Arhiepiscopia Tomisului pusa sub sechestru in timp ce Arhiepiscopul Tomisului deţine un hotel, două case şi 19 hectare de pământ

IPS Teodosie al Tomisului

Surse avizate ne-au declarat că Pala­tul Arhiepiscopal în care îşi desfă­şoa­ră activitatea Arhiepiscopia To­mi­su­lui este pus sub sechestru asigurător de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa. S-a ajuns la această mă­su­ră după ce timp de mai mulţi ani, ordonatorul de credite, Arhiepiscopia Tomisului nu a virat către bugetul de stat contribuţiile aferente salariilor preoţilor constănţeni. Următorul pas este ca această clădire să fie scoasă la vânzare. Totul a pornit se pare de la ambiţia lui IPS Teodosie de a cons­trui un metoc al Arhiepiscopiei Tomisului la Dorna Arini, yona sa natală. În perioada 2005-2006, IPS Teodosie a contractat nouă credite de nevoi personale şi unul cu destinaţia: achi­zi­ţio­na­rea unei locuinţe. Înalta faţă bise­ric­ească a avut şi încă mai are de plătit sute de mii de euro către mai multe bănci.

Din declaraţiile foştilor colaboratori din Arhiepiscopia Tomisului, Teodosie, pe numele său Petrescu Macedon, a bătut la uşa mai multor bănci din Constanţa. El a reuşit să ob­ţină credite de la BCR, două de la BRD cu giranţi din Arhiepiscopie, HVB, Raiffeisen, Banca Ro­mâneas­că, Credit European Bank, Cec Bank şi Wolksbank. De la CEC Bank Teo­do­sie a luat un credit pentru achi­zi­ţio­narea unui apartament, deşi prin jurământul de călugăr nu are voie să aibă proprietăţi. De fapt, a fost vorba doar de o inginerie financiară. Teodosie a cumpărat apartamentul lui Liviu Scurtulescu, arhitectul cu care cola­bora Arhiepiscopia.

Vânzarea a fost una fictivă pentru că familia Scurtulescu nu a primit nici un ban. Liviu Scurtulescu a intrat în panică pentru că risca să rămână fără casa care era pe numele lui Teodosie şi gajată la bancă. El a început să facă pre­siuni asupra lui Teodosie. Ca să scape de Scurtulescu, Înalt Presfinţia Sa a încercat să schimbe ipoteca de pe apartamentul arhitectului pe o altă persoană, dar inspectorii băncii s-au opus pentru că împrumutul era cu destinaţie clară. Ca să scape de fami­lia arhitectului care risca să ajungă pe drumuri, Teodosie a apelat la un prieten cu potenţă financiară care a făcut o donaţie cu care s-a acoperit creditul de la CEC. Apoi, Teodosie a revândut apartamentul familiei Scurtulescu.

La toate băncile cu care a în­cheiat con­tracte de credit, IPS Teodosie a dat o declaraţie pe proprie răspunde­re din care reieşea că nu are venitu­ri­le grevate de alte cre­dite. De fapt, o min­ciună sfruntată. Mulţi dintre ofi­ţe­rii de credit care au avut cererile lui Teodosie de credit s-au documentat şi au aflat că IPS este dator vândut la mai multe bănci. Dosarele lui au fost respinse de Romextera, City Fi­nan­cial Bank, Creditcoop şi Libra Bank.

În 2005, finanţele publice cons­tăn­ţene au pus prima dată sechestru pe bunurile Arhiepiscopiei Tomisului. Maşinile de lux de atunci ale lui IPS Teodosie au fost duse pe la mă­năs­tirile din Dobrogea. Ca să plă­teas­că datoriile la stat, IPS Teodosie a luat un credit de la Unicredit de 17 mi­­liarde de lei vechi. El a garantat cu bilete la ordin pe care le-au semnat cei nouă protopopi din judeţele Constanţa şi Tulcea. Fiecare protopop a semnat în alb câte 12 bilete la ordin. Banii au fost viraţi către finanţele publice în contul datoriilor către bugetul de stat. În 2006, Teodo­sie a luat un alt credit de 500.000 de euro de la Bank Post pentru care a ga­rantat cu două conturi curente ale Ar­hiepiscopiei Tomisului. Se pare că din nou banii ce trebuiau să ajungă la bugetul de stat pentru asigurările sociale au luat o altă destinaţie cunoscută doar de ÎPS. În prezent, Ar­hie­pis­copia Tomisului are din nou se­chestru asigurător pe clădirea Pa­latului Arhiepiscopal. În limbaj penal, ce a făcut IPS Teodosie se numeşte: stopaj la sursă.

În prezent, IPS Teodosie este cercetat în două dosare, unul se află la DNA Bucureşti, unde este cerce­tat pentru luare de mită, şi cel de-al doilea se află la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

http://www.jurnalul.ro/stire-observator/sechestru-pe-arhiepiscopia-tomisului-554311.html

Pe de alta parte insa, IPS Teodosie, in lumea laica Teodosie Petrescu este un mare infloritor om de afaceri.

Cei mai săraci români ar trebui să fie călugării şi preoţii. Săraci cu averile, dar bogaţi cu spiritul. Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, are o dublă bogăţie, însă. Averea lui nu se măsoară doar în enoriaşi, dar şi în mii de metri pătraţi de teren şi de clădiri. A obţinut totul printr-un schimb parafat de notar, prin care Înalt Preasfinţia sa cedează un singur hectar de teren şi primeşte un hotel, două case şi alte 19 hectare de pământ.

Controversatul arhiepiscop şi-a început afacerile imobiliare cu un hectar de teren şi o faptă milostivă. Teodosie şi-a donat pământul din satul natal, Dorna Arini din Suceava, ca să contruiască o biserică în localitate. Banii au venit de la enoriaşii suceveni, dar şi de la cei constănţeni, supuşii arhiepiscopului Tomisului.

Ceea ce trebuia să fie doar o mănăstire s-a transformat, în 10 ani, într-un adevărat complex turistic, care conţine un hotel de două stele, cu cinci etaje. La registrul comerţului, acest hotel aparţine firmei Casa Elisabeta SRL, iar asociaţii sunt, de fapt, Arhiepiscopia Tomisului şi Mănăstirea din Dorna Arini. În timp ce Teodosie este, bineînţeles, administrator.

În urmă cu trei luni, arhiepiscopul Tomisului şi stareţa mănăstirii s-au întâlnit la un notar. Aici au încheiat un contract de schimb, cel puţin dubios. Mănăstirea Dorna Arini primea Mănăstirea- culmea – iar Teodosie, ca persoană fizică de această dată, lua în primire hotelul, 2 case şi 19 hectare de teren.

Înalt Preasfinţia Sa Pimen este, de fapt, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Nu a vrut să ne vorbească. Nici Sfinţia Sa, nici arhiepiscopul Teodosie. Nici patriarhia nu a avut vreo replică la acuzele care i se aduc arhiepiscopului Tomisului. De altfel, Teodosie nu este la prima faptă nu tocmai ortodoxă.

Arhiepiscopul Teodosie a fost cel mai controversat candidat la funcţia de patriarh al României. A recunoscut că a colaborat cu securitatea din motive patriotice şi de anul trecut este sub urmărire penală, pentru luare de mită. Asta după ce un reporter sub acoperire ar fi reuşit să-l ungă pe Teodosie, pentru a fi înscris la Facultatea de Teologie din Constanţa.”

Daca doriti sa vedeti cum arata proprietatile IPS Teodosie click aici.

A cui binecuvantare o fi primit-o sfintia sa? Se pare ca pasajul „… mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 18.25) lipseste din Biblia domniei sale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s