Apocalipsa dupa Boc: Explozia preturilor, scaderea salariilor, impozite pana la 300% pe case sau dublarea impozitelor la masini

Explozia preturilor cu cel puţin 5% a bunurilor şi serviciilor, ca urmare a majorarii TVA de la 19% până la 24% si taierea salariilor bugetarilor cu 25%, este scenariul cu care romanii vor trebui sa se obisnuiasca de astazi, ca urmare a masurilor de austeritate impuse de Guvern. Mai mult, Executivul a decis si creşterea cu pana la 300% a impozitelor pentru cei care detin mai multe locuinte si dublarea impozitului pentru maşini cu o capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi.

„Ne aşteptăm la un şoc inflaţionst în perioada imediat următoare, de scurtă durată”, a avertizat Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR, la Realitatea TV. Acesta sustine ca într-o primă fază, comercianţii „vor pune cât vor putea de mult ca să vadă cât vor putea să câştige”.

În ceea ce priveşte cursul euro, aflat de trei zile în creştere, Vasilescu spune că, în momentul de faţă, suntem „într-un plan de calmare a învolburării leului”.

„Vor scădea veniturile populaţiei şi, în consecinţă, se va reduce puterea de cumpărare, fapt care se va traduce pentru economie prin scăderea consumului”, a declarat pentru EvZ, analistul economic Aurelian Dochia. În opinia sa, cel mai mult va avea de suferit sectorul serviciilor: „Ieşirile la restaurant, vacanţele vor fi sacrificate”.

Reprezentanţii Camerei de Comerţ a României califică măsura creşterii TVA ca fiind „profund nesănătoasă”.

„Creşterea veniturilor la buget pe seama acestei măsuri este iluzorie, având în vedere viitoarea scădere a consumului ce va produce efecte în cascadă: scăderea producţiei, scăderea profiturilor firmelor şi, implicit, a impozitului pe profit, creşterea şomajului ce va greva bugetul de stat”, spun aceştia într-un comunicat de presă.

Şi sindicatele din agricultură critică majorarea TVA, pe motiv că va anula măsurile de combatere a evaziunii fiscale şi favorizează piaţa neagră.

60.000 de angajati din sectorul public vor fi disponibilizati

Guvernul a decis, miercuri, disponibilizarea a aproximativ 55.000 până la 60.000 angajaţi din sectorul public, dintre care cei mai mulţi, respectiv circa 54.000 persoane vor fi concediate din administraţia locală, iar restul din ministerele Administraţiei, Muncii, Educaţiei şi Agriculturii.

Cifra privind numărul de concedieri din administraţia locală a fost confirmată la finalul şedinţei de guvern de către ministrul Administraţiei, Vasile Blaga. Potrivit acestuia, economia de cheltuieli de personal cu respectarea normativului este de 1,5 miliarde lei, reprezentând o reducere de personal de 26,2% şi o diminuare de cheltuieli de 29,1% din total.

În urmă cu o săptămână, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat că salariile bugetarilor ar putea creşte anul viitor cu 7% în medie pe tot sectorul public, în condiţiile în care vor fi concediaţi 70.000 de angajaţi şi nu se va renunţa la al 13-lea salariu.

Impozitul pentru maşinile de peste 2.000 de centimetri cubi a fost dublat

Impozitul pentru autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi va fi dublat comparativ cu valorile actuale.

„Am decis să dublăm impozitul pentru maşinile cu peste 2.000 de centimetri cubi.  Spre exemplu, o persoană care deţine un Audi A6 2,5 TDI va plăti un impozit de 936 de lei, faţă de cei 468 de lei pe care a trebuit să-i plătească până acum”, a anunţat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de miercuri de la Palatul Victoria.Pe de altă parte, spune premierul, impozitul pentru autoturismele care au un motor cu capacitate sub 2000 centimetri cubi rămâne neschimbat.

Impozitul pentru mai multe locuinte majorat intre  65% şi 300%

Persoanele care deţin în proprietate mai multe clădiri vor achite impozite majorate intre  65%, şi 300%, în funcţie de numărul caselor deţinute, conform unei ordonanţă de urgenţă privind instituirea impozitului suplimentar, adoptata miercuri de Guvern.

Astfel, impozitul va fi majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu

Pentru anul fiscal 2010, termenul de plată a diferenţelor de impozit rezultate este 31 decembrie 2010. Persoanele fizice care achită integral până la data de 30 septembrie 2010 impozitele recalculate pentru diferenţele rezultate beneficiază de bonificaţia stabilită prin hotărârile consiliilor locale adoptate pentru anul 2010.

One thought on “Apocalipsa dupa Boc: Explozia preturilor, scaderea salariilor, impozite pana la 300% pe case sau dublarea impozitelor la masini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s