Druidismul devine religie oficiala

Religia antică a druizilor a fost recunoscută, după mii de ani, religie oficială în Marea Britanie.

Senior druid King Arthur Pendragon

Druizii au apărut pe vremea celţilor, iar druidismul propovăduieşte, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, credinţa în nemurirea sufletului şi în metempsihoză, susţinând că oamenii descind din zeul morţii şi că lumea va sfârşi prin foc şi apă.

O mică grupare de druizi s-a format în Marea Britanie în anul 2003, dar de abia zilele trecute a fost recunoscută drept religie oficială, după ce şefii grupării religioase au prezentat mai multe documente care să le susţină cauza. Până recent, mulţi britanici îi priveau pe druizi ca pe nişte fanatici sau păgâni.

Potrivit ediţiei electronice a cotidianului britanic The Telegraph, membrii altor mici grupări religioase, care nu sunt recunoscute oficial, speră că le va veni şi lor rândul, în curând, pentru a intra în legalitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s