„Solutia” secreta a lui Rothschild pentru „problema” greaca

Jean D’Eau in Budapest
(pentru henrymakov.com)
” Un prieten de-al meu, care este acum un deziluzionat membru de seama al Francmasoneriei evreiesti din Budapesta mi-a spus ce urmeaza în ceea ce priveşte criza greacă.

Grecia a fost alesa pentru a juca rolul de stat membru al Uniunii Europene în stare de faliment, în scopul de a „crea” o mare problemă la care Uniunea Europeană va „găsi soluţia” în curând. Grecia a fost aleasa pentru că simbolizează Europa (în Europa, nimanui nu-i pasă de tari ca Ungaria sau Estonia) şi pentru că a fost relativ uşor ca economia sa să fie devastata dupa ce a renunţat la propria monedă.”

Elitele” europene se folosesc de Grecia ca să convingă restul turmei că, dacă problema greaca nu este rezolvata, Europa de Sud va intra în faliment, ceea ce va determina colapsul întregului sistem financiar european şi, astfel, falimentul întregii economii europene.

„Problema” vine de la faptul că aşa-numita Zona Euro ( unde moneda euro a înlocuit monedele naţionale) este condamnată la colaps deoarece statele sud-europene (precum şi cele din Est), nu-si pot susţine propriile economii, deoarece acestea nu mai sunt în măsură să-si devalorizeze moneda lor nationala, pentru a impulsiona exportul şi turismul (ele fiind acum inghitite de moneda euro.)

Asta e în tarile în care politicienii globalisti corupţi si-au jucat rolul lor în slăbirea propriilor economii, prin toate mijloacele, dar actuala „recesiune la nivel global” declanşata de bancherii internaţionali Khazari a fost partea principală a planului de a aduce economiile sud şi est-europene până la punctul de rupere, precum şi slăbirea economiei SUA şi prăbuşirea economiilor din China, India şi Rusia.

„Singura soluţie” care urmează să fie propusă în curând de către UE este de a suprima politicile naţionale fiscale şi bugetare în Europa şi infiintarea unui buget centralizat european. Toate statele europene vor trebui să-si trimită cea mai mare parte a banilor proveniti din taxele lor fiscale unui guvern central european şi bugetele naţionale, de asemenea, vor fi stabilite de către acest guvern central.

Va fi un pic mai complicat, dar aceasta va însemna că guvernele europene la nivel naţional vor înceta să existe. În paralel, Uniunea Europeană a anunţat deja „necesitatea” creării unei armate europene mari care să se armonizeze cu puterea militară dominantă a SUA în NATO.

 După cum ştiţi deja bancherii internaţionali sunt într-adevăr, îndeosebi, bancherii europeni (Rothschild şi co.)  şi aceştia sunt creierul real din spatele artificialei recesiuni globale (aşa cum aceştia sunt în spatele înşelătoriei încălzirii „globale” ).

Astfel „elitele” europene sunt acum pe cale de a deveni mai puternice decât tradiţionalele  „elite” americane. Singurul lucru de care au nevoie este transformarea Uniunii Europene intr-un adevărat superstat (centralizarea impozitarii şi a politicii bugetare), cu o adevărată super armată  (viitoarea Armata Europeana.) Apoi, „elitele” SUA vor fi forţate să  integreze SUA în UE şi nu invers aşa cum ar dori ei.

 ” UNIUNEA ” rezultată (aceasta este eticheta prevazuta) va fi un imperiu condus de către acei stăpani ai banilor al căror strămos a condus imperiul Khazar candva. Daca cineva încă mai crede că „Protocoalele bătrânilor învăţati ai Sionului” sunt un fals, aşteptaţi până când planul de mai sus este îndeplinit şi va veti trezi într-o lume  a ” bătrânilor Sionului”. Cu excepţia cazului în care America, China sau Rusia poate opri ridicarea noului imperiu Khazar

 Un cuvânt despre Aur –  În cazul în care aţi cumpărat aur pentru a va asigura economiile dvs., să fiti atenţi, pentru că acelaşi prieten francmason de-al meu mi-a spus ca aurul este doar o alta înşelăciune prin care să se lichideze averea clasei de mijloc. Preţul aurului se va ridica pentru un timp şi atunci când suficienti oameni din clasa de mijloc, din Occident, au investit destui bani în el, stii-tu-cine va cobori preţul său în scopul de a devaloriza banii bagati în el. Prietenul meu mi-a spus ca s-ar putea întâmpla chiar în acest an, daca nu, oricum în următorii doi sau maxim trei ani. Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat, dar, cum eu însumi am cumparat ceva aur, sunt pregătita pentru a reacţiona rapid.”  http://www.henrymakow.com/the_secret_solution_to_greece.html

Iata cum va renaste Noul Imperiu Roman sau Noul Babilon. Putem doar spera ca grecii isi vor regasi spiritul spartan si se vor impotrivi, asa cum au facut-o si alta data, acestei miselii. Daca UE  va reusi sa ingenunchieze Grecia, ingenunchierea restului turmei va fi floare la ureche. In ciuda uneltirilor din interior si din exterior, Grecia nu s-a lasat condusa de UE si SUA, fapt dovedit de legislatia inca in vigoare. Actualul prim-ministru al Greciei, George Papandreou, este evreu-american dupa mama, iar influenta acesteia asupra educatiei sale a fost foarte mare. Nu intamplator, Papandreou a castigat alegerile de anul trecut. Aceste „elite” nu lasa nimic la voia intamplarii. Doar credinta, desi si aceasta este subminata din interior, ii mai poate salva pe greci, si pe noi toti, de altfel.