Stirile false se tin lant: dupa Marea Britanie si Georgia este randul Frantei

PARIS – Franţa: Operatorul de cale ferată, spune ca o eroare „interna”  l-a determinat pentru a posta o declaraţie falsă pe site-ul său spunând ca o explozie de tren a ucis 102 de oameni.

Anunţul de pe pagina initiala a SNCF a descris o explozie „de origine necunoscută”  la trenul cu numărul 1234 în apropierea oraşului Macon, pe o linie Paris-Dijon. Sunt citate estimări timpurii „de 102 morţi şi 380 răniţi.”

Jurnaliştii  au inundat SNCF cu apeluri telefonice, după declaraţia de marţi. Declaraţia a fost ulterior retrasa de pe site. Un purtator de cuvant al SNCF a spus ca Anunţul a fost fals şi parte a unui exerciţiu. Ea a spus că a derivat dintr-o eroare „interna” – si ca nu este un atac al hackeri-lor. Ea a vorbit numai cu condiţia anonimatului, din cauza politicii companiei. http://www.huffingtonpost.com/2010/03/16/french-railway-mistakenly_n_501213.html

Nici nu s-a incheiat bine scandalul din Georgia cu privire la stirea falsa anuntata de canalulu TV Imedi cum ca Rusia a invadat Georgia si ca presedintele  Saakashvili este mort, ca o alta stire de gen apare. http://english.ruvr.ru/rtvideo/2010/03/14/video_5282961.html

De asemenea, localnicii din Dorset, Marea Britanie s-au confruntat cu o alarma privind o scurgere majora de radiatii active. http://www.timesonline.co.uk/tol/news/uk/article7060363.ece

Scuzele celor trei anunturi false: a fost un exercitiu. Curios ca toate acestea au avut loc in mai putin de o saptamana, in intervalul 12 -16 martie. Oare de ce?

Miroase a pavilioane false sau chiar acestia se pregatesc pentru ceva?

Scrisoare catre un Arhiereu sau despre vremurile pe care le traim

 
Iubite Preasfintite Parinte, blagosloviti. 

[…] Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, „fetele bisericesti”, sa „deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui – si sa tragem in aceeasi directie cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ’50 incoace; iar cei ce au ramas – dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc – si primesc, acolo, Ortodoxia. 

Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7). 

Comunismul a lovit cu sabia; „New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput „ceasul lor, si stapania intunerecului” (Lc. 22, 53). Si daca „s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu? 

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adica noi – sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se „lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17). 

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Bisericã – si ce nu; acum – care va fi fost acel „popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea „neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest „necaz” (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.  

Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare. „Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar „se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este „langa usi” (Mc. 13, 29), si „mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a si inceput acea vreme cand „cel ce nedreptateste – mai nedreptateasca, si cel ce spurca – mai spurce” (Apoc. 22, 11) – si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de „promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani – acum sunt „moneda curenta”? – dar, desi mai putin vadit, si vremea cand „si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se”, ca „Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi”, si „plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.  

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si „mai la indemana”, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina „portile iadului” (Ier. 12, 5)? – „Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6).[…] 
Iubite Preasfintite Parinte, ma rog Domnului sa va impartaseasca in inima ce este in sufletul meu, facand si scriind acestea, ca nu numai sa nu va intristez, ci, poate chiar, oarecum, sa va si aduca bucurie.[…] 

Domnul sa ne lumineze in toata vremea sa facem ce este drept inaintea Lui. Iar acum ca imbatranim, El Insusi sa ne invete sa facem precum pe Petru l-a povatuit sa faca, „cand va imbatrani” el (Ioan 21, 18).[…] 

Rafail Noica-” Cultura Duhului” 

Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942 si este fiul marelui filosof roman Constantin Noica. În familie primeşte o educaţie creştină sumară, practicarea credinţei reducîndu-se doar la mersul la biserică de Paşti pentru a aprinde o lumânare.

La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama sa (care era englezoaică) şi cu sora lui în Anglia, cu scopul primirii unei educaţii mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă şi în latura spirituală. La început merge la anglicani însă „atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic”. Trece apoi pe la penticostali, congregaţionalişti, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunităţii baptiste (un an şi jumătate). În protestantism se poticneşte în special în textele scripturistice referitoare la Sfânta Împărtăşanie şi, într-o zi, simte „ca o lumină în sufletul meu gândul de a mă întoarce la Ortodoxie”. Providenţial îl întâlneşte pe părintele Sofronie, povăţuitorul duhovnicesc al mănăstirii ortodoxe din Essex, care îl sfătuieşte să-şi termine studiile.

Revenirea la Ortodoxie s-a întâmplat în anul 1961, iar în anul 1965 părintele Rafail este tuns în monahism la mănăstirea Essex de către părintele Sofronie, călugăria fiind ” răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie”. Pribegiile protestante le socoteşte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu cu el pentru că „dacă n-aş fi trăit Ortodoxia ca un convertit, poate că n-aş fi putut niciodată să o văd în frumuseţea ei strălucitoare, drept singurul adevăr al istoriei”.

Se întoarce în România în 1993 după 38 de ani, „aidoma slăbănogului din Evanghelie”, pentru o scurtă vizită şi se stabileşte, în acelaşi an 1993, într-o sihăstrie izolată din Munţii Apuseni.