Exista sau nu exista un Proiect “Israel in Romania”? (II)

Capitolul II

IUDAIZAREA EUROPEI

O ANALIZĂ GLOBALĂ. De obicei tratatele istorii sunt descriptive povestind evenimentele în succesiune lor temporala, creionând profilul unor conducători politici, stăruind asupra războaielor, bătăliilor, mai sumar asupra dezvoltării economiei, artelor şi culturii şi cu totul neîndestulător asupra cauzelor dialectice care generează fenomenele economice, sociale si politice privite atât în sfera comunităţilor naţionale, dar mai ales sub specia intercondiţionârii lor zonale, continentale şi mondiale. Rezultatele invenţiile tehnico-ştiinţifice,. ale descoperirilor geografice, al explorării oceanului planetar, folosirea musonilor şi alizeelor au intrat în ecuaţia dezvoltării istorice mondiale, depăşind o sferă de interes limitată spaţial, socio-profesional sau naţional.

Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la iudaizarea Franţei să zicem, sau a Rusiei bolşevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înfiinţarea lojei masonice exclusiv evreieşti B ‘nai B ‘rith32 şi culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce la o înţelegere periferică, de fapt la o neînţelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenţia asupra părţii şi nu a întregului, ceea ce de fapt şi urmăreşte conducerea suprastatală unitară a evreimii.

[…] In viziunea autorului s-au localizat trei centre de putere sioniste suprastatale: două în Europa: Franţa şi Rusia sovietică la începutul secolului, împingând vectori kominternişti până în Extremul Orient: Coreea, China şi Vietnam unde s-a dat o luptă mortală între komintemism şi doctrinele comuniste naţionale şi, al treilea centru, cel mai puternic şi cu o istorie ascendentă, în Statele Unite ale Americii. Acest centru edificat pe loja francmasonică B’naiB’rith, exclusiv evreiască a devenit cu începere din primul deceniu al secolului, forţa mondială suprastatală cu rol hotărâtor în politica Terrei până la naţionalizarea comunismului în Rusia sovietică, în România, în Coreea, China, Vietnam şi Cuba. Pentru involuţia iu deo-kominternismului în Extremul Orient sunt interesante de descifrat cele trei volume de MEMORII ale lui Kim Ir Sen, ca şi Malraux în romanul CONDIŢIA UMANĂ. In Europa drumul sionismului pentru cucerirea puterii suprastatale şi a hegemoniei politice este un drum sângeros, plin de crime politice, războaie lo­cale, revoluţii făcute în paguba revoltaţilor, culminând cu cele două războaie mondiale care au aservit o buna parte din ţările continentului finanţei internaţionale iudaice. Din studiul cât de sumar al fragmentelor din PROTOCOALE transcrise în capitolele precedente s-au desprins clar obiectivele şi metodele prin care iudaismul îşi concretizează planurile ofensive etapizate la scara istoriei. Pentru a cuceri puterea politică in Europa, iudaismul şi-a fixat obiective principale si secundare, cele secundare având rol de bază de operatii de rezervă sau de adăpost în cazul nereuşitei operaţiilor, duse pentru cucerirea obiectivelor principale. România a fost destinată ca obiectiv principal încă din 1870; rolul ei devenind de maximă importanţă în perioada interbelică, în primii ani ai celui de al doilea râzboi mondial, imediat după al doilea război mondial şi dupa lovitura de stat iudeocapitalistă din decembrie 1989.

• FRANŢA. Prima victimă a iudaismului în Europa este Franţa. Contând pe anumite trăsături psihosociale ale poporului francez, pe spiritul său de frondă şi nesupunere la autoritate, pe o veche tradiţie centrifugă la puterea centrală, pe individualismul exacerbat, iudaismul a creat în Franţa un sistem complex de loji masonice vizând cucerirea şi demolarea din interior a instituţiilor fundamentale: Biserica, recte catolicismul; Şcoala şi Armata. Mai ales în armata franceză şi în intelectualitate masoneria iudaică a avut succese remarcabile. A face aici istoricul francmasoneriei ca şi modul în care a deturnat sensul unor evenimente istorice în favoarea evreimii, ar fi să ne întindem singurii o capcană periculoasă. In Franţa, francmasoneria condusă de evrei şi-a asumat rolul făuritor de istorie. Cităm din revista HUMANISME (vezi HUMANITAS, editură subordonată din România de astăzi) având subtitlu LEŞ FRANCSMACONS Nr. 190 din aprilie 1990,’, pag. 3 coloana 3, alineat 2: Le Grand Orient de France a toujour pris ses responsabilites face a l’Histoire. Cine i-a încredinţat ordinului masonic Marele Orient al Franţei misiuni şi responsabilităţi istorice, ştim. Sanhedrinul! Unde a dus francmasoneria Franţa, iarăşi ştim. Armatelor germane naţionaliste le-au trebuit câteva zile să ajungă din extremul nord în extremul sud al unei Frante dezagregate de francmasonerie. Putreziciunea vârfurilor a plătit-o cu jertfe şi suferinţe poporul francez. Desigur, filozofia toleranţei atât de gargarisită astăzi este minunată. Cu condiţia să nu fie practicată exclusiv de creştini şi musulmani faţă de evrei aşa cum clamează toată mass-media iudaizatâ, în vreme ce evreimea practică faţă de neevrei cea mai crâncenă prigoană, aşa cum ilustrează sângeros statul Israel şi organizaţiile lui criminale de tip kidon.

Aşa-zisul iluminism bavarez condus în taină de evreul-ashkenazi Moses-Mendelssohn devenit iluminism evreiesc sau Haskalahpuiazâ în Franţa şi are rol precumpănitor în revoluţia franceză. Strategia iudeo-masoneriei franceze susţinută de iudeo-masoneriile din Germania şi Anglia are drept obiective răsturnarea ordinei feudal-monarhice şi instaurarea puterii burgheze care asigura libertate şi egalitate comunităţilor evreieşti, câmp larg de exploatare finanţei evreieşti, abolirea proprietăţii funciare a nobilimii autohtone, liberul acces al evreimii la posturile de conducere politice şi administrative, marginalizarea forţei spirituale şi politice a Bisericii catolice, subminarea Armatei şi a Şcolii naţionale franceze. Iată cum caracterizează Protocoalele, revoluţia franceză (Cap. III, pag. 27, ediţia Lambelin): Aduceţi-vă aminte de revoluţia franceza, pe care noi am numit-o „cea mare”, secretele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, căci ea a fost în întregime opera mâinilor noastre” Lozinca: „Avec Ies boyaux du derniers des pretres etranglons le demier des rois” (cu maţele ultimului popă să ştrangulăm pe ultimul dintre regi) a fost fabricată în atelierelefranc-masoneriei. Cahen în Archives-israelites(Tom VIII, pag. 801, an 1847) scrie:Mesia a sosit pentru noi în ziua de 20 februarie 1790.Istoricii au stabilit că asasinarea lui Ludovic al XVI-lea a fost hotărâtă cu 6 ani înainte într-o şedinţă a franc­masonilor ţinută la Frankfurt am Main la 1786. Nimeni nu este atât de stupid să nu recunoască complexitatea factorilor obiectivi care au fost folosiţi de iudeo-franc-masonerie spre a declanşa şi specula revoluţia. Numai casa militară şi casa civilă a regelui apăsau zdrobitor bugetul statului. Casa militară însuma 9 000 de oameni, cea civilă 4 000. Regina, copiii, rudele îşi aveau „casele” lor particulare însumând 3 000 de oameni din care 500 erau ai reginei. Grajdurile regale adăposteau 900 de cai, 200 de trăsuri şi cheltuiau anual pentru întreţinere 7 700 000 livre sau 60 de milioane de franci. La Bouche de Roi, masa regală costa anual 2 900 000 livre, mai mult de 20 de milioane de franci/1922. Necker a calculat că între 1774-1789 regele a dăruit familiei sale şi curtenilor 227 000 000 livre sau l miliard şi 700 milioane franci/1922. Ştim şi teribila frază a Iui D’Argenson: la cour etait le tombeau de la Nation(curtea este mormântul naţiunii)33.(32. M. Muşat-I. Ardeleanu, op.cit, pag 196, apud VNEŞMAIA POLITIKA ROŞII l NACEALA XX VEKA, Moscova, 1965, voi. IV.33. Ibidem.) După cum ştim că la 1788 deficitul bugetar oficial era de 55 000 000 livre, pe când cel real urca spre 90 milioane. Sub Ludovic al XVI-lea, datoria publică a crescut la 8 miliarde 550 milioane livre. Cifră fantastică. Impozitele directe şi indirecte sărăciseră naţiunea. Clerul, nobleţea de spadă şi nobleţea de robă erau clase privilegiate, în 1789 Franţa era o ţară de ţărani. Nouă zecimi din populaţie trăia din munca câmpului. Un milion de ţărani erau însă servi sau iobagi. Ţăranul era considerat de cardinalul Richelieu, catârul statului. Acest cazan so­cial a fost speculat de iudeo-franc-masonerie care cu preţul sângelui francez vărsat de revoluţie în torente, a cumpărat şi aservit Franţa, începând cu cea napoleoniană.

La fel s-a întâmplat cu revoluţia franceză de la 1848 (cu toate revoluţiile europene). O spune naivul poet Lamartine, amicul revoluţionarilor români, şef al guvernului provizoriu în ziua de 10 martie, când a primit delegaţia supremului consiliu al ritului scoţian francmasonic care şi-a prezentat felicitările noului guvern, îl citez pe Lamartine: Sunt convins că din fundul lojilor dvs. au emanat mai întâi în umbra, apoi în penumbră şi în fine în plină lumină, sentimentele care au făcut în sfârşit sublima explozie ai căror martori am fost la 1789 şi despre care poporul din Paris a dat acum câteva zile a doua reprezentaţie, care sper să fie şi cea din urmâ. (Copin Albancelli: La drame masonnique. La conspiration juive contre le monde chretien. Ed. III 1909 pag. 379-380). Stăpânind ocult sau direct Franţa încă din epoca napoleoniană ca rezultat al revoluţiei franceze, evreimea a transformat-o dintr-o mare putere naţională şi europeană într-un stat decadent, corupt, placă turnantă a comerţului de droguri, a prostituţiei, a homosexualităţii şi lesbianismului, în tot veacul al XIX-lea la cheremul Prusiei, Germaniei, Angliei şi Rusiei. Procesul de dezagregare rapidă a statului naţional francez a culminat în 1870 când se stabileşte aşa zisa republică demo­cratică sub guvernarea evreilor care-1 aduc la şefia guvernului francez pe evreul Cremieux, în acelaşi timp şeful guvernului francez iudaizat, mai marele lojilor masonice şi al Alianţei Israelite Universale care s-a amestecat violent în treburile interne ale Principatelor Unite, impunând până la urmă împământenirea puhoaielor de mozaici khazari fugiţi la noi din Rusia şi Galiţia.

Am afirmat că pentru a subordona Franţa, iudeo-masoneria a demolat şi destabilizat armata franceză, mai corect, conducerea acesteia. Masonizarea armatei franceze a constituit unul din obiectivele principale ale iudaismului internaţional. Dau două exemple grăitoare: cazul Dreyfus şi subordonarea totală a generalului Andre faţă de Marele Orient. Căpitanul Alfred Dreyfus, evreu alsacian a fost dovedit de contraspionajul francez ca spion în slujba Germaniei, filmul recent al cinematografiei iudaice inspirat din acest caz de înaltă trădare mistificând cu neruşinare adevărul istoric, în decembrie 1894 căpitanul a fost condamnat de justiţia militară. Iudeo-masoneria s-a pus în mişcare pentru a-1 elibera. Franţa era atât de subordonată finanţei iudaice încât au fost schimbaţi şapte miniştri de război, procesul a fost revizuit de două ori, s-au comis abuzuri şi ilegalităţi în lanţ şi s-a ajuns acolo unde a ordonat Cahalul şi francmasoneria. Trădătorul a fost eliberat şi reabilitat, iar guvernul proiudeu Waldeck-Rousseau şi Combes au pornit prigoana împotriva congregaţiilor religioase şi a ofiţerilor patrioţi care denunţau matrapazlâcurile masoneriei. Pusă în pericol, masoneria a cocoţat în postul de ministru de război un general incapabil şi slugă preaplecată: Andre. Acest general a început „purificarea” armatei franceze de ofiţerii patrioţi, capul de listă fiind unul din ofiţerii de elită ai timpului, care făcea parte din Marele Stat Major, colonelul de Castelman. Un amănunt suplimentar: colonelul de Castelman şi-a pierdut toţi fiii în primul război mondial, ajuns general şi-a condus marea unitate ce comanda din victorie în victorie nemurindu-se în istoria acelui război. Purificarea masonică a armatei franceze a avut loc pe o perioadă de 20 de ani, din 1894 în 1914, ea a adus în fruntea oştirii nulităţi militare care făceau parte din francmasonerie, seamănă cu „purificarea” făcută radical de Stalin, Armatei Roşii prin asasinarea celor 32 000 de generali şi ofiţeri superiori în chiar preajma celui de al doilea război mondial, cu „purificarea” bes­tială a Armatei Române după cel de al doilea război mondial de către cahalul iudeo-kominternist condus de Ana Pauker şi, se pare, cu „purificarea” de după lovitura de stat din decembrie 1989. Acest Andre „purifică” Statul Major cu o furie iudaică atât de revoltătoare încât generalissimul Janot şi şeful Statului Major, generalul Dellane îşi dau demisia în semn .de protest. Prin directorul său de cabinet, generalul Percin, francmason, lacheul iudeilor, Andre stabileşte legătura cu Marele Orient. Secretarul acestuia Vadecard centraliza toate fişele ofiţerilor care frecventau biserica, aveau puncte de vedere clare în afacerea Dreyfus şi atitudini ferme, patriotice. Fişele erau trimise de lojile provinciale. Identic cu metodele aplicate în Armata Română postbelică după instalarea politrucilor şi a conducerii politice exercitată de străini ca Walter Neulander sau Kostyal. Clasatorului de fişe, ajuns gen­eral prin francmasonerie, Percin, i s-a luat comanda în timpul războiului, pentru incapacitate. Ajutat de doi ofiţeri masoni, căpitanii Mollin şi Targe, Percin a supus controlului lojilor întregul corp ofiţeresc al Franţei36. Situaţie umilitoare şi degradantă pentru armata franceză; situaţie periculoasă pentru Franţa, câmp larg de abuzuri la avansări, la stabilirea comandanţilor şi la conducerea misiunilor militare peste hotare, unde cuvântul hotărâtor îl avea Vadecard, secretarul Marelui Orient şi nu forurile militare. Dezastrele pricinuite de comandanţii francmasoni incapabili, sutele de mii de soldaţi francezi morţi în urma unor acţiuni acefale, pericolul care ameninţa Franţa, au trezit guvernul şi comandamentul care i-au chemat la comandă pe ofiţerii proscrişi de Vadecard: Foch, Petain, Lyautey, de Castelman, Mengin, de Mand’huy. Desigur, mareşalul Joffre a fost mason. Şi corsarul Surcouf a fost mason. Asta nu demonstrează decât faptul că Franţa a devenit încă din secolul al XVII-lea o sucursală a masoneriei, când zic Franţa, nu înţeleg poporul francez ci vârfurile financiare, economice şi politice.

Iată care era în 1913, cu un an înainte de declanşarea primului război mondial de către oculta internaţională, părerea lui Isaak Blumchen, evreu galiţian naturalizat francez despre patria adoptivă şi forţa iudaică atotputernică acolo… Franţa este astăzi spada şi scutul lui Israel… Şi parafrazându-1 în batjocură pe Regele Soare: …L’etat cest nous, Ies Israelites… Putem să punem pe picior de război 4 milioane de francezi care să apere speculaţiile noastre internaţionale, să acoperim marile noastre creanţe, să dezrobim pe fraţii oprimaţi, să realizăm politica noastră naţională… Poporul francez este o vită uşor de tuns, docil la bici, muncitor, econom, umil faţă de stăpânii săi, productiv peste ce se putea aştepta de la Pământul Făgăduinţei… în sfârşit, poporul evreu este stăpânul Franţei37.(37. T.W.Riker, CUM S-A ÎNFĂPTUIT ROMÂNIA, Bucureşti,1940.)

Intr-o şedinţă a Consiliului de stat Napoleon a spus: …Nimeni nu se plânge de protestanţi şi de catolici, pe când toţi se plâng de evrei. Aceasta provine din faptul că răul pe care-1 fac evreii nu provine de la indivizi, ci din însăşi constituţiunea acestui popor. Ei sunt nişte lăcuste şi omizi care pustiesc Franţa…38(38. M. Muşat – I.Ardeleanu, op.cit.)

Slăbită după eforturile materiale şi jertfele umane date în primul război mondial, Franţa a devenit sclava finanţei şi a administraţiei iudaice, învăţământul, Şcoala Normală Superioară, Politehnica, Sorbonna, Colegiul Franţei, devin unelte ale iudaizării. Evreii înfiinţează ECOLE DES HAUTES ETUDES SOCIALES avându-i în frunte pe conaţionalii Theodore Reinach şi Bernard; iar în consiliul de direcţie alţi 7 evrei. Levy Bruhl decerne premiile la Sorbonna, Joseph Reinach este vicepreşedintele comisiei armatei, o parte din armamentul greu este comandat uzinelor Levy-Commentry, băncile Dreyfus şi Rothschild controlează economia şi partidele. La Paris, în jurul statuii lui Ludovic al XlV-lea toate casele de comerţ erau evreieşti, comitetul de direcţie al societăţii comercianţilor şi industriaşilor tot evreiesc, consilierii comerţului exte­rior: evrei, prin 1938 din medicii clandestini şi provocatori de avorturi, 95% erau evrei. ludaizarea Franţei interbelice tinde spre absolut în timpul cât evreul Leon Blum a format guvernul în 1938 având miniştri evrei şi 53 de evrei ataşaţi de cabinet. Consecinţele iudaizării Franţei au dus la tragedia naţionala din iunie 1940 39.(39. V.A. Urechia, III, pag.322, cod XXIII, fila 194. )

Incheiem cu un citat din acelaşi Isaak Blumchen: …Dumnezeu ne-a dat Franţei pentru a face din ea pământ de belşug şi pe francezi ca să facem din ei sclavi. Voinţa lui Iehova s-a împlinit. Numele lui fie binecuvântat… Suntem rasa superioară!40(40. Ibidem.)

Cititi si : https://mucenicul.wordpress.com/2011/01/26/exista-sau-nu-exista-un-proiect-israel-in-romania-i/

Vicepresedintele Uniunii Baptiste din România, un om cu grave complexe de superioritate, s-a găsit să dea în poetul naţional al românilor

„În ultimele două decenii Internetul a revoluționat viața oamenilor, accesul la informații și comunicarea interumană. Pentru orice informație accesezi INTERNET- ul și găsești tot ce dorești și chiar mai mult decât ți-ai imaginat că ar putea exista. De asemenea, netul a devenit un mijloc de exprimare pentru fiecare individ care are acces la un computer. Spațiul virtual abundă de blog-uri de toate felurile, iar mesajele bloggerilor sunt interceptate de ceilalți utilizatori. Sunt bloggeri care consideră că au ceva de spus cititorilor și unii chiar au. Pe lângă aceștia însă, se strecoară și o serie de băgători de seamă, zurbagii și alte specii, care profită de protecția anonimatului pentru a-și exprima frustrările din lumea reală. Sunt oameni care preiau mesajele interesante și le distribuie prin e-mail cunoscuților și mai sunt oameni atacați, terfeliți și discreditați fără discernământ de către persoane care folosesc pseudonime.

Ce a ajuns religia?

Rămâi însă stupefiat când intri în spațiul virtual și intri în conflict cu diverși zarzavagii și apoi constați că unul e diacon pe nu știu unde, altul e prezbiter, altul e președintele unui cult religios etc. Îți pui întrebarea, pe bună dreptate: Ce este religia? Sau mai bine spus: Ce a ajuns religia? Ideea este că un duhovnic s-ar cuveni să fie ceva mai smerit, mai cu duhul blândeții, mai cumpătat, dacă vrea să fie respectat.

„Pătrătosu”

Un asemenea individ este Marius David Cruceru, un tip în jur de 40 de ani, căsătorit, cu doi copii, conferențiar universitar la Universitatea Baptistă Emanuel din Oradea, Vicepreședinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste de Oradea și Satu-Mare, autor al unor cărți cu tematică religioasă, slujitor la amvon într-o biserica baptistă din Alesd (județul Bihor), iar în timpul liber blogger recalcitrant, caustic și hiperactiv. Nu se poate să intri pe Internet și să dai căutare după niște cuvinte religioase fără să-l întâlnești pe Marius Cruceru, zis „Pătrătosu” și alte nick name-uri. De altfel a publicat pe unul dintre blogurile personale o statistică privind numărul de articole, afișări, discuții și popularitate ale personajului virtual „Pătrătosu”.

Căutând succesul care-i lipsește în lumea reală

Se spune că unde e multă domnie este și multă prostie. La prima vedere Marius Cruceru pare un individ inteligent, cam indisciplinat și plin de sine. Ulterior ai surpriza neplăcută să constați că Pătrătosul mai are și alte defecte, este un personaj duplicitar – prof. univ. peste săptămână, pastor baptist duminica și în restul timpului zurbagiu pe Internet. Jonglatul cu personalități multiple, poate avea efecte dezastruoase în timp.

Dacă-l studiezi mai atent pe Marius Cruceru, observi că are alura și atitudinea unui personaj de Walt Disney – cățelul din „Tom și Jerry”, dar acel personaj este sub protecția legilor de copyright, așa că domnul Cruceru a fost nevoit să-și creeze un alt personaj care să-l reprezinte. Îi place să semneze cu pseudonim și probabil, o mare parte dintre atacurile la persoană în disputele inter-denominaționale, sunt scrise de dumnealui. Un exemplu despre subiectele abordate pe net de profesorul universitar și pastorul Marius Cruceru, la care unii se duc să se spovedească, poartă titlul „Tupeul Curvarului”.

Un preot ortodox spune că pastorul Marius Cruceru este unul dintre cei mulți care încearcă să-i intimideze pe preoții altor religii și care se dau de ceasul morții pentru că nu reușesc. Acesta ar fi un alt motiv pentru care Cruceru încearcă din răsputeri să se afirme în lumea virtuală, căutând succesul care-i lipsește în lumea reală.

Săracul geniu neînțeles!

Într-un interviu publicat în Moldova Creștină, pastorul Marius Cruceru își deconspiră cu mândrie motivele. Recunoaște cinstit că și-a făcut un blog pentru a-și vărsa frustrările, că este egoist și că: „sub diferite pseudonime, Răţuşca, Alina, Mircea, Cristi S. Arhip, etc. oameni plini de sensibilitate şi care au ceva de spus, mă pot interpela, mustra, certa, fără să se încurce în tăbliţa de pe uşa biroului.” Săracul geniu neînțeles! Are nevoie să comunice liber, să se coboare la nivelul oamenilor de rând, emoționați până la lacrimi și reduși la tăcere de numele, prestanța și sclipirile de geniu ale lui Cruceru – cap pătrat.

Toată lumea știe că la facultatea Emanuel din Oradea, unde lucrează Marius Cruceru, șeful cel mare, Paul Negruț, este un individ obtuz, care tratează corpul didactic și studenții de pe poziția unui dictator. Recent, soldățeii de plumb de la Emanuel, au fost aliniați pe Internet și în biserici și li s-a dat ordin să tragă în Iosif Țon – fratele lor Baptist și cuiul care-i stă de-o viață în coastă rectorului Negruț. Corpul didactic s-a executat fără cârtire și nici Marius Cruceru n-a făcut excepție. Probabil că Paul Negruț a mai apelat și-n trecut la prerogativele sale de comandant suprem hitlerist al instituției de învățământ superior din Oradea, iar angajații au executat, deși nu erau de acord cu șeful. Ca urmare, o „eminență cenușie” cum este Marius Cruceru, nu putea suporta la nesfârșit inepțiile șefului și disciplina cazonă, așa că a fost nevoit să-și facă un blog și se zburde liber prin lumea virtuală. Îl înțelegem, e firesc să refuleze undeva, dacă doar la servici poate să scrie după „dictare” și să emită păreri care rezonează cu șeful lui, Paul Negruț.

Dinu Păturică din „Ciocoii vechi și noi”

După vreo doi ani de la înființarea blogului „Pătrătosu”, Marius Cruceru, flatat de numărul mare de fani pe care i-a dobândit personajul său virtual, a simțit nevoia să primească aplauzele la scenă deschisă. Așa că a anunțat „fan clubul” că „Pătrătosu” este creația sa, deci marele geniu neînțeles Marius Cruceru merită toate laudele, stima, cinstea și mândria. Iar laudele curg în comentariile de pe blogurile sale. Câtă trudă pentru un gram de slavă deșartă!

Marius Cruceru le vorbește studenților săi cu un aer de superioritate, din poziția de conferențiar universitar. La biserica baptistă „Sfânta Treime” din Alesd vorbește enoriașilor pe un ton cald, bisericesc, adecvat situației. Iar pe Internet, Marius Cruceru este un miștocar, slobod la gură și caustic. Iată un exemplu de personalitate multiplă! Dumnezeule mare! Parcă l-am analiza aici pe Dinu Păturică din „Ciocoii vechi și noi”. Avem toate ingredientele.

Dinu Păturică este un om foarte inteligent, însă răutatea și lăcomia lui întrec orice limite ale bunului simț. Este arogant și ipocrit. Dorește să ajungă om de vază în stat și în acest scop se folosește de talentul său în a ține discursuri și de memoria sa bună. Însă, când se vede sus, la putere, ca fiind mâna dreaptă a domnitorului, își părăsește masca de ipocrit, lăsând pe toată lumea să vadă nelegiuirile făcute de el de-a lungul anilor. Vedeți asemănările cu Marius Cruceru? Diferențele vin doar din posibilitățile tehnice ale epocii. Ca urmare, Marius Cruceru își arată adevărata față pe Internet, tastând în disperare comentarii toxice. După două ore de căutări pe Internet, am aflat o mulțime de lucruri neplăcute despre Marius Cruceru.

În spațiul virtual Cruceru nu admite critici

În spațiul virtual Cruceru nu admite critici, deși stâlcește de zor limba română și inventează cuvinte noi în limba maternă. De pildă epitetul „românicuț” este cadoul lui pentru Mihail Eminovici, Richard Wurmbrand, Herta Muller și Nicolae Steinhardt. Desigur, Marius Cruceru își explică „generozitatea”, prin originea etnică a sus-numiților, care deși aparțin unor minorități naționale, au avut „tupeul” să reprezinte România în lume. Marius Cruceru desconsideră așadar valorile noastre naționale, discriminându-i etnic, pentru „tupeul” de a se declara „români” și a inventat pentru ei o naționalitate redusă, aceea de „românicuț”.

Marius Cruceru, Vicepreședinte al Comunității Creștine Baptiste de Oradea și Satu-Mare, habar n-are ce este toleranța, deși se întâlnește adesea cu generoșii sponsori americani ai bisericii baptiste, cu care desigur are contact din poziția sa înaltă în ierarhia baptiștilor din România. Despre ce vorbește oare cu americanii, dacă n-a aflat nici lucrurile simple, că în SUA trăiesc toate etniile și sunt tolerați toți credincioșii, islamiștii, atei și budiștii, care se numesc la fel: „Cetățeni Americani”. Marius Cruceru dă dovadă de ură rasială și etnică prin explicația pe care o dă bloggerilor, anume că: “Românicuţ vine de la român micuţ versus mari români”

Felicitări, domnule Cruceru!

Felicitări, domnule Cruceru! Norocul nostru că ne-a pricopsit cu dumneata pe post de mare român! Altfel ce ne făceam, muream idioți fără creierul matale. Singura explicație logică ar fi că ți s-a umflat prea tare mintea în colțuri sau din cauza că s-a bătut prea tare de cutia craniana pătrătoasă. Cine te crezi Marius Cruceru, să-ți permiți să-i cataloghezi drept „români mici” pe oamenii de valoare ai României? Îți permiți să-i etichetezi într-un stil execrabil pe poetul național Mihai Eminescu, pe deținătoarea premiului Nobel pentru literatură Herta Muller, pe disidentul Nicolae Steinhardt, monah ortodox și scriitor din grupul lui Constantin Noica și pe Richard Wurmbrand, fostul ministrul al cultelor? Cine-ți dă ție dreptul, Marius Cruceru, să te transformi din șoarece de bibliotecă și vierme de blog, în critic al valorilor naționale? Întinde-te cât îți este plapuma, Marius David Cruceru!

„Atunci de ce nu-i vindecă Dumnezeu pe toți de impotență?”

Într-un alt mesaj, Marius Cruceru se leagă de un individ, care susține că s-a vindecat de impotență datorita rugăciunilor dintr-un grup religios. Dumnealui se simte dator să-i răspundă, în bătaie de joc și cu scepticismu-i caracteristic: „Atunci de ce nu-i vindecă Dumnezeu pe toți de impotență?” Cu siguranță dacă ar avea atâta credință pe cât orgoliu, sar îndura Bunul Dumnezeu și l-ar vindeca și pe Marius Cruceru de această neputință.

La cât de des dai peste Cruceru în spațiul virtual, e lesne de înțeles că-și petrece tot timpul liber la computer, unde se răfuiește cu unul și cu altul, selectați pe sprânceană, din diverse forumuri și grupuri de discuții religioase. În aceste condiții, nu e de mirare că burta a început să i se reverse peste curea și seamănă tot mai mult cu buldogul din „Tom și Jerry”, despre care scriam mai sus. Mai lăsați Internetul, domnule Cruceru și ieșiți la plimbare, la fitness în lumea reală. Fitness-ul mental pe care-l întrețineți hiperactiv pe bloguri, nu are beneficiul de a va prelungi viața nici măcar până la 50 de ani.

Înțeleg nevoia lui Marius Cruceru de a lua o pauză

Înțeleg nevoia lui Marius Cruceru de a lua o pauză. Regimul totalitar impus de Paul Negruț la facultatea din Oradea este un mediu impropriu, înțesat de favoritisme, discursuri religioso-patriotarde și o dragoste falsă față de oameni, iar atmosfera încărcată și duplicitară de acolo, ca și somnul rațiunii, poate oricând să nască monștrii. Aceste ingrediente toxice de la Universitatea baptistă Emanuel din Oradea, au dat ocazia parveniților din corpul didactic și implicit lui Marius Cruceru, să-și potolească setea de mărire și ascensiune pe scara socială.

Ambițiile prostești, vanitatea și imoralitatea sunt vicii umane care au găsit teren fertil în colectivul facultății, iar Marius Cruceru este un produs al acestui mediu, exact așa cum Dinu Păturică a fost produsul sistemului fanariot. Cele două sisteme sunt caracterizate de aceleași vicii, iar cele două personaje sunt construite din același material uman. Dinu Păturică intră în dizgrațiile unui nou domnitor fanariot, este acuzat, judecat și aruncat în cea mai groaznică închisoare din Țara Românească. Aștept cu interes deznodământul. Sfârșitul domniei lui Paul Negruț la Universitatea Emanuel din Oradea, va aduce implicit și sfârșitul acoliților lui și poate revenirea la realitate a lui Marius Cruceru.

Nu pentru că are o chemare

Aroganța lui merge până la paroxism, în momentul în care afirmă: „Deja am experimentat prea multe funcţii mult prea devreme şi puterea de orice fel, administrativă, eclezială, academică etc. strică pe oricine, la orice vârstă, mai ales dacă nu mai eşti împins în autobuz şi nu te mai înjură nimeni.” Până la urmă cu ce laureat al premiului Nobel se compară Marius Cruceru, cu care somitate de talie mondială și din care Rotary Club face parte? În cazul în care nu este recunoscut drept „No.1” în niciuna dintre activitățile pe care le desfășoară, declarațiile lui de mai sus sunt simple fixații și aberații. De unde i-a venit ideea că e un geniu pentru că a făcut atât de multe până la 40 de ani, cât n-au făcut alții într-o viață? Este o laudă de sine și o dovadă în plus că Marius Cruceru suferă de grave complexe de superioritate, incompatibile cu statutul de creștin și de pastor.

Oricum, când deschizi ușa unei biserici cauți acolo un învățător, nu te aștepți să dai peste un universitar îngâmfat și nici peste un blogger miștocar, impertinent și pus pe ceartă. Care dintre cele trei ipostaze este adevăratul Marius Cruceru și care sunt clonele? Atitudinea sa denotă că face meseria de pastor la Alesd doar pentru exersarea talentelor sale oratorice și rotunjirea veniturilor pecuniare, nu pentru că are o chemare.

Intr-un dialog fără fandoseli

Așadar Marius Cruceru are nevoie de terapie ca să redevină un om normal, dar personal nu cred că varianta aleasă de dumnealui este cea corectă. Ne spune că: „Semnând cu „Pătrăţosu” fac în primul rând un exerciţiu terapeutic. Pentru mine însumi. Pot să mă ascund între tineri care nu îmi bănuie vârsta, funcţiile şi altele ca astea şi mă pot trata ca pe orice alt blogger, adică la TU!, într-un dialog fără fandoseli.” Oamenii normali nu se ascund sub pseudonime virtuale pentru că au titluri universitare și realizări profesionale, iar dacă au nevoie de terapie, caută specialiști. Oamenii cu adevărat inteligenți sunt modești și empatici, știu să se adreseze fiecărui interlocutor la nivelul optim pentru a obține o comunicare eficientă.

Așa după cum există mai multe feluri de credincioși baptiști, există mai multe feluri de cabinete specializate în psihologie, psihiatrie și psihoterapie. Asta nu înseamnă că toți cei care apelează la un specialist sunt psihopați. S-a înțeles, domnule Cruceru? Nivelul la care vă vorbesc este compatibil cu puterea dvs. de înțelegere? Dacă eu vă trimit acum la psihoterapie, fac un gest la fel de tendențios ca și dvs. când l-ați asociat pe Iosif Ton cu un pastor extremist controversat din Africa. Dvs. nu sunteți nebun de legat, așa cum nici Iosif Ton nu este un extremist doar pentru că și-a schimbat puțin concepțiile, pe care le exprimă în cadrul religiei baptiste, fără să o părăsească. Admit că aceste concepte sunt foarte greu de înțeles pentru înaltele fete bisericești de la Emanuel, așa că, vi le adresez dvs., dacă tot vă considerați cel mai deștept de pe acolo, să le păstoriți printre colegii dumneavoastră.

In limbajul său de internaut…, cu citate de pe bloguri

În căutarea unei identități, Marius Cruceru oscilează între postura de sacerdot creștin și zurbagiu de blog. Confuzia se naște datorită trecerilor repetate de la atitudinea sobră de slujitor al amvonului la cea de sectant gâlcevitor de pe forum; de la prestanța profesorului, la rânjitul în fața PC-ului pe seama credincioșilor. Recomandarea mea este să apeleze urgent la specialist pentru a-și rezolva problemele, dintre care cea mai gravă este cultul personalității. Dacă Marius Cruceru continuă acest joc, riscă, și ar fi trist, să se trezească într-o duminică dimineața predicând în biserică în limbajul său de internaut, sau ținând cursuri la facultate, cu citate de pe bloguri în locul celor din Biblie.

Mircea Popescu

Articol preluat in intregime de la :http://www.napocanews.ro/2011/01/vicepresedintele-uniunii-baptiste-din-romania-un-om-cu-grave-complexe-de-superioritate-s-a-gasit-sa-dea-in-poetul-national-al-romanilor.html

Comentariul meu: Cand l-am atacat pe Marius Cruceru in articolul https://mucenicul.wordpress.com/2009/10/11/baptistul-romanicut-marius-cruceru-nu-suporta-critici/ a fost pentru ca nu-mi aprobase comentariul la un articol in care stalcea limba romana inventand un nou cuvant” Românicuţ”. M-am abtinut atunci sa-i spun ce cred eu despre el, pentru a nu declansa o disputa despre „intoleranta religioasa” pe care o afiseaza ortodocsii fata de alte culte crestine, care in mod cert ar fi fost adusa in discutie. Ceea ce de fapt s-a si intamplat cand Marius Cruceru mi-a raspuns la postare. Ca este arogant si plin de sine am inteles prima oara cand am intrat pe blogul lui. Ca este mincinos am constatat cand mi-a raspuns la articol. Dar se pare ca dl. Mircea Popescu il cunoaste mult mai bine. Ce il determina oare pe Cruceru sa fie atat de intolerant, nu numai cu valorile noastre nationale dar si cu proprii „frati” ( a se vedea pe blogul lui, pentru cei interesati, disputa cu  Iosif Ton) ?