Din nou oamenii de ştiinţă îşi dau singuri cu stângu’-n dreptu’: există posibilitatea ca legile fizicii să nu fie aceleaşi peste tot în spaţiu şi timp

O descoperire recentă sugerează faptul că multe dintre legile fizicii ar putea să nu fie valabile pretutindeni în Univers în forma lor cunoscută până acum. Observaţiile făcute de o echipă de cercetători de la Universitatea din New South Wales din Sydney (Australia) par să indice ceea ce ar putea fi o adevărată surpriză pentru fizica ultimului secol, anume că valorile constantelor fundamentale cunoscute în fizică ar fi diferite în regiunile îndepărtate din cosmos.

Fizica invocă adesea constante precum viteza luminii în vid (notată cu c), constanta gravitaţională (G) sau constanta lui Plank (h). Viteza luminii, de exemplu, reprezintă o constantă esenţială în abordarea fenomenelor fizice. În raport cu ea, de pildă, întreaga lume fizică este împărţită în două. Pe de o parte, fizica consideră „teritoriul” fenomenele în care intervin viteze comparabile cu cea a luminii, unde abordarea este relativistă. Aceasta presupune, între altele, faptul că dimensiunile corpurilor aflate în mişcare se contractă sau faptul că timpul se dilată! (chestiuni descrise de teoria relativităţii restrânse formulată de Albert Einstein). Pe de altă parte, fizica distinge şi „teritoriul” fenomenelor în care intervin viteze considerabil mai mici decât viteza de propagare a semnalului luminos, acestea fiind fenomenele ce corespund unui regim nerelativist, în care abordarea teoretică este cea obişnuită în descrierea clasică a mişcării.

Într-un mod asemănător, constanta lui Plank este o mărime ce caracterizează lumea microcosmosului, marcând şi ea o graniţă între „teritoriul” fizicii cuanticii şi macrocosmos. Fizica cuantică are în vedere particulele elementare ce alcătuiesc lucrurile şi sesizează caracterul discontinuu al fenomenelor fizice din „interstiţiile” spaţiului şi materiei, la dimensiuni foarte mici, în vreme ce reprezentările şi descrierile obişnuite ale materiei sau spaţiului, la niveluri mult mai mari în raport cu „borna” Plank, nu iau în nici un fel în consideraţie existenţa cuantelor şi a discontinuităţilor.

Tocmai pentru rolul pe care îl au, de „borne” teoretice în structurarea fenomenelor, constantele fundamentale sunt considerate esenţiale în descrierile ştiinţifice pe care le oferă fizica. Ele sunt „liniile de forţă” cu care fizicienii conturează „reprezentările” naturii înconjurătoare, ele marchează structura fizică a universului în care trăim, structurile micro- şi macrocosmosului.

Un rol esenţial pentru o „constantă” măruntă

Călăuziţi de teoria relativităţii restrânse formulată de Albert Einstein, lumea ştiinţifică a respins ideea că toate aceste constante ar putea varia în vreun fel. Descoperiri recente sugerează însă contrariul. În lista constantelor fundamentale, şi mai puţin cunoscută publicului larg, este şi constanta structurii fine ce caracterizează interacţiunea electromagnetică. Şi ea este o mărime esenţială a lumii microcosmosului. Mai întâi trebuie spus că, spre deosebire constanta c, care trimite la o valoare concretă a vitezei luminii, sau G – constanta gravitaţională, folosită de Newton şi mai apoi de Einstein în exprimarea atracţiei universale exercitată de corpurile înzestrate cu masă, constanta structurii fine este exprimată printr-o relaţie ce leagă mai multe constante fundamentale: sarcina electronului (e), constanta lui Plank (h) şi viteza luminii în vid (c), într-un anumit raport ce are o valoarea egală cu 1/137. Chiar dacă la prima vedere acest raport nu pare să spună nimic, el s-a dovedit a fi adânc imprimat în structura fizică a lumii în care trăim, fiind determinant în procesele ascunse ale microcosmosului. De exemplu, unele calcule arată că, ţinând seama de structura biochimică şi caracteristicile lumii vii, precum şi de proprietăţile fizice pe care trebuie să le aibă mediul ambiant favorabil vieţii, se poate spune că o altă valoare a acestei constante, mai mare cu patru procente decât cea actuală, ar face ca stelele să nu mai poată produce carbon – un element ce este esenţial pentru toate formele de viaţă, pentru mecanismele biochimice ce caracterizează lumea vie.

Pământul este situat într-o zonă privilegiată din cosmos

O echipă de cercetători de la Universitatea din New South Wales din Sydney (Australia) a analizat semnalele luminoase emise de quasari şi receptate pe Pământ prin intermediul Very Large Telescope (VLT, Chile). Ei au constatat că valoarea constantei de structură este diferită în unele regiuni ale cosmosului. După o serie de măsurători ce au vizat 300 de galaxii îndepărtate, cercetătorii au reuşit să strângă dovezi consistente în favoarea ideii că valoarea constantei de structură variază pe diferite direcţii în univers. Mai precis, datele existente sugerează că valoarea acestei „constante” era cu puţin mai mică la momentul emiterii luminii de către unii quasari îndepărtaţi, situaţi la 12 miliarde ani lumină, faţă de valoarea constantei de structură înregistrată în prezent, în laboratoarele de pe Pământ.

Implicaţiile acestei descoperiri pentru înţelegerea actuală a ştiinţei sunt profunde. Pe de o parte, s-ar putea înţelege de aici că legile fizicii, aşa cum le cunoaştem până acum, ar putea fi valabile doar local, ceea ce ar deschide o întreagă listă de probleme cu privire la forma în care ele ar trebui să arate în alte zone din cosmos. Pe de altă parte, descoperirea are şi o relevanţă într-un plan mai larg, ce priveşte modul în care omul se raportează la lumea în care trăieşte. Datele acestea indică faptul că Pământul este situat într-o regiune din Univers care favorizează existenţa vieţii, ce are o constantă a structurii fine adecvată condiţiilor necesare vieţii şi fiinţelor umane, chestiuni care nu mai sunt valabile în unele regiuni îndepărtate din cosmos.

Potrivit măsurătorilor făcute până acum, diferenţele între valorile constantelor de structură fină nu par să depăşească în mărime o parte din 100.000, în cea mai mare parte a universului observabil, însă cercetătorii cred că este posibil ca această constantă a structurii fine să înregistreze variaţii mai mari dincolo de orizontul universului observabil, în zone care nu pot fi receptate în nici un fel. Michael Murphy de la Universitatea Swinburne, coautor al acestei descoperiri, afirmă că, în cazul în care toate aceste rezultate se vor confirma, oamenii de stiinţă vor fi nevoiţi să regândească întregul mod de înţelegere a legilor naturii.

Creaţia nu şi-a istovit tainele

Cu toate descoperirile recente, proiectul ştiinţific de cuprindere a universului într-o descriere corectă, care să-i fixeze, fie şi în linii sumare, procesele şi fenomenele fizice, se află la început. În multe „locuri” din „şantierul cercetărilor” deschis de omenire în univers şi în lumea înconjurătoare stau ascunse rezultate care ar putea schimba semnificativ actualele teorii, care ar putea revoluţiona cunoaşterea ştiinţifică. Potenţialul de surprindere a lumii nu este nici pe departe epuizat. Bolta cerească, explorată neîntrerupt de secole, materia lumii disecată şi cercetată fără încetare în ultimele decenii, lumea înconjurătoare ascund multe surprize. Lumea fizică, surprinsă de căutările omeneşti, este departe de a-şi fi istovit tainele ei.

(Prelucrat după Laws of Physics May Vary Causing Stream of Galaxies to Move Towards Edge of the Universe, publicat în http://www.dailygalaxy.com, 24 decembrie 2010)

Sursa: Lumina

Comentariu: Din nou stiinta a dat-o in bara. Cand vor intelege oare „stiintificii” ca Cel care a creat intregul Univers este deasupra oricaror legi, fie ele fizice, chimice, biologice sau de orice alta natura si ca acestea functioneaza atata cat permite  bunavointa Creatorului ? Se pare ca Terra nu a aparut in mod accidental intr-o zona privilegiata din cosmos si ca Tatal a ales special acest loc pentru copiii sai. Din nou ne intoarcem la cartea Genezei, capitolul 1-1,2: ”  La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.”  Dar cine sa recunoasca acesta maretie a creatiei? In nici un caz cei care au facut din Einstein si Darwin dumnezeii omenirii. In ciuda faptului ca tot mai multe descoperiri recente contrazic aceste ” adevaruri stiintifice indubitabile”, majoritatea cercetatorilor continua sa gaseasca noi explicatii pentru nestiinta lor desi le-ar fi mult mai usor sa acceada la cunoastere daca si-au face din versetele din Apocalipsa ” Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.”(1.8); ” Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.„(22.13) sau din cel din Ioan: ” Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”(14.6) carte de capatai. Dar orbi, surzi si plin de ingamfare, ei continua sa rataceasca in cautarea adevarurilor stiintifice, tarandu-i dupa ei si pe altii, uitand ca nu exista decat un singur Adevar.

19 thoughts on “Din nou oamenii de ştiinţă îşi dau singuri cu stângu’-n dreptu’: există posibilitatea ca legile fizicii să nu fie aceleaşi peste tot în spaţiu şi timp

  1. Ce pot sa zic, interesant articolul. Consider ca articolul este scris de o persoana inteligenta, care s-a format citind carti scrise de atei, ale caror „credinte” si le-a insusit.

    Se face o confuzie intre credinta si superstitie. Intr-adevar multi crdinciosi sunt si superstitiosi, „Caci fiii veacului acestuia, fata de semenii lor, sunt mai întelepti decât fiii luminii” (Luca 16:8). Asta se intampla pt. ca multi au primit credinta, fiindca altii la randul lor au primit-o.Nu au stat sa cugete ei insisi pt. ei.
    Acelasi fenomen insa, se intampla acum si in tabara ateilor. Multi tineri in special au primit aceasta credinta pt. ca multi oameni invatati au primit-o si pt. ca e la moda.
    Taica-miu spre exemplu e ateu, dar sa stii ca si el are superstitiile lui. Nu inseamna ca daca un om e credincios e si superstitios sau habotnic.

    Ar mai fi multe de zis,daca insa vrei sa-ti insusesti si alte opinii, i-ti recomand cu caldura urmatorul link despre evolutie.
    http://www.revelatia.ro/docs/wv_cg.html

  2. @marius512
    Asi recomanda de citit pe blogul ” Prin filtrul ratiunii” articolul ” Conflictul dintre stiinta si religie”.

  3. Da, ai dreptate, de aceea si eu am zis „probabil”, fiindca nu stiu nici eu.
    Totusi teoria asta asteapta demonstratia. Nu acelasi lucru este si in cazul credintei. Credinta nu se bazeaza pe demonstratie. Are alte principii.
    Daca am presupune ca Dumnezeu s-ar arata pe cer si le-ar cere oamenilor sa creada in El, atunci n-ar mai fi o alegere, oamenii ar fi „obligati” sa creada.
    Dumnezeu insa, nu vrea sa forteze vointa sau judecata cuiva. El nu are placere de o ascultare ca de rob. El doreste , ca fapturile mainilor Sale sa-L iubeasca pt. ca El merita iubire. El vrea, ca ele sa asculte de Dansul, pt. ca pretuiesc in mod inteligent intelepciunea, dreptatea si bunatatea Sa.

  4. @marius512
    Nu cred ca se incadreaza la categoria filozofie.
    Are un aparat matematic impresionant. Nu am vazut asa ceva la filozofie, la teologie nici atita.
    Eu zic ca se incadreaza la categoria stiinta care nu s- a dovedit inca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s