Satanism in Mitropolia Bisericii Ortodoxe Ruse-Sanctificarea mainii care poarta blestemul

Traducere din limba rusa

În Eparhia Tver intre 29.05-18.06, a avut loc a 12-a Procesiunea Volga

 Prin tradiţie, fiecare astfel de procesiune se ocupă de un eveniment important la nivel national. În acest an, acest eveniment a fost aniversarea a 65-a a Victoriei. Procesiunea, inceputa de la izvoarele râului Volga si continuata de-a lungul albiei şi terenurilor pe unde trece aceasta, a avut loc in 16 orase si districte din regiune. Pe tot parcursul s-a purtat o racla- chivotul cu moaştele Sfântului Mucenic Gheorghe.

La Sf. Liturghie de la [biserica]Sf. Nicolae din Myra, unde a servit Arhiepiscopul de Tver şi Victor Kashin şi, în procesiunea care a vut loc la templul de la izvoarele Volgai, a fost comisă o vodoo-şenie de rang, la care au participat un număr mare de pelerini, distinşi invitaţi, membri ai publicului.

În această zi, cele mai multe municipalităţi din regiunea Tver si-au trimis delegaţii la festivalul din Volgoverkhovye . Au tinut discursuri Arhiepiscopul de Tver şi preşedintele Kashin, guvernatorul regiunii Tver, preşedintele Adunării Legislative şi alti funcţionari.

Pentru a înţelege magnitudinea acestui consens „în materie de cooperare între Biserica şi activităţile de stat, doar uitati-va la” programul complet „.

Părea că acest eveniment nu poate fi decat unul fericit, dar …!  Dar, în loc de bucurie spirituala inima s-a frant de o durere extrem de profunda.

În timpul procesiunii, poporul ortodox a sărutat „mâna dreaptă a lui Satan, inchinandu-se la ea ca la o relicvă mare – mâna dreaptă cu moaştele Sfântului Gheorghe, patronul sfant  al victorioasei armate ruse”.

Aceasta aproximativ demono-blasfemie şi satanismul au luat locul binecuvântarii directe a episcopului ce guverneaza dioceza şi preoţia.

Avand o senzaţie de murdărie spirituala, oamenii Ortodocsi din Tver au trimis o scrisoare, subliniind confuzie lor:

„Dragi fraţi şi surori!


Cerem ajutorul vostru şi consiliere caci ne aflam[traim] într-o jenă extrema şi ne temem că ceea ce s-a întâmplat la noi se poate repeta şi în alte oraşe din Rusia.

Noi, la fel ca toţi oamenii ortodocsi, il cinstim din toata inima noastra pe Sf. Gheorghe Invingatorul şi am visat la fericirea de a ne inchina relicvei lui.

Si ce oportunitate! În ajunul vizitei Patriarhului Chiril la Tver a ajuns la noi procesiunea Volga cu chivotul  sub forma mainii drepte ce da binecuvântarea , care trebuia să fie o parte din moastele sale.

Dar bucuria noastră a fost afectată. Dreapta, la o examinare mai atentă s-a dovedit a fi  o binecuvântare, dar profanata. Faptul că degetele de la mâna lui dreaptă, au fost puse dintr-un un motiv oarecare, vertical, [dovedeau] în mod clar au fost aranjate într-un bine-cunoscut simbol satanic – „capra”( coarnele satanei-n.m). Spre deosebire de binecuvântarea creştină, care leagă degetul mare şi indicele pe de o parte, la cea reprezentând racla cu relicve, au fost conectate degetul mare şi degetele din mijloc, indicele şi degetul mic – fiind pe verticală.

Fotografiile arată că chivotul mai repede poate fi privit ca un obiect de cult anti-creştin sau păgân, care are sub formă de coarne degetele: indexul şi degetul mic, simbolizand cultul „Caprei” – Lucifer.


Cei mai mulţi dintre noi, datorita binecuvântareii care insotea chivotul, nu s-au simţit bine, copiii au plâns.


Dacă suspiciunile noastre sunt corecte, atunci am fost ademeniti să ne închinam la un idol, Baphomet, şi procesiunea s-a transformat într-un act de profanare a ţării noastre şi a Credinţei Ortodoxe.

Iertati-ne, dacă v-am produs confuzie. Vă rugam, judecati şi dati-ne o evaluare biserieasca despre cele întâmplate.

Cetăţenii Ortodocsi din Tver.

Preotii ortodocsi cu asa-zisa mana a Sf. Gheorghe si cu un banner pe care se afla o stea inversata si numarul 65(pentru victorie)
Icoana Sf.Mare Mucenic Gheorhe-pictura de baza
Soborul de preoti din Tver

Comentariu: Nu cred ca cineva care crede in Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh se mai poate indoi ca traim vremurile de pe urma, dupa o astfel de procesiune”ortodoxa”. Doamne, pazeste-ne si apara-ne!

Catedrala Manturii Neamului va costa aproape 200 milioane euro si va crea 4000 locuri de munca

Constructia in rosu a viitoarei catedrale ortodoxe a Mantuirii Neamului va costa aproximativ 100 milioane de euro, iar firma care a castigat concursul pentru proiect este SC Vanel Exim SRL, din Bacău, au anuntat vineri reprezentantii Patriarhiei Romane. La concurs au participat in total şapte proiecte. După construirea in roşu, pentru Catedrală vor fi cheltuiţi alţi 100 de milioane de euro pentru picturi şi alte investiţii de ordin estetic.

Constructia va incepe după 15 august şi este estimata sa se încheie în 2013, iar în anul 2015 este planificata sfinţirea picturii. Catedrala va fi construită astfel încât să reziste la cutremure de 8,5 grade pe scara Richter, iar lucrările vor crea aproximativ 4.000 de noi locuri de muncă.

Va fi cea mai inalta cladire din Bucuresti. Va avea o lungime de ansamblu de 120 de metri, lăţimea va fi de 70 de metri, iar cea mai înaltă turlă va măsura 120 de metri, suprafaţa Catedralei urmând să fie de zece ori mai mică decât cea a Palatului Parlamentului lângă care va fi construită.

Pentru aceasta constructie, Patriarhia Română nu va primi bani de la stat ci va lua un credit bancar, banii urmând să fie returnaţi din donaţiile credincioşilor. Cei care vor dori să depună bani mai mulţi vor avea la dispoziţie un cont deschis pentru donaţii.

FMI a aprobat eliberarea transei a cincea din imprumut, in valoare de 850 de milioane de Euro

Romania va primi a cincea transa, in valoare de 850 de milioane de Euro, din imprumutul obtinut de la Fondul Monetar International (FMI). Fondul a aprobat, vineri, a patra revizuire a acordului stand-by cu România, iar a cincea transa va intra cel mai probabil luni în contul Băncii Naţionale a României, pentru acoperirea deficitului de balanta.

„Consiliul Director a votat în unanimitate aprobarea celei de-a cincea tranşe pentru România. Semnalul este unul puternic de susţinere a reformelor din România care urmează să fie implementate şi de încredere în modul în care lucrurile se desfăşoară. Board-ul a aprobat şi derogarea cerută de România privind ţinta de arierate”, a declarat pentru Mediafax reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tănăsescu.

O misiune a FMI va sosi în România după data de 20 iulie pentru a evalua performanţele economice ale Romaniei, in urma masurilor luate de Guvern.

Romania a încheiat în primăvara anului trecut un acord de finanţare externă cu UE, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale, în valoare de aproximativ 20 de miliarde de Euro.

Până acum, România a primit patru tranşe de la FMI, in valoare totala de 9,3 miliarde de Euro. UE a virat 2,5 miliarde de Euro, iar Banca Mondială, 300 de milioane de Euro.

Tonny Lybek, reprezentantul regional pentru România şi Bulgaria al FMI,  a lăudat Executivul pentru măsurile luate. „Autorităţile române şi-au demonstrat angajamentul ferm faţă de programul lor economic, care este sprijinit de acordul stand-by – prin identificarea rapidă a unor măsuri compensatorii, după hotărârea Curţii Constituţionale”, a precizat Lybek într-un comunicat.

Seful ONU avertizeaza despre posibilitatea unui proaspat razboi in Orientul Mijlociu

Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a avertizat că un conflict proaspăt ar putea izbucni în Orientul Mijlociu, ca urmare a creşterii tensiunilor dintre Israel şi Liban.

Într-un raport al Consiliului de Securitate al ONU, vineri, Ban a declarat ca tensiunile crescande ” mareste spectrul ca o greseala facuta de una dintre părţi să conducă la o reluare a ostilităţilor, cu consecinţe potenţial devastatoare.” 

Şeful ONU a continuat să acuze ambele părţi de încălcări ale rezoluţiei din 2006 de încetare a focului care a pus capăt războiului de 33 de zile dintre Israel şi mişcarea de rezistenţă libaneză  Hezbollah.

Israel continuă să sfideze legislaţia internaţională prin efectuarea de zboruri militare zilnice asupra Libanului şi prin refuzul de a se retrage din disputatul sat de la graniţa de nord, Ghajar, a spus şeful ONU.

El si-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea faţă de acuzatiile Israelului asupra tarii vecine Siria, de a fi furnizat rachete SCUD Hezbollah-ului din Liban, spunand ca [acuzatiile] au „condus la tensiuni sporite” în regiune.

Israelienii au formulat acuzaţiile împotriva Siriei, cu toate ca ambele guverne, din Damasc şi Beirut, au negat categoric afirmaţia despre transferul de rachete.

Secretarul general şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea faţă de recentele încăierări între civilii libanezi şi Forţa interimară a ONU în Liban (UNIFIL). 

Confruntarea a venit după ce UNIFIL a organizat o manevră controversata la începutul lunii iulie, care a ridicat furia publică în sudul Libanului. 

 Antrenamentul unilateral, care conform relatărilor, viza protejarea Israelului de posibilele atacuri cu rachete [trase] din sudul Libanului, a fost oprit în mijlocul protestelor civile. 

Poporul libanez a denunţat aceasta miscare ca pe ceva iesit din comun şi in nici un caz în conformitate cu mandatul UNIFIL. De asemenea, ei au acuzat fortele de menţinere a păcii de inacţiune faţă de încălcarea aproape zilnică a Liniei Albastre, stabilită de ONU, de către forţele israeliene.

Gitenstein: Statele Unite sunt pregatite sa ajute Romania dupa inundatii dar asteptam cererea din partea Guvernului

Statele Unite sunt pregatite sa ajute Romania sa se recupereze dupa inundatiile care au inghitit zeci de case din Romania si au ucis 23 de persoane, insa Guvernul a preferat sa apeleze la ajutor european, in loc sa solicite sprijinul americanilor, a declarat Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.

„Aţi pierdut 23 de oameni în inundaţii, din ceea ce înţeleg. Este îngrozitor. Ne-am oferit să ajutăm, dar se pare că Guvernul dumneavoastră are situaţia sub control. Ştiu că preşedintele este acolo acum şi face ceea ce trebuie prin faptul că se duce la faţa locului. Înţeleg că premierul a fost şi el ieri şi azi. Este o mare problemă să te confrunţi cu aşa ceva într-o perioadă de criză economică”, a spus ambasadorul, citat de Mediafaxa.

„Suntem pregătiţi să ajutăm, dar se pare că în primă fază Guvernul român consideră că se poate descurca şi apelează la europeni, dar noi suntem pregătiţi să ajutăm”, a adăugat el.

În urma inundaţiilor din ultimele zile, 23 de persoane şi-au pierdut viaţa. Cel mai grav afectate de inundaţiile puternice, ca urmare a revărsării Siretului, care a înregistrat debite istorice, au fost judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Bacău.

Comentariu: O tabara FEMA, o lege martiala, ceva? D-le ambasador, America se confrunta acum cu uraganul Alex care face ravagii la dumneavoastra acasa si cu o deversare de petrol pe care n-o puteti opri si din cauza careia 400 de oameni care au vizitat plajele din Florida se afla acum prin spitale. Ma intreb si va intreb: dumneavoastra n-ati obosit sa tot pozati in ” bunul samaritean „? Caci eu personal am obosit sa va mai citesc comunicatele.

Bittman: Finantele stiu cine fura, dar sunt firme care n-au voie să fie controlate … legile nu sunt facute pentru oamenii simpli

Dan Bittman, fostul consilier al ministrului Sebastian Vlădescu spune că in Ministerul Finantelor sunt cunoscute firmele care fură în România.”Toţi cei care fură sunt filmaţi, îndosariaţi, arhivaţi”, dar nu pot fi controlaţi niciodată. Mai mult, Bittman spune că populaţia nu contează în luarea deciziilor politice, iar în prezent există o prăpastie între politicieni şi oamenii simpli.

În Ministerul Finanţelor chiar sunt specialişti extraordinari, să nu credeţi că nu se ştie la nivelul Ministerului de Finanţe ce ce întâmplă în România, să nu credeţi că nu se ştie pe unde se fură, cine fură, sunt filmaţi, sunt fotografiaţi şi sunt arhivaţi, dar există firme care n-au voie să fie controlate niciodată şi oameni care n-au voie să fie controlaţi niciodată”, a spus Dan Bitman, la Realitatea TV.

Fostul consilier al ministrului spune că populaţia nu contează în luarea deciziei, nu contează pentru clasa politică, iar în prezent există o prăpastie între politicieni şi oamenii simpli.

” Ar trebui să explicaţi opiniei publice că populaţia nu contează în luarea deciziei şi că există o prăpastie uriaşă între cei care ne conduc şi cei care suportă. Noi suntem cei care suportă şi trebuie vorbit odată cinstit (…) oameni trebuie spus ‘oameni buni nu vă mai plângeţi şi nu mai aşteptaţi nimic, nimic de la guvernanţi’, niciuna din legile sau demersurile făcute (…) în ultimii 20 de ani (…) nu sunt făcute pentru oamenii simplii şi pentru oamenii fără putere„, a marturisit Bitman

Fostul consilier spune ca a lucrat în minister doar pentru a vedea, din curiozitate, ce se întâmplă „în interior”, şi că nu doreşte să arate cu degetul spre anumite persoane din această instituţie.La începutul lunii iunie, artistul a demisionat.

Mi-am dat demisia pentru că la Ministerul de Finanţe se fac restructurări şi am zis că e mai bine să fiu eu primul care îmi dau demisia decât să aud că folosesc banii statului şi că din cauza mea ţara nu merge bine„, a declarat la Realitatea TV, Dan Bittman.

Ambasadorul SUA, catre romani: Renuntati la pesimism si inlocuiti expresia „Asta e viaţa” cu „Yes, we can! „

In discursul rostit cu ocazia ceremoniei de Ziua Independenţei, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein i-a indemnat pe romani sa inlocuiasca expresia pesimista „Asta e viaţa” cu „Yes, we can! „, in procesul de reformare şi modernizare al Statului, precizand că realizarea unor schimbări reale, de durată, nu este niciodată simplă.

‘Acest angajament faţă de idealurile noastre comune necesită o auto-evaluare permanentă şi o dorinţă neobosită de perfecţionare, dar va necesita şi abandonarea completă şi fermă a pesimismului transmis de expresia ‘asta e viaţa’, des folosită în România şi care sugerează că nimic nu se poate schimba. Ea trebuie înlocuită cu motto-ul preşedintelui american ‘Yes, we can’ (Da, putem!, n.r)’, le-a transmis romanilor ambasadorul Mark Gitenstein.

El a adăugat că realizarea unor schimbări reale, de durată, nu este niciodată simplă.

„Aşa cum ştiţi, anul acesta sărbătorim 130 de ani de relaţii diplomatice. În 1880, anul stabilirii relaţiilor diplomatice, străbunicul meu, Louis Bralower, a imigrat în Statele Unite, în oraşul New York, plecând din Botoşani. A părăsit România urmărindu-şi visul de a beneficia de oportunităţi economice şi libertate religioasă”, a menţionat Gitenstein.

„Noi, americanii, sperăm şi ne dorim pentru România ceea ce ne dorim şi pentru Statele Unite. Ne dorim ca fiecare cetăţean să poată spune cu încredere că acest pământ, pământul românesc, este şi al său. Personal, sper că Louis Bralower al anului 2010 nu se va simţi constrâns să părăsească această frumoasă ţară şi că va putea să îşi împlinească visurile chiar aici, în România. Aceasta este promisiunea Revoluţiei Române şi a Războiului de Independenţă American”, a mai spus Gitenstein, în discursul rostit cu ocazia Zilei Independenţei.

Comentariu: Multumim d-le ambasador, dar noi, romanii, nu ne dorim ca tara noastra sa fie vanduta chinezilor sau altora, asa cum a facut Presedintele dumneavoastra Barack ” Yes, we can” cu SUA. Noi stim ce inseamna totalitarismul pe cand americanii abia acum incep sa-l descopere. Avem destui inaintasi al caror exemplu al trebui sa-l urmam, n-avem nevoie de modelele americane si de marionetele voastre. Desigur ca dumneavoastra personal va place aceasta lozinca ” Yes, we can” pentru ca acest „we” nu se refera la poporul american ci la sionistii evrei care-l conduc si care au facut din acesta lozinca o adevarata religie. Da, voi evreii sionisti puteti, pentru ca voi detineti banii si fraiele acestei lumi. Dar nu trebuie sa uitati ca, desi nu credeti in El, exista UNUL care poate chiar ci ceea ce voi nu va puteti imagina si ca EL este aparatorul celor multi si oropsiti, pe care ii va salva la momentul potrivit. Numai atunci cand El se va intoarce si va trai din nou in mijlocul oamenilor, lumea va putea spune cu adevarat ” Da, Noi putem” pentru ca numai vointa si puterea Lui fac totul posibil. Ceea ce experimentam noi astazi, si mai ales puterea cu care se impauneaza unii, este doar o iluzie. Noi nu putem „nimic” fara vrerea Lui si a Tatalui. Si stim ca puterea asupra pamantului Tatal i-a dat-o Fiului. De aceea voi nu-L recunoasteti pe acesta din urma, pentru ca ar trebui sa va recunoasteti din start infrangerea, ceea ce pentru sionisti si pentru Satana este echivalent cu sinuciderea. Pana atunci insa, noi romanii vom spune ” Da, El poate!” si vom accepta ceea ce ne-a fost harazit cu credinta si  vom incerca sa ne opunem, atat cat ne sta in puterile noastre omenesti, mirosurilor de sulf si pucioasa, care emana din discursurile voastre mincinoase si inselatoare, aprinzand cate o candela, arzand tamaie, rugandu-ne si demascand dedesubturile voastre murdare. Stramosii nostri, cei demni de aducere aminte, isi incheiau discursurile cu urmatoarea afirmatie: ” Asa sa-mi ajute Dumnezeu”, pe care insa actualii tribuni au scos-o din uz pentru ca ei nu se mai inchina la acelasi Dumnezeu ca si poporul. Eu inchei cu ” Asa sa ne ajute Dumnezeu fiecaruia, dupa cum meritam!”