de rau.Fa bine d-le Marin si nu mai adauga nimic ,sau presupune altceva decat ce ESTE SCRIS.Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te calauzeasca prin Duhul Sau.

      • Recitind despre Lidia,vanzatoarea de purpura am observat ca ;1.Lidia era VIRGINA…nu avea bebelus!!!…2.Slujnicele ei Elisaveta si Patricia NU aveau voie sa aiba barbati fiind roabe/slujnice in casa unui roman…deci NU erau gravide ,nici NU aveau bebelusi!!!…3.Pe slujile de la grajduri nu-i punem ca sunt barbati…In concluzie d-le Marin,sa ma chemi la nunta Lidiei cand se va casatori…:)))))))))))si va avea un bebe…PRESUPUNEREA ESTE MAMA INSELACIUNII.!!!!…D-le Marin ca sa continuam o discutie civilizata,eu propun sa ramanem la ce-i SCRIS!Daca nu doresti ,ati doresc sanatate si o viata linistita.

      • @dar Scriptura zice ca; intai trebuie sa;AUZI…CREZI…si sa marturisesti cu GURA TA..mai CLAR nu se poate
        Uite aici gresiti voi , protestanti , neoprotestanti sau alti anti …
        Versetele din Scripturi nu se exclud unele pe altele ci se completeaza ! Acest verset este valabil , dar valabile sunt si alte versete care vorbesc despre botez si care impreuna cu acesta dau tabloul complet al credinciosului vis-a-vis de Sfantul Botez . Ori , printre alte versete despre botez , Mantuitorul Hristos afirma extrem de clar si concis ca : De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.” ( Ioan 3: 3) ; De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu ( Ioan 3: 5) .
        Asta e valabil si pentru copii , iar voi ii privati pe copii vostri de botez , lipsindu-i de imparatia lui Dumnezeu ( asta merita sa analizati voi caci oricum eu cred ca „botezul”vostru nu e valabil . ca nu aveti nici un drept sa botezati deoarece nu aveti continuitate apostolica si ati infiintat gruparea voastra – nu Biserica- la nazarelile unor oameni netrimisi de Dumnezeu , caci nasterea Bisericii ne este descrisa in Biblie , odata cu pogorarea Sfantului Duh . Apropo , voi nu aveti vreo scriere despre cum s-a pogorat Sfantul Duh in adunarea voastra eretica .)
        In ce priveste botezul copiilor , este stiut ca Biblia foloseste expresia casa lui/ei in loc de familia lui/ei .
        ” Şi el, luându-i la sine, în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi TOTI AI LUI îndată.” ( Fapte 16: 33)
        ” Am botezat şi casa lui Ştefana” ( I Corinteni 1: 16);

        Cei care gandesc corect si au credinta vor gasi suficient relatrat in Biblia despre botez astfel incat sa aiba o parere corecta .
        Apropo de Lidia , sunt tare curios in care Biblia sau daca nu in Biblie , care e sursa afirmatiilor tale ca avea slujnice pe Elisabeta si Patricia si ca era fecioara ? Cum poti sa indemni la ramanerea la ceea ce ste scris daca in Biblie nu se vorbeste despre asta ? Care e sursa ta ?
        Apoi , poti sa vrei tu cat ai vrea sa ramai la ce este scris , ca nu ai cum , indiferent ce eforturi ai face . Arata-mi tu te rog unde in Biblie este descrisa desfasurarea botezului asa cum o faceti voi , si sunt de acord cu tine , prin cate afundari , ce rugaciuni se rostesc , la ce varsta se boteaza – etc .
        Nu ai cum sa ramai la ce este scris , de aceea noi avem traditia ortodoxa , care s-a transmis pe cale orala din vremurile apostolice pana acum . Voi , aveti si voi o traditie , dar probabil din secolele 17-18 incoace , „traditie”care nu e de sorginte apostolica ci deriva din inventiile omenesti ale celora care au inventat religia voastra .

      • @ Degeaba boteaza BOR copii mici,nu-i ajuta cu nimic,se vad efectele la maturitate…se proclama cu gura crestini si cu faptele..eretici(vorba ta)uita-te in jurul tau,crasmele si cluburile sunt pline de fratii tai de credinta,puscariile deasemenea,sunt 6milioane de fumatori in RO…sunt tot fratii tai.!!!!!Trezeste-te Marineeeeeeeeeeeeeeee…sa-ti mai spun de statistica betivilor din RO???….Concluzia mea este ca doar 10% din BOR sunt crestini dedicati ,restul neghina…cu parere de rau.
        Ca sa putem discuta pe tema asta , trebuie sa vorbesti intai despre cultul de care apartii . Ce esti adventist , evanghelist sau carui din cele peste 3000 de culte „crestine”apartii ?
        Apoi , eu nu apartin de BOR ci de BOSV , adevarata Biserica Ortodoxa care s-a desprins din BOR in 1924 .
        Ai fi surprins sa vezi ca statisticile astea infioratore cu fumatorii betivii si infractorii din BOR nu se muleaza deloc pe BOSV ( Biserica Ortodoxa de Stil Vechi ) , la noi infractionalitatea , fumatorii si betivii aproape neexistand .
        Totusi nu poti sa spui ca botrezul copiilor este degeaba , ca pe aceasta logica poti atunci sa spui si de personajele botezate de apostoli care au lasat credinta si au trecut la erezie – cum ar fi nicolaitii , pomeniti in Apocalipsa 2,6 .
        Imaginea si interpretarea ta e probabil ca odata boltezat un om este sclav al lui Dumnezeu , neputand poacatui in continuare ? Dumnezeu nu-i rapeste libertatea omului la botez , ci omul singur decide pe ce cale alege sa mearga .
        Botezul ii deschide insa calea spre mantuire .

        Am vazut pe la tv si in general in mass-media o gramada de escroci si inselatori si criminali care nu erau ortodocsi ci adventisti , evanghelisti , martori ai lui Iehova si altele . Imi aduc aminte de cazul de anul trecut in care o femeie si-a omorat bebelusul ca sa il „mantuiasca” . Asa ca , pana una alta , vedeti-va barna din ochiul vostru !!!
        Nu mai pozati in impecabili si infailibili, ca nu tine !

      • Ca sa fi lamurit macar despre cultul meu,afla ca sunt crestin baptist !!!si primul baptist a fost IOAN BOTEZATORUL..:))))))nu catolicii sau ortodocsi.Nu cunosc faptele bisericii tale,doar pe cei din Oastea Domnului,pe care ai apreciez.
        Revenind la BOTEZ;http://www.voxdeibaptist.org/botezul_copiilor_mici.htm…te rog sa citesti acel link.Inca un aspect pentru care noi NU botezam copii;LIBERUL ARBITRU…adica esti constient de deciziile/faptele tale.
        Acum sa te lamuresc cu LIDIA..NU SCRIE NICAERI dar ti-am dat un exemplu de presupunere,exact asa cum tu ai presupus ca in casa ei erau si bebelusi…ai inteles???
        Acum ca tot nu le-am lamurit cum e cu botezu(vom afla la Judecata)eu zic sa alegi tu o tema de discutie,sau intrebari …crestinesti:)))

      • Nu , tu ai mintit spunand – „recitind despre Lidia” , nu ai facut presupuneri . Chiar nu inteleg cum poti sa te crezi crestin si sa folosesti cu atata larghete minciuna .

      • Cred ca mi-a ajuns discutia cu tine nea’Marin din Bailesti..:)))eretic m-ai facut,acu si mincinos…ce urmeaza???…poate ca sunt ateu!!!Eu zic sa punem punct discutiei,nu esti pregatit sa vezi ADEVARUL..ramai la Traditii si Cuvantul lui Daniel preafericitul aici pe Pamant…Dumnezeu sa te binecuvanteze straine…amin.

  4. Pingback: buzle Catalin

  5. Pingback: E vremea spanacului, nu mai avem prea mult timp! | buzle Catalin

    • Da, este adevărat, dar nu văd ce legătură aveți voi stiliștii cu Ortodoxia. Voi aveți legătură doar cu ierosilia, îndeletnicirea, pasiunea numai a dracilor.
      Se ia una bucată popă aidoma cu trenul, adică având studii doar două clase, care popă în loc să urmeze călugăria practica curvia și se caterisește. Se merge cu el la notariat unde i se dă har, har de notar și mai apoi se adună mulțime de bambaloi, prin păduri goi, care se botează cu votcă rusească și cu duh de calendar.
      Și iată, dragi tovarăși, singura biserică adevărată din lumea aceasta, dar ce zic din lumea aceasta, din tot Universul, biserica stilistă.

  6. @ un om care iubeste nedreptatea
    Demult vroiam sa schtez un raspuns si la urmatoarea aberatie ce nu isi are loc in gandirea unui ortodox , dar din pacate timpul m-a oprit pana acum :
    „Patriarhul de atunci, și ierarhia Bisericii în general, cunoșteau istoria, văzuseră ce întâmplase în Rusia, unde Stalin dărâmase biserici și mânăstiri, iar pe cele rămase le transformase în cârciumi. Să nu mai vorbim despre icoane și sfinte moaște, că arsese tone. Confruntați cu asemenea posibilitate dezastruoasă, au făcut compromisuri cu regimul comunist. Doar dacă ne imaginăm numai ctitoriile lui Ștefan cel Mare distruse, rase de pe fața pământului și ne cutremurăm.
    Eu nu pot să-l judec pe patriarhul Justinian.”
    Uite , daca pentru tine tradarea adevaratei credinte e mai putin importanta decat zidurile bisericilor , iata ce spune un inger al ortodoxiei:
    „Omul este cu mult mai însemnat şi mai preţuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile bisericii, ci pentru aceste temple duhovniceşti, care sunt oamenii.”- Sfântul Ioan Gură de Aur
    Voi ati subordonat Biserica diavolului , si aveti impresia ca inca ati ramas Biserica . Pai dupa logica asta , nici Hristos nu ar fi avut o problema daca se inchina diavolului cand acesta i-a cerut-o , insa Hristos a raspuns ca se cade numai Domnului Dumnezeu sa ii slujeasca . Voi ati slujit bolsevicilor satanisti apoi comunistilor si acum nu aveti nici o problema cu asta , va inselati tare !
    Ati pus inainte frica de conducatorii pamantesti si ati uitat frica de Dumnezeu , uitand ca „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. ” (faptele apostolilor 5,29)

    • Nu este vorba numai despre ziduri de biserici, măi nefârtate. Este vorba despre istorie, despre identitatea noastră națională. Fără identitate, fără trecut, nu există nici viitor, este ca și când n-am exista. Dar ce să știe stiliștii trădători de Dumnezeu, de neam și de țară? Istoria stiliștilor începe cu Galaction Ierosilie Cordun, agent NKVD și KGB și cu Glicolemie mărturisitorul. Acesta din urmă a dat mărturie despre tăria votcii rusești.
      Spune-mi și mie, ce instituție de învățământ din lumea aceasta, chiar și din Rusia, ar fi primit la studii un analfabet precum Galaction Cordun? Îți spun eu, nici una n-ar fi primit un asemenea specimen care avea doar două clase, ca trenul.
      Este clar ca lumina zilei că serviciile secrete rusești i-au dat acte de studii false lui Galaction Cordun.
      Galaction Cordun și-a vândut sufletul diavolului roșu de la răsărit cu mult înainte ca vreun patriarh al BOR să fie silit a face vreun compromis cu bolșevicii.
      Patriarhii BOR au fost siliți de împrejurări ( să nu fiu înțeles greșit, nu le iau apărarea) să facă anumite compromisuri cu bolșevicii, pe când Galaction Cordun al vostru și-a vândut sufletul bolșevicilor de bună voie și nesilit de nimeni. De bună voie și nesilit de nimeni s-a făcut Galaction Cordun trădător de Dumnezeu, de neam și de țară. Este o mare diferență. Patriarhii BOR au făcut anumite compromisuri cu regimul comunist, pe când Cordun al vostru s-a vândut cu totul bolșevicilor, s-a făcut trădător de Dumnezeu, de neam și de țară.
      Săracul rege Mihai, probabil că se spovedea și el lui Cordun și a doua zi spovedania lui era pe masa NKVD-ului. Și cel care trădează secretul spovedaniei știm bine că nu va vedea fața lui Dumnezeu.
      Prin Galaction Ierosilie Cordun v-ați născut direct ca o biserică a diavolului.

  7. @ marin
    Debitezi numai elucubrații. Voi stiliștii sunteți Biserica Ortodoxă, iar noi am părăsit-o?!!! Atunci cum se face că nu vă recunoaște nimeni, dar absolut nimeni, în lumea ortodoxă. Nici cei care mai țin pe vechi, nici aceia nu vă recunosc pe voi ca fiind ortodocși. Nu aveți comuniune cu nimeni. Poate numai cu dracii, cu satana aveți voi comuniune, draci care vă spun că sunteți perfecți în credință. Perfecți aidoma fariseului care se ruga la templu. Și fără de greșeală. Dați cumva și zeciuială?
    Bine zicea un Părinte: cele două extreme, ecumenismul și stilismul, sunt de la diavol.
    Iată și părerea unui bătrân înțelept despre stiliști:
    „Nu iesim din staul si nu trecem la nicio alta biserica schismatica, chipurile ortodoxa. … Ramanem in Biserica in care ne-am nascut si sa avem curajul sa marturisim orice abatere de la dreapta credinta. Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bisericii fara intemeiere canonica, asa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. ”
    http://saccsiv.wordpress.com/2010/06/22/interviu-cu-parintele-iustin-parvu-%E2%80%93-despre-stilisti-revolte-razboi-antihrist/
    Ai auzit bine măi stilist, sunteți eretici. Vă îmbătați cu apă rece. Vă considerați și martiri pe deasupra. Cică ați fost bătuți și omorâți. Vorbe goale. Aveți dovezi? Aveți o listă pe pagina voastră oficială cu cei omorâți sau închiși? Aveți doar minciuni.
    Sfântul acela al vostru glico-alcoolemie măcar se îmbăta cu vodcă rusească. Cu asta l-au cumpărat rușii. Pe Glicherie cu votcă, iar pe Galaction Cordun cu acte de studii false. Omul în România doar două clase a reușit să facă. Câte lucrări avea, 46? Avea două clase ca trenul și a scris 46 de lucrări. Coana Leana, savant de renume mondial, din acesta s-o fi tras.
    Trebuie să fii complet idiot ca să-i urmezi pe acești doi impostori și dus rău cu pluta ca să crezi că tu ești sigurul ortodox. Ortodox de Cârnățeii din Deal de Fălticeni, adică de Slătioara.
    Slătioara – centrul mondial al ortodoxiei, mă prăpădesc de râs.
    Ăștia doi, Glicherie și Galaction Cordun sunt întemeietorii singurei biserici ortodoxe adevărate. Cei doi erau și de o moralitate desăvârșită, nu-i așa? Normal că au întemeiat biserica desăvârșită. Galaction Cordun a făcut și un copil pe vremea când era călugăr. Vezi aici http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-fost-mitropolitul-galaction-cordun-agentul-moscovei-938212.html : „Există şi o sentinţă a Tribunalului Bucureşti, din 21 iulie 1941, prin care Cordun recunoaşte paternitatea fiului doamnei Lucia Călin, născută Bălăşescu, din Iaşi.”
    În 41 nu era la stiliști, ca să zici că i s-ar fi înscenat ceva.
    Nu mai păcăliți pe nimeni cu gargara voastră stilistă. Omul a făcut ceva pe ea de călugărie, și până la urmă pe ea de Biserică, gustând din plin din plăcerile lumești și hopa, dintr-o dată iată ortodoxul pur, singur și adevărat, care el ține întreaga învățătură. Care învățătură, a dezmățului, a curviei, a înșelătoriei și a minciunii?
    Te strici de râs, (dar și te întristezi pentru naivii care-i urmează pe acești escroci), un popă curvar, ajuns arhiereu (pe bani străini) din cauza corupției din instituția Bisericii, dă o declarație la notariat și gata-i singura biserică ortodoxă din lumea aceasta. Noi cei de la Slătioara din deal de Fălticeni suntem singurii ortodocși din lumea aceasta, ceilalți, românii toți, grecii, sârbii, bulgarii, rușii chiar, sunt doar niște știfturi. Nu-i așa? Ierusalimul nici nu există pentru stiliști.
    Că veni vorba, se duc niște Părinți de-ai noștri la Ierusalim și sunt primiți de către Patriarh, care-i întreabă imediat: „este vreun stilist printre voi?”. Ortodocșii de la Ierusalim au scârbă de stiliști, nici nu vor ca să-i vadă. La fel și cei de la Sfântul Munte.
    Părerea mea acum despre stiliști. Voi stiliștii sunteți mancurții perfecți. Mancurtizarea este desăvârșită în stilism.
    Cumperi un calendar de doi lei, îl fierbi bine și pasta rezultată o întinzi bine pe capul stilistului, iar cu apa rezultată îi faci o clismă bună, la creier. Mancurtul rezultat este ”ortodoxul” perfect, desăvârșit, păstrător al calendarului, păstrător al …prostiei desăvârșite.

    PS Concluzia finală: Sfinte Taine valide nu aveți. Botezați cu apă de ploaie. Ierosilie scrie pe voi –furtul și batjocorirea celor sfinte, este un lucru chiar mai rău decât păgânătatea, este cutezanța numai a dracilor.
    Mi-am pierdut destul timp cu tine, dar nu-mi pare rău.
    Cu ocazia aceasta poate mai află și alții care este adevărata voastră față. Asta se întâmplă când vii și ne denigrezi Părinții cu viață sfântă, adevărul iasă la lumină.

    • Daca ai citi atent articolul acela din fituica evenimentul zilei , ai vedea ca autorul nu contesta persecutia la care a fost supusa BOSV :
      Nimeni nu contestă curajul sau persecuţia la care a fost supus atât mişcarea stilistă cât şi primul ei iararh, Galaction Cordun.
      Tu vrei liste de nume , parca asta ar fi o dovada daca a fost persecutie sau nu …
      Pune mana singurel si insira pe o lista numele pe care le intalnesti in lucrari si carti pe tema asta , daca asta o numesti tu o dovada neaparata care sa ateste persecutia .
      Tutusi , daca cele afirmate de cleopa ( dintr-un video la a carui link ti-am facut referire) nu iti sunt de ajuns , uite si marturia parintelui Dionisie Ignat de la Colciu , martor al persecutiei , are afirma cat se poate de limpede de persecutia asaupra ortodocsilor vechi-calendaristi ce ereu persecutati numai din cauza vechiului calendar si erau tinuti ani grei in puscarie -din 1925 pana in 1939 ( si cine stie cati ani dupa aceea) ; parintele Dionisie Ignat a demonstrat ca are respect pentru adevar si nu pentru politica mincinoasa a BOR de cenzurare si ascundere a adevarului si musamalizare ale inchizitiei sangeroase desfasurate impoitriva BOSV . Pacat , pana si catolicii au renuntat la tortura si inchizitie in secolul XX , insa BOR abia si le-a insusit …

      http://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2010/10/06/parintele-dionisie-ignat-de-la-colciu-despre-indreptarea-calendarului-si-persecutia-celor-care-au-tinut-pe-vechi/

      @ Bine zicea un Părinte: cele două extreme, ecumenismul și stilismul, sunt de la diavol.
      Bine ar fi fost daca titlul era tradus corect ; traducatorul roman a extrapolat incorect cuvantul mateit la stilism . Lucrarea se refera numai la mateitii din Grecia , nu la vechii calendaristi din romania , unde alte au fost conditiile si evolutia istorica .
      @ Atunci cum se face că nu vă recunoaște nimeni, dar absolut nimeni, în lumea ortodoxă.
      Chiar nu ne intereseaza vreun dram de recunoastere din partea ortodoxiei oficiale cazuta in erezia ecumenismului si a noului calendar . Totusi , ai putea aflka ca am fost recunoscuti si in comuniune cu ROCOR , Biserica Rusa din Diaspora – pana in 2006 cand aceasta a hotarat sa intre sub ascultarea patriarhiei moscovite , creatia lui stalin , si atunci am decis sa rupem comuniunea .

      @ Iată și părerea unui bătrân înțelept despre stiliști:
      „Nu iesim din staul si nu trecem la nicio alta biserica schismatica, chipurile ortodoxa. … Ramanem in Biserica in care ne-am nascut si sa avem curajul sa marturisim orice abatere de la dreapta credinta. Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bisericii fara intemeiere canonica, asa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. ”
      Parintele Iustin Parvu s-a inselat aici . Noi am ramas in trupul Bisericii si voi ati facut schisma si ati cazut in erezia noului calendar , dupa cum arata si hotararea sinodului BOR din 1903 :
      „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României este de părere şi propune că trebuie să rămânem unde ne găsim astăzi, pentru că este imposibil să nu încălcăm rânduielile canoanelor dacă am dori să schimbăm sau să reformăm calendarul iulian, pe care Biserica Ortodoxă îl foloseşte de atât de mult timp. Pe lângă aceasta, nu ne este permis să atingem nici chiar cu un deget hotărârile străvechi care însemnează slava Bisericii noastre.”
      Temeiul canonic prin care ne-am delimitat de inovatie si erezie ste canonul 15 al sinoadelor I-II de la Constantinopol .
      Cine a fost consecvent traditiei si credintei ortodoxe , noi ca am urmat calendarul ortodox , sau voi care ati urmat astonomilor atei si ati provocat schisma si persecutie ?

      Sa lamurim si acuzele pe care ni le aduci ca am fi fost agenti ai comunismului :

      Nu-i prea greu de sesizat acest adevăr dacă parcurgem, puse la dispoziţie de Florian Bichir, dosarele de la Securitate ale liderilor Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. În comunism, e Biserica dătătoare de martiri, spre deosebire de Biserica Ortodoxă Oficială, dătătoare de ştabi.

      Lesne de înţeles că ostilitatea autorităţilor comuniste îşi avea una dintre cauze şi în presiunile făcute de Biserica Oficială. M-am amuzat citind una dintre notele informative ale Securităţii folosirea unui călugăr ortodox pentru a se strecura, sub acoperire, într-un schit al Bisericii ortodoxe de Stil vechi.

      Fiind vorba de credinţa în Dumnezeu, martirajul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi salvează într-un fel şi onoarea Bisericii Ortodoxe Române.

      http://adevarul.ro/news/societate/ortodocsii-care-i-stim-mai-putin-1_50a7b9857c42d5a6636a02e7/index.html

      Poate asa vezi cum autorul articolului acela cu asa-zisa apartenenta a IPS Galaction Cordun la serviciile rusesti recunoaste clar cine a facut pactul cu comunistii ; apropo , daca citesti articolul acela cu atentie observi ca autorul recunoaste fara nici un dubiu persecutia la care a fost supusa BOSV .
      Ar fi bine sa nu mai contesti harul IPS Galaction Cordun pe motivul unor inventate pacate lumesti , caci daca nu a avut har , atunci nici cleopa ilie nu a fost ieromonah , caci Mitropolitul Galaction l-a hirotonit in 1945 .
      Totusi , daca ai deschis subiectul , uite ce spunea renumitul Păstorel Teodoreanu :
      EPITAF Mitropolitului Miron Cristea, prim ministru în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea
      „Aici zace-n groapa asta
      Fostu-amant al doamnei Nasta,
      A bisericii ocară
      Şi-a bugetului povară!”

      Ce e si cu gura lumii dom’le , patriarhul nou calendarist prim-ministru al Romaniei , avea amanta si-l servea cu curcan pe Nae Ionescu in post , prilej cu care acesta din urma il desfiinta intr-un articol din Gandul . Ca raspuns miron cristea a poruncit sa fie pictat in chip de diavol la intrarea in catedrala patriarhala !!!

      • Părintele Iustin Pârvu în afara Bisericii, în afara Ortodoxiei? Cu asta chiar ai nimerit-o. E tare de tot. Este din ciclul ne vorbește satan la radio Erevan.
        Părintele Iustin cu 17 ani de temniță grea dimpreună cu miile de preoți ortodocși și sutele de mii de deținuți (toți creștini ortodocși și nu stiliști), de la Aiud, Gherla, Pitești, Canal și din alte lagăre și închisori comuniste, ei au salvat onoarea Ortodoxiei și a țării acesteia. Nu Galaction Cordun al vostru cu câteva luni de domiciliu forțat, dat de ruși, așa de ochii lumii. Domiciliu unde probabil servea caviar și votcă rusească. Ca fost duhovnic al familiei regale ar fi trebuit să-și dea viața în pușcăriile comuniste, așa cum au făcut-o numeroși ofițeri al armatei regale și numeroși politicieni și oameni de cultură apropiați casei regale. Atunci ar fi fost martir javra de arhiereu care avea doar două clase, ca trenul. Zău, ascultându-te, chiar că îmi vorbește radio Erevan. În binecunoscutul stil bolșevic inversezi lucrurile, faci din negru alb și albul îl faci negru. Bosv dătătoare de martiri!!! Martiri aidoma lui Cordun, cu câteva luni de domiciliu forțat. Asta în timp ce preoții și creștinii noștri făceau temniță grea de zeci de ani în lagăre de muncă forțată și în închisori, de unde puțini au mai ieșit în viață. Nu ți-ar fi rușine!
        N-ai putut să-mi dai nici măcar un nume de condamnat stilist la ani grei de temniță, în timpul prigoanei comuniste. Numai bălmăjeli mi-ai dat și niște amintiri confuze ale unui preot de-al nostru, care povestește și el tot din auzite. Individul respectiv despre care vorbește părintele, mai mult ca sigur că sub acoperirea unei așa zise persecuții pe tema calendarului, complotase pentru dezmembrarea teritorială a țării, aidoma ”sfântului” Glicolemie care se alesese și el cu o condamnare la moarte.
        Și pentru cultura ta generală, statul român a fost unul laic, recunoscut ca atare la vremea respectivă, Biserica nu avea puterea să condamne pe nimeni. Auzi, inchiziția BOR!!! Până acum n-am mai auzit așa gogomănie.
        Eram un stat civilizat, recunoscut ca atare în Europa, iar constituția României era una dintre cele mai luminate și mai permisive din lume. În România interbelică nu s-a condamnat nicicând pe bază de calendar. Aiurezi și denigrezi țara strămoșilor tăi. Ați fost trădători de neam și de țară, asta sunteți și acum. Ce pot să mă aștept de la unul ca tine?
        Toți cei care au complotat pentru dezmembrarea teritorială a României de atunci, s-au dat victime ale calendarului. Până și hoțul și găinarul ordinar din vremea respectivă se dădeau probabil tot victime ale calendarului. Fura capra vecinului și când ajungea la pușcărie se făcea victimă a calendarului ca să spele de rușinea hoției. Dar nu știa tembelul respectiv că voi stiliștii sunteți niște hoți și mai mari, de lucruri sfinte.
        Și crede-mă, în hoție nu este nici o onoare. Stilistul hoț de cele sfinte n-are absolut nici o onoare. El, stilistul, nu poate să spele decât ”onoarea” dracilor. Auzi, ați salvat voi onoarea Bisericii!!!
        Comuniune, normal că au avut bisericile KGB din România și din America. Dar de când biserica KGB din America a revenit la mama Rusia, ați părăsit și voi această comuniune ca să nu vă stricați acoperirea.
        Ierarhii BOR vor da socoteală pentru păcatele lor, mai mici sau mai mari. Vor da socoteală cei care au promovat în treapta arhierească un individ fără nici un pic de morală, o nulitate cu două clase, precum Galaction Cordun. Precum și pentru faptul că l-au promovat în calitatea de duhovnic al casei regale pe acest șarpe bolșevic, contribuind în felul acesta la prăbușirea monarhiei și la prăbușirea statului român. Vor da socoteală și pentru colaborarea cu securitatea după 1947. Ei nu au reprezentat atunci Biserica. Biserica au fost în primul rând sutele de mii de creștini ortodocși morți în lagăre și închisori pentru credința lor. Ei au fost martirii, nu voi stiliștii.
        Calendarul s-a îndreptat întru cele ale lui Dumnezeu, de El lăsate. Biserica Ortodoxă, Biserica Adevărului, a restabilit adevărul și în privința calendarului. Că unii au înțeles acest lucru mai greu, sau mai ușor, asta este altă problemă. Dar de aici și până la a părăsi Biserica și a trăda țara este cale lungă. Aceasta este opera voastră stilistă.
        Galaction Cordun mai putea hirotoni în 45, dar după ce a fost caterisit și a ajuns la voi el nu mai putea hirotoni pe nimeni. O declarație la notariat nu este păstrătoare de har. Harul nu l-a primit la notariat ci în Biserica pe care el a părăsit-o. Atunci când a venit la voi a venit doar cu apă de ploaie. Și-a dat și el seama la un moment dat de lucrul acesta. Se vede după scrisoarea agramată, specifică unuia cu două clase, scrisoare adresată Patriarhiei, prin care își cere iertarea.
        De fapt lipsa de har se vede la voi stiliștii, se vede cu ochiul liber. Se vede după furia drăcească de care dați dovadă atunci când ne atacați și ne denigrați Părinții noștri cu viață sfântă.
        Așa că toate trompetele voastre stiliste sună a fi din ciclul ne vorbește satan la radio Erevan.

      • @ Părintele Iustin Pârvu în afara Bisericii, în afara Ortodoxiei? Cu asta chiar ai nimerit-o. E tare de tot. Este din ciclul ne vorbește satan la radio Erevan.
        Părintele Iustin cu 17 ani de temniță grea dimpreună cu miile de preoți ortodocși și sutele de mii de deținuți (toți creștini ortodocși și nu stiliști), de la Aiud, Gherla, Pitești, Canal și din alte lagăre și închisori comuniste, ei au salvat onoarea Ortodoxiei și a țării acesteia.
        Da , parintele Iustin a gresit in privinta la care te-ai referit , doar nu o fi infailibil … Ti-am aratat negru pe alb hotararea sinodului BOR privind calendarul din 1903 ! Sper ca nu vrei sa spui ca a gresit sinodul BOR si are dreptate in problema parintele Iustin . Parintele Iustin greseste in aceasta problema , neramanand consecvent hotararilor bisericii ortodoxe de-a lungul timpului .
        Parintele Iustin a facut temnita datorita apartenentei la legiune , nu datorita ortodoxiei sale , la fel cu miile de rataciti legionari , care luptau pentru catolici in apus , precum Mota si Marin .
        Pentru apartenenta la legiune au fost inchisi marea majoritate a detinutilor politici , si numai foarte putini au fost persecutati datorita apartenentei la BOR .
        Dealtfel , nu poti sa imi dai verun n ume de episcop BOR care a facut puscarie pe timpul bolsevicilor sau a comunismului tarziu , pentru ca nu au existat , spre deosebire de IPS Galaction , care a facut si temnita si a avut si domiciuliul fortat .
        Tu faci parte din cei care neaga evidenta si lupti impotriva adevarului , cand acesta nu iti convine . Prea multe dovezi ti-am pus la dispozitie , si sunt convins ca si daca ti-as da o lista cu cei care au fost persecutati de BOR si dusi la inchisoare de bolsevici , ai contesta-o si pe aceea . Insa nu conteaza ce crezi si ce contesti tu , singurul care conteaza este adevarul .
        Voi da cateva amanunte despre situatia politico-bisericeasca din Romania anilor 30-40 , pentru ca cititorii sa nu fie indusi in eroare de repetatele tale afirmatii cum ca Romania era un stat democratic si constitutia nu permitea prigoana BOSV , afirmatii mai mult decat ridicole pentru oricine stie un pic de istorie .
        În Legea pentru regimul general al cultelor, promulgată prin înaltul decret regal nr. 1093 din 1928 şi publicată în Monitorul oficial nr. 89 din 22 aprilie 1928, la art. 13, se prevede: ,,Hotărârile instanţelor disciplinare şi judecătoreşti ale cultelor se execută prin organele proprii. La cererea făcută de autorităţile bisericeşti prin mijlocirea Ministerului Cultelor, organele executive ale Statului vor da concursul pentru aducerea la îndeplinire a acestor hotărâri”. De acest paragraf de lege a făcut uz conducerea Bisericii Ortodoxe oficiale pentru a chema jandarmeria să comită acte brutale contra credincioşilor şi să distrugă bisericile pe stil vechi în care aceştia se rugau.
        Iata asadar si „baza legala” in temeiul carora „ortodocsii”s-au dedat la acte de o salbaticie rar intalnita , precum macelul de la manastirea Cucova , in urma caruia au fost omorati 5 oameni si raniti 28 .
        Auzi , constitutie democratica …
        Pai asa avem si acum constitutie democratica si totusi iata cate abuzuri comite statul impotriva cetateanului neajutorat , in timp ce ii protejeaza pe magnati !
        Adevarul despre acea perioada intunecata din istoria Romaniei este ca dictatorul carol al 2-lea nu s-a sinchisit catusi de putin sa sfideze constitutia , care era numai asa de forma . Dictatorul rege carol 2 a subminat progresiv autoritatea parlamentului , i-a redus sesiunile la numai 2 luni , si l-a subordonat iar intr-un final l-a dizolvat ( in 1940) . Constitutia din 1923 , de care oricum si-a batut joc nerespectand-o , a inlocuit-o cu cea regalista din 1938 care ii dadea practic toata puterea pana la nivel de detaliu .
        A desfiintat partidele politice , prilej cu care „prim-ministrul” miron cristea , asa -zisul patriarh BOR a declarat ca „Astazi s-a distrus hidra cu 29 capete electorale (numarul partidelor – n.ns.) care a invrajbit fara nici un folos pe toti spre paguba tarii intregi ” !
        A infiintat un partid unic, frontul renasterii nationale , partid ai caror membrii erau imbracati in uniforma , un fel de partid militarizat .
        S-a descotorosit fara probleme si scrupule de toti inanicii sai politici , inclusiv de legionari , avand concursul larg al prietenului sau de nelegiuiri , „patriarhul” prim -ministru cristea .
        Acesta , in loc de a construi lacase de cult le-a transformat in inchisori pentru legionari pe cele existente .
        „Un rol important l-a avut Patriarhul Miron Cristea, la acea data si Prim-ministru, care desfiinteaza astfel vietuirea respectivelor manastiri si opreste totodata activitatea liturgica. Astfel, parintele BOR (acelasi care inainte de 1918 spunea ca va crapa capul cu carja episcopala primului soldat regatean care va trece Carpatii pentru eliberarea Ardealului) le-a luat-o cu mult inainte comunistilor si lui Nicolae Ceausescu in desfiintarea de manastiri si prigonirea calugarilor.

        Ecaterina Gata este arestata in decembrie 1938 si ajunge in lagarul de femei de la Sadaclia, din Basarabia, impreuna cu alte femei printre care si printesa Ioana Cantacuzino. Lagarul era amenajat in incinta Schitului Sadaclia; locul calugarilor fiind luat asadar de detinuti.
        Intregul ansamblu era inconjurat de sarma ghimpata, paza era stricta, hrana era aproape inexistenta (ciorba de sfecla furajera) iar somnul era intrerupt constant de consemne sonore pe care santinelele le schimbau din cinci in cinci minute. Detinutele nu aveau voie sa intre in Biserica schitului.

        La Sadaclia se aflau intemnitate numai fete, asupra carora regimul carlist facea presiuni constante pentru obtinerea desolidarizarii de Miscare si intrarea in organizatiile recent create de Carol al II-lea. Fetele ii respingeau insa pe anchetatori cu hotarare: „Nici o declaratie, nici un compromis”. Au fost eliberate abia in primavara anului 1940. ”

        Iata asadar faptele „patriarhului” francmason cristea , fapte impotriva carora BOR nu a schitat nici cea mai mica impotrivire …
        Iata si „democratia si respectarea” constitutiei la care tot faci referire !
        Apoi , au venit bolsevicii care i-au luat ca din oala pe legionari si i-au bagat in masa la puscarie , deoarece erau inamicii lor politici , profitand de listele facute de guvernul condus de miron cristea ! Si acum spuneti ca pentru ortodoxie au facut puscarie … Nu, motivul principal era apartenenta la legiune , care oricum era o organizatie ecumenista , din ea facand parte si evrei , turci si tatari musulmani , cat si multi catolici si greco-catolici .
        Voi da in incheiere un singur exemplu , in care sunt pomenite si numele unor credinciosi BOSV care au fost inchisi in perioada bolsevica , asta nu pentru tine , ca oricate dovezi vei primi le vei respinge , ci pentru cititorii care spre deosebire de tine cauta adevarul , chiar daca acesta nu este asa cum li s-a inoculat de catre tot felul de mitomani din ierarhia BOR sau de alte institutii care propaga acea istorie mincioasa si corect politica :
        „În noaptea de 14 spre 15 februarie 1952, organele de Securitate din judeţele Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, au organizat o acţiune simultană de arestare a preoţilor, călugărilor şi persoanelor mai influente din conducerea Bisericii Ortodoxe de stil vechi. Sediul cultului din Tg. Neamţ a fost devastat, arhiva şi însemnele legale de persoană juridică au fost ridicate şi confiscate, fără a se întocmi vreun act legal. Părintele Sebastian Drugă din Mânăstirea Slătioara, martor ocular la descinderea din noaptea respectivă, ne-a relatat: ,,Pe la orele 24.00, au intrat în curtea mânăstirii 7 autocamioane cu ofiţeri şi militari din trupele de securitate. Dispozitivul de încercuire a mânăstirii a fost realizat înainte de a intra camioanele în incintă. Au tăiat frânghiile de la clopote pentru a nu fi alarmaţi cetăţenii din Slătioara. Au adunat toată obştea în arhondaric şi au strigat de pe un tabel 11 persoane care au fost arestate printre care Părintele Glicherie, Dionisie Hugeanu, Nifon Marinache, David Bidaşcu, stareţul mânăstirii, Meftodie Marinache şi Alexandru Antoniu. Au fost învinuiţi de
        sabotaj şi de instigare a ţăranilor să nu dea cotele impuse de stat”.
        În acea noapte au mai fost arestaţi părintele Teofan de la parohia din Bogdăneşti, secretarul cultului Onofrei Onofrei (viitorul Mitropolit Silvestru) de la Tg. Neamţ şi preoţii Gheorghe Nichita şi Nicolae Onofrei din Rădăşeni. Persoanele mai vârstnice au fost deportate în localitatea Rubla din
        Bărărgan, iar cei mai tineri au fost duşi la Canalul Dunăre-Marea Neagră, care se construia cu deţinuţi. Din acest loc, au decedat în detenţie, părintele Teofan şi alt ieromonah, Ghedeon. Părintele arhimandrit Nifon Marinache,* astăzi octogenar, care a făcut parte din acest lot de arestaţi, ne-a spus că a fost deţinut 2 ani de zile fără să fie judecat şi a fost dus la coloniile de muncă de la Canal, Capul Midia şi Poarta Albă.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s