„Despre Antihrist si lucrarea sa in lume” -(I)

Pentru ca traim vremuri tulburi si oamenii se intreaba, din ce in ce mai des, daca noi suntem cei care traim acele ” vremuri de pe urma „, m-am gandit sa va redau niste fragmente din cartea ” Despre Antihrist si lucrarea sa in lume” a ieromonahului Martirie Paduraru, care a vazut lumina zilei prin acordarea dreptului si binecuvantarii publicarii de catre Preacucernicul  Parinte Theodoros Zisis, distins profesor al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Tesalonic. Lucrarea este o talmacire, pe intelesul nostru, al tuturor, a celor ce va sa vina, desi multe dintre semne deja s-au implinit.

SĂVÂRŞIREA LUMII ŞI A ISTORIEI     

Traversând toate schimbările şi toate mutaţiile pe care le suportă, întreaga Creaţie se grăbeşte spre săvârşirea ei. Fiecare zi şi fiecare noapte, toţi oamenii, iar cu ei şi după ei toată Creaţia, se grăbesc spre ultima zi, aceea ce va marca sfârşitul lumii şi a istoriei omenirii.     

Toate zilele, asemenea pârâurilor limpezi, şi toate nopţile, asemenea întunecatelor fluvii, aleargă să se zdrobească şi să se azvârle în prăpăstiile şi văgăunile existenţei, ducând cu sine fiecare fiinţă şi toată Creaţia spre această ultimă zi, în care vor veni să se adune şi să se amestece toate valurile lor. Tot ceea ce a trăit şi tot ceea ce trăieşte în această colivie a timpului trebuie să ajungă la această ultimă zi, pentru a eşua la aceste maluri abrupte.     

Tot ce e lumesc poartă în sine sămânţa morţii, a sfârşeniei. Nu este nici fiinţă nici lucru care să nu ducă cu sine această zi finală, prin trecerea timpului, în întinderea spaţiului. Toată existenţa va tinde spre acest sfârşit de timp, de aceea Sfânta Revelaţie îi dă numele “ziua cea de apoi”1 sau “ziua cea mare”2. Şi deoarece Dumnezeu a fixat această zi când va veni să judece lumea3, ea se mai numeşte “ziua judecăţii” – ήμέρα κρίσεως’ 4, “ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu”5. Dar cum toată judecata a dat-o Fiului6, Fiul trebuie să se arate întru strălucire, ca Judecător, iar această zi se mai numeşte ziua Fiului Omului7, “ziua Domnului”8, “ziua lui Hristos”9”ziua domnului nostru Iisus [Hristos]”10, “ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi”11.     

În acea zi a cărei importanţă este decisivă, Domnul va pronunţa verdictul ultim şi definitiv pentru toată istoria lumii şi a omului, pentru toţi oamenii împreună şi pentru fiecare în parte. Este ca şi atunci la desăvârşirea creării lumii, când Domnul a privit totalitatea fiinţelor şi lucrurilor pe care le crease şi şi-a pronunţat verdictul zicând că erau foarte bune12; tot aşa în ziua Judecăţii de Apoi, El va privi toate fiinţele şi lucrurile, la sfârşitul călătoriei lor pe cărările istoriei, pentru a-şi pronunţa judecata asupra tuturor şi asupra fiecăruia în parte.     

Atunci va separa definitiv binele de rău, atunci va trasa între ele o barieră de netrecut. Atunci El va pronunţa verdictul definitiv pentru toate valorile omeneşti, atunci El va cântări cu foarte sensibile şi exacte balanţe ale dragostei Sale şi ale dreptăţii Sale toate faptele oamenilor, toate gândurile lor, toate dorinţele lor, toate cuvintele lor. Atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeu – τό μυστήριον του Θεου 13 – privind omul, creaţia, lumea, universul; atunci când toate cele bune şi tot ce e bun vor moşteni fericirea veşnică, raiul veşnic, iar toate cele rele şi tot ce e rău vor merita chinul veşnic, iadul veşnic.     

 1 Ioan, 6: 39, 40, 44; 11: 24; 12: 48.; 2 Fapte, 2: 20; Iuda, 6.; 3 Fapte, 17: 31. ; 4 Matei, 10: 15; 11: 22, 24; 12: 36; II Petru, 2: 9; 3: 7; Ioan, 4: 17.; 5 Romani, 2. 5.; 6 Ioan, 5: 22.   ; 7 Luca, 17: 22, 24, 26.   ; 8 II Petru, 3: 10; I Tesaloniceni, 5: 2; v. Ezdra, 13: 5; Isaia, 2:12; Ioil, 2: 31;Sofonie, 1: 14; Maleahi, 4: 1.  ;9 Filipeni, 1: 10; 2: 16.   ;10 II Corinteni, 1: 14.   ;11 II Petru, 3: 7; I Corinteni, 1: 8; 5: 5. ; 12 Facerea, 1: 31.   ;13 Apocalipsa, 10: 7.     

VREMEA ŞI SEMNELE CELEI DE-A DOUA VENIRI A LUI HRISTOS     

Precum vremea şi-a început existenţa prin Hristos, tot aşa se va împlini prin El: ultima zi a vremii va fi, în acelaşi timp, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. În această zi ieşită din comun, timpul se va opri; atunci se va confirma acest minunat cuvânt din Sfânta Revelaţie, că timp nu va mai fi 14.  

În chip tainic, vremea se va scufunda în veşnicie. Chiar dacă Sfânta Scriptură ne-a dezvăluit cu claritate tot ce trebuie să fie în această ultimă zi, clipa însăşi în care va veni nu ne-a fost descoperită. Aceasta a rămas ascunsă în adâncimile de necuprins ale tăcerii Dumnezeieşti şi constituie taina de nepătruns a lui Dumnezeu. Această taină a rămas ascunsă şi îngerilor, nu numai oamenilor, şi stă în lumina de nepătruns a atot-ştiinţei Dumnezeieşti.   

Când Apostolii L-au întrebat deschis asupra acestui lucru, Mântuitorul a răspuns:   

„Iar de ziua şi de ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”

  

Această taină nu le-a fost descoperită Apostolilor, chiar dacă între Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri El le-a descoperit tainele iconomiei Dumnezeiesc-omeneşti ale mântuirii şi le-a vorbit despre Împărăţia lui Dumnezeu15. Şi atunci când l-au întrebat:

Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa 16. 

Chiar marelui Apostol al neamurilor, Pavel, căruia taina Evangheliei lui Hristos i s-a dat în cunoştinţă prin descoperire de către Domnul Însuşi17, nici lui nu i-a fost descoperită taina momentului la care va veni cea de-a Doua Judecată, ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. El scrie creştinilor Tesalonicului:   

Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea 18.

Iată care este Buna Vestire adusă de Apocalipsă: Domnul va veni a doua oară. Nu ştim când: în adâncimea dragostei Sale Dumnezeieşti, Dumnezeu ne-a ascuns clipa celei de-a Doua Veniri, pentru ca noi, aşteptând întoarcerea Mântuitorului, să putem priveghea ziua şi noaptea asupra noastră, cu ajutorul sfintelor virtuţi. Aceasta este semnificaţia avertismentului pe care Mântuitorul l-a dat ucenicilor:

 

Privegheaţi, deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru19. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului 20.

  

Caracterul neaşteptat al celei de-a Doua Veniri este în mod providenţial folositor adevăraţilor creştini, dar nu şi pentru aceia care şi-au lăsat sufletul să slăbească, îngăduind ispitelor să le umbrească conştiinţa şi să se umple de patimi, devenind astfel victima “nesimţirii celei împietrite”21. Această nepăsare şi această nesimţire împietrită a oamenilor se vor dovedi cu ocazia celei de-a Doua Veniri a Domnului Hristos, asemenea nepăsării şi nesimţirii împietrite de care dădeau dovadă contemporanii lui Noe, căci după cuvintele Mântuitorului:

Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului, Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului 22. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni 23.

 

Pentru că trăiau potrivit cu această povaţă a Mântuitorului Apostolii au transmis-o creştinilor:

Fraţilor, (…) venirea Domnului s-a apropiat 24, sfârşitul tuturor s-a apropiat 25, este ceasul de pe urmă 26.

 Deşi Domnul ne-a lăsat, pentru mântuirea noastră, să nu cunoaştem ceasul celei de-a Doua Veniri, El nu ne-a lăsat în neştiinţa semnelor care vor trebui să o preceadă şi a prevestirilor care ne vor îngădui să prevedem apropiata Sa venire. Iată care sînt acele semne: propovăduirea Evangheliei la toate neamurile si la toata faptura; întoarcerea lui Israel la Hristos; venirea Antihristului; mari cutremure între popoare şi în natură: războaie, revoluţii, foamete, inundaţii, cutremure de pământ şi mari semne pe cer.

Predicarea Evangheliei printre neamuri şi tot ce va pricinui aceasta vor constitui semnalul celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului, după propriile Sale cuvinte:

Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul 27. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile 28, ceea ce nu înseamnă că toate neamurile o vor primi, ci, cum arată cuvintele următoare:  mărturie la toate neamurile, ele vor să zică: mărturie în faţa tuturor neamurilor de dragostea lui Dumnezeu pentru ele, mărturie despre jertfa de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu, mărturie despre Biserică şi despre întregul minunatei iconomii Dumnezeu-omeneşti a mântuirii în ele şi îndeobşte despre toate adevărurile Dumnezeieşti în ele.Această mărturie adusă înaintea tuturor neamurilor în adevărul Evangheliei celei ortodoxe a Bisericii celei adevărate, va arăta, după cuvintele Apostolului neamurilor, tot numărul neamurilor – τό πλήρωμα τών έθνών 29 – adică al „tuturor păgânilor prevăzuţi de Dumnezeu” să intre în Biserică. Atunci când ceilalţi vor cunoaşte „evanghelia dreptăţii”, se vor ridica sub influenţa demonilor împotriva Evangheliei, vădind astfel câţi oameni sînt cuprinşi de rău, câţi sînt sclavii minciunii şi păcatului, câţi sînt instrumentele răului satanic împotriva veşnicului Dumnezeu al binelui30. Şi în această luptă generală pentru şi împotriva Evangheliei, un moment culminant va fi, după cuvintele Apostolului, când întregul Israel se va mântui 31, şi atunci se va împlini ce a proorocit glasul Vechiului Testament:

„Pentru Sion El va veni ca un Mântuitor, pentru cei din Iacov care se vor căi de păcatele lor”.  

Întoarcerea lui Israel la Hristos32, precum mai înainte a vestit proorocul Maleahi, se va împlini prin profetul Ilie Tezviteanul, care împreună cu Enoh se va coborî din cer în ziua lui Antihrist, luptând împotriva lui pentru dreptatea Evangheliei lui Hristos33.  

Pentru a se împotrivi răspândirii Evangheliei lui Hristos, râvnitorii răului vor încerca să răspândească şi să împrăştie răul sub toate chipurile cu putinţă. Pentru a împiedica răspândirea Evangheliei, ei vor mobiliza toate minciunile, toate relele, toate silniciile şi toate grozăviile şi le va întărâta împotriva creştinilor, pentru a-i înşela, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. Creştinii slujitori ai răului vor spori în rău; şi într-o picătură de miere va încăpea otrava răului; răul se va masca sub măşti prea încântătoare; vor spori fărădelegile până la grozăvii; se vor scufunda în adâncurile sufletelor vrăjmaşilor lui Hristos;  dezlănţuirea răului va provoca cutremure în ei, îi va submina şi îi va face să se ridice într-o hulă neruşinată împotriva a tot ce este a lui Hristos; “iadul care rânjeşte” – atot-rânjitorul iad va lua în râs tot ce este a lui Dumnezeu. Taina răului va fermeca mult, îi va tâmpi; prin lumina sa mincinoasă şi reuşita vremelnică, răul va sminti pe mulţi.  

Toată această abundenţă a răului pe care Apostolul o numeşte „taina fărădelegii” – τό μυστήριον της άνομίας –este opera fiilor pierzării34 care luptă împotriva a tot ce este a lui Hristos şi a tot ce este a lui Dumnezeu, lucrând astfel încât să despartă pe oameni de Domnul Hristos.  

Împotriva tainei lui Dumnezeu, împotriva tainei lui Hristos – adică împotriva Bisericii – se ridică taina lui Satan, adică taina răului. Sub o meşteşugită mască, în ziua de pe urmă răul va lucra cu viclenie prin intermediul hristoşilor mincinoşi şi proorocilor mincinoşi 35.  

Vorbind de acele vremuri, Mântuitorul le descrie astfel:  

Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sînt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi 36. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula, şi vor amăgi pe mulţi 37.  

Şi Sfântul Apostol Pavel, în viziunea sa profetică, lămureşte aceste cuvinte ale Mântuitorului prin următoarele:  

Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor 38.  

Având ruinată chiar şi conştiinţa prin minciună, ei vor umbla după poftele lor, batjocorind tot ce este a lui Hristos39. Înşelaţi de către rău, vor ridica război Creştinilor, nu vor mai asculta învăţătura sănătoasă, grămădindu-şi învăţători după poftele lor, care îi vor înşela; Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme 40.  

Contemplând ultimele zile cu pătrunderea lui cerească şi dumnezeiesc-omenească, Apostolul Pavel scrie lui Timotei:  

Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări, mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei 41.  

Răul se va amplifica, va submina naţiunile şi împărăţiile, se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie; vor fi foamete şi inundaţii, grozăvii şi revolte 42:  

Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi 43. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci, Atunci mulţi se vor sminti 44.  

Urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt 45, Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi oare, credinţă pe pământ 46?  

14 Apocalipsa, 10: 6.;  

15 Fapte, 1: 3. 

16 Fapte, 1: 6, 7. 

17 Efeseni, 3: 3; Galateni, 1: 12. 

18 I Tesaloniceni, 5: 1, 2; v. II Petru, 3: 10. 

19 Matei, 24: 42; v. 24, 44, 50; Marcu, 13: 33-35; Luca, 12: 35-40; 17: 24-30.

20 Matei, 25: 13.

21 Rugăciune dinaintea somnului: a 7-a rugăciune, în care creştinul ortodox se roagă astfel: “Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa/nesimţirea, uitarea, neîndrăznirea/îngustimea de suflet şi de nesimţirea cea împietrită.”

22 Matei, 24: 37-39.

23 Matei, 24: 44.

24 Iacob, 5: 7, 8.

25 I Petru, 4: 7.

26 I Ioan, 2: 18.

27 Matei, 24: 14.

28 Marcu, 13: 10.

29 Romani, 11: 25.

30 v. Matei, 24: 9.

31 Romani, 11: 26

32 v.Maleahi, 4: 5-6.

33 v. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 26.

34 II Tesaloniceni, 2: 7.

35 Matei, 24: 24.

36 Matei, 24: 5.

37 Matei, 24: 11.

38 I Timotei, 4: 1.

39 v. I Timotei, 4: 5; II Petru, 3: 3; Iuda, 18.

40 II Timotei, 4: 3, 4.

41 II Timotei, 3: 1-5.

42 v. Matei, 24: 6, 7; Luca, 21: 11; Marcu, 13: 8.

43 Matei, 24: 21.

44 Matei, 24: 12, 10.

45 v. Matei, 24: 15.

46 Luca, 18: 8.