Va invit sa vizionati acest film si sa meditati asupra lui. Chiar daca pe alocuri vi se va parea violent, din pacate este o realitate a zilelor noastre asupra careia ar trebui sa meditam zilnic si in care ar trebui sa ne implicam fiecare. De ce Dumnezeu ar trebui sa aiba mila fata de noi cand noi nu avem mila si consideratie fata de celelalte fiinte create de El? Este o intrebare la care fiecare trebuie sa-si raspunda singur.
EARTHLINGS este un documentar despre gradul absolut de dependenţă al umanitatii faţă de animale, dar de asemenea, ilustrează lipsa noastra completa de respect pentru acesti aşa-numiti “furnizori neumani”. EARTHLINGS foloseste camere ascunse şi inregistrari nemaiintalnite pentru a cronica practici de zi cu zi ale unora dintre cele mai mari industrii din lume, care se bazează în întregime pe animale pentru profit.
Hillary Clinton vrea o Uniune Europeană "mai puternică" şi solidaritate în cadrul NATO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, s-a pronunţat miercuri pentru o Uniune Europeană „mai puternică” şi a cerut ţărilor membre NATO să facă mai mult pentru a-şi „împărţi responsabilităţile”.
Statele Unite conduse de Barack Obama depun eforturi pentru a-şi consolida relaţiile „bilaterale şi multilaterale” cu Europa, a afirmat ea, într-un discurs la centrul de analiză CFR.
După Tratatul de la Lisabona, „rolul global al UE creşte, fapt care dezvoltă şi schimbă relaţia noastră. Vor exista complicaţii, datorate adaptării noastre la noi actori influenţi, cum este Parlamentul European”, a apreciat Clinton.
„Dar acestea sunt dezbateri între prieteni, care vor rămâne secundare în raport cu interesele şi valorile fundamentale pe care le avem în comun„, a continuat ea. „Nu există nici o îndoială că o Uniune Europeană mai puternică este un lucru pozitiv pentru America şi pentru întreaga lume„, a subliniat Clinton.
Secretarul de Stat s-a referit, în discursul său, şi la NATO, „alianţa cea mai reuşită din lume”. Ea a amintit contribuţia acestei alianţe la războiul din Afganistan, făcând în aceaşi timp o aluzie la retragerea trupelor anunţată de mai multe state membre.
Într-un discurs axat pe „rolul conducător al Americii”, ea a subliniat că „împărţirea responsabilităţii” este un „principiu central al tuturor alianţelor noastre”.
„Noi contribuim cu partea noastră, adesea cea mai mare, dar ne aşteptăm şi ca multe Guverne şi popoare cu care lucrăm (să facă acest lucru)„, a spus ea.
Polii magnetici ai Terrei se pot inversa în doar câţiva ani / FOTO: Grup RC
Polii magnetici ai Terrei se dau peste cap aproximativ o dată la 200.00 de mii de ani, nordul devenind sud şi invers. În mod normal, procesul de răsturnare durează în jur de 5.000 de ani, însă cercetătorii au găsit dovezi privind o inversare care s-a petrecut în numai câţiva ani.
Dovezi similare privind o inversare extrem de rapidă mai fuseseră descoperite şi în 1995, însă mulţi cercetători le-au contestat validitatea. Atunci, oamenii de ştiinţă din Los Angeles au descoperit că straturile de lavă din munţii Steens din Oregon prezentau un tipar magnetic ciudat, potrivit căruia câmpul magnetic al Terrei s-ar fi deplasat de 10.000 de ori mai repede decât ar fi normal, cu şase grade pe zi.
Tiparele magnetice pot fi analizate cu ajutorul cristatelelor magnetice din interiorul lavei, formate pe măsură ce aceasta se răceşte, informează PhysOrg.com.
Acum însă, doi cercetători de la Institutul American de Geofizică au găsit noi dovezi care să sprijine posibilitatea unei inversări rapide ai polilor magnetici ai Terrei. Analizând depozitele de lavă din muntele Battele, Nevada, ei au descoperit că o astfel de răsturnare bruscă s-a produs în urmă cu aproximativ 15 milioane de ani. Câmpul magnetic s-a deplasat atunci cu 53 de grade într-un singur an. Asta deoarece lava scoarţei Terrei începuse să se răcească, însă a fost reîncălzită la loc, în mai puţin de un an, de un strat nou de lavă care a acoperit-o. Descoperirea americanilor poate însemna că polii magnetici s-au inversat în numai patru ani.
Un pastor penticostal din Constanţa a demonstrat într-o carte că toţi şefii cultului de până în 1994 au colaborat cu Securitatea.
De două săptămâni, penticostalii români – peste 330.000, potrivit ultimului recensământ – sunt în mare forfotă. Un tânăr pastor din Constanţa, Vasilică Croitor, a arătat că toţi cei care au fost la conducerea cultului de la autorizarea sa în 1948 până în 1994 au fost, fără excepţie, colaboratori ai Securităţii. Că îşi turnau fraţii pentru putere şi bani, primiţi cu chitanţă de la serviciile secrete.
Sub titlul „Răscumpărarea memoriei”, dat cărţii şi unui blog, pastorul Vasilică a declanşat, astfel, o dezbatere unică în peisajul românesc privind atitudinea duplicitară în perioada comunistă a ierarhilor unui cult.
Turnător din turnător se face
„Trecerea de la loialitatea faţă de Dumnezeu la slugărnicia fără rezerve în serviciul lui Mamona a fost concepută de Securitate cu precizia unui ritual iniţiatic. «Candidatul» era supus mai întâi unei atente verificări prin informatorii din jurul său. Informaţiile culese de la fraţi erau obţinute în anchetă sau prin delaţiune”, descrie mecanismul recrutării autorul cărţii.
El exemplifică, pe baza documentelor, cu cazul lui Gheorghe Bradin, alias „Scorţaru”, primul preşedinte al cultului, care a dat informaţii utile în recrutarea celui care i-a succedat în funcţie după moarte, Pavel Bochian.
Acesta din urmă, sub numele de cod „Luca”, a devenit apoi, o arată documentele, unul dintre cei mai zeloşi informatori din cadrul cultului. Astfel a şi fost, de altfel, propulsat în funcţia de preşedinte interimar în 1962, funcţie deţinută până în 1987. Atunci, Departamentul Cultelor a dat, în sfârşit, aprobarea pentru organizarea de alegeri. Întrucât câştigătorul nu era cel agreat de Securitate, Pavel Bochian a fost reimpus.
La Revoluţie s-a retras, totuşi, din funcţie. Succesorul Emil Bulgăre a fost şi el colaborator în tinereţe, însă în documente se menţionează că a fost abandonat ca urmare a invocării clauzei de conştiinţă de către acesta. Consecinţa a fost excluderea din pastoraţie până la Revoluţie, când a devenit preşedinte.
Urmează deconspirarea celor în funcţii
„Din fericire, în perioada comunistă, în cadrul cultului penticostal, în subteran, a funcţionat şi o biserică paralelă. Oamenii nu aveau niciun respect pentru şefii cultului, care erau manipulaţi de sistem şi care au acceptat o structură organizatorică centralizată improprie penticostalilor, caracterizaţi în toată lumea de autonomia bisericilor locale”, spune Vasilică Croitor, vicepreşedinte al Comunităţii Regionale Constanţa.
Din funcţia pe care o are în cadrul cultului, pastorul a cerut, în 2006, la Congresul penticostalilor, înfiinţarea unei comisii care să analizeze impactul regimului comunist asupra Bisericii, inclusiv fenomenul colabo raţionist. Răspunsul nu l-a primit nici până azi, ceea ce l-a provocat să meargă mai departe: să ceară la CNSAS pentru studiu dosarele reprezentanţilor actuali ai cultului.
„Să deconspire mai întâi Biserica Ortodoxă”
Pavel Riviş Tipei, actualul preşedinte, spune că, în ce-l priveşte, nu are emoţii.
„Congresul Naţional Bisericesc se în truneşte peste o lună şi atunci vor fi luate în discuţie aceste informaţii”, spune preşedintele, care dă un răspuns retoric la întrebarea de ce cultul nu a făcut un demers oficial de deconspirare. „Să deconspire mai întâi Biserica Ortodoxă, că este majoritară, apoi o să facem şi noi asta”. Demersul deconspirării celor vii are o miză cu atât mai mare cu cât 2010 este an electoral, iar alegerile în comunităţile locale deja au început.
„Vasilică Croitor este un fel de Lucian Boia penticostal pentru că se luptă cu mai multe mituri. Din păcate, nu există o carte similară scrisă de un cleric ortodox şi care să nu fi fost exclus din biserică”, a apreciat istoricul Cristian Vasile la lansarea cărţii „Răscumpărarea memoriei”.
MISIUNE. Vasilică Croitor conduce mai multe biserici penticostale din sud-estul ţării şi este vicepreşedintele Comitetului Regional Constanţa
DECORAT DE ILIESCU
Nicky Pop, pastorul cu legendă creată de Secu?
Singura persoană în viaţă dintre cele deconspirate este Nicky Pop, pastorul celei mai mari biserici penticostale a românilor din America, cea din Portland.
Potrivit lui Croitor, Pop a fost colaborator cel puţin din 1973, iar în 1978 a reuşit să plece cu viză de turist în Statele Unite, fiind considerat adept al „mişcării Goma”.
În realitate, se deduce din carte, o legendă creată pentru o mai utilă infiltrare. A reuşit rapid să se stabilească în State şi să revină în vizită în 1980.
Atunci a dat Securităţii informaţii consemnate în 18 pagini. Pastorul Pop s-a apărat recent într-un interviu la Romanian Television Network din Chicago, în care arată pe larg cum ar fi fost, de fapt, urmărit şi hărţuit de Securitate, înainte de a emigra.
În 2004, Pop a fost decorat de preşedintele Iliescu cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor. „În acelaşi an, aceeaşi decoraţie au primit-o doi angajaţi SIE, al căror nume nu e făcut public. Mă întreb dacă este o coincidenţă”, spune Vasilică Croitor.
ÎN VIZOR. Nicky Pop apare în documente cu numele de cod "Picu Emil"
Mi se pare de bun-simt gestul lui Iliescu. Cei care au „luptat” de aceeasi parte a baricadei trebuiesc recompensati, ceilalti impuscati ( n-am gasit alta rima).
Guvernul a aprobat scrisoarea suplimentara de intentie la acordul de imprumut cu Fondul Monetar International.
Documentul, obtinut si prezentat de MEDIAFAX la inceputul lunii august, releva ca Guvernul s-a angajat in negocierile cu FMI sa concedieze 74.000 de bugetari pana la finele acestui an, dupa ce a disponibilizat deja 27.000 de salariati, si sa renunte la minim 15.000 de angajati din sectorul public in 2011.
Ce a promis Executivul Fondului Monetar International?
Guvernul s-a angajat in negocierile cu FMI sa mentina inghetate pensiile in 2011, sa elimine al 13-lea salariu, primele de vacanta si subventiile la incalzire, precum si sa revizuiasca sistemul de asistenta, Codul Muncii si alte legi privind piata muncii, inclusiv pentru a „imbunatati” cadrul de negociere a salariilor.
Guvernul s-a mai angajat ca va creste tarifele practicate de zece companii publice care inregistreaza cele mai mari pierderi, inclusiv de CFR Calatori si CFR Marfa, Termoelectrica, Metrorex si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale.
Executivul a promis FMI ca va elabora o ordonanta pentru impozitarea averilor mari ale persoanelor fizice si va extinde criteriile de definire a venitului impozabil, astfel incat sa fie taxate toate castigurile provenind din surse pentru care nu sunt acceptate scutiri.
Guvernul a promis totodata FMI ca nu va trimite Parlamentului modificarile la Legea salarizarii inainte de a primi avizul acestei institutii si al Comisiei Europene, si ca modificarile vor fi adoptate pana la sfarsitul lunii octombrie.
Ordonanta de urgenta privind contractele de credite pentru populatie va fi modificata astfel incat actul normativ sa se aplice in totala conformitate cu legislatia Uniunii Europene, in principal in ceea ce priveste non-retroactivitatea.
In acelasi timp, Executivul s-a angajat fata de FMI ca va reveni asupra masurii de reducere cu 25% a salariilor angajatilor BNR, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Guvernul va cere o derogare de la Consiliul Uniunii Europene pentru a putea majora de la 35.000 de euro la 100.000 de euro pragul cifrei de afaceri sau a veniturilor pentru care devine obligatorie inregistrarea si plata TVA.
Potrivit prevederilor actuale ale Codului Fiscal, firmele care au o cifra de afaceri anuala de pana la 35.000 de euro pot alege sa nu plateasca TVA, operatiunea devenind obligatorie peste acest prag.
Pe de alta parte, Guvernul a reiterat ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pregateste vanzarea a 18 firme mici controlate integral si cedarea participatiilor minoritare detinute la cel putin 150 companii, mentionand ca unele tranzactii vor fi incheiate cu intarziere, in 2011.
Astronautii americani si canadieni someaza guvernele din intreaga lume sa se pregateasca pentru potentiala coliziune a unui asteroid care ar putea pune capat civilizatiei prezente.
Potrivit digitaljournal, astronautii din cadrul Asociatiei Exploratorilor Spatiului (AES) au mai adaugat ca ignorarea acestui corp celest ar fi o dovada de prostie din partea autoritatilor din intreaga lume. Acestia au transmis Natiunilor Unite un raport ingrijorator, in care vorbeau despre trasaturile meteoritului care ne-ar pune in pericol viata pe Pamant, despre cum pot fi detectate obiectele care ameninta Planeta si diferite metode de deviere a rocilor.
„Nu facem decat sa ne ingropam capul in nisip precum strutul daca inca mai consideram ca Pamantul o sa-si traiasca viata naturala pana la sfarsitul soarelui si nu o sa fie niciodata lovit de vreo alta piatra”, a declarat presedintele asociatiei AES, Chris Hadfield, intr-un interviu pentru Toronto Star.„Dar aceasta gandire este prosteasca, este ignoranta pura, deoarece rotim zarul si ne asteptam ca piatra cea mare sa nu cada chiar acum”, a mai adaugat acesta.
Poate toti ne amintim scenele din filmele de la Hollywood sau desenele animate in care oameni stau cu mainile in sani si urmaresc un asteroid sau un meteorit cum zboara lin pe cer, asteptand ceva vreme pana la contactul cu Pamantul. Bineinteles, nu va cadea in slowly-motion, deoarece impactul unui corp de ceresc de acest gen este deobicei foarte violent, iar daca va cadea pe Pamant, va avea o viteza supersonica. Judecand dupa severitatea si impactul pe care il va avea aceasta coliziune asupra intregii lumi, poate va asteptati ca mintile luminate de pe intregul Glob sa se fi gandit deja la un plan de protectie impotriva unei asemenea catastrofe naturale. Din nefericire, niciun Guvern si nicio grupare de cercetatorii nu a reusit sa puna pe roate un plan viabil de pregatire a populatiei pentru un asemenea incident.
Deci care ar fi solutia pentru a scapa basma curata din aceasta problema? Potrivit astronautilor, una dintre metode ar fi proiectarea unei rachete inspre meteorit pentru a-l anihila in plina deplasare spre Pamant. Intr-un documentar prezentat de History Channel,(The Universe S01E03: The End of the Earth Deep Threats To Our Planet), astronautii si oamenii de stiinta mai discutau de asemenea si despre o metoda de schimbare a gravitatii sale si plasarea sa intr-o directie de unde nu ar mai pune in pericol Terra. Insa, de la plan pana la actiune este o distanta…de ani lumina.
Se pare insa ca Agentia Spatiala Canadiana (CSA) s-a implicat intr-o actiune ampla de salvare a planetei, iar potrivit CTV News, la inceputul lunii martie 2011 aceasta va lansa satelitul NEOSSat (Near Earth Object Surveillance Satellite) , in valoare de 15 milioane de dolari, menit sa detecteze toti asteroizii din jurul Soarelui, care ne-ar putea pune in pericol viata pe Planeta Albastra. Dar noua muritorilor de rand nu ne mai ramane decat sa ramanem cu capul ingropat in nisip si sa asteptam sa ne cada meteoritul in cap?
Primele carduri naţionale de asigurări de sănătate vor fi emise la începutul lunii ianuarie a anului 2011, iar românii le vor primi prin poştă, a anunţat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila
Cardurile naţionale de asigurări de sănătate vor fi tipărite de Imprimeria Naţională şi vor avea câte un cip care le va oferi medicilor informaţii cu privire la tratamentele şi diagnosticele medicale ale unui anumit pacient, a spus, miercuri, ministrul Cseke. Fiecare cip va costa cel puţin doi euro şi, având în vedere că 18 milioane de români au calitatea de asigurat, preţul total al cipurilor se va ridica la minimum 36 de milioane de euro. „Cardul va conţine date de identificare a persoanei, codul numeric personal, dovada contribuţiei asigurărilor de sănătate la zi şi care va fi importantă în sensul că nu va trebui ca cetăţeanul să se deplaseze la Casele de Asigurări de Sănătate pentru a scoate o adeverinţă de a dovedi plata contribuţiei; numărul solicitărilor de servicii medicale în codul furnizorului şi diagnosticele medicale cu risc vital”, a declarat ministrul Sănătăţii după aprobarea Hotărârii de Guvern prin care s-a convenit asupra modalităţii de realizare a sistemului naţional al cardurilor naţionale de asigurări de sănătate.
Cardul va înlocui adeverinţa sau carnetul de asigurat şi va simplifica procedurile, mai spune Cseke Attila: „În ceea ce priveşte beneficiile acestui card: reducerea birocraţiei la dovedirea calităţii de asigurat, creşterea calităţii actelor medicale prin informaţiile pe care le conţin şi care pot fi accesate imediat de către prestatori şi identificarea rapidă a nivelului de acoperire a serviciilor şi plăţile acestora de către Casa de Asigurări de Sănătate”. În acest fel, va fi introdus un mecanism suplimentar de control al raportărilor şi decontărilor serviciilor medicale. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, cardul ar putea ajuta şi la salvarea de vieţi: „Dacă cineva intră în comă diabetică şi are cardul asupra lui, medicii de la urgenţă află imediat care este problema, că e diabetic”. Fiecare unitate medicală va fi dotată cu cititoare de carduri, cu ajutorul cărora vor putea accesa informaţiile referitoare la pacienţi, mai precizează reprezentanţii ministerului. Salariaţii au prioritate
Primele carduri vor fi eliberate la începutul lunii ianuarie 2011 şi vor fi trimise către asiguraţi prin poştă. Salariaţii au prioritate, a declarat şeful de la Sănătate: „Toţi cetăţenii care au calitatea de asigurat vor beneficia de un asemenea card naţional de sănătate. Vorbim în principiu de 18 milioane de cetăţeni români care astăzi au calitatea de asigurat. Primele carduri naţionale de sănătate vor fi emise la începutului lunii ianuarie 2011 şi ele se vor emite în anumite trepte, în sensul în care noi vom propune ca emiterea să se facă în primul rând pentru salariaţi şi persoane care contribuie cu o sumă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”. INFO PLUS
Coplata, introdusă din ianuarie 2011
Sistemul de coplată pentru servicii medicale va fi introdus în ianuarie 2011, a spus, tot miercuri, Cseke Attila. Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor 2010-2012, document elaborat de către ministerul de resort, prevede introducerea coplăţii direct la furnizorul de servicii medicale pentru primul trimestru din 2011. Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să introducă sistemul de coplată pentru servicii medicale, iar ponderea scutirilor de la obligaţia de a efectua plata să nu depăşească un nivel de 40% dintre pacienţi. Potrivit proiectului anunţat de minister, contribuţia personală a cetăţenilor prin tichetele pentru sănătate nu va depăşi 600 lei pe an.
Se pare ca 2011 este ANUL CIP-ului: carti de identitate cu cip, cardurii de sanate cu cip, pasapoarte cu cip, carduri bancare cu cip, cip, cip, cip…. cip-cirip. Si toate numai pentru binele si confortul cetatenilor.