Populatia din Bangladesh „expusa la arsenic”

 Până la 77 de milioane de persoane din Bangladesh au fost expuse la niveluri toxice de arsenic din apa potabilă, expunandu-i pe acestia la riscul unei morti timpurii, arata un studiu recent.

Noul studiu publicat sâmbătă în jurnalul medical britanic, The Lancet, a constatat că mai mult de 20 la sută din decesele care au fost evaluate ar putea fi atribuite în mod natural elementului otravitor. 

Aproape 12.000 de Bangladeshi dintr-un cartier din capitala Dhaka au fost evaluati pe parcursul studiului de 10 ani.

„Zeci de milioane de oameni prezinta un risc crescut de moarte timpurie. Ceva trebuie făcut urgent pentru a reduce expunerea la arsenic pentru această populaţie şi de a găsi surse alternative si sigure de apa potabila”, a spus Dr. Habibul Ahsan de la Universitatea din Chicago Medical Center, al cărui studiu apare în The Lancet.

Ahsan si colegii sai au studiat ca in  Bangladesh 90 la sută din populaţia naţiunii a folosit subteranele, ca sursă primară de apă proaspătă pana cand pompele de mână pentru pompat apa in fântâni au fost instalate în 1970. Ca rezultat, mai mult de  77 milioane de persoane, sau jumătate din populaţia din Bangladesh, au fost expuse la niveluri toxice ale elementului otrăvitor.

„Există si alte ţări in lume în care arsenicul din apa potabilă este, de asemenea, o problemă de sănătate publică. Poate să nu fie insa pe aceeaşi scară ca în Bangladesh”, a spus Ahsan.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că expunerea a fost „cea mai mare otrăvire în masă a populaţiei din istorie”.

Raport: Nave de razboi americane si israeliene au trecut Canalul Suez indreptandu-se spre Marea Rosie

Mai mult de douăsprezece   nave de război ale Marinei Statelor Unite si cel puţin o navă israeliana au traversat Canalul Suez, spre Marea Roşie, vineri, a raportat sâmbătă ziarul britanic de limba arabă Al-Quds Al-Arabi.

Conform raportului, mii de soldaţi egipteni au fost desfăşurati de-a lungul Canalului Suez pentru a pazi trecerea navelor „, care a inclus un portavion american.

Canalul Suez este o cale de navigaţie egipteana strategică care face conexiunea între Marea Mediterană şi Marea Roşie.

Potrivit martorilor oculari, navele de luptă americane au fost cele mai mari nave care au traversat Canalul în mulţi ani, a spus Al-Quds.

Membrii opozitiei egiptene au criticat guvernul pentru cooperarea cu Statele Unite şi forţele israeliene şi permiterea trecerii navelor prin apele teritoriale egiptene.

Ei au spus ca au privit evenimentul ca pe o participare egipteana într-un scandal internaţional şi au adăugat că opoziţia nu va sta cu braţele încrucişate în timp ce ţara a permis unei flote SUA şi navelor militare ale Israelului să traverseze [apele sale teritoriale].”

Auziti bubuitul tobelor de razboi?