In Canada, demonstratiile impotriva G-20 s-au transformat in violente

Demonstraţiile s-au transformat in violente la summit-ul G20 de la Toronto, unde liderii mondiali sunt convocati pentru a discuta despre modalităţile de a pune capat crizei financiare globale. 

Un număr de demonstranţi s-au ciocnit cu poliţia în timp ce cantau „rezista, rezista, ridica pumnii.” 

Cel puţin opt protestatari au fost arestaţi pe străzile din Toronto, iar locuitorii oraşului au fost sfătuiţi să nu se aventureze în zona centrala a orasului.

În timpul demonstraţiei, protestatarii au spart ferestrele dintr-un Starbucks si o Banca a Scotiei pe Queen Street. 

De asemenea, ei au dat foc la cel puţin două masini de politie , care au fost rapid stinse de pompieri, a raportat Reuters.

Poliţia cu scuturi şi bastoane, de dimineata a respins un alt grup mic de demonstranţi care au încercat să se indrepte spre sud, către gardul de securitate care înconjoară perimetrul locului unde se tine summit-ul la nivel mondial economic. Unii demonstranţi au aruncat cu sticle în poliţie.

Activiştii anti-globalizare au organizat demonstraţii paşnice la aproape toate reuniunile internaţionale de profil înalt în ultimul deceniu. 

Deşi o serie de demonstratii au devenit violente, de obicei, doar un mic segment de demonstranţi fac toate actele de violenţă. Unii activişti au spus că, de asemenea, exista agenţi provocatori în spatele multora dintre violenţele de la aceste demonstraţii.

23 thoughts on “In Canada, demonstratiile impotriva G-20 s-au transformat in violente

  1. Ma copi, i-a potolitiva! Am zis bine? Nu de alta dara stau prost cu gramatica zilele aiastea.

    Mucenico, iaca poze:
    http://www.boston.com/bigpicture/2010/06/g20_protests_in_toronto.html

    Si un comentariu interesant de acolo:

    As someone who was on the frontlines on both days, I can attest to the following:

    1. The huge majority of protesters were peaceful and organized
    2. Various gasses, rubber bullets, and trampling horses were used
    3. The „violence” was highly sensationalized in the media. In fact, the media mistook the definitions of „vandalism” for „violence”. Property damage? Yes. People damage? Not really.
    4. The police dropped the ball on Saturday, allowing the vandalism to occur. To try and compensate, they overreacted on Sunday and wrongly detained/arrested people (including media, journalists, photographers, even passersby).

    This picture pretty much summarizes how I (and many others) felt about the whole G20 – http://www.flickr.com/photos/neilta/4736798021/. Unfortunately, it doesn’t make for good TV.

    • Excepționale fotografiile, Alin. Brusc, în mine s-a petrecut o aprigă confruntare. Un blitz-krieg. A cîștigat nikonistul. Greu să te concentrezi pe esența fenomenului cînd ți se vîră sub nas asemenea fotografii. Sunt unele atît de bune, încît ai senzația că totul a fost doar o înscenare menită să-i fericească pe fotografi. Scena furtișagului e atît de faină, de pare că a fost îndelung repetată la antrenamente.
      Poate-așa și e…

      • Pai daca ar fi sa ne luam dupa rapoartele care spun ca politia s’a retras din zona cat sa le dea timp anarhistilor sa deie foc la cele doua masinute de politie…ca sa reapara ceva vreme dupa pentru represalii…

        …as zice ca e evident jocul manipularii.

        In ceea ce priveste pozele, baietii astia de la The Boston Globe au de mult tipul asta de Cover Story bazat pe fotografii. E de remarcat ca desi fac si ei aceeasi manipulare precum toate gazetele mainstream – asimiland grupul anarhist violent protestatarilor – au totusi decenta (sau scaparea) de a prezenta si o astfel de fotografie:

        http://www.boston.com/bigpicture/2010/06/g20_protests_in_toronto.html#photo22

        …unde se vede clar ca protestatarii incearca sa opreasca violentele celor din gruparea anrhista.

        Nu stiu ce sa zic, dar genul asta de manipulare a situatiei a devenit destul de cunoscut deja…probabil insa ca da inca roade foarte bune de vreme ce eeste totusi folosit.

        (sa ne amintim doara de evenimentele de anul trecut din Rep. Moldova, nu e asa ca se aprinde un beculet?)

        ….

        Si acum poate e mai clar si reprosul facut de mine Mucenitei noastre. Preluarea articolelor in forma (si cu titlurile) prezentate in varii gazete mainstream nu face decat sa serveasca pe deplin manipulatorilor opiniei publice.

  2. Rufine,

    cred ca sfaturile-ti sunt bune.

    Promit sa nu mai incalt decat galosii labartati, si fusta lunga cu care sterg praful (noroiul) drumului, si cu care curat luna scarile tramvaielor si metro-ului … Promit sa smulg dantelutele bluzelor DECENTE, si sa schimb nasturii sidefati. Cu burka nici nu ma complic. Exista niste unii atat de corecti, incat au retina dotata cu un sistem special de unde infrarosii, de vad prin orice si, uneori, depinzand de starea de spirit, mai vad si prin tine … Oameni preocupati de lucruri importante, deh!
    Solutia ideala ar fi moda sleampat, colectia de primavara, vara, toamna, iarna. Bate orice burka, te asigur, si e mai specific nationala.
    In ceea ce priveste exprimarea gramaticala corecta, am observat ca exista o tendinta, nu foarte generalizata e drept, prin care cei care se vor ortodocsi autentici, folosesc un limbaj cu un accent moldovenesc cu tente arhaice, care vrea sa sublinieze si in acest fel, dreapta credinta a celui in cauza.

    Si o sugestie pentru toata lumea: cititi cartea „Marsul distrugatorului”, daca o s-o mai gasiti. O sa va lamureasca asupra multor probleme … apocaliptice.

    P.S. „Lemnul cedrului ese stralucitor, ROSIATIC, de o mare finete si capata, imbatranind, rezistenta pietrei si finetea fildesului. Rasina sa raspandeste un miros de tamaie placut, iar pe limba lasa o savoare amaruie.Tocmai acest gust amarui este cel care face ca lemnul de cedru sa reziste, practic vorbind, si sa nu putrezeasca. … este un lemn tare si rezistent ca si granitul. Si chiar mai mult decat atat”.
    „… pe plajele Libanului , se gaseste o cochilie care, putrezind, secreta un soi de vopsea ROSIE, stralucitoare, ca si rubinul lichefiat. Este vorba de purpura, simbolul gloriei, majestatii si puterii. Purpura a fost un dar al lui Dumnezeu poporului care i-a oferit azil lui Avraam. (Virgil Gheorghiu – Hristos in Liban).
    Pa!

    • Tot acolo: „De altfel în limba aramaică Liban înseamnă alb.În sens figurat Liban înseamnă şi templu, căci el îi purifică pe păcătoşi: „…de vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul (mohorîciunea-Biblia 1914), ele vor deveni liban, adică albe ca zăpada ” (Isaia 1,18)

      Mă uimeşti azucenablanca. Atît de tare încît îţi dau dezlegare să-ţi zici azucenalibania. Să moară duşmanii, na! 🙂

      • Merci. 🙂
        Dusmani nu avem. Sunt doar niste oameni nehotarati …

  3. Completare. Unele dintre exemplele amintite de voi mai sus, sunt de domeniul patologicului. E bine insa ca se desfasoara in cadru ortodox. In felul acesta, tot mai exista o sansa de vindecare …

    • @ azucenablanca
      singurul lucru bun al faptului ca se desfasoara intr-un cadru ortodox este cenzurarea limbajului. din pacate cei care se dau mari cunoscatori intr-ale scrierilor sfintilor parinti au gura cea mai mare. adevarata e zicala ” teoria ca teoria dar practica ne omoara”. pe putini dintre ei i-am vazut punand in practica, macar virtual pe net, si sfaturile acestora. iti dai seama ce s-ar intampla daca aceste discutii s-ar purta fata in fata? daca Iisus si apostolii ar fi avut limbajul „ortodocsilor” nostri si ar fi reactionat asa cum o fac acestia crezi ca astazi crestinismul ar mai fi avut atatia adepti? partea proasta e ca mandria ne omoara pe toti, dar mai ales pe noi romanii.

      • @mucenicul,
        mandria si dezbinarea, putina credinta si putina iubire. Hristos a fost bland si smerit cu inima. Noi romanii ortodocsi, nu toti bineinteles, cum suntem? Fiare care ne sfasiem din nimicuri. De la Sfantul Ioan Gura de Aur ne-au ramas niste omilii care sunt FOARTE actuale. Cati le mai citesc? Se gasesc in toate librariile de profil …

      • Crino,

        Potoleşte-i soro pe rabinii ăia insomniaci şi devoalează-ţi mai repede confesiunea; îi prinde parousia în sfîşietoarea dilemă „Azucena-i ortodoxă au ba?”. Arată-ţi iubirea ta de oameni şi dă-le timp de rugăciune, de lectură şi de studiere aprofundată a gramaticii limbii materne! Jură-te pe neamurile din SUA, pe cravata de pionier, pe dicţionarul de sinonime, pe raportul Tismăneanu, pe lampa lui Aladin, pe republica lui Platon şi pe telescopul Hubble, pe ce-ţi vine la gură, numai lasă-le neatinsă sănătatea perfectă cu care s-au născut.

        PS: Şi-mi permit să-ţi dau un sfat: renunţă la ideea ERRRETIKĂ cum că locul femeii în biserică ar fi altul decît acela, încărcat de smerenie, din dosul stîlpilor de susţinere a clopotniţei. Şi că singura piesă vestimentară după care se dă în vînt Domnul nu ar fi burqa.
        Aşa că ciocu mic soro şi ochii plecaţi spre pantofii ăia scîlciaţi, dar smeriţi, primiţi de la mătuş-ta Florica, decedată în timpul colectivizării! Hai pa!

  4. :))))))))))))
    Mi-am spus si eu parerea in legatura cu balciul la care s-a ajuns pe unele bloguri ortodoxe, intr-un comentariu la fratii de la Razboi intru Cuvant. E drept ca am facut-o mai cu grija, ca sa nu deranjez prea tare orgolii si sensibilitati, mai zelotiste. Stiti ce blanzi erau zelotii …

  5. Și ca să vezi la ce nerozii s-a ajuns (mania persecuției, idiosincrazii, declarații de fidelitate cu lacrimi și muci, secretomanie țicnită și scrîșnete din dinți, bineînțeles interortodoxe) n-ai decît să faci clic aici:
    http://saccsiv.wordpress.com/2010/06/27/printre-noi-exista-un-tradator-%E2%80%A6-sa-ne-rugam-pentru-el/#comments,
    și să citești atît articolul cît și comentariile. Sunt clienții dumitale, doamnă psiholog! Nu toți, dar ai de lucru. Vezi bunăoară cam ce percepție are Saccsiv și cam ce răspunde Naayram. Comentariile din jurul disputei sunt de-a dreptul halucinante! O mai bună dovadă a ceea ce-am afirmat mai sus nici că se putea. Cam în stadiul ăsta ne-a prins Apocalipsa…

    PS: Solicit 10% din onorariu 🙂

    • @ rufin liban
      stiu discutiile de la primul articol, de unde a inceput totul. este exact ce-ti spuneam mai inainte. se pare ca chemtrails-urile isi fac efectul. in loc sa devenim mai smeriti si mai impaciuitori devenim tot mai agresivi. ce nu inteleg eu este chestia asta cu dusmanii. toti cei care scriem pe blog-uri anti-sistem avem dusmanii nostri. eu am preferat sa-i pun la spam si sa le citesc numai eu neroziile. cainii latra caravana trece. depinde fiecare ce vrem. si pe mine m-au acuzat ca ma ascund in spatele unui pseudonim. nu ma tem pentru mine, altfel as fi stat cuminte si as fi citit ce scriu altii. dar nici nu vreau sa-i pun in pericol pe cei dragi mie. eu prefer ca in zilele cand nu gasesc nici o stire demna de toata atentia sa nu scriu nimic decat sa ma rafuiesc cu dusmanii mei, doar pentru a avea activitate zilnica. cum bine spunea cineva acolo in comentariile la articolul indicat de tine, noroc ca discutia se poarta pe un site ortodox, ca altfel numai pline Duhul Sfant n-ar fi fost replicile. cred ca fara sa vrem devenim putin paranoici cei ce scriem, dar chestia asta cu saritul la gatul celuilalt este o boala mai veche, mai ales a romanului. cat despre ura dintre romani si tigani este o problema foarte veche si cred ca numai Dumnezeu o va rezolva. nu trebuie insa sa uitam ca fiecare etnie si natie isi are uscaturile ei. la unii mai multe la altii mai putine. parerea mea este ca noi romanii, care suntem majoritari, n-am stiut sa ne educam tiganii si acum culegem roadele. e pacat ca se iroseste atata energie in polemici care nu folosesc nimanui, din nici un punct de vedere. cred ca si daca am sti cu siguranta ca maine se sfarseste lumea, tot am mai arata cu degetul impotriva celuilalt. Dumnezeu sa ma ierte daca gresesc!

  6. Rufine, scrii frumos ca intotdeauna insa as face o mentiune: Ortodoxia nu e menita sa seduca.

    Daca mi e permis un joc de cuvinte: Ortodoxia nu e menita sa se duca.
    Ci sa duca omul catre Cale, Adevar si Viata.

    Vad ca lucrurile au luat-o razna de tot pe blogul lui Saccsiv. Personal, cred ca e de fapt momentul sa iasa din anonimat. Intr-un fel sau altul.

  7. Pai sa ma ierti, Mucenico, dara nu scrie nicaieri ca e vorba de traducere, nu se indica sursa originala (nici pentru articolul scris, nici pentru poze).

    Nu m-am uitat dupa link-uri, pozele am vazut abia acum ca au linkuri catre articol. Asa ca…e de inteles confuzia.

    • Aline, mă bucur de întîlnirea noastră neașteptată; n-am bănuit că ești chiar tu. Eu am fost ”excomunicat” de cîteva luni bune, pentru că, mi s-a explicat, am supărat persoane importante, postate strategic în ”subterana rezistenței ortodoxe” , prin ”dezvăluirea șocantă” că pastoralele de la Sibiu nu-s înjghebate de mitropolit, ci, de regulă, de către profesori din Facultate. Un fapt notoriu, pe care nimeni nu s-a căznit să-l ascundă, și de care nimeni n-a fost niciodată contrariat. Mie, justificarea aceasta mi-a părut un fel de nod în papură. Sincer, nu știu de ce comentariile mele au stîrnit atîta animozitate și atîta resentiment. Recunosc că multe aveau ceva provocator; intenția mea era, însă, aceea de a stîrni argumentul inteligent, solid întemeiat, edificator. Era, dacă vrei, și un test menit să reveleze cîtă calitate e în credința noastră, cîtă generozitate, cîtă cultură, cîtă înțelegere profundă, cîtă tinerețe. Rezultatul a fost că 90% e asfixiere în clișeu. Povești. Se invocă pînă la lehamite Sfinții Părinți. Dacă aceștia ar fi fost așa cum sunt cei ce-i invocă de-a valma azi, am fi avut parte acum, cel mult de un fel de sectarism cu popi.
      Naiv, am crezut că Saccsiv va aduna din risipire energii românești și ortodoxe, ca într-o arcă, menite fasonării reciproce; arca pe care eu o imaginam s-a transformat, pe nesimțite, într-un fel de abator virtual, unde delimitările nervoase, psihanalizabile, sunt mai prețuite decît eforturile migăloase, e drept, de armonizare și de zidire mutuală. Sunt dezamăgit că posibila coagulare a unor forțe extrem de prețioase, eșuează pur valah, în bîrfă ieftină, orgolii jenante, țopîrlănie. Toate poleite ortodox. Ortodoxia e mînuită precum o ghioagă cu care rupi dinții interlocutorului. În loc să-l seducă, îl lasă lat în drum. Citesc în continuare Saccsiv; informație prețioasă, ca și cea de pe blogul acesta. Detest însă isteria ”denunțurilor” și suspiciunea reciprocă la care s-a ajuns, puțin cîte puțin :”aha, m-am prins, ești omul Patriarhiei, ești infiltrat, ești omul ICR-ului, ești Dănilă Prepeleac, ești, ești, ești…”. Cele mai multe presupoziții sunt penibile de-a dreptul. Și chiar de-ar fi așa, replică-i dumneata cu inteligență, și lasă-l lat prin forța argumentului. Chiar și printr-un umor de bună calitate, cu skepsis. Nu prin spam și nu prin flegmă.
      Prilejul de unire a devenit, straniu lucru!, o ocazie excelentă de fratricid. eu însumi am devenit suspicios: nu cumva asta se și dorește? Faptul că unul iubește patriarhul, unul dreptatea, altu-și spune părerea lui, altul-și spune, derutant, spellmaker, sau altul pare musulman după anagrama pe care-o folosește, nu trebuie să conducă automat la harță. Pare că, fără să vrem, am dat naștere unei mahalale ortodoxe. Cu toate ingredientele: țoape, mitocani, mardeiași… ”Auzi tu, știi ce-a fost după pavecerniță sus în deal? Ei, aș, cum nu știi soro, staaaai să-ț spui, mori soro, nu alta…”

      Nu mai spun nimic ca nu carecumva eu însumi să aduc a țață. Am văzut că ai ajuns și tu în gura tîrgului. Dar sunt și orizonturi mai prielnice. În ceea ce mă privește, cred că poziția ta merită luată în calcul; Sf. Ioan Hrisostm, a stabilit fixă a sfîrșitului lumii. A greșit. Ca și Sf. Calinic. Asta nu-i face mai puțin valoroși, sau mai puțin sfinți. Ci doar arătă că omul are o nevoie fundamentală de date fixe. Nici un bai; numai că din cînd în cînd Dumnezeu ne mai transmite că nimic nu e imobil. Nici măcar El.

      PS: Mucenico, iartă-mi dialogul privat în casa ta. Nu neg, însă, că nu mi-am dorit și asistența ta da fundal.

      • Adică voi să-ți spun că mi-am dorit asistența ta de fundal. Cîteodată formulez atît de derutant ideile! Fraza de sus trebuie citită cu intonație ca să-i dai de cap. Asta e; nimeni nu-i perfect. Doar Domnul.

      • @ rufin liban
        nici mie nu-mi place ce se intampla intre ortodocsi si-mi pare rau ca mandria este mai puternica decat iertarea. din pacate ortodoxia a devenit o arma folosita pentru a da in cap chiar celui care impartaseste aceiasi credinta. nu contest ca lumea in ansamblu se afla intr-o situatie deplorabila si dezastruoasa iar oamenii au nevoie de ceva palpabil, cum ar fi o data fixa. vezi tu, eu de aia nu pun un accent foarte mare pe profetii. este bine sa le cunosti dar cel mai bine este sa te ghidezi dupa biblie. in plus romanii au nevoie de ceva care sa le gadile orgoliul, cum ar fi faptul ca Romania este ” gradina Maicii Domnului” si altele. in general avem prea putina credinta si de aceea avem nevoie de aceste substitute.

  8. Mucenico, dat fiind ca stii cum merg lucrurile astea, ma mira titlul ales de tine pentru articol.
    Cu atat mai mult cu cat banuiesc ca ai citit si tu finalul celor scrise de tine in acest articol.

    Cred ca ar trebui ceva mai multa atentie.

    • @ Alin
      atat titlul cat si articolul sunt traduse exact dupa original. nu stiu de ce sariti asa de repede la gatul omului. cred ca ceva este in atmosfera ca am mai vazut asta si pe alte site-uri.

      • E-adevătat, e atîta surescitare! De aici și ultima tendință în materie de ortodoxie: fratricidul.

      • rufine, traiesti!!! 🙂

        nu-i surescitare, e mandrie. care atrage dupa sine orbirea. Saccsiv a luat-o de mult pe aratura din punctul asta de vedere. Ca si Danion.
        Insa lucrurile au inceput sa capete o alura tragi-comica in momentul in care cineva ascuns sub un pseudonim ii cerea public explicatii teologului de serviciu al natiei, care o avea el pacatele lui dar macar nu se ascunde.
        Iara apoi, lunetistul nostru a inceput sa ii ia la ochi pe altii la adapostul umbrei.
        Ba mai mult, insinueaza ca is nu numa habauci dar si prosti de vreme ce ajunge la a le traduce din romana in romana, doar doar or intelege ca el e detinatorul adevarului suprem si daca se enerveaza le spune si cati ani are anticristul dara si anotimpul, daca nu chiara si luna, cand va incepe transmisia live a apocalipsei.

        Daca n-ar fi trist, ar fi amuzant. E bine ca nu mi-au taiat astia pensia, totusi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s