Hillary Clinton vrea o Uniune Europeană „mai puternică” şi solidaritate în cadrul NATO

Hillary Clinton vrea o Uniune Europeană "mai puternică" şi solidaritate în cadrul NATO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, s-a pronunţat miercuri pentru o Uniune Europeană „mai puternică” şi a cerut ţărilor membre NATO să facă mai mult pentru a-şi „împărţi responsabilităţile”.

Statele Unite conduse de Barack Obama depun eforturi pentru a-şi consolida relaţiile „bilaterale şi multilaterale” cu Europa, a afirmat ea, într-un discurs la centrul de analiză CFR.

După Tratatul de la Lisabona, „rolul global al UE creşte, fapt care dezvoltă şi schimbă relaţia noastră. Vor exista complicaţii, datorate adaptării noastre la noi actori influenţi, cum este Parlamentul European”, a apreciat Clinton.

Dar acestea sunt dezbateri între prieteni, care vor rămâne secundare în raport cu interesele şi valorile fundamentale pe care le avem în comun„, a continuat ea. „Nu există nici o îndoială că o Uniune Europeană mai puternică este un lucru pozitiv pentru America şi pentru întreaga lume„, a subliniat Clinton.

Secretarul de Stat s-a referit, în discursul său, şi la NATO, „alianţa cea mai reuşită din lume”. Ea a amintit contribuţia acestei alianţe la războiul din Afganistan, făcând în aceaşi timp o aluzie la retragerea trupelor anunţată de mai multe state membre.

Într-un discurs axat pe „rolul conducător al Americii”, ea a subliniat că „împărţirea responsabilităţii” este un „principiu central al tuturor alianţelor noastre”.

Noi contribuim cu partea noastră, adesea cea mai mare, dar ne aşteptăm şi ca multe Guverne şi popoare cu care lucrăm (să facă acest lucru)„, a spus ea.

Sursa Mediafax

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s