Noi lamuriri cu privire la cardul national de sanatate

Fara card nu veti putea merge la medic

Asiguraţii vor putea obţine cardul doar contra cost, iar în lipsa lui nu se vor putea prezenta la medic. „Vom avea un aparat legat la calculatoarele noastre şi aşa vom putea valida cardurile”, a precizat doctorul Rodica Tănăsescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, menţionând însă că nu are toate datele privind implementarea cardului. Faţă de cardul european de sănătate care asigură gratuit  asistenţa medicală de urgenţă în ţările membre UE, cardul naţional va putea fi folosit doar în ţară şi va reprezenta dovada că asiguraţii îşi plătesc contribuţiile de sănătate la stat. În plus, cardul va monitoriza toate serviciile medicale de care a beneficiat un pacient (vizite la medic, reţete primite, medicamente, intervenţii în spital).

Proiect „Star Trek”

Ideea realizării acestui card pentru fiecare asigurat în parte a fost făcută publică de Ministerul Sănătăţii în urmă cu cinci ani, dar a fost abandonată de fiecare ministru nou-numit în funcţie. Medicii români îl văd şi astăzi mai mult un proiect „Star  Trek” decât unul care să poată fi pus în practică de la 1 ianuarie. „Cardul naţional este necesar, dar cum poţi să pui la punct aşa ceva, când nici acum nu funcţionează corect sistemul SIUI (sistem informatic ce conţine baza de date cu asiguraţii, folosit de medicii de familie pentru a prescrie reţete compensate şi gratuite)?!”, se întreabă medicul de familie Rodica Tănăsescu. Aceasta spune că bazele de date cu asiguraţi nu sunt actualizate şi modificate rapid şi că deseori se află în imposibilitatea de a prescrie reţete. „Femeile căsătorite în urmă cu 7-8 ani, sistemul informatic mi le face nemăritate, copiii nou-născuţi mi-i face neasiguraţi. Mă întreb cardul naţional de sănătate ce surprize îmi va mai aduce şi ce îi voi spune eu pacientului când nu îl voi putea consulta”, se revoltă medicul Rodica Tănăsescu. Cardul va substitui fostul carnet de asigurat, precum şi adeverinţa prin care pacienţii atestau la medicul de familie că îşi plătesc contribuţia către stat.

Comentariu: Multe carduri mai inventeaza statul roman ca sa mai stoarca niste bani de la populatie.  Pana la urma tot cipul va fi solutia ideala iar primilor doritori le va fi implantat gratuit, pentru publicitate. Partea proasta e ca majoritatea celor suferinzi sunt oameni fara posibilitati materiale, care nu-si pot permite sa mearga la clinicile particulare. Multi vor fi astfel fortati sa ia acest nenorocit de card.

Cititi si https://mucenicul.wordpress.com/2010/11/07/totul-despre-cardul-de-sanatate/

6 thoughts on “Noi lamuriri cu privire la cardul national de sanatate

  1. eu mi-am facut un card de debit la o anumita banca deoarece primesc bursa de la facultate; e cu cip, dar cei de la secretariatul facultatii ne-au cerut extras de cont doar de la banca resptectiva… ce e de facut? nu as renunta la bursa, care pana la urma, e pe merit, pe munca mea..

    • @ d
      nu renunta inca la card dar incearca sa scoti toti banii prin ATM cat de repede poti. nu face plati directe cu cardul ca sa nu-ti poata urmari miscarile si nu-l purta la tine decat atunci cand scoti banii. in momentul cand nu vei mai putea scoate bani cash de pe el (atunci cand platile se vor face doar prin card) va trebui sa te hotarasti daca renunti sau nu la bursa. Poate ai noroc si termini pana atunci. Te felicit pentru bursa si pentru munca ta. Doamne ajuta!

      • multumesc mult pentru raspuns.. am sa incerc sa il las in camin pana primesc bursa, deoarece pana acum il purtam zilnic la mine 🙂
        sunt anul 2, sper sa termin cu bine facultatea. Domne ajuta!

  2. Dumnezeule Mare vor sa ne transforme in cobaii lor.Nu voi primii asa cevasi nici un alt act electronic.
    FI ORTODOX PANA LA MOARTE SI-TI VOI DA CUNUNA VIETII SUS IN CER…
    DOAMNE AJUTA!

  3. Doamnă doctor Tănăsescu,
    Profit de singura modalitate rapidă -pe acest blog- de a vă sugera o nouă abordare a deontologiei profesiunii pe care o slujiţi.
    Vă sugerez să treceţi peste ceea ce blestemaţii vor să facă, adică să se interpună în relaţia între medic şi pacient printr-un dispozitiv electronic de control:card-ul de sănătate.
    Nimeni nu vă poate împiedica să efectuaţi actul medical la domiciliul pacientului, să primiţi plata serviciului prestat în bani (până mai există),natură sau în contraservicii; sau să practicaţi adevărata medicină – prin Har şi rugăciune – la fel ca înaintaşii Dvs în profesie: Cosma şi Damian, Chir şi Ioan,Pantelimon şi Ermole, Talaleu şi Trifon, Mochie şi Anichit,Samson şi Diomid şi alţi doctori-fără-de arginţi al căror nume numai Hristos îl ştie !
    Nu uitaţi că doctorul taie (sau coase), dar Dumnezeu vindecă şi că cei mai de succes medici sunt cei ai săracilor !
    Medicul adevărat e mâna prin care Dumnezeu vindecă .
    Niciodată un medic de acest fel n-a dus lipsă de nimic, la fel cum Apostolii au petrecut când au fost trimişi fără pungă şi sabie la prima propovăduire.
    Hristos să vă lumineze cum să depăşiţi piedicile sistemului !

  4. Nu primim nici un card îndrăcit de sănătate, așa cum nu vom primi nici un alt act sau bucată de plastic cu cip în ea.

    Vom nădăjdui în Dumnezeu și dacă nu ne vor ajuta medicii ne vom ruga Lui să ne izbăvească de boală și să ne întărească în zilele ce vor urma.

    Cu Dumnezeu înainte și nici un pas înapoi, nici un compromis! De la 1 ianuarie se va cunoaște cu adevărat cât de mulți oameni vor primi și câți vor refuza cardul de sănătate. Răbdăm și vom vedea noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s