Consiliul de Securitate ONU se reuneşte duminică pentru situaţia din Peninsula Coreea

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni duminică, la ora locală 11.00 (18.00, ora României), la New York, pentru a discuta despre situaţia tensionată din Peninsula Coreea, a anunţat, sâmbătă, un purtător de cuvânt al misiunii americane la Naţiunile Unite.

„Consiliul de Securitate se va reuni mâine, la 11.00, pentru consultări privind Coreea de Nord”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Rusia, membru permanent al Consiliului, ceruse sâmbătă dimineaţă convocarea unei reuniuni de urgenţă, însă marile puteri au decis să se consulte înaintea întâlnirii celor 15 membri ai Consiliului de Securitate, au afirmat surse diplomatice.

Tensiunile din Peninsula Coreea s-au amplificat după ce armata nord-coreeană a bombardat, la 23 noiembrie, insula sud-coreeană Yeonpyeong, revendicată de Phenian. Atacul s-a soldat cu moartea a doi militari şi a doi civili.

Coreea de Sud intenţionează să desfăşoare în următoarele zile exerciţii de artilerie în zonă, iar Coreea de Nord a ameninţat cu „un dezastru” în cazul în care autorităţile de la Seul nu renunţă la organizarea aplicaţiilor militare.

One thought on “Consiliul de Securitate ONU se reuneşte duminică pentru situaţia din Peninsula Coreea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s