Totul despre cardul de sanatate

Cardul national de sanatate, document eliberat contra cost, va include pe cip date privind bolile cu risc vital, grupa sanguina si Rh-ul, statusul asiguratului – sanatos sau bolnav cronic – cat si cel privind donarea de organe, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta al MS, transmite MEDIAFAX.

Potrivit proiectului, cardul national cuprinde informatii minime, precum datele de identitate, codul numeric personal, cod asigurat, data expirarii cardului, numarul de identificare si acronimul casei de asigurari de sanatate care emite cardul, numarul de identificare a cardului.

Totodata, cardul contine date care vor fi stocate pe cip. Astfel, cip-ul va contine diagnostice medicale cu risc vital, grupa sanguina si Rh, inregistrarea numarului de solicitari de servicii medicale prin codul furnizorului, dovada achitarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate, status asigurat: sanatos sau bolnav cronic, status donor organe, precum si alerte speciale: tratamente speciale, proteze, dar si informatii despre medicul de familie: nume, prenume, date contact sau despre coasigurati.

Cheltuielile necesare producerii cardului national de asigurari sociale de sanatate se suporta atat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, cat si de asigurat. Asiguratul suporta contravaloarea cardului national de asigurari sociale de sanatate si costurile aferente distributiei acestuia, arata documentul MS.

„Componenta informatica a cardului national de asigurari sociale de sanatate este o functionalitate intrinseca a sistemului informatic unic integrat. Cardul se elibereaza si se administreaza folosind servicii de operare si management al unei unitati specializate in acest scop si numai prin intermediul sistemului informatic unic integrat al asigurarilor sociale de sanatate”, potrivit proiectului.

Furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate au obligatia sa acorde asistenta medicala titularilor de card national de sanatate, care prezinta acest document la data acordarii respectivelor servicii.

Cardul national de sanatate se emite individual pentru fiecare asigurat cu varsta peste 14 ani. Asiguratii cu varsta de pana la 14 ani beneficiaza de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale decontate din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate in baza documentelor care atesta calitatea de asigurat.

Persoanele asigurate au obligatia prezentarii cardului national de asigurari sociale de sanatate in scopul acordarii serviciilor medicale de catre furnizorii aflati in contract cu casele de asigurari de sanatate. Neprezentarea cardului conduce la neacordarea acestor servicii, cu exceptia serviciilor.

Producerea cardului national de asigurari sociale de sanatate se realizeaza de catre Imprimeria Nationala S.A, iar personalizarea documentului de catre Centrul National Unic de Personalizare a Pasapoartelor Electronice din cadrul Directiei Generate de Pasapoarte, structura componenta a Ministerului Administratiei si Internelor.

Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate vor elabora in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, norme metodologice care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului, arata proiectul MS.

One thought on “Totul despre cardul de sanatate

  1. Pingback: Noi lamuriri cu privire la cardul national de sanatate « Mucenicul's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s