Noul Gestapo al UE ii spioneaza pe britanici

S-a mai inventat ceva pentru siguranta noastra si a planetei, mai tare decat Big-Brother:

„Milioane de britanici se confruntă cu situatia de a fi supravegheati de o nouă agenţie de informaţii europeana, careia i-au fost date puteri înfricoşătoare de a-si băga nasul în viaţa noastră.

 Europol poate accesa informaţiile personale ale oricui – inclusiv opiniile lui politice şi preferinţele sexuale – în cazul în care suspectează, în mod corect sau greşit, că acestea ar putea fi implicat în orice act „de pregătire”, care ar putea duce la activităţi criminale. Caracterul vag al misiunii de la Haga-baza forţelor[Europol] a stârnit proteste furioase ieri,criticii avertizand ca spionii UE ameninţă dreptul nostru la libera exprimare.

Se subînţelege că agenţia  se va concentra asupra oricarui presupus „xenofob” sau susceptibil de a comite o crimă care implica mediul înconjurător, calculatoarele sau vehiculele cu motor.

 Aceasta ar putea include monitorizarea disimulata a oamenilor care neagă existenţa schimbărilor climatice sau care vorbesc deschis despre aspecte controversate.

Paul Nuttall, preşedinte al Partidului Independenţei din Regatul Unit, a spus: „Eu sunt îngrozit. Ne-am gândit ca statul Big Brother al lui Gordon Brown  a fost suficient de rau, dar cel puţin ii vom da cu piciorul în luna mai. Pe tipii ăştia nu-i vom putea elimina, până când nu vom părăsi teritoriul UE. ”

James Welch, director juridic al grupului de campanie Liberty, a declarat: ” Suntem foarte ingrijorati pentru că se pare că Europol-ului i-au fost date puteri pentru a deţine informaţii foarte sensibile şi pentru a investiga aspectele care nu sunt nici macar delicte în această ţară. Orice prelungire a competenţelor poliţiei, la orice nivel, trebuie să fie dezbătuta şi controlată în mod corespunzător. ”

Până la 1 ianuarie, Europol a fost un birou de poliţie finanţat de diferite state pentru a ajuta la combaterea crimei organizate internaţionale. Dar a renascut ca birou de informaţii delictuale-braţul UE de colectare a informatiilor şi  Bruxelles-ul i-a inmultit foarte mult competenţele.

El poate ţinti acum mai mult decât pur şi simplu crima organizată şi obligatia de a face dovada [pericolului] necesara pentru a începe monitorizarea unei persoane a fost eliminata.

Europol a fost, de asemenea, absorbit în suprastructura UE, astfel încât acesta va fi finanţat de la  centru,eliminandu-se astfel cheia de control cu privire la independenţa sa.

 Aseara, militantii si-au exprimat îngrijorarea faţă de lista vagă a  „infracţiunilor grave”, in care agenţia poate ajuta investigarea, care include rasismul şi  xenofobia, infracţiunile împotriva mediului şi corupţia. Printre detaliile personale, care pot fi colectate şi depozitate sunt „datele despre comportament”, inclusiv ” stilul de viaţă şi rutina; mişcările[deplasarile]; locurile frecventate”, situaţia fiscală şi profilurile ADN-ului şi vocea.

Atunci când este cazul, Europol va avea, de asemenea, posibilitatea de a păstra datele privind „opiniile politice, convingerile religioase sau filozofice sau apartenenţa sindicală şi a datele privind sănătatea sau viaţa sexuală” a unei persoane.

 Sean Gabb, director al Alianţei libertatii absolute, a avertizat că este ameninţat dreptul nostru la libera exprimare.

 „Nu mă surprinde că Europol-ului i-au fost predate aceste puteri destul de înfricoşătoare”, a spus el. „Noi acum trăim într-un stat pan-european, astfel încât era de aşteptat ca aceasta va avea o forţă de poliţie federala cu puteri asupra noastra.

 „Există un pericol real ca opoziţia faţă de politicile UE sa poata face ca un individ pasibil de arestare.

„De exemplu, dacă Bruxelles adoptă o poziţie intransigenta cu privire la schimbările climatice, este de neconceput ca unii care isi exprima scepticismul fata de schimbările climatice sa poata fi acuzati de comiterea unei infracţiuni împotriva mediului, deoarece acestia au subminat eforturile UE de a salva omenirea”.

Timothy Kirkhope, liderul conservator din Parlamentul European, a declarat: ” noul mandat al Europol a extins în mod semnificativ competenţele sale”.

„Există o şansă reală ca vagul mandat sa îi permita să-si extindă treptat domeniile sale de intervenţie chiar cu mult peste.”

Ministerul de Interne a sustinut ca modificările au fost în interesul Marii Britanii.

” Un purtator de cuvant a declarat: „Europol este acum într-o poziţie mult mai puternică pentru un mai bun sprijin in lupta noastră împotriva criminalităţii grave şi organizate şi a terorismului.”

9 thoughts on “Noul Gestapo al UE ii spioneaza pe britanici

      • dar nu imposibil. mai bine saraci si liberi. de fapt saraci oricum am devenit

      • @ timisorean 1
        asta ar insemna sa facem revolutie. numai ca nici pe asta n-ai cu cine sa o faci. si chiar daca ai face-o sunt in stare sa ocupe tara cu politai straini, care trag fara sa clipeasca. totul a fost bine pus la punct si gandit. probabil ca tocmai asta isi si doresc pentru a putea impune legea martiala. vei vedea ca asa o sa se intample in America daca acestia se revolta. e prea tarziu pentru a mai schimba ceva din punctul asta de vedere.

  1. Am crezut cand a cazut comunismul ca sigur am scapat de militia politica care spiona oameni dar am fost inselati nu a disparut s-a infiintat sub alt nume .Sa mai spuna cineva ca traim in democratie si santem liberi o minciuna cum nu se poate mai mare .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s