” Stimati cititori, în zilele noastre multi crestini de convenienta parasesc Biserica Ortodoxa, cautând ceva „mai bun” pe la confesiunile neoprotestante, si nici nu-si dau seama ca de fapt îsi vând întâietatea pe un blid de linte. Propunem atentiei dumneavoastra un caz invers, a misionarului baptist David Hudson sosit din SUA si care a gasit adevarul în Biserica noastra cea Ortodoxa. Poate ca citind acest articol unii din ortodocsii „slabi la înger” vor întelege ca ortodoxia este adevarata credinta si nu face sa o schimbi pe nimic în lume.
La putin timp dupa ce am sosit în România ca misionar neoprotestant în 1993, un pastor baptist cu care lucram mi-a zis, „Tu crezi ca vii în România sa faci ceva pentru Dumnezeu, dar poate ca El vrea sa faca ceva pentru tine”.
Era adevarat ca ma aflam pe o cale care începuse printr-o neobisnuita sete pentru cele spirituale, când eram copil, dar nu îmi închipuiam ca voi ajunge la capatul cautarilor mele în România.
Am fost crescut în miscarea Wesleyana, aripa conservatoare, si botezat la vârsta de 8 ani. Copil fiind, eram gata sa-mi afirm convingerile religioase si m-am straduit sa duc o viata crestina serioasa. Am învatat sa cânt la pian în anii de liceu si în curând identitatea mea a fost absorbita în slujirea prin muzica.
În bisericile pe care le frecventam în tinerete, se punea accentul atât pe sfintenia interioara, cât si pe cea exterioara, dar am fost dezamagit ca student într-un colegiu biblic când mi-am dat seama ca (1) „sfintirea totala” pe care asteptam sa o primim instantaneu nu functiona, nu doar în mine, dar nici macar în liderii bisericii pe care îi admiram, si (2) ca ma aflam într-un ghetou religios si doream sa gasesc adevarata Biserica. Am gasit atunci credinta Reformata, care parea a avea raspunsul. Nici un fel de scurtaturi sau pretentii superficiale de neprihanire, multa „libertate crestina”, iar ceea ce nu putea fi explicat era atribuit misterioasei suveranitati a lui Dumnezeu. Ma atragea si faptul ca era o credinta mai intelectuala, iar eu ma aflam într-un proces de urcus.
Prin casatorie am devenit parte din conducerea unei comunitati neoprotestante independente, în care teologia „mea” era tolerata, atât timp cât nu împiedica misiunea bisericii noastre aflata în crestere. Totul era subordonat evanghelizarii, totul era prietenos, vizitatorul era rege, iar crestinismul nostru conservator era difuzat celor ce avansau socioeconomic, pe care îi consideram obiectivul nostru principal. Lucrarea mea cu muzica a trecut pe un loc secundar prin faptul ca am capatat tot mai multe responsabilitati administrative, devenind în cele din urma Pastor Executiv.
Toate aceste activitati si succese, cu presiunile lor interminabile au început sa se faca simtite în sufletele noastre si am simtit ca în toate lipsea ceva. Intrând în anii vârstei mijlocii, am decis sa o rupem cu ele si sa începem o a doua cariera, în misiune. Visam de multa vreme sa fac o lucrare cu muzica în Europa, si am decis ca atunci era momentul. Dupa o perioada de pregatire si strângere de fonduri, am plecat în orasul universitar Cluj-Napoca, din România, Mary, eu si cele trei fete ale noastre, Heidi, Heather si Hannah.
În ciuda unor dificultati, ne-am adaptat si dupa câtiva ani ne mergea bine. Am învatat limba, fetele erau în scoala publica si am cumparat chiar un apartament, cu intentia de a sta acolo pe lunga durata. Lucram în bisericile baptiste, încercând sa reînvioram partea de serviciu divin, mai ales în ce priveste muzica, si am început chiar sa compun cântece care au fost bine primite.
Apoi viata noastra a fost întoarsa pe dos de Ortodoxie, care ne-a lovit ca un tornado din Kansas.
Venind ca misionar evanghelic într-o tara predominant ortodoxa, nu aveam nimic împotriva Ortodoxiei. Nu ma vedeam pe mine ca reprezentând o amenintare sau o competitie la adresa credintei majoritatii. Credeam totusi ca Biserica Ortodoxa, ca si alte biserici vechi, este mai mult moarta, dar doream sa cred ca exista si ceva viata si reînoire în ea. Cu o gândire deschisa si pluralista, am început sa caut ce este bun în Ortodoxie, facând presupunerea ca radacinile neoprotestantilor din România se afla în Ortodoxie. Printr-o coincidenta, tocmai citisem „Am devenit ortodocsi” în timp ce ma aflam în procesul de pregatire pentru misiune si am fost impresionat. Dar în România nu am vazut prea mult din ceea ce stralucea în prezentarea luminoasa a lui Peter Gilquist. Ortodoxia parea obosita, statuta, superficiala, superstitioasa, îngrozitor de formala, sau, cum spunea cineva, „feudala”. Compromis si coruptie, o pasiune pentru trecut vrednica de un muzeu, acestea au fost impresiile pe care le-am primit de la neortodocsii cu care am discutat. Serviciile din catedrala pareau o opera fara naratiune, în care nu era important sa urmaresti ce se întâmpla. Era o alta lume, deosebita de cea pe care o cunosteam, în care accentul era pus pe întelegere, unde textele „liturgice” si învatatura biblica erau proiectate pe ecran, spre lamurirea tuturor! Într-o biserica din centru, în care ma opream uneori ca sa ma rog, oamenii pareau ca vin si pleaca în timpul slujbei – daca o puteai numi astfel – dupa cum si preotul aparea si disparea în spatele iconostasului. Cântaretul era pe jumatate plictisit, pe jumatate neatent, pentru el totul era rutina. De ce nu se îngrijea nimeni sa faca slujbele pe întelesul vizitatorului?
Dupa cum mi-a spus recent un duhovnic român, este o minune ca am devenit ortodox în România.
Intr-adevar, nimeni nu a facut nimic ca sa ne converteasca. Convins ca exista mai mult în Ortodoxie decât se vede la suprafata, continuam sa cercetez acest mister, cu toate ca eram prea ocupat pentru a petrece mult timp cu acest subiect. În sfârsit, am prins ocazia sa cunosc un preot care era „evanghelic”, tocmai ceea ce cautam eu. Era tânar, înca în facultate, în al patrulea an de pastorire într-un sat îndepartat. Pr. Iustinian fusese crescut într-o familie ortodoxa evlavioasa, rezistase împotriva comunismului la vârsta adolescentei, iar acum era preot. Fara a fi formal sau superficial în credinta, era convins de adevarul afirmatiilor pe care le citisem în cartea lui Gilquist (pe care de acum le auzisem si de la altii). Dupa anumite discutii, i-am cerut sa-mi demonstreze Liturgia într-un fel în care sa o pot întelege. El m-a luat la altar, întrerupându-se ca sa-mi explice când era necesar, si lasându-ma sa observ fiecare actiune si sa aud fiecare rugaciune. În acea zi, la începutul lui mai 1995, am fost „fermecat” de Ortodoxie. Mi-am dat seama ca am întâlnit un har si o putere si o sfintenie pe care nu le experimentasem înainte. Totul era deplin convingator.
Ce era sa fac acum? Cariera noastra misionara tocmai începea sa dea roade, iar familia începea sa se simta asezata dupa traumele dezradacinarii, mutarii si schimbarii culturii. Ne simteam împliniti si entuziasti cu privire la viitor. Nici nu îndrazneam sa ating acest subiect cu sotia mea, stiind ca aceasta va aduce o furtuna în vietile noastre, o furtuna de care nu aveam nevoie. În vremea acea a sosit timpul pentru o întoarcere temporara în Statele Unite, dinainte planificata. M-am reîntors în Statele Unite obsedat de Ortodoxie si am simtit ca trebuie sa o cercetez în continuare. Toate cele pentru care luptaseram si suferiseram ca familie erau acum sub semnul întrebarii. Când sotia si-a dat seama ce se întâmpla, m-a avertizat ca, dupa parerea ei fetele nu vor putea accepta asa ceva. Dar începând sa studieze si sa se roage, a început sa vada si ea realitatea Ortodoxiei.
Dupa o discutie cu conducerea societatii noastre misionare, am decis sa ne dam demisia pentru a ne putea urma în continuare noua (si fragila) noastra descoperire. În mijlocul verii anului 1995 ne-am trezit în mijlocul unui conflict dureros cu cei dragi ai nostri, care se simteau tradati si înselati. Catre sfârsitul verii, „cariera noastra misionara” era terminata iar noi ne-am trezit pusi de o parte si izolati. Cu toate ca în lunile acelea ni s-a parut ca am gresit cu privire la Ortodoxie, încrederea de care ne bucuram înainte s-a pierdut si nu ne-am mai putut relua lucrarea misionara.
Am intrat într-un „exil”, câstigându-ne existenta prin slujbe prost platite si încercând sa pricepem ce s-a întâmplat cu noi. Ce greseala am facut? Cum am putut fi atât de usor abatuti dupa o viata întreaga de învatatura crestina si lucrare activa? Ortodoxia paruse atât de frumoasa si dreapta. Ea ne daduse o noua perspectiva asupra unor întrebari nerezolvate si a unor nevoi spirituale neîmplinite din viata noastra. Era o noua paradigma, în care deodata totul se potrivea si nimic nu era împins la periferia doctrinei, asa cum fusese cazul cu sistemele doctrinare pe care le cunoscusem pâna atunci. Paruse atât de adevarata, reala, cu mult mai spirituala decât tot ceea ce cunosteam mai înainte. Putea fi oare o iluzie, cum spuneau unii, sau o urâciune, cum spuneau altii?
Am cautat sa ne culegem de unde eram si sa ne continuam viata. Fetele se simteau zdrobite, cu încrederea lor în noi si altii. Ne simteam paralizati si pierduti. Vazusem prea multa lumina ca sa mergem înapoi la felul nostru dinainte de viata crestina. Nu mai puteam fi crestini în stil neoprotestant, si neputând fi nici ortodocsi, am încercat sa ne gasim propria noastra cale, combinând ce era mai bun din toate. Era o încercare disperata de a întelege si de a ne satisface setea noastra pentru Ortodoxie.
În aceasta stare, ne-am întors în România cu propriile noastre mijloace, dupa un an „în exil”. Trebuia sa o facem, din mai multe motive. Ne lasaseram acolo prietenii si colegii fara un ramas bun si fara explicatii. Fiica noastra cea mai mare, Heidi, trebuia sa înceapa cursurile la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, asa ca ne-am adunat puterile si slaba noastra credinta ca sa ne întoarcem. Întrebarea fundamentala ramânea Ortodoxia. Trebuia sa ne întoarcem la „scena crimei”, ca sa ne convingem de adevar, oricare ar fi fost acesta. Am fost primiti cu caldura înapoi în lucrarea noastra cu muzica, si am încercat sa activam într-un mediu neoprotestant pe baza unor valori ortodoxe. Pe dinafara aveam succes, dar înauntru nu eram satisfacuti. Stiam ca trebuie sa dam Ortodoxiei o noua sansa, de data aceasta una reala.
În vara anului 1997, ne-am facut curaj si am început sa participam duminica dimineata la Sfânta Liturgie. Prin Pr. Gordon Walker de la Biserica Sf. Ignatiu din Franklin, Tennesee (pe care îl întâlnisem în 1995), ne-am împrietenit cu alti convertiti care venisera si ei la Cluj ca misionari. Craig si Victoria Goodwin ne-au recomandat unei publicatii devotionale zilnice, DYNAMIS, care era publicata de biserica lor, Catedrala Sf. Gheorghe din Wichita (o puteti vizita pe Web la http://dynamis.cjb.net/). Folosind aceasta publicatie pentru disciplina noastra zilnica de studiere a Bibliei, lucrurile au început sa se aseze si întrebarile au început sa-si capete raspunsuri. Am început deasemenea sa ne învingem timiditatea si sa ne întâlnim cu mai multi preoti si mireni credinciosi care ne-au impresionat prin vietile si inimile lor de crestini. Arhiepiscopul Clujului, Bartolomeu, ne-a dat binecuvântarea ca sa începem traducerea publicatiei DYNAMIS în limba româna si sa o publicam ca supliment la RENASTEREA, publicatia lunara a Episcopiei. În toate aceste împrejurari, nimeni nu a facut vreun efort sa ne converteasca, si chiar si atunci când am cerut sa fim primiti în Biserica prin Miruire, nimeni nu s-a grabit. De data aceasta noi eram cei grabiti!
Mary, Heidi si eu am fost Miruiti de Sfintele Pasti, în 1998, în satul în care slujeste Pr. Iustinian. Ce pace a veni peste noi când, în sfârsit, am parasit apele furtunoase ale unui crestinism pluralist, idiosincratic si eclectic si am intrat în corabia vietii Bisericii istorice si originale! Heather a ales sa ramâna în liceul si biserica baptista, iar noi, dupa ce fuseseram confruntati cu trauma convertirii noastre, am simtit ca este bine pentru ea sa vina la Ortodoxie doar daca si când este gata pentru aceasta. Hannah a fost botezata la câteva saptamâni dupa Pasti în 1999, înainte sa împlineasca doisprezece ani. A fost o slujba frumoasa si o marturie minunata pe care ea o dadea celor care nu acorda prea mare importanta botezului lor. Cu acest eveniment, am simtit ca am intrat mai mult în pacea Bisericii si am încheiat un alt capitol al pelerinajului nostru spiritual.
Convertirea nu este usoara, nici înainte, nici dupa Miruire. Sunt atâtea de învatat si e greu sa mergi înapoi la scoala primara dupa ce ai fost câtva timp un lider. Situatia este asemanatoare cu cea a emigrarii. Îti cumperi un bilet si pleci; aceasta este când devii catehumen. Mai târziu, obtii o noua cetatenie; aceasta se întâmpla la primirea tainei Mirungerii. Îti ramâne sa te adaptezi unei noi culturi si sa-ti gasesti locul în ea; acesta este drumul mântuirii pe care îl urmezi în Biserica. Crestinismul real nu consta în raspunsurile usoare si instantanee. Dar pentru oricine se „straduieste catre premiu” exista posibilitatea reala de a câstiga bogatiile pe care le ofera noua Patrie.
Înseamna oare aceasta ca nu exista pietre de poticnire sau capcane în Biserica Ortodoxa? Nu. În aceasta noua tara sunt multi cetateni care traiesc în boala si saracie spirituala si care, desi au cetatenia, nu cauta avantajele pe care aceasta le ofera. Exista însa si exemple uimitoare de „succes”, care ne arata calea. Murind fata de ceea ce este fals si meschin în noi, ne renastem cu o umanitate mai deplina, si desi ramânem pacatosi, devenim mai pasnici, mai asezati, mai vindecati, mai iubitori si mai iertatori. Aceasta este Ortodoxia. Ea ne ofera o sfintenie reala care sa ne recâstige asemanarea cu Hristos, nu numai teoria, ci si mijloacele.
Pr. Rafail Noica, un duhovnic român, el însusi convertit de la protestantism, spune ca Ortodoxia este firea adevarata a oamenilor, indiferent daca acestia sunt „rosii, galbeni, negrii, sau albi”. Când ne întoarcem acasa la Ortodoxie, ne venim în fire, ne regasim pe noi însine. Doamne, unde altundeva ne putem duce?
Acum stim de ce Domnul ne-a adus în România. Misiunea noastra era sa descoperim si sa îmbratisam Biserica Ortodoxa, Biserica Apostolilor, în care sa ne dobândim mântuirea cu teama si cutremur. Poate ca facând aceasta vom deveni niste lumânari pentru aceia care, chiar daca se afla într-o tara ortodoxa, nu-si înteleg credinta. Sau poate pentru altii, care asemenea noua, cauta ceva, dar nu spera sa gaseasca raspunsul în Sfânta Biserica Ortodoxa.
David Hudson
www.scribd.doc
http://www.ortho-logia.com/Romanian/Hudson-Romanian.html
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Mucenicul's Blog 