Hillary Clinton cere Iranului răsturnarea lui Mahmoud Ahmadinejad

Hillary Clinton, secretarul de stat american, a cerut liderilor”responsabili” să preia controlul în Iran şi a spus că sancţiunile dure ale ONU au strans şurubul asupra regimului sprijinit de armată. In succintul, dar explicitul, apel la revoltă către poporul iranian, comentariile doamnei Clinton au reprezentat o ascuţire a retoricii deoarece ea urmăreşte neîncetat să înfăţişeze Iran-ul ca pe o dictatură militară, scrie Telegraph.

Doamna Clinton a spus că militarii, mai ales elita Gărzii Revoluţionare, au fost înarmati cu tot mai multă putere pentru a sprijini un regim care luptă pentru a-şi menţine legitimitatea sa, încă de la alegerile prezidenţiale ” foarte fragile” de anul trecut .

„Şi eu nu pot decât să sper că vor exista unele eforturi în interiorul Iranului, ale liderilor responsabili civili şi religioşi, pentru a pune stăpânire pe aparatul de stat”, a declarat ea la ABC News. ” Când autorizezi  o fortă militară atât de mult încât trebuie să te bazezi pe ea pentru a stinge protestele legitime şi demonstraţiile, creezi un impuls şi dezlănţui forţe care nu ştii unde vor ajunge.

” Şi eu ştiu că există o preocupare a oamenilor din interiorul Iranului. Am citit rapoartele provenind din Iran.. Şi există ceva care ar putea fi chiar mai dureros pentru poporul iranian”.
Observaţiile au atras un răspuns furios din partea preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad, intervievat de ABC in New York, unde se află pentru a participa săptămâna viitoare la Adunarea Generală a ONU.

„Nu credeţi că doamna Clinton ar trebui să se gândească un pic înainte de a face declaraţii de aşa natură?” a întrebat el. ” Eu cred că doamna Clinton este o femeie foarte respectată, dar ea ar trebui  într-adevăr să reunească mai multe informaţii corecte, pentru a-şi baza declaraţiile pe informaţii cât mai exacte.”

Liderii opoziţiei iraniene, Mir Hossein Mousavi şi Mehdi Karroubi, au solicitat în mod repetat noi alegeri prezidenţiale şi au respins autoritatea domnului Ahmadinejad, de când el a fost re-ales în iunie 2009.

Ei au respins imediat rezultatul pe motiv că a fost fraudat masiv, ceea ce a dus la protestele de stradă care au zguduit Republica Islamică tot restul anului. Forţele de securitate au înăbuşit cu greu opoziţia, zeci de protestatari fiind ucişi, sute arestaţi şi zeci de reformişti proeminenţi, jurnalişti şi militanţi ai drepturilor judecaţi şi condamnaţi la închisoare.

Doamna Clinton a declarat că Statele Unite au arătat „foarte clar”, că au fost pe deplin în spatele eforturilor poporului iranian de a demonstra împotriva „nelegitimelor” alegeri.’

Până la urmă gura păcătosului adevăr grăieşte cu singura observatie că nu SUA ” au fost pe deplin în spatele eforturilor poporului iranian de a demonstra împotriva „nelegitimelor” alegeri „ ci CIA. Că nu le-a ieşit jocul atunci asta e altă poveste, dar CIA si slujbaşa sa nu pot uita această înfrângere.

2 thoughts on “Hillary Clinton cere Iranului răsturnarea lui Mahmoud Ahmadinejad

  1. Oare de ce aceasta femeie doreste cu orice pret inca un razboi.
    De ce america nu-si cauta de viata ei.
    Presedintele Iran-ului nu si-a bagat nasul in america, din cate stiu america tot timpul de acum 40 de ani de cand a descoperit razboaiele cu alte tari ca aduce profit a stat tot timpul in costa Iran-ului, tot timpul i-a monitorizat, i-a amenintat, i-a zgandarit.
    Stiu ca nici Iran-ul nu e o tara prea „sfanta” dar macar sunt la ei in tara.
    Asta se intampla ca Iran-ul nu se vinde ca romania americii si nu se pun in genunchi in fata lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s