Basescu: Viitorul Romaniei va fi distrus daca vom contracta un nou imprumut extern pentru consum

Presedintele Traian Basescu avertizeaza ca in cazul in care Romania va contracta un nou imprumut extern pentru consum acest lucru ar echivala cu „soluţia distrugerii viitorului României”, el propunând ca, dacă se mai împrumută bani, aceştia să fie cheltuiţi doar pentru autostrăzi, diguri şi căi ferate.

„Soluţia distrugerii viitorului României, asta e soluţia dacă mai luăm o dată bani. Eu sunt de acord să mai luăm bani în 2011 dacă îi ducem numai în dezvoltare. Adică, propunerea mea publică este să trăim din ce producem, iar ce împrumutăm să cheltuim numai pentru dezvoltare, să facem diguri, autostrăzi. Noi de 12 ani împrumutăm bani, adică avem bugete cu deficit şi dedicăm banii consumului”, a declarat Traian Băsescu, intr-un interviu la Radioul Public.

El a catalogat drept „criminal” gestul guvernării PNL de a cheltui 3,2 miliarde din Fondul de Dezvoltare, rezultaţi din vânzarea BCR şi a unor societăţi de distribuţie a electricităţii si s-a declarat împotriva privatizării societăţilor din portofoliul statului, admiţând că ar fi de acord cu vânzarea a maximum 49% din acţiunile deţinute la companii, statul urmând să rămână cu 51% din acţiuni, iar banii rezultaţi să nu fie folosiţi pentru consum, ci pentru autostrăzi, căi ferate sau diguri.

Romania si FMI ar putea reincepe discutiile despre un nou acord, de tip precautionary sau stand-by, potrivit reprezentantului FMI Jeffrey Franks.

One thought on “Basescu: Viitorul Romaniei va fi distrus daca vom contracta un nou imprumut extern pentru consum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s