Papistasii isi pregatesc un nou sfant:pe fostul papă Ioan Paul al II-lea

Beatificarea papei Ioan Paul al II-lea are şanse tot mai mari să fie pusă în practică, un nou pas în această direcţie fiind făcut marţi, odată cu recunoaşterea de către Vatican a unui miracol atribuit fostului suveran pontif, a anunţat presa italiană.

Potrivit cotidianului Il Giornale şi agenţiei de informaţii religioase i.media, care citează surse de la Vatican, comisia medicală condusă de medicul personal al papei Benedict al XVI-lea, Patrizio Polisca, a considerat ca fiind valid miracolul de care este nevoie pentru continuarea procedurii de beatificare. Comisia a considerat ca fiind miraculoasă vindecarea de maladia Parkinson a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre, o boală de care a suferit şi Ioan Paul al II-lea, decedat pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a refuzat să comenteze aceste informaţii, precizând că el se exprimă doar atunci când este vorba de un decret semnat de papă.

Il Giornale afirmă că validarea miracolului a avut loc „înainte de sfârşitul anului 2010”.

Dosarul, studiat şi de teologi, trebuie să fie examinat în curând şi de comisia cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor. Această reuniune este prevăzută pentru jumătatea lunii ianuarie, a precizat Andrea Tornielli, specialistul Il Giornale în probleme legate de Vatican, care consideră că beatificarea lui Ioan Paul al II-lea ar putea avea loc „înainte de vara acestui an”.

Această decizie va aparţine papei Benedict al XVI-lea, căruia îi revine atribuţia de a semna decretul prin care se validează acel miracol şi care va decide data beatificării fostului papă de origine poloneză.

Preşedintele polonez Bronislaw Komorowski a anunţat, pe 16 octombrie 2010, după o întrevedere cu Benedict al XVI-lea la Vatican, că procedurile care vor conduce la canonizarea foarte popularului papă Ioan Paul al II-lea au fost de curând accelerate.

Procedura de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, care a condus timp de 27 de ani Biserica catolică, a fost lansată la scurt timp după decesul acestuia. În timpul funeraliilor papei Ioan Paul al II-lea, numeroşi fideli ai acestuia au strigat: „Santo subito!” („Sfânt imediat!”).

Graţie unei derogări papale faţă de norma în vigoare, ce impune un termen de cinci ani de aşteptare după deces, procedura a fost iniţiată la doar două luni de la moartea papei Ioan Paul al II-lea. Pe 19 decembrie 2009, Benedict al XVI-lea a semnat un decret prin care predecesorul său a fost declarat „venerabil”.

După beatificare, pentru ca Ioan Paul al II-lea să devină sfânt, va fi nevoie ca un al doilea miracol să îi fie atribuit.

http://www.mediafax.ro/externe/un-miracol-atribuit-fostului-papa-ioan-paul-al-ii-lea-7862156/ 

19 thoughts on “Papistasii isi pregatesc un nou sfant:pe fostul papă Ioan Paul al II-lea

  1. @szeppty, am sa pun sursa de unde m-am informat eu la sfarsitul comentariului, insa nu cred ca pe asta o doreai. O sursa oficiala, sau de unde s-au inspirat ei nu stiu sa-ti zic.
    Ce pot sa-ti spun este ca ce mi-ai zis tu nu contrazice cu nimic ce scrie acolo. S-ar putea sa fie de vina exprimarea mea. Uite si sursa:
    http://apocalipsa.intercer.net/article.php?id=30

  2. Mariuse eu chiar nu stiu de un astfel de decret al lui Iustinian…spune-mi si mie sursa de unde ai luat informatia…eu m-as bucura sa fie fie asa…

  3. In anul 533 d. Cr. Iustinian, imparatul Imperiului Roman de Rasarit, decreteaza ca episcopul de Roma e papa, adica cel mai egal dintre egali, suveran peste toate bisericile crestine. Decretul lui Iustinian nu s-a putut aplica decat in anul 538, cand generalul Belizarie ii izgoneste pe ostrogoti din Roma, lasand cale libera ascensiunii episcopului de Roma. In acelasi mod, decretul lui Napoleon din 1793 nu s-a putut aplica dact in 1798, cand generalul Berthier ocupa Vaticanul si il ia prizonier pe papa
    De asemenea Iustinian il recunoaste pe papa drept „seful tuturor bisericilor”.
    Asadar anul 538 marcheaza efectiv dominatia papalitatii in Roma nu doar pe plan spiritual ci si lumesc.

    La inceput aceasta era slaba, fiind dominata de imparatul Iustinian din Constantinopol, care a autorizat nimicirea vandalilor din Africa de Nord si a ostrogotilor din Italia. Indepartarea acestor triburi germanice a fost elementul care a deschis calea pentru dezvoltarea puterii papale.
    Papalitatea a fost „cu totul deosebit de coarnele precedente” (Dan 7. 24), deci a fost diferita, fiind o legatura intre biserica si stat in care biserica a dominat.

    Dar de celelalte semne de recunoastere ce spui? Ma refer la profetia care spune ca rosteste hule, se va incumeta sa schimbe vremile si legea etc.

  4. Se poate ca Lucian Boia sa scrie multe lucruri gresite; eu doar am citat un principiu expus de el. Daca vrei sa stii cate victorii are poporul tau, citeste istoria poporului tau; insa cand vrei sa sti si partile negative, citeste istoria dusmanilor tai.

    Daca-mi permite mucenicul am sa pun un link care arata mai multe dovezi ale faptului ca papalitatea reprezinta „cornul cel mic”.
    http://www.loribalogh.ro/2010/11/apocalipsa-vechiului-testament-cornul-cel-mic-13/

    • mariuse hai sa vorbim pe fapte reale
      cand se infiinteaza statul papal?cand Pepin vine in Italia si zdrobeste pe regele longobard punand astfel bazele statului papal in vara anului 754…deci mai refa putin calculele…
      preeminenta episcopului din Roma fata de ceilalti episcopi o avem documentata inca din secolul II la Irineu din Lyon…in fata incercarilor patriarhilor din Constantinopol de a uzurpa aceasta preeminenta(am mai scris cum anterior le-a uzurpat-o si patriarhilor rasariteni lasandu-se cu vreo 20000 de morti in Egipt) episcopul Romei va obtine recunoasterea suprematiei lui in intreaga biserica in timpul lui Foca,nu in timpul lui Iustinian…deci inca o informatie eronata servita de tine…
      ce e interesant pt noi ca ROMANI…
      acest Foca este numit in izvoarele vremii TRAC…ori intre anii 602-610 cand a domnit el nu mai poate fi vorba de traci…evident ca el este ROMAN(sau ma rog,protoroman)…strain de sovinismul grecesc el va recunoaste practic ceea ce toata lumea recunostea…preeminenta papei in lumea crestina…
      evident ca grecii nu puteau suferi o asemenea „umilire” doar ei erau poporul ales al noului testament si lor si numai lor trebuiau sa se inchine toate popoarele si toti liderii,politici sau spirituali…
      asa ca romanasul nostru Foca va fi casapit in cel mai barbar(pardon,grecesc) mod posibil…vina principala fiind aceea de a reunoaste primatul papal

  5. si hai sa-i vedem si pe ostrogoto(gotii de est)
    imparatul bizantin Zenon ii trimite in occident(probabil ca din dragoste) astfel incat sub Theodoric ostrogotii devin stapanii Italiei(tot ca la radio erevan,nu-i asa?) conducand de la Ravenna
    cei care le vor da lovitura de gratie vor fi tot bizantinii care vor duce o serie de razboaie impotriva lor intre 534 si 555 si vor desfiinta regatul ostrogot

  6. la vandali lucrurile sunt si mai clare…dupa ce si-au format un regat in nordul Africii…acesta va fi distrus de bizantinul Belizarie intre anii 533-534…deci ce legatura avea papa cu eliminarea vandalilor de pe scena istoriei de catre bizantini?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s