Din ciclul :”Cum a ajuns lupul paznic la stână”:Iaca aşa, Romania a devenit membru fondator al Academiei Internationale Anticoruptie(IACA)

România a devenit membru fondator al Academiei Internaţionale Anticorupţie (IACA), la conferinţa de inaugurare ce s-a desfăşurat la Viena. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a exprimat intenţia Bucureştiului de a avea o implicare efectivă a experţilor săi în dezvoltarea curriculei şi programelor de formare profesională ale IACA.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis sâmbătă, ministrul Justiţiei, care a semnat acordul de înfiinţare a academiei ca organizaţie internaţională, a anunţat disponibilitatea autorităţilor de la Bucureşti de a identifica, împreună cu mediul privat din România, resurse financiare pentru susţinerea IACA, prima instituţie de acest gen la nivel internaţional.

Acordul de înfiinţare a IACA a fost semnat de 35 de state din întreaga lume.

Printre obiectivele academiei se numără abordarea fenomenului corupţiei într-un mod cuprinzător şi interdisciplinar; profesionalizarea muncii anticorupţie pentru a atinge cele mai moderne şi mai exacte standarde; îmbunătăţirea substanţială a eficienţei instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor angajate în prevenirea şi combaterea corupţiei; elaborarea unor studii privind eficienţa strategiilor şi activităţilor anticorupţie; consolidarea dialogului existent, colaborarea, schimbul de sinergii între părţile interesate; construirea unor parteneriate cu părţile interesate implicate, precizează MAE.

IACA va funcţiona ca organizaţie internaţională şi va avea personalitate juridică internaţională. Acordul va fi deschis pentru semnare până la data de 30 decembrie 2010.

Din delegaţia României la conferinţa desfăşurată la Viena în zilele de 2 şi 3 septembrie, care a fost condusă de ministrul Justiţiei şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, au făcut parte procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, precum şi reprezentanţi ai MJ, MAI şi Ministerului Afacerilor Externe.

La eveniment au participat secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, şi noul director executiv a UNODC (Biroul Naţiunilor Unite privind Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii), Yury Viktorovich Fedotov, 30 de înalţi demnitari, miniştri şi şefi ai agenţiilor anticorupţie la nivel naţional, precum şi peste 1.000 de experţi din 90 de ţări din întreaga lume, reprezentând instituţii publice, mediul academic, mediul privat şi societatea civilă.

Academia Internaţională Anticorupţie, iniţiativă comună a UNODC, Austriei şi OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă), va funcţiona ca un centru de excelenţă în domeniul educaţiei, pregătirii profesionale, cercetării şi cooperării în domeniul anticorupţiei şi va avea o contribuţie importantă la implementarea eficientă a UNCAC – Convenţia ONU împotriva Corupţiei.

Potrivit MAE, INTERPOL sprijină crearea acestei academii şi va oferi expertiza pe care o are în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei.

Academia Internaţională Anticorupţie va avea sediul în Laxenburg, în apropiere de Viena, în Palatul Kaunitz-Wittgenstein, ce datează din secolul al XVII-lea. Până în prezent, Austria a investit 13 milioane de euro în locaţia acestei academii. AGERPRES

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s