Exista sau nu exista un Proiect “Israel in Romania”? (IV)

Capitolul 4

NOUA ORDINE MONDIALĂ

DE LA LIGA NAŢIUNILOR LA STATELE UNITE ALE EUROPEI (PREAMBUL)

Incă din zorii istoriei, atât în antichitate cât şi în feudalismul timpuriu s-a emis ideea federalizării comunităţilor umane şi a popoarelor. Marile imperii antice au fost expresia acestei gândiri federalizante la nivelul de înţelegere a epocii respective izvorâte din stratificarea socială şi din interesele claselor dominante. Acelaşi fenomen s-a petrecut din feudalismul timpuriu până-n epoca marilor imperii coloniale contemporane, fenomen conţinând dialectic o înverşunată luptă a contrariilor dintre forţa federalizantă şi interesele ei şi dorinţa de libertate a comunităţilor federalizate prin mijloace militare, economice şi politice. Exemplele sunt la îndemâna fiecărui cititor. De la istoria imperiului roman şi a tipului de stat federal sclavagist creat de acesta şi de cel macedonean creat de Alexandru Macedon la istoria imperiilor bizantin şi arab; de la imperiul lui Carol cel Mare la imperiul spaniol; de la imperiul britanic la cel otoman, de la cel ţarist la cel habsburgic, tipic pentru unul de tip federal, descoperim două constante istorice fundamentale: una reprezentând interesul de dominaţie al unei minorităţi şi a doua reprezentând interesele vitale ale unei majorităţi compuse dintr-o puzderie de entităţi etnice având limbi, culturi, religii, structuri psihologice şi sociale, mentalităţi şi interese deosebite, care se opun legic intereselor minorităţii dominante. Această lege fundamentală a istoriei a funcţionat implacabil, dezintegrând imperiile, fie ele şi de tip federal, exemplul cel mai recent fiind cel dat de U.R.S.S.; ca să nu mai vorbim de tragedia Iugoslaviei, stat multinaţional de tip federal. Din uriaşul laborator al imperiilor prin procese subtile de dialectică istorică s-au separat şi individualizat, s-au structurat şi dezvoltat popoare, societăţi şi naţiuni politice care şi-au asumat rolul de a-şi făuri destinele în cadrul statelor naţionale.

Evreimea ca popor şi naţiune suprastatală folosind o gamă largă de mijloace cultural propagandistice, organizatorice, financiar-economice, politice, unele oculte, altele uzuale, a preluat ideea federalizării mondiale pusă în slujba şi sub dominaţia ei, din momentul în care şi-a câştigat supremaţia în Statele Unite ale Americii şi în câteva state importante din Europa, întreaga gamă de mijloace a fost aplicată simultan în zone geo-politice şi geo-economice fixate într-un plan strategic general pe timp îndelungat, desfăşurarea lor operaţională fiind controlată riguros după ce Alianţa Israelită Universală s-a lansat în politica mondială ca organ politic suprem al evreimii.

LUNA DE MIERE. IDEOLOGIE, DOCTRINA, PROPAGANDA!

Pentru a putea construi un suprastat, o Republică Universală este nevoie să se câştige la idee adeziunea vârfurilor politice, financiar-economice, artistice, filozofice şi culturale ale naţiunilor; sau, dacă acestea se dovedesc refractare, retranşante în sfera naţionalului; prin revoluţii să se manevreze masele proletare. Conducerea suprastatală iudaică a folosit cele două variante în mod simultan, după iudaizarea bazelor strategice: Franţa, Anglia şi Statele Unite. Ofensiva ideo­logică, doctrinară şi propagandistică ia forme acute odată cu primii ani ai secolului XX, cu centrul de greutate pe provocarea revoluţiei în Rusia ţaristă şi solidarizarea proletariatului european cu iudeo-bolşevismul. In acelaşi timp se construieşte abil alternativa Păcii Internaţionale şi se lansează lozinca Noii Ordini Internaţionale, fără a se preciza dacă această Nouă Ordine va fi comunistă sau capitalistă: aşteptându-se rezultatele experienţei din Rusia. Folosesc ca îndreptar cronologic, cronologia lui Denis L. Cuddy, publicată parţial în revista EUROPA, ca şi bibliografia dedicată Ligii Naţiunilor şi francmasoneriei acestui secol.

In 1910, deci după primele seisme din Rusia, se înfiinţează în S.U.A. Fundaţia Carnegie pentru Pacea Internaţională cu toate că în culisele politicii europene şi americane se puneau premisele declanşării primului război mondial pentru reîmpărţirea coloniilor şi a sferelor de influenţă. Fundaţia rezistă de 84 de ani, militează astăzi pentru un guvern mondial, are realaţii cu O.N.U.

1912. Un Edward Mandel House, consilier şi confi­dent al marelui francmason Woodrow Wilson, preşedinte al Statelor Unite, sub aparenţa unei cărţi de literatură (Philip Dru1: Administrator) lansează ideea răsturnării guvernelor şi a înlocuirii cu regimuri socialiste. Acest Mandel House va fi omul lui Wilson care va contribui la formarea Ligii Naţiunilor, prima formă organizatorică din cadrul larg organizatoric al Republicii Universale.

1913. Preşedintele Woodrow Wilson în The New Freedom: De când am intrat în politică, mulţi oameni mi-au încredinţat opiniile lor. Unii din cei mai importanţi oameni din S.U.A. se tem de ceva sau de cineva. Ei ştiu ca există undeva o putere atât de organizată, atât de solidă, de atentă, de concretă, uni­versală, încât preferă să vorbească în şoaptă atunci când îşi exprimă dezaprobarea2.

Consider că mărturisirea lui Wilson, preşedinte al Statelor Unite, este cheia acestei cărţi. Deci, în 1913, Statele Unite erau la cheremul ocultei universale, celor mai importanţi oameni americani fiindu-le teamă de a vorbi clar despre ea.

Din ce în ce mai evident, ziarişti, scriitori, politicieni, bancheri evrei sau aflaţi în subordinea iudaismului, abordează şi construiesc ideologia Noii Ordini Universale. Wilson ca expresie politică a ocultei iudaice lucrează la planificarea lumii postbelice din 1917, anul revoluţiei iudeo-bolşevice şi al intrării S.U.A. în primul război mondial. Curioasă coincidenţă, menită să zdrobească Germania în Vest spre a da mână liberă iudeo bolşevismului în Est, politică repetată fără nici o imaginaţie în al doilea război mondial, când ieşirea S.U.A. din neutralitate a decis victoria iudeo bolşevismului în Europa şi a comunismului în China, Coreea şi Vietnam, începând cu New York World3 din 1918, presa din Statele Unite sprijină revoluţia iudeo bolşevică, nu se ridică întru apărarea drepturilor omului călcate sub cizmoacele pline de sânge ale comisarilor iudei – asasinarea celor 5 milioane de culaci, a milioanelor de ruşi o lasă rece, ba dimpotrivă un di­rector al băncii FEDERAL RESERVE scrie în anul marilor masacre din Rusia în ziarul sus citat: Rusia ne arată drumul spre mari şi impetuoase schimbări ale lumii… mă bucur că se întâmplă aşa…4 Acelaşi „colonel” House care reorganizează Institutul de Afaceri Internaţionale sub numele de Consiliul pentru Relaţii Externe, susţine la 15 decembrie 1922 ideea unui guvern mondial, pe care o actualizează în revista; FOREIGN AFFAIRS, Philip Ker care-şi sfârşeşte pledoaria aşa: … adevărata prob­lemă este astăzi cea a unui guvern mondial5. Ofensiva ideologic-propagandistică se desfăşoară pe planuri largi cu începere din 1928. Doctrinarii, ideologii, filozofii, sociologii, esteticienii iudei sau în solda iudaismului încep să precizeze conceptul de Noua Ordine Mondială. H. G. Wells, socialist fabian în THE OPEN CONSPIRACY: BLUE PRINTS FOR A WORLD REVOLUTION: … Lumea politică a Conspiraţiei Deschise trebuie să slăbească, să încorporeze sau să înlăture guvernele existente … va fi o religie mondială … întreaga populaţie a lumii să devină o nouă comunitate umană6.

1932. F.S. Marvin publică THE NEW WORLD ORDER, deci Noua Ordine Mondială în care spune că Liga Naţiunilor este prima încercare de Noua Ordine Mondială.

1933. Apare Humanist Manifeste, John Dewey face apel la o sinteză a tuturor religiilor şi la o ordine eco­nomică socialistă şi cooperativizată. 1939 revista PEACE NEWS 8 din 19 mai publică Planuri pentru o federaţie mondială democratică, nemilitară şi atotcuprinzătoare. 28 octombrie 1939, celebrul în epocă John Foster Dulles propune public ca S.U.A. să conducă tranziţia, (să fim atenţi) spre o nouă ordine de state mai puţin independente, suverane, strânse într-o ligă sau uniune federală.

Anii 1939-1945 cu tot războiul mondial care face ravagii pe glob sunt anii în care se esenţializează doctrina şi ideologia Noii Ordini Mondiale – adică a Republicii Universale. Aşa cum revoluţiile europene au dus la emanciparea socio-politică a evreimii, războaiele mondiale au dus la îndatorarea statelor naţionale la Fondul Monetar Internaţional şi la subordonarea acestora intereselor guvernului univer­sal iudeu, punând premisele dominaţiei lui universale.

In 1939, Lionel Curtis publică un volum masiv de 985 de pagini: WORLD ORDER8 – Ordinea Mondială în care preconizează organizarea lumii într-o comunitate de naţiuni, în 1940 H.G. Wells revine cu THE NEW WORLD ORDER în care propune un stat mondial colectivist, o nouă ordine mondială care să cuprindă şi democraţiile socialiste şi, din nou, atenţie, o recrutare universală pentru muncă, încriminând individualismul naţionalist care este maladia lumii.

Hitler, Mussolini, Stalin propun şi ei modele ale unei Noi Ordini Mondiale şi, spre deosebire de ideologii iudeo-americani care nu suflă o vorbă despre cei destinaţi să conducă acel guvern universal, aceştia indică limpede pe conducătorii planificaţi.

Ca pretutindeni în natură, istoria omenirii cunoaşte „vârstele” fenomenelor socio-politice. Fenomenul arti­ficial al federalizării universale iniţiat de iudaism în cele două variante: iudeo-bolşevismul şi iudeo-capitalismul s-a dezvoltat .concomitent în prima jumătate a secolului XX, într-o intercomunicare şi interacţiune benefică pentru iniţiatori. Din 1920 până în 1945 marea finanţa evreiască din S.U.A. şi Europa a susţinut revoluţia iudeo-bolşevică din Rusia, atât fianciar, cât şi propagandistic. Referirile teoreticienilor occidentali ai Noii Ordini, mai ales a celor iudei americani se fac şi se raportează la „socialism” şi „socializare universală”. Este epoca propagandei internaţionale, a internaţionalelor, a kominternului, a războiului civil spaniol, al doilea câmp de experienţe iudeo-comuniste, a revoluţiei comuniste chineze, coreene, vietnameze cu puternice tente naţionale – care se îndepărtează de modele unice şi nu acceptă o conducere supefstatală, un centru unic de conducere. Ajutorul american masiv dat Rusiei lui Stalin, ca şi distrugerea bazei logistice a Germaniei lui Hitler de către aviaţia strategică anglo-americană, opera iudeului francmason F.D. Roosvelt au salvat iudaismul mondial, iudeo bolşevismul din Rusia, precum şi revoluţiile naţional-comuniste din Asia.

Această etapă a unei luni de miere prelungită pe o jumătate de secol ia sfârşit în clipa când iudeocraţia mondială îşi dă seama că toate speranţele de dominaţie universală printr-o revoluţie proletară condusă de evrei, folosind Rusia ca forţă de izbire este o utopie, că în Rusia postbelică comunismul se naţionalizează, că devine rusesc, că evreimea pierde controlul instituţiilor statului; ba mai mult, că se naşte o reacţie anti-iudaică rusească şi începe, voalat, o nouă epocă de prigoana. Rolul de superputere mondială însuşit de Rusia sovietică, expansiunea militaro-economică a acesteia pe tot globul, folosirea ideologiei comuniste în interesul imperiului sovietic, aflat pe drumul unei rusificâri masive, abolirea dominaţiei iudeo bolşevice în statele din Estul Europei, emanciparea lor economică, ofensiva comunismului naţional din China, Coreea şi Vietnam au activat la superlativ varianta capitalistă a Noii Ordini Mondiale, declarând război atipic Uniunii Sovietice şi aşa-zisului lagăr socialist şi război tipic Chinei, Coreei de Nord şi Vietnamului. Desigur, campioana luptei anticomuniste a fost iniţiatoarea comunismului mondial: iudeocraţia. Arma, forţa de şoc, a fost S.U.A. şi mai puţin ţările Europei Occidentale încorporate în noile organisme internaţionaliste create de iudeocraţie după al doilea război mondial.

DIVORŢUL. Cronologic, divorţul dintre comunism şi capitalism se produce în timpul celui de-al doilea război mondial, când creaţia iudeo bolşevismului, Rusia sovietică, devine o superputere conştientă de forţa sa şi când mişcările comuniste din China, Coreea de Nord şi Vietnam întrunesc adeziunea maselor, abolesc regimurile de tip feudal – colonial şi instaurează regimuri naţional-comuniste, lezând direct interesele ocultei financiare care spre a-şi păstra privilegiile în Extremul Orient declanşează o serie de războaie, unele sub flamura noului internaţionalism capitalist cu participarea simbolică a unor state subordonate Statelor Unite, având ca forţă principală de izbire armata americană.

Incă din perioada deceniului 3 când lupta în Manciuria împotriva imperialismului japonez care invadase Coreea, Kim U Sung sau Kim Ir Sen, tânăr comunist, a combătut stângismul comunist şi ororile lui ca şi directivele aberante ale Internaţionalei comuniste, la fel ca una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale comunismului naţional din Asia, conducătorul mişcării de eliberare naţională şi socială din Vietnam, Ho Şi Min. Naţionalizarea comunismului în Extremul Orient este una din cele mai grele lovituri date ocultei internaţionale iudaice şi planurilor ei de dominaţie mondială. Prin anii 1933 Kim îl Sung nega sovietul – formă iudeo bolşevică a Kahalului evreiesc, preconizând un guvernământ revoluţionar popular.

Când conspiraţia iudeo bolşevică pierde puterea în Uniunea Sovietică, când evreimea este sortită fixării într-un spaţiu geografic limitat, un fel de republică sovietică evreiască, de fapt un gheto mai întins, când începe emigraţia în masă şi când apare disidenţa intelectualităţii evreieşti în Rusia, iudeocraţia internaţională activează până la paroxism varianta internaţionalismului capitalist şi declanşează războiul rece împotriva lagărului socialist, sincronizându-1 cu războaiele locale clasice pe întreaga planetă, având drept scop oprirea influenţei sovietice, înlocuirea regimurilor prosovietice, îngrădirea influenţei comunismului naţional, crearea de centre de putere proiudeocrate, precum Israelul, întreaga strategie asezonată cu răscoale, lovituri de stat şi asasinate politice. Imediat după război iudeocraţia creează şi finanţează o puzderie de ligi, asociaţii şi societăţi pacifiste, umanitariste, de apărare a drepturilor omului cu caracter suprastatal, activând prin intermediul lor propaganda pentru un guvern mondial, de data asta de factură capitalistă.

In 1947, Asociaţia americană pentru educaţie cheamă profesorii la: stabilirea unei adevărate ordini mondiale, în care suveranitatea naţională să fie subordonată autorităţii mondiale9.

Federaliştii unei lumi unite vor guvern mondial în acelaşi an, 1947. Iudeocraţia îşi demască planurile în PRELIMINARY DRAFT OF A WORLD CONSTITUTION în care Robert Hutchins, Mortimer Adler, Rexford Tugwell concep o federalizare regională, preambulul federalizării mondiale şi a guvernului mondial. Constituţia inventată de suporterii iudeocraţiei ar avea un „Consiliu Mondial”, o „Cameră a Gardienilor” însărcinată cu menţinerea ordinii mondiale, cere naţiunilor sâ-şi predea armamentul guvernului mondial şi… punctul nodal al pledoariei: dreptul Republicii Federale Mondiale de a prelua întrega proprietate privată pentru uz federal. O traducere mai neîndemânatică a PROTOCOALELOR nici că se putea.

1949 la 26 iulie, 18 membri ai senatului S.U.A. sprijină Rezoluţia 56, cerând ca O.N.U. să fie restructurată sub forma unei federaţii mondiale. Iată că reintră în scenă, dar cântând o altă partitură decât în 1917, familia bancherilor iudei Warburg, cei care-1 sprijiniseră masiv cu bani şi muniţii pe Troţky -Bronştein de la care aşteptau înfăptuirea revoluţiei mondiale şi a Republicii Universale condusă de evrei.

La 17 februarie 1949, James P. Warburg, fiul bancherului Paul Warburg, fondator al Federaliştilor unei lumi unite, declară:… marea problemă a timpului nostru nu este dacă putem crea o lume unitară, ci dacă această lume poate fi creată prin mijloace paşnice. Vom avea un guvern mondial indiferent că vrem sau nu. Problema este doar dacă acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire10.

1954. Prinţul Bernhardt, soţul reginei luliana a Olandei – există o lungă listă a capetelor încoronate din Europa slujind francmasoneriei – regii nordici mărşăluind în front cu toată pompa, deci prinţul creează Bilderbergerii sau asociaţia cetăţenilorplanetari în care se înscriu rapid politicieni ca Dean Achenson, Christian Herter, Dean Rusk, Robert McNamara, George Ball, Henry Kissinger, Gerald Ford. Mulţi din Bilderbergeri sunt evrei, iar contribuţia lui Kissinger la politica externă a S.U.A. ca expresie a intereselor iudeocraţiei este bine cunoscută11.

1961. Departamentul de stat construieşte un plan de dezarmare a tuturor naţiunilor şi de înarmare O.N.U. în 1962, alt bancher, Nelson Rokefeller, fost guvernator al New York-ului publică THE FUTURE OF FEDERA­LISM 12, afirmând că evenimentele cer cu stringenţă o nouă ordine mondială.

Citez: Există o febră a naţionalismului… însă statul -naţiune este tot mai puţin capabil să-şi îndeplinească sarcinile politice internaţionale. Richard Nixon şi Ro­bert Kennedy nu ies din tiparul NOII ORDINI MONDIALE; iar în 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de Stat spune: … Sfârşitul dă târcoale suveranităţii naţionale, erodând-o fărâmă cu fărâmă, provocându-ne mai puternic să făurim o ordine mondială.

În 1974 Agenţia S.U.A. pentru dezarmare, militând pentru eliminarea totală a armamentelor şi a forţelor armate, militează concomitent pentru: a întemeia şi dezvolta o forţă de pace a Naţiunilor Unite, care, în momentul când planul va fi dus la îndeplinire, va fi atât de puternică, încât nici o naţiune nu o va putea ataca13. Iată deci cum oculta internaţională îşi făureşte şi instrumentul militar prin care-şi va impune din ce în ce mai vizibil şi sfruntat voinţa politică, intervenind sub titlul demagogic de forţă de menţinere a păcii, acolo unde o cer interesele şi, în aceiaşi ani, acelaşi bancher Nelson Rokefeller, conform unui raport AS­SOCIATED PRESS, reafirmă că va lupta pentru crearea unei noi ordini mondiale.

Cu începere din deceniul 7 al secolului XX se activează la nivel mass-media mondială controlată de iudeocraţie propaganda pentru Noua Ordine Mondială, de data aceasta capitalistă. Sloganele ei se articulează pe drepturile omului. Atunci când CEKA şi NKWD-ul iudeobolşevic ucideau bestial milioane de creştini şi musulmani nici gând ca presa iudaizată să invoce drepturile omului. Când evreimea din Uniunea Sovietică şi ţările socialiste a fost detronată, când n-a mai putut monopoliza puterea, atunci s-a lansat campania de protejare şi apărare a drepturilor omului, în 1973 bancherul evreu David Rokefeller îşi organizează un nou corp privat, ca prim director al comisiei îl alege pe Zbigniew Brzezinski, mai târziu să fim atenţi -consilier cu probleme de securitate naţională şi îl invită pe Jimmy Carter să devină membru fondator. De la preşedintele Trumman la preşedintele Clinton continuitatea în problema Noii Ordini Mondiale în politica mondială a S.U.A. este perfectă, indiferent dacă preşedintele a fost alesul unui partid sau al altuia. Nixon, Ford, Carter, Bush au jucat aşa cum a dictat forţa aceea uriaşă pe care a amintit-o primul ei slujbaş fidel, preşedintele Wilson. Intr-un raport anual (1975) al Fundaţiei Rokefeller, preşedintele ei John Knowles nu numai că doreşte să controleze economia mondială dar, zice el: … Este necesar şi un control al ratelor fertilităţii pentru a atinge cât mai repede nivelul zero al creşterii populaţiei; politică practicată în România după lovitura de stat din 1989, pentru a schimba raportul demografic dintre români şi minorităţi în vederea unei federalizări viitoare, când românii vor fi minoritari în propria lor ţară. In 1977 preşedintele Carter îi numeşte pe susţinătorii Noii Ordini Mondiale în poziţiile cheie ale administraţiei, în 1979 un senator în retragere, Goldwader scrie despre creatorii Noii Ordini Mondiale: … ca manageri şi creatori ai sistemului, ei vor conduce viitorul...14 In sfârşit! Evreul Apă de aur (Goldwater) a tras cortina. Problemele Noii Ordini Mondiale alunecă din sfera politicului şi a militarului, în sfera cheie stăpânită de ocultă: economicul, în 1980, Naţiunile Unite, instrument al Fondului Monetar Internaţional, într-o sesiune specială încearcă să pună bazele Noii Ordini Economice Internaţionale.

1985, Norman Cousins, preşedinte de onoare al Bilderbergerilor – preşedinte al Federaliştilor Mondiali, în săptămânalul HUMAN EVENTS – Washington15: …Guvernul mondial apare. Este inevitabil. Nici un ar­gument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt.

1987. O primă etapă a Războiului rece ia sfârşit ca urmare a uriaşei bătălii economice şi propagandistice finanţată de iudeocraţie. Capitaliştii evrei care au stat în spatele aşa-zisei revoluţii proletare din Rusia ţaristă şi-au ucis opera care nu mai corespundea ţelurilor Republicii Universale realizată prin proletariat. Proletariatul este aruncat din nou în lanţurile robiei capitaliste. Mihail Gorbaciov publică PERESTROIKA, un fel de a vrea teoretic socialism; dar prin mijloace capitaliste. Efectul: prăbuşirea aparentă a U.R.S.S.-ului.

1989. Preşedintele Bush, invita U.R.S.S. să se alăture Ordinii Mondiale.

1990. Războiul din Golf este decretat ca un triumf al Noii Ordini Mondiale. Adică strivirea NAŢIONALULUI de către SUPRA NAŢIONAL. La 11 septembrie Bush adresează Congresului un text fără echivoc: criza din Golful Persic este o rară oportunitate de a evolua spre o perioadă istorică de colaborarel6.

MIJLOACE. CADRUL ORGANIZATORIC. In evul de mijloc Petrus de Bosco preconiza federalizarea tuturor statelor creştine sub numele REPUBLICA CHRISTIANA, teorie cuprinsă în DE RECUPERATIONE TERRAE SANCTAE. Replica evreiască vine peste secole, se numeşte REPUBLICA UNIVERSALĂ sau NOUA ORDINE MONDIALĂ, primul ei cadru organizatoric poartă numele de SOCIETATEA NAŢIUNILOR de la care vor purcede şi mijloacele necesare: STATELE UNITE ALE EUROPEI ca structură geopolitică complementară Statelor Unite ale Americii şi mai apoi parte componentă a Republicii Universale. Preşedintele Wilson a fost exponentul, liderul şi purtătorul de cuvânt al unei hotărâri luată de Alianţa Universală Israelită înainte de primul război mondial în vederea construirii Europei postbelice pe cele două variante: iudeobolşevismul şi iudeocapitalismul. La Versailles în 1919 principalele state europene ieşite victorioase n-au făcut decât să ratifice o structură gândită de francmasoneria iudaică vreme de o jumătate de secol, în 1864, Lewy Bing scrie în LES ARCHIVES ISRAELITES 17: „Nu este oare natural şi necesar de a vedea curând un TRIBUNAL SUPREM însărcinat să descurce plângerile dintre NAŢII şi NAŢII – judecând în ultimă instanţă – şi al cărui cuvânt să fie impus lumii întregi?… Partea interesantă, pe deplin lămuritoare este cuprinsă în fraza care urmează. Citez: Şi acest cuvânt este cuvântul lui Dumnezeu, pronunţat prin fiii săi întâi născuţi, (n.n. evreii) şi în faţa căruia se va închina cu respect… Universitatea oamenilor?! Este un răspuns iudaic la REPUBLICA CHR1STIANA lui Petrus de Bosco, care dorea o federalizare a statelor creştine pe când Lewy Bing doreşte un Tribunal Suprem evreiesc care să conducă tot pământul cu biciul.

In 1884 ideea este dezvoltată în L’ALMANACH DES FRANCMACONS: … Când Republica va fi stabilită peste tot în bătrâna Europă, ea va forma STATELE UNITE ale acestui vechi continent18. In plin război mondial constructorii iudei ai viitoarei Europe postbelice îi desenează planurile în interiorul lojilor francmasonice în vreme ce creştinii reprezentând statele naţionale se măcelăreau pe toate fronturile europene şi în Rusia se pregătea abatorul roşu. La 5 martie 1916, fratele Moch vorbeşte în loja LEŞ TRINITAIRES despre Pactul Societăţii Naţiunilor. 8 noiembrie 1916, profesorul F. Aulard: „O imensă speranţă a străbătut lumea: Societatea Naţiunilor, idee a Revoluţiei franceze”19. La 14 şi 15 ianuarie 1917 se ţine la Paris conferinţa ocultei, care decide convocarea Congresului francmasoneriei naţiunilor aliate şi neutre pentru stabilirea mijloacelor construirii Societăţii Naţiunilor. Din scopurile fixate Congresului: 1. Să prepare acţiunea STATELE UNITE ALE EUROPEI. 2. Să prepare crearea unei AUTORITĂŢI SUPRANAŢIONALE care să rezolve divergenţele dintre naţiuni. 3. Agentul de propagandă al conceptelor va fi francmasoneria.

La sfârşitul lui iunie 1917 sus-amintitul Congres are loc la Paris, a fost prezidat de generalul Peigne -mare maestru al Marii Loji a Franţei, s-a prezentat şi s-a votat statutul viitoarei Societăţi a Naţiunilor, ratificat şi de conventul Lojei Marelui Orient al Franţei. Congresul Partidului Socialist din Bordeaux – Octombrie 1917 – decide să se realizeze măsurile de preparare a Societăţii Naţiunilor.

*SOCIETATEA NAŢIUNILOR a fost inaugurată la 10 ianuarie 1920, ca un prim mijloc al ocultei internaţionale de a ştirbi suveranitatea statelor, de a instaura un guvern supranaţional, de a realiza obiectivele economice, politice, culturale şi militare suprastatale ale Sanhedrinului universal. Conventul Marii Loji a Franţei din 1920 constată că Adunarea generală a Societăţii Naţiunilor este primul sâmbure al unui parlament internaţional20.

Atrag atenţia cititorului asupra celor ce urmează, ca şi a faptului că nu de puţine ori reproduc textele aflate în documente, lucrarea de faţă fiind o sinteză documentară şi nu o carte de beletristică unde originalitatea este una din condiţiile fundamentale. Să fim atenţi! Conventul din 1922 ale mai sus pomenitei loji propune să se dea supraguvernului internaţional de la Geneva şi direcţia economică a vieţii popoarelor... lată-ne ajunşi la punctul cheie, ştiind noi cine dirija în epocă finanţele lumii. Acelaşi convent francmasonic elaborează planul creării unei BÂNCI INTER­NAŢIONALE, bazată pe mult dorita „mobilizare” a proprietăţii funciare publică şi privată. Dacă în Rusia iudeobolşevicâ se „mobiliza” proprietatea funciară cu mitraliera şi lagărele de exterminare, varianta capita­listă a internaţionalizării voia să treacă proprietatea funciară în subordinea BĂNCII INTERNAŢIONALE. BANCA INTERNAŢIONALA ar fi dispus de o MONEDĂ INTERNAŢIONALĂ până la concurenţa de l 600 miliarde 21.

Evaluarea făcută de francmasonerie avuţiei statelor europene în vederea trecerii ei de sub autoritatea şi beneficiul naţional sub autoritatea suprastatală şi în beneficiul plutocratici iudaice suprastatale este foarte aproape de adevăr şi mărturiseşte public scopul final al Societăţii Naţiunilor. Conventul acestei loji agresive nu se mulţumeşte cu atât. Doreşte o limbă internaţională, formarea Statelor Unite ale Europei, o FEDERAŢIE A LUMII şi o ARMATĂ INTERNAŢIONALĂ.

In 1925, Convenţia Marelui Orient al Franţei cere ca ordinele Societăţii Naţiunilor să fie executate ca nişte legi de stat, fără să fie supuse parlamentelor naţionale spre aprobare.

Opera ocultei internaţionale iudaice, SOCIETATEA NAŢIUNILOR a falimentat în perioada interbelică datorită opoziţiei statelor naţionaliste ca Italia; Germania, Japonia, ca şi a Uniunii Sovietice care vedea altfel înfăptuirea Republicii Universale şi radicalizarea proletariatului mondial. Reluată în forţă după cel de-al doilea război mondial, având ca bază de operaţii şi forţă de şoc Statele Unite ale Americii, ideea Republicii-Universale se realizează prin intermediul organismelor internaţionale contemporane care, reluând structurile şi tezele Societăţii Naţiunilor le-au dezvoltat şi aplicat realităţilor postbelice. ONU, CONSILIUL DE SECURITATE, NATO, FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL, COMUNITATEA STATELOR EUROPENE, PIAŢA COMUNĂ, PARLAMENTUL EURO­PEAN, constituie cadrul organizatoric, juridic, economic, financiar şi militar al REPUBLICII UNIVERSALE condusă de Sanhderinul iudaic, căruia politicienii subordonaţi puterii oculte pomenită de Wilson îi spun eufemistic NOUA ORDINE MONDIALĂ.

PRACTICA ARMELOR ÎNTRUNITE. Pentru a-şi atinge scopul, oculta internaţionala iudaică, vârfurile ei conducătoare au folosit vreme de veacuri o seamă de arme psihologice, ideologice, spirituale, culturale, economice, sociale, pe care le-au adaptat deceniu după deceniu şi secol după secol condiţiilor geo-strategice, geo-politice, geo-economice zonale şi mondiale, ca şi progresului tehnico-ştiinţific mondial. De la blestemul ritual aruncat asupra lui Spinoza până la războiul psihologic dus prin intermediul mass-mediei mondiale, oculta iudaică a folosit abil, succesiv sau simultan grupări de arme sau armele întrunite, realizând obiectivele fixate prin PROTOCOALE: dezbinarea societăţii creştine şi anularea forţei statelor naţionale.

ARMELE folosite izolat, pe grupări sau întrunite, au forţă de penetraţie şi distrugere pe întreaga gamă a structurilor umane individuale, colective, naţionale. CORUPŢIA, ŞANTAJUL, ÎNDOIALA, DEZIN­FORMAREA, INTOXICAREA INFORMATIVĂ, FALSIFICAREA ISTORIEI ŞI A REALITĂŢII CONTEM­PORANE, MANIPULAREA INFORMAŢIILOR, PORNOGRAFIA, COMPROMITEREA IDEILOR, A PERSONALITĂŢILOR ISTORICE SAU CONTEM­PORANE, DEZAGREGAREA FAMILIEI ŞI A INSTITUŢIILOR NAŢIONALE FUNDAMENTALE: BISE­RICA, ŞCOALA, ARMATA, CONFLICTUL SOCIAL, CREAREA ANTISEMITISMULUI, MONOPOLUL MASS-MEDIEI, FINANŢELOR, CONTROLUL ŞI DIREC­ŢIONAREA OPINIEI PUBLICE, A JUSTIŢIEI, STĂP­NIREA DIRECTĂ SAU INDIRECTĂ A GUVERNELOR, COMERŢULUI, INDUSTRIEI, CRIMA POLITICĂ con­form poruncii talmudice Toh şebegoim harog (pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l!), LOVITURA DE STAT, alcătuiesc arsenalul armelor folosite de oculta internaţională pentru distrugerea societăţilor creştine tradiţionale şi a statelor naţionale.

A exemplifica înseamnă a relua şi a tălmăci istoria Europei prin prisma războiului dus împotriva ei de secole de-a rândul de către naţiunea suprastatală a evreimii. Dau un model de armă psihologică având efect de masă, cu nimic deosebit de procedeele Inchiziţiei. Scoaterea în afara legii, excomunicarea acelor evrei care nu se supun Kahalului. Se ştie că Baruh de Espinoza, filozoful cunoscut sub numele de Spinoza, este autorul unui sistem filozofic care încalcă legile Talmudului. Prima armă folosită a fost CORUPŢIA, aşa cum a fost folosită şi împotriva filozofului român Vasile Conta. I s-au oferit lui Spinoza l 000 de florini anual, cu condiţia să nu-şi mai publice ideile şi din când în când să frecventeze sinagoga. Spinoza n-a acceptat. Atunci s-a hotărât excomunicarea. Sinagoga plină. Zeci de lumânări negre aprinse. Un vas cu sânge la îndemâna marelui rabin, fostul dascăl şi prieten al excomunicatului. Elemente de scenografie, efecte sonore menite să cutremure spectatorii. Şi textul excomunicării, după Pollok: Viaţa lui Spinoza şi relatări de I.K. Hosmer: Jidovii; Lewes: Istoria biografică a filozofiei. Citez:.. După judecata îngerilor şi a sfinţilor, noi excomunicăm, alungăm, blestemăm şi anatemizăm pe Baruch de Espinoza, cu consimţământul bătrânilor şi al acestei sfinte adunări, înaintea cărţilor sfinte: prin cele 613 precepte care sunt scrise înăuntru, cu anatema cu care Josua a blestemat pe Iericho, cu blestemul pe care Elisha 1-a aruncat asupra copiilor şi cu toate blestemele care sunt scrise în lege. Blestemat să fie el în timpul zilei şi blestemat să fie el în timpul nopţii. Blestemat să fie el când doarme şi blestemat să fie el când e treaz; blestemat când se duce şi blestemat când se întoarce. Domnul nu-i va ierta lui. Mânia şi furia domnului se vor aprinde de azi înainte contra acestui om şi va arunca asupra lui toate blestemele scrise în Cartea Legilor. Domnul va distruge numele lui sub Soare şi îl va scoate din toate triburile lui Israel… Şi vă atragem atenţia că nimeni nu trebuie să mai vorbească cu el nici prin cuvinte, nici prin scris, nici să-i arate vreo favoare, nici să şadă sub acelaşi acoperiş cu el, nici să se apropie de el la mai puţin de patru palme…n După blestem, lumânările negre au fost stinse în vasul cu sânge în strigătele de groază ale asistenţei. Comunităţile evreieşti de pretutindeni au fost anunţate. Efectul moral, psihologic şi social în sânul acestora a fost cel scontat: crucificarea trădătorului în conştiinţa triburilor lui Israel.

Citez fragmente din Instrucţiunile trimise lui Garibaldi, idolul italienilor şi eliberatorul Italiei, de către mai marii săi întru francmasonerie: „… făgăduinţa atotputernică cu care noi am stabilit puterea noastră înseamnă: a) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT ÎN STAT, cu mijloace şi cu o funcţiune independentă de stat şi necunoscută Statului; b) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT DEASUPRA STATULUI, cu o unitate, un cosmopolitism, cu o universalitate care fac francmasoneria să fie superioară Statului şi să-l conducă; c) Frăţia în francmasonerie pentru a constitui un STAT ÎMPOTRIVA STATULUI, atâta vreme cât vor mai exista armate permanente care sunt instrumente de apăsare, principii de parazitism, piedică a oricărei înfrăţiri23.

Şi ceva din jurământul suprem pentru gradul 33: … Jur de a nu vedea altă patrie decât patria univer­sală… Jur de a combate fără cruţare întotdeauna şi pretutindeni hotarele naţiunilor… Declar că profesez negaţiunea lui Dumnezeu şi a sufletului...24 Desigur, jurământul este mult mai lung. Răspunsul celor care 1-au primit: Şi acum, frate, după ce Naţiunea, Religia şi Familia au dispărut pentru totdeauna pentru tine în imensitatea operei francmasoneriei, vino în braţele noastre prea Puternice, prea Ilustre şi prea Scump frate, să împărţi cu noi autoritatea fără margini şi puterea fără îngrădire pe care o exercităm asupra umanităţii25. Noua Ordine Mondială şi Republica Universală îşi găsesc în acest răspuns francmasonic întreaga lor justificare.

In capitolele DOCTRINA IMPERIALISTA şi PARA­NOIA REPUBLICII UNIVERSALE am transcris fragmente din PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI, care, de fapt, nu sunt decât ARME ale iudaismului în lupta milenară de a distruge restul religiilor şi de a înfăptui Republica Universală sub conducerea aleşilor „poporului ales”. Iată alte fragmente-arme din PROTOCOALE:

Protocolul 1: … Libertatea politică este o idee, nu un fapt. Este necesar să ştii cum trebuie întrebuinţată această idee, când este nevoie ca printr-o momeală dibace să se câştige sprijinul poporului pentru un partid, dacă acest partid şi-a luat sarcina de a distruge alt partid care deţine puterea.

Protocol 5: …Pentru a stăpâni opinia publică este necesar în primul rând de a introduce confuzia prin exprimarea unor opinii care se bat cap în cap şi care vin din diferite direcţii, aşa încât creştinii se vor pierde singuri în acest labirint şi vor ajunge la concluzia că este mai bine de a nu avea nici o opinie în chestiunile politice… Acesta este primul secret. Al doilea secret constă în a spori şi intensifica lipsurile în obiecte de primă necesitate pentru popor… meat nimeni să nu mai fie capabil de a-şi reveni din haos şi în consecinţă poporul să fie adus în situaţia de a nu mai pricepe nimic. Aceste măsuri ne vor servi nouă pentru a intro­duce învrăjbire între toate partidele, în a dezagrega toate acele forţe colective care n-au voit încă să se supună nouă şi în a descuraja toate iniţiativele personale care se pot pune în calea planului nostru.

Protocol 13: … Pentru a distrage poporul atât de neliniştit de la discutarea problemelor politice, noi vom scoate acum la iveală noi probleme, în aparenţă în legătură cu poporul -probleme referitoare la industrie.

Protocol 9: … Poporul de orice opiniune şi cu orice doctrină este în serviciul nostru, fie că sunt restauratori ori monarhici, demagogi, socialişti, comunişti… Noi i-am pus pe toţi la lucru. Fiecare dintre aceştia, din punctul său de vedere, subminează ultima rămăşiţă a autorităţii şi se sileşte să răstoarne întreaga ordine existentă. Toate guvernele au fost torturate prin aceste acţiuni. Dar noi nu le vom da pace până ce ele nu vor recunoaşte supra -guvernarea noastră.

Una din armele principale ale iudaismului este IDEEA CA OTRAVĂ. IDEEA care DISTRUGE ŞI DIVIZEAZĂ.

Protocol 9:… Noi am rătăcit, năucit şi demoralizat tinerimea creştinilor prin mijloacele de educaţie cu principii şi teorii cu totul false pentru noi, dar pe care le-am inspirat lor.

Protocol 10: … Inspirând pe fiecare cu idei… noi, vom sfărâma influenţa familiei creştinilor şi importanţa ei educativă.

Protocol 2:… Notaţi succesele pe care le-am obţinut prin darwinism, marxism, nietzscheism. Efectele demoralizatoare ale acestor doctrine asupra spiritelor creştinilor sunt evidente cel puţin pentru noi.

Protocol 17: … Presa noastră contemporană va expune afacerile de guvernământ şi religioase şi incapacitatea creştinilor, întrebuinţând întotdeauna expresii atât de defăimătoare încât să se apropie de insultă, arta de a le întrebuinţa fiind atât de bine cunoscută rasei noastre.

Protocol 14: … în ţările numite înaintate noi am creat o literatură absurdă, murdară şi dezgustătoare. Puţin timp după ce vom pune mâna pe putere, vom încuraja existenţa ei în aşa fel încât să iasă bine în relief contrastul dintre ea şi dintre producţiunile scrise şi vorbite care vor emana de la noi.

Vom stărui mai mult asupra celei mai puternice arme din dotarea ocultei internaţionale iudaice: PRESA

Protocol 7: … Noi trebuie să forţăm guvernele creştine să adopte măsuri care să înlesnească executarea vastului nostru plan care se apropie deja de ţinta sa triumfătoare, exercitând o presiune asupra opiniei publice aţâţate şi care a fost organizată de noi prin ajutorul aşa numitei MAREA PUTERE A PRESEI. Cu puţine excepţii, ea este deja în mâinile noastre (n.n. deja este un iudaism cu circulaţie largă).

Protocol 12:… toate ştirile sunt primite prin diferite agenţii în care ele sunt centralizate din toate părţile lumii. Aceste agenţii sunt propriile noastre instituţii şi vor publica numai ceea ce noi permitem.

Protocol 2: … Deşi noi am reuşit să influenţăm (presa), noi stăm în umbră. Datorită acestui fapt noi am adunat bogăţii, deşi aceasta ne-a costat torente de sânge şi lacrimi.

Noi vom trata presa în felul următor: … vom pune şaua pe ea şi vom ţine strâns frâiele. Vom face acelaşi lucru şi cu celelalte publicaţii, căci cum am putea noi scăpa de atacurile presei dacă am rămâne expuşi criticii prin pamflete şi prin cărţi?.. Poporul nu va primi nici o ştire care să scape de sub supravegherea no’astrâ… literatura şi jurnalismul sunt două din cele mai importante forţe educative şi în consecinţă guvernul nostru va deveni proprietarul celor mai multe jurnale. Dacă noi admitem zece ziare private, noi vom organiza 30 in proprietatea noastră şi aşa mai departe. Aceasta nu trebuie să fie observată de public pentru care motiv toate jurnalele publicate de noi vor fi în aparenţă de opinie şi tendinţe cu totul contrarii, câştigând astfel încrederea şi atrăgând pe adversarii noştri care nu pot bănui nimic si care, astfel, vor cădea în cursa noastră şi vor fi făcuţi inofensivi.

Winston Churchill înainte de a intra în francmasonerie, fost ministru de război pe timpul primului război mondial în cabinetul prezidat de Lloyd George şi înainte de a prezida el însuşi guvernul britanic în cel de-al doilea război mondial şi a vinde România lui Stalin în octombrie 1944. Opinia lui despre „conjuraţia universală” sintetizată în francmasoneria Marelui Orient, în SUNDAY HERALD, 1920: Din vremea lui Spartacus până la Karl Marx, apoi până la Troţki (Rusia), Bela Khun (Ungaria), Rosa Luxem­burg (Germania), Emma Goldman (SUA), această conjuraţie universală organizată cu scopul de a distruge civilizaţia şi de a o reconstrui pe bazele întreruperii sale şi a unei egalităţi nerealizabile este azi în continuu progres26.

Tot Churchill după ce a ajutat şi susţinut acţiunile militare antibolşevice ale amiralului Kolceak şi ale generalului Denikin, voind să stârpească bolşevismul prin folosirea gazelor toxice, bolşevism pe care-1 caracteriza drept barbarie animalică, în ILLUSTRATED SATURDAY HERALD din 26 ianuarie 1920: 27Comunismul este o epidemie mult mai periculoasă decât ciuma sau tifosul, în THE TIMES, la 10 noiembrie 1920: Politica pe care o voi preconiza întotdeauna faţă de Uniunea Sovietică este aceea de răsturnare şi distrugere a acestui regim criminal28.

Nicolae Baciu în opera lui excelentă de restituire a adevărului istoric în ceea ce priveşte vinderea României pe taraba marilor puteri care-au hotărât soarta lumii după cel de-al doilea război mondial, reproduce în volumul AGONIA ROMÂNIEI 1944-1948 texte englezeşti aparţinând lui Churchill din epoca antebelică, din care transcriem câteva caracterizări ale iudeobolşevismului şi comunismului rusesc: … acest puhoi de barbarie roşie venind de la Răsărit … Bolşevism înseamnă: sângeros şi masacru în masă. … Egal: duşmanul de moarte al omenirii. … Bolşevicii sunt: vampiri setoşi de sânge. … Politica bolşevică: combinaţie nebună de criminalitate şi animalitate … Conducătorii bolşevici: o ligă de rataţi, criminali şi dăunători … Lenin, Troţki, Stalin şi compania de Jew commissars (comisari evrei) sunt criminali şi asasini de drept comun29 în SUNDAY CHRONICLE din 27 iunie 1937: … Comunismul este tot atât de periculos, rău şi criminal ca şi nazismul lui Hitler30.

Acelaşi Winston Churchill după ce a fost cumpărat de francmasonerie şi a ajuns prim-ministru. Moscova, 11 octombrie 1944. Ambasada britanică înţesată de soldaţi şi ofiţeri ruşi din paza lui Stalin. Banchet monstruos care a încununat tratativele Stalin-Churchill prin care acest fost apostol al anticomunismului îi cedase criminalului sângeros Europa de Est şi destinul a 120 de milioane de oameni, renunţând până şi la dragostea lui: Polonia. România fusese cedata integral bolşevicilor asasini, temniceri, vampiri setoşi de sânge, rataţi, şi noul lor prieten Churchill, la sfârşitul banchetului, îl binecuvântează pe marele criminal Stalin, rivalul lui Timur Lenk, anticristul, spunându-i: God bless you!31

Periplul politic, moral, etic, uman parcurs de Churchill de la epoca în care a reprezentat interesele Angliei la epoca în care a reprezentat interesele francmasaoneriei şi ale iudaismului suprastatal este ex­emplar pentru înţelegerea în profunzime a acestei cărţi şi a pericolelor mortale cu care oculta internaţională încercuieşte România spre a o sili să renunţe la independenţă, suveranitate, integritate teritorială, dezvoltare economică şi s-o transforme în semicolonie.

BIBLIOGRAFIE

1-20. Cronologia lui Denis L. Cudcly – revista Europa, nr. 127 şi următoarele, 1993, Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, O călăuză în reţeaua lojilor, a înaltei finanţe, politică, Comisia Trilaterala Bilderberg, C.F.R. (Council of Foreign Relatkms), O.N.U.; editura Ewert, 1993, D. -49705 Meppen.

21. Presa mondială şi naţională din 12, 13, 14 septembrie 1990.

22. Buletinul Anti-Iudeo-Masonic, voi. I, pag. 22.

23-26. Ibidem. Jidovul Internaţional

27. Jidovul Internaţional, pag. 157, 158.

28-31. Prof. univ. dr. I. C. Câtuneanu, Buletin Anti-Iudeo-Masonic nr. l, ianuarie 1930, Churchill şi Bolşevicii, Nicolae Baciu, Agonia României 1944-1948, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990, pag. 117-118.

BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARA

G. Batault, Le probleme Juif, Paris, 1921; G. Michel, Dictature de la Franc-Maconnerie en France, fără an; Dr. Ansonneau, Leş Puissances occuhes contre la France, fără an.

Cititi si :https://mucenicul.wordpress.com/2011/01/29/exista-sau-nu-exista-un-proiect-%E2%80%9Cisrael-in-romania%E2%80%9D-iii/

https://mucenicul.wordpress.com/2010/02/10/scurta-istorie-spirituala-a-onu/

https://mucenicul.wordpress.com/2010/02/07/maitreya-s-e-a-t-si-onu/

https://mucenicul.wordpress.com/2010/01/30/planul-evreilor-khazari-o-scrisoare-uimitoare-din-1928/

https://mucenicul.wordpress.com/2010/01/15/iudaizarea-crestinilor-frontul-noii-ordini-mondiale-sen-mccarthy/

https://mucenicul.wordpress.com/2009/12/04/pregatirea-pentru-al-treilea-razboi-mondial-a-inceput-pe-15-august-1871/

https://mucenicul.wordpress.com/2010/09/10/exclusiv-dupa-un-an-de-esecuri-onu-pare-ca-se-ocupa-din-nou-de-agenda-mondiala/

8 gânduri despre „Exista sau nu exista un Proiect “Israel in Romania”? (IV)”

  1. Mucenico apreciez mult munca ta si informatiile pe care le-ai scris,dar pe mine ma intereseaza exclusiv cu privire la Romania ce planuri au nemernicii astia,te rog expune in continuare planurile lor cu privire la patria noastra.Multumesc!

    Apreciază

    1. @ Lyrc
      nu poti sa vorbesti direct despre Romania fara sa aduci dovezi in sprijinul a ceea ce spui. daca as face asta as fi acuzata de teoria conspiratiei si de inventii.(oricum sunt acuzata) acest proiect nu a aparut peste noapte si el se desfasoara in etape bine elaborate cu mult timp inainte. trebuie sa ai rabdare si mai ales sa intelegi cum a fost pus in practica acest proiect. nimeni nu te crede doar pentru ca spui ca exista ci trebuie sa aduci dovezi.

      Apreciază

  2. HAOS sau TERIFIANTA REALITATE?

    Printr-o persoana de maxima incredere am aflat ce a declarat un membru PD-L, in urma unei sedinte cu usile inchise. Persoana in cauza este credincioasa si drept urmare, a hotarat sa plece din partid.
    S-a primit un „mesaj” de la E. Barosso cum ca in doi-trei ani, populatia Romaniei trebuie sa scada cu 4 milioane.
    Pentru aceasta, de la 1 ianuarie se vor introduce in paine si produsele de panificatie saruri de plumb, cadmiu si altele.
    Cele mai multe victime vor fi din randul pensionarilor.
    Chiar daca pare incredibil, TREBUIE sa stim si sa actionam in consecinta!
    Solutia este sa nu mai consumam paine din comert si sa folosim faina din surse „bio”….deocamdata!
    Dumnezeu sa ne apere!

    Felicia Popa
    ANTENA 1 BRASOV
    sef statie

    Str Lunga Nr 91
    0744 361998
    Tel:0268 547977
    Fax:0268 547834

    Apreciază

    1. Mda… Solutia ar fi sa facem o cruce pe paine. Parintele Arsenie Boca a spus ca Sfanta Cruce facuta asupra mancarii distruge pana si otrava din ea. In rest… are ce sa ne omoare, nu sta totul in mancare. Chemtrails, vaccinuri, in fine, multe altele.

      Apreciază

    2. @ arbitraj
      din pacate aceste surse „bio” sunt la fel de contrafacute ca celelalte. trebuie sa mergem inainte asa cum putem si cu credinta in Dumnezeu. ce nu te ucide te face mai puternic. asta e.

      Apreciază

  3. Doamne ajută ! Este binevenită absolut toată informaţia expusă, căci după studiile liceale, cît şi universitare, personal arăt exact ca un meluşel lipsit total de informaţia respectivă.
    Şi dacă mă interesează istoria, drept va hobi, ce fel de cunoştinţe largi poate omul căpăta dacă, ştiind de existenţa la scară globală a jido-masonizmului va continua de a percepe lumea în continuare prin prizma universitară, care e în mîinile iudeilor ? Jos cu ei şi cu întregul sistem al lor !!!
    Ha-ha ! Ei critică, inclusiv, orice intenţie de bun augur pur naţionalistă, numind-o drept fascistă, dar apără ca cloşca puiii, bată-l vina, blestemat ca să fie comunizmul.
    Bună treabă n-am ce zice.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.