Studentii revoltati au atacat limuzina in care se aflau Printul Charles si Camilla (Video)

Vandalism şi violenţe mai grave ca nicicînd ieri, la cea ce-a patra mobilizare naţională a studenţilor din Marea Britanie împotriva creşterii taxelor de şcolarizare. Victime colaterale ale protestelor prelungite pînă tîrziu în noapte au fost chiar Prinţul Charles şi soţia sa, ducesa de Cornwall.  Limuzina acestora a fost atacată de anarhişti.

Ceea ce nu au reuşit să surprindă corespondenţii de presă au făcut martorii oculari ai incidentului: Rolls Royce-ul în care se aflau Charles şi Camilla a fost atacat de studenţi furioşi în plin centrul Londrei, pe celebra Regent Street. Cuplul se îndrepta către o seară de gală la sala Palladium. După un moment de tăcere provocată de surprinzătoarea prezenţă în mijlocul protestului, demonstranţii au început să zgîlţie limuzina, au spart un geam lateral şi au tras în caroserie cu gloanţe de paintball cu vopsea albă. Cîteva fotografii reuşesc să surprindă groaza întipărită pe faţa ducesei de Cornwall.

Cuplul princiar şi-a continuat seara şi a asistat la spectacolul de gală, fără ca măcar să fi întîrziat. Dincolo de zîmbetele protocolare, în privirile celor doi, afirmă unii martori, se puteau citi starea de şoc şi descumpănirea. Este pentru prima dată cînd prinţul moştenitor al tronului britanic trece prin asemenea evenimente în ţara lui. Premierul David Cameron a condamnat incidentul, pe care l-a catalogat ca „şocant şi regretabil, iar scotland yard-ul a deschis o anchetă amănunţită asupra evenimentului.

Nu a fost singurul atac la adresa simbolurilor Regatului Unit. Fotoreporterii au surprins imagini şocante în care tineri urinează pe statuia fostului premier Winston Churchill sau vandalizează drapelul de pe monumenul eroilor Marii Britanii.

La doi paşi de locul incidentului, anarhia continua să domnească printre cele cîteva sute de tineri violenţi. Bradul de Crăciun instalat în celebra piaţă Trafalgar a fost incendiat, clădirea ministerului de Finanţe a fost şi ea atacată
noaptea trecută după ce piaţa Parlamentului din Londra a arătat ca un teatru de luptă.

Bilanţul protestelor de ieri: 12 poliţişti şi 43 de protestatari răniţi, 22 de arestări. Legea căreia i s-au opus studenţii, prin care taxele de şcolarizare din Anglia pot ajunge şi la 9.000 de lire sterline, a fost votată ieri de Parlamentul britanic.

Video: http://webtv.realitatea.net/extern/limuzina-in-care-se-aflau-printuzl-charles-si-camilla-a-fost-atacata-de-anarhisti

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: