Ambasadorul Mark Gitenstein avertizeaza: Cresterea impozitelor este nepotrivita, noi nu facem asa ceva in SUA !

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat într-un interviu acordat agenţiei Mediafax că reducerea pensiilor şi a salariilor este cea mai bună soluţie, el pronunţându-se împotriva creşterii taxelor, considerată o măsură nepotrivită în perioadă de criză, deoarece ar descuraja potenţialii investitori.

„Creşterea impozitelor nu este o soluţie. Cred că Mugur Isărescu a avut dreptate: creşterea taxelor nu este o măsură de luat în mijlocul recesiunii. Noi nu facem aşa ceva în Statele Unite şi cred că nici aici nu ar trebui luate astfel de decizii. Deci ce altă soluţie exista? (…) Aveaţi nevoie de o altă tranşă pentru a vă susţine economia. Sincer, nu era altă opţiune”, a comentat ambasadorul.

El a confirmat că o creştere a taxelor ar descuraja potenţialii investitori. „Cea mai scurtă cale pentru a face situaţia mai bună pentru populaţie este să angajezi cât mai mulţi oameni şi să le creşti salariile. Iar acest lucru trebuie să se întâmple în primul rând în sectorul privat”, a mai spus el.

Întrebat dacă măsurile de reducere a salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% sunt cele mai bune măsuri care puteau fi luate de Guvernul român, ambasadorul a spus:

„Sunt nişte soluţii mai bune decât oricare alte soluţii pe care le-am auzit. Aproape toate partidele politice au fost implicate în luarea deciziilor politice care au dus la creşterea deficitului bugetar, fie în luarea deciziei de a împrumuta bani în condiţii foarte clar stabilite. Toate partidele au ştiut foarte bine care vor fi consecinţele deciziei lor”.

El a adăugat că s-a ştiut de la început că deficitul trebuie menţinut sub un anumit prag iar pentru aceasta erau necesare fie tăieri de cheltuieli, fie creşteri de impozite.

Întrebat dacă aceste măsuri sunt suficiente pentru a evita o eventuală creştere a impozitelor ambasadorul a spus: „Nu ştiu răspunsul la această întrebare”.

Comentariu mucenicul: ce a uitat ambasadorul evreo-american sa spuna este ca ei colecteaza impozite pentru care nu exista baza legala si constitutionala, ca nu mai departe decat alaltaieri noapte le-au taiat somerilor ajutorul astfel incat incepand de maine 1 milion de oameni raman fara nici un fel de sursa de supravietuire, in ciuda faptului ca au platit statului american taxe, unii dintre ei chiar timp de 27 de ani. Vorbeste despre angajari in timp ce americanii se confrunta cu o crestere masiva a somajului. Demagogia acestor oameni nu are limite. Era mai simplu sa spuna: de ce nu va vindeti tara? Stiu eu cativa compatrioti de-ai mei(  jidovi sionisti) dispusi sa o cumpere. Hei, mister, cunosti zicala cu paiul si barna?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: