Raspunsul nu s-a lasat mult asteptat in cazul „antisemitismului” de la Manastirea Petru Voda: Arhiepiscopia Iaşiului se dezice de atitudinea măicuţelor de la Petru Vodă

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşiului a dezaprobat, printr-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES, acţiunea măicuţelor Mănăstirii ‘Adormirii Maicii Domnului’ Paltin de a interpreta cântece legionare la serbarea zilei de naştere a părintelui Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă.

‘Mandatul primit de Biserică de la întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15), este acela de a cunoaşte, a trăi şi a mărturisi adevărul Evangheliei. Astfel, misiunea clerului şi a celor care fac parte din cinul monahal este aceea de a pune în lucrare această întreită responsabilitate. Nu se cuvine, aşadar, să se recurgă la mesaje sau simboluri menite a promova ideologii politice – indiferent de natura acestora – în cadrul unităţilor bisericeşti (parohii sau mănăstiri)’, se arată în comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iaşiului.

Arhiepiscopia a adresat şi un îndemn stăruitor către preoţii de parohie şi vieţuitorii sfintelor mănăstiri din Eparhia Iaşilor să vegheze la împlinirea misiunii încredinţate lor de Dumnezeu şi să se abţină de la orice atitudine care poate provoca dezbinare sau dezbateri străine de duhul Evangheliei.

Reacţia Arhiepiscopiei Iaşiului vine în urma postării pe internet, pe site-ul youtube, a două filme scurte în care măicuţele Mănăstirii ‘Adormirii Maicii Domnului’ Paltin intonau cântece legionare.

Comentariul meu: Dupa ce ieri, 21 februarie, Patriarhia Romana a aruncat mata moarta in curtea Arhiepiscopiei Iasului cu privire la atitudinea care trebuie luata fata de maicutele care au intonat cantece „antisemite” ( adica legionare) la aniversarea parintelui Iustin, Arhiepiscopia Iasului nu a intarziat sa faca sluj in fata Patriarhiei si a celor din dosul acesteia, dand comunicatul pe care l-ati citit. Nu maicutele ii deranjeaza pe acesti minunati concetateni ai nostri, ci parintele, care prin atitudinea sa ferma se opune planurilor lor si mai reuseste sa si adune in jurul sau adepti. Asta-i problema lor cea mare. Parintele are curajul sa se opuna fatis planurilor lor marsave si nu se teme de moarte. Cineva comenta pe Apologeticum ca are mare incredere in IPS Teofan. Eu nu am incredere nici in el si in nici un Exagerat de Fericit sau Cocotat Sfintit dintre cei existenti. Singurul Inalt Prea Sfintit in care am avut incredere, din pacate, s-a dus dintre noi. Sa ne rugam cu totii pentru viata si sanatatea parintelui Iustin, caci atunci cand dansul nu va mai fi nu stiu cati vor mai ramane uniti si credinciosi acestei religii si tari. I-ar putea explica cineva, dintre cei apropiati lui, Inalt Prea Sfintiei Sale Teofan ca ortodoxia si dragostea de tara nu sunt politici, ci simtaminte? Daca el a transformat crezul ortodox in politica care sa-i asigure un scaun moale, nu inseamna ca toata lumea procedeaza la fel. Dar cum gura pacatosului adevar graieste nu se cuvine sa-l contrazicem pe IPS, ci trebuie sa-l credem pe cuvant ca el face politica. Bravos Teofan, nu m-ai dezamagit nici de data asta. Esti un slujitor de nadejde numai ca nu stiu cui ii slujesti?  Lui Dumnezeu sau Mamonei?

Cititi, va rog, si: http://saccsiv.wordpress.com/2011/02/21/comunicatul-patriarhiei-in-legatura-cu-atacurile-impotriva-parintelui-iustin-parvu/

http://apologeticum.wordpress.com/2011/02/21/reactia-patriarhiei-romane-la-scandalul-fabricat-de-centrul-sionist-de-monitorizare-a-romaniei/

22 thoughts on “Raspunsul nu s-a lasat mult asteptat in cazul „antisemitismului” de la Manastirea Petru Voda: Arhiepiscopia Iaşiului se dezice de atitudinea măicuţelor de la Petru Vodă

  1. Chestia cu aruncatul pietrei, sau mai bine zis cu nearuncatul ei, a devenit un soi de perdea, de paravan sub care se ascund unii preoți și ierarhi, precum și susținătorii lor, pentru a practica în voie și nestingheriți de nimeni prostituția, cea spirituală bineînțeles. Sub perdeaua respectivă ei se pot destrăbăla în voie cu masonii, cu ecumeniștii, cu monofiziții, cu catolicii, cu politicienii cei hoți, cu mai știu eu cine, fără a fi deranjați de nimeni, nici măcar cu o vorbă, pardon … piatră.
    În felul acesta, printr-o tâlcuire din cale afară de perversă (făcută pentru a se acoperi pe sine în fața oamenilor) a întâmplării cu femeia cea păcătoasă relatată în Evanghelie, Mântuitorul ar deveni un fel de apărător al prostituției și al curvelor în sutană.
    Le mai rămâne acestor nechemați în cele ale slujirii lui Dumnezeu să afirme că Iisus Hristos a zis: slujiți pe la cât mai mulți stăpâni puteți, numai Mie să nu-mi slujiți. Asta ca să fie bomboana de pe coliva ortodoxiei românești cât mai bine așezată.

    Atunci Mântuitorul Iisus Hristos cu celebrele vorbe: „Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.”, a salvat viața unei păcătoase, care nu cunoscuse încă, nu aflase cuvântul lui Dumnezeu. A zis cumva Mântuitorul femeii: du-te și fă la fel ca până acum, că de azi înainte nimeni nu va arunca cu pietre asupra ta??? Căci exact așa tâlcuiesc azi unii ”creștini” acest pasaj evanghelic, pentru a acoperi nemernicia unor slujitori ai Bisericii.
    Evident că nu a putut spune Iisus Hristos așa ceva. El a zis: „du-te și de acum să nu mai păcătuiești.”
    Prostituatele în sutană din ziua de azi, spre deosebire de femeia cea păcătoasă din Evanghelie, cunosc foarte bine cuvântul Domnului. Ba mai mult, lor li s-a dat Darul cel ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt. Și cu toate acestea ei cu bună știință calcă Darul cel ceresc în picioare și se prostituează spiritual, în văzul tuturor. Căci nu-i așa?!, Mântuitorul ar fi zis, că nimeni n-ar avea voie să arunce nici măcar cu un cuvânt în ei.
    Femeia cea păcătoasă nu avea nici un Dar ceresc, avea doar păcatele ei, pe care le-a părăsit bucuroasă să primească iertarea lui Dumnezeu. Iar astăzi cei cărora li s-a dat Darul ceresc, îl leapădă și îl calcă în picioare, prostituându-se.

  2. „Pentru ca in momentul in care tacem si ei gresesc, noi ca si preoti si dvs. ca si credinciosi suntem vinovati de cum ajunge un staret, un mitropolit sau un patriarh. Suntem vinovati daca tacem. De aceea Sf. Vasile cel Mare spune:
    Cand nu te mai cearta si nu te mai critica nimeni, fie ca esti preot sau mitropolit, inseamna ca te-a parasit Duhul Sfant. Dar cand vezi ca te cearta, cand vezi ca se nemultumesc cei care ii ai sub conducere inseamna ca inca Duhul Sfant mai lucreaza in tine si mai poarta grija de tine sa te indrepti.
    Cei trei mari ierarhi, modele de atitudine si de sfintenie sunt cei care noi ii putem urma in mod desavarsit si in acelasi timp ne putem si ruga la ei sa mijloceasca. Si acum ne amintim ca simbolul crestinilor era pestele, care in limba greaca inseamna IHTIS (Iisus Hristos Dumnezeu Mantuitorul). Si o imagine extrem de frumoasa a Sf. Vasile zice: Cel care vrea sa fie peste in sensul hristic sa mearga intodeauna contra curentului. Doar pestii morti sunt dusi de val. Avem de ales astazi ori sa fim pesti vii si sa mergem contra curentului mondialist, satanist, ecumenist care-l traim la ora actuala ori sa ne lasam dusi morti de val spre taramul mortii. Sa nu fie! Sa rugam astazi pe cei trei mari Sfinti si Arhierei sa ne dea putere sa luptam sa fim pestii vii si sa mergem mereu contra curentului care incearca sa puna intr-un sistem satanist lumea, credinta si Biserica noastra.” – Pr. Prof. Mihai Valică – o extraordinară predică de ziua închinată Sfinților Trei Ierarhi
    Iar în respectiva predică prof. Valică îi atrage atenția mitropolitului Teofan că locul lui este în mulțimea cea oropsită, nu printre politicienii cei grași care au furat țara aceasta de au nenorocit-o.

  3. DA jalnic comunicatul ca si „pretstatiile” lui Teofan din ultima vreme,fara indoiala rezultatul unei linii de comportament adoptate din motive de lasitate si slugarnicie.
    Dar implicat in semnaturi pe acte ale apostaziei ca cele in legatura cu monofizitismul de care inca NU s-a dezis;daca atunci era incompetent sa inteleaga ortodoxia si habar n’avea in ce se baga acum STIE clar care sunt consecintele ereziei recunoasterii chipurile ca „ortodocsi” a ERETICILOR MONOFIZITI .Iar pe aclea aleasa si MAI JOS CADE inchizand gura adevarului si oprind de la predica Parintelui Partenie din Athos cuvintele care judecau erezia monofizita si aceasta TOCMAI in prezenta moastelor Sf Maxim Marturisitorul.
    Rusine ,pentru asemenea bravuri nu se imbogateste omul in har si nici nu este de mirare paralizia sa duhovniceasca si „comunicatul” de fata.
    @un om care iubeste dreptatea
    sunt curios sa aud cele de care zici ,te rog insa sa nu fie barfe sau speculatii.

    • @ el
      Nu umblu cu așa ceva. Eu când zic ceva, știu foarte bine ceea ce spun. Ceea ce știu despre Teofan este de la doi Părinți cu o ținută morală ce nu poate fi pusă la îndoială. Așa ca un amănunt, unul dintre ei a strâns semnături împotriva actelor biometrice, urmând îndemnul Părintelui Iustin.
      Ca urmare a faptelor sale, pe Teofan l-a cam părăsit Duhul Sfânt și de asta face acum ceea ce face, slujind întunericul.

    • @ varul de la tara
      i-ar fi bine lui Teofan daca l-as judeca eu. insa este Unul care ne judeca pe toti si zau ca mi-e mila de el cand o sa ajunga la acel moment. Dumnezeu a spus:” Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l.” (Luca 17.3) Eu n-am facut decat sa-l dojenesc pe IPS Teofan si sa spun unde greseste. Atunci cand se va indrepta ma voi afla printre primii care sa se bucure si sa-l aprobe.

      • Totu-i sa faci diferenta dintre dojana si aruncarea pietrei.

      • @ varul de la tara
        intotdeauna adevarul umbla cu capul spart. nu stiu de ce daca cineva spune si arata niste lucruri adevarate se considera critica si aruncat cu piatra. insa daca spune minciuni care lingusesc nimeni n-are nici o treaba ba dimpotriva este apreciat. din nou se interpreteaza gresit pilda cu femeia pacatoasa si piatra. oamenii au vrut sa arunce cu pietre dupa ce i-a si-a recunoscut vina si i-a cerut iertare Domnului. eu, daca tu consideri ca am aruncat piatra, am facut-o prntru ca IPS nu si-a cerut inca iertare de la Domnul si continua in acelasi stil alunecos, de sarpe, sa induca in eroare. asta e povestea pietrei. daca ar fi asa cum vrei tu sa insinuezi inseamna ca nimeni n-are voie sa spuna nimic si trebuie sa se supuna fara sa cracneasca si Cezarului si popilor si altora. diferenta intre noi doi este ca eu spun public ce gandesc pe cand tu, si altii, le ganditi sau le spuneti pe la spate.
        nu uita insa ca atat gandul cat si vorba vor fi judecate de Dumnezeu si eu cred ca este un pacat mult mai mare sa spui altceva decat gandesti. pentru mine este important adevarul si nu ceea ce cred altii. ma-ncred in judecata Domnului si nu in cea a oamenilor. pana la urma fiecare pasare pe limba ei piere. din cauza acestor nearuncari ale pietrei, pe care eu personal le numesc musamalizari si fariseism, am ajuns in situatia ca lumea se indeparteaza de biserica ortodoxa si se duce la tot felul de culte. se spuine sa faci ce-ti spune popa, dar cine mai face asa cand vede ca primul care nu respecta poruncile e chiar popa? ce concluzie trage omul de rand? ca ceea ce-ti spune popa sa faci e doar in folosul lui si al bisericii si n-are nici o legatura cu Dumnezeu daca popa nu se teme sa incalce aceste porunci. pe cand pastorii cultelor nu stiu cum sa-si atarga adepti, majoritatea popilor nostri nu stiu cum sa-i indeparteze pe oameni de cele sfinte, sfanta ramanand pentru ei doar contributia bisericeasca si donatiile pentru edificii aberante si pentru buzunarele lor. cu astfel de raspopiti o sa se mantuiasca romanul la sfantu’ asteapta.

      • Eu nu te-am acuzat de nimic, dar tu te-ai simtit vizata. Oare de ce? Virulenta asta a ta de neam prost nu te face un partener de discutie prea placut, asa ca n-o sa mai insist.

      • @ varul de la tara
        nu m-am simtit vizata mai mult decat ai vrut tu sa insinuezi. daca a spune adevarul este virulenta verbala atunci asa o fi. cat despre neamul prost : cine zice ala e, cu atat mai mult cu cat eu nu te-am jignit cu absolut nimic si esti si la mine pe blog. Sau esti var cu Teofan si atunci te inteleg 🙂 nu mai insisti pentru ca n-ai ce spune, nu pentru ca cel mai destept cedeaza. n-am nici cel mai mic interes sa-ti fiu placuta tie sau lui Teofan daca asta inseamna sa ma prostituez ideologic si principial. o fac destul altii asa ca du-te pe blogurile mieroase ale altor „ortodocsi” si dati-i inainte cu osanalele.

  4. @ Mucenicul
    Așa este, de multă vreme alegerea ierarhilor și implicit cea a patriarhului nu a mai avut nici o legătură cu Duhul Sfânt, ci doar cu interese străine de Dumnezeu și de țară. Nu de la Dumnezeu ne este dată această ierarhie, ci de la forțele întunericului. Am spus-o de multe ori pe paginile unora, ce se consideră mari apologeți și mari luptători împotriva sistemului, că actualul patriarh pe mulți in iad după el îi va trage. Și nu prea le-au priit lor cele spuse de mine. Adevărul este că mulți care umblă pe la Petru Vodă fac un joc pe la mai multe capete. Unii sunt într-adevăr mai slabi de înger, sunt bine intenționați, dar mai apoi sfârșesc prin a fi manipulați. Însă unii știu foarte bine ceea ce fac.
    Într-o vreme am dus niște bătălii crâncene împotriva unor preoți și teologi aflați în slujba patriarhiei și care îl denigrau pe Părintele Iustin și pe ucenicii lui pe paginile unui apologet și ale unui mare luptător împotriva sistemului. Nu spun aceste lucruri pentru a-mi asuma vreun merit. Doar îmi ascult glasul conștiinței și nimic mai mult. Ceea ce vreau să spun este că proprietarilor acelor bloguri nu le-a convenit niciodată faptul de a vorbi deschis despre ierarhi. Pe cei ce-l denigrau pe Părintele Iustin i-au lăsat mereu să-și facă numărul, fără a-i sancționa în vreun fel, în schimb eu, cel care mereu semnalam că totul pleacă de la ierarhia cea coruptă și străină de Dumnezeu, am sfârșit prin a intra în conflict deschis cu proprietarii acelor pagini. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu îmi mai pierd timpul pe paginile unora care merg foarte des pe la Petru Vodă. Intra răspândacul patriarhal pe pagina lor, îi lingușea un pic, îi gâdila un pic în amorul propriu, după care își făcea numărul. Doar dorința de slavă deșartă văd că animă unele bloguri, ale căror proprietari au pretenția că se învârt în cercuri sfinte. Dacă te uiți, unul nici nu a dat comunicatul Mitropoliei Moldovei, a dat-o cotită, pe lângă, cu ce a zis patriarhia, cu ce au scris unii pe internet, cu bla bla bla. Vor să sugereze că Teofan n-ar avea nici o vină în povestea de față. Cică el ar fi mic și n-ar ști nimic. De-a dreptul penibil.

    În schimb, pe această pagină văd o dorință sinceră de a căuta adevărul și de a spune lucrurilor pe nume, inclusiv în privința ierarhiei. Drept pentru care rog pe Dumnezeu să te aibă în paza Lui.

    • @ Un om care iubeste dreptatea
      tocmai datorita acestor lucruri expuse de tine foarte concis nu sunt de acord cu intalnirile si cunoasterea intre noi. nu pentru ca ma tem pentru mine-cei care „ma iubesc” stiu unde sa ma caute- dar nu vreau sa ma dau pe mainile nimanui de una singura si sa le usurez lor sarcina. cand timpul hotarat de Dumnezeu si pentru mine va sosi, se va intampla oricum. pana atunci insa voi continua sa le mai fac putine zile fripte. si eu am avut suspiciunea asta, asa de la distanta unde ma aflu eu, tocmai datorita articolelor si pozitiilor lor. chiar mi-am cerut iertare si nu mi-e rusine cu asta, insa suspiciunea a reaparut. Dumnezeu sa le ajute asa cum crede el de cuviinta. Pacat ca oamenii se lasa ademeniti asa de usor de masca bunavointei unora sau altora. eu de felul meu sunt mai circumspecta poate si pentru ca acolo unde am lucrat am intalnit toate categoriile sociale, toate religiile si pe cei mai parsivi oameni. Bunul Dumnezeu m-a ajutat insa sa n-am probleme si ii multumesc din suflet ca am plecat la timp de acolo. Nu suport nedreptatea si urasc linguseala. Am pierdut mult din cauza asta in plan material dar am castigat in plan moral. Pacat ca lumea in care traim se ghideaza dupa planul material si nu dupa cel moral. Dumnezeu sa ne ajute!

  5. Mucenico mi-ar place face o deosebita placere daca am putea conversa in prinvat,daca accepti…Adresa mea de e-mail cred ca se indregistreaza in blog cu fiecare mesaj trimis.Iti multumesc iar parintelui Iustin Pirvu sa ii uram la multi ani sa ii deie D-zeu putere si sa ramina in continuare strasnic aparator al Ortodoxiei si Romanismului.

  6. Înalt Prea Lașitatea Ta Teofan, ești de-a dreptul penibil! În lașitatea ta ai ajuns să te războiești cu niște măicuțe care intonau niște cântece de ziua Părintelui Iustin. Ți-a arătat Ciobotea iar pisica?
    Biserica nu face politică – zise un pupător de funduri grase de politicieni.
    Și că tot suntem la capitolul politicieni, să reamintim o vorbă de la un politician aflat încă pe val și care i se asortează acum mitropolitului: Teofan nici nu știi, cât de mic începi să fii! Mic, adică mai bine zis jalnic.

    Vedem că o ierarhie anesteziată în lux și îmbuibare, dă lecții unui Părinte cu viață sfântă în ceea ce privește propovăduirea Evangheliei.
    Va să zică Teofan, neștiind el vreodată în viața lui ce înseamnă să lupți pentru neamul acesta oropsit, îi oprește și pe alții care au curajul să o facă.
    Auzi: propovăduirea Evangheliei!!! Păi nu găsim în Cartea Sfântă nici o acoperire pentru lene, comoditate, egoism și lașitate. Căci asta a propovăduit mitropolitul Teofan atunci când a adunat toți preoții și le-a zis: „Părinților să nu cumva să aveți iluzia că mai puteți cu ceva schimba lumea de azi, să ne bucurăm fiecare dintre noi în cămăruța noastră, în chilia noastră, să ne bucurăm de cele ale noastre…”
    Cu alte cuvinte să nu mai luptați pentru nimic, să nu mai ziceți nimic, ca să nu deranjați drăguța de putere, cea lumească bineînțeles, că noi ne-am cățărat, după cum scria un curajos preot, unul în spinarea celuilalt, biserica în spinarea statului și statul în spinarea bisericii, precum pupăza din tei.
    Noi Biserica nu facem politică, zice ierarhia și popimea de lux, noi doar ne batem pe burtă cu potentații zilei, îi pupăm în fund, le oferim servicii electorale și îi sprijinim în toate acțiunile lor, inclusiv în cele antihristice și îndreptate împotriva poporului român (vezi și problema cipurilor).
    Poate evanghelia lașității și a trădării de Dumnezeu și de țară, asta o slujiți voi ca niște adevărate iude ce sunteți.
    Așa că Teofan nici nu știi, cât de jalnic poți să fii!

    Țara asta nu se scufundă încă pentru că mai sunt câțiva Părinți, precum Iustin Pârvu, care se mai roagă pentru ea. O clasă politică de-a dreptul porcească, blagoslovită de o ierarhie bisericească putredă până în măduva oaselor, trebuia să semneze de multă vreme certificatul de deces al acestui neam.
    Doar rugăciunea unor bătrâni trecuți de 90 de ani ne mai ține. Trist, dar adevărat.

    PS Și o să spun eu în curând niște lucruri strigătoare la cer săvârșite de către mitropolitul Teofan, ca să vadă toată lumea cine se ascunde de fapt sub vorba lui cea mieroasă.

    • @ Un om care iubeste dreptatea
      din pacate lumea inca confunda Biserica Lui Hristos cu sistemul reprezentat de acesti preoti ecumenisti si lasi. de aceea oamenii n-au curajul sa spuna ceea ce gandesc nici macar sub semnul anonimatului. eu n-am inteles niciodata cum e aia sa-l aperi pe Hristos si invatatura lui, sa declari ca-l iubesti si respecti pe parintele Iustin, dar sa strangi randurile in jurul Patriarhiei si a mitropoliilor in ciuda faptului ca esti constient ca ceea ce fac si spun ei este total opus invatamintelor Bibliei, doar pentru simplu fapt ca ” conducatorii bisericii ne sunt dati de Dumnezeu”. Nu cred ca Dumnezeu a avut vreun amestec in sforariile alegerii lui Daniel si in nici un fel de alegeri. oamenii uita ca Dumnezeu le-a dat liberul arbitru si un cap cu care sa gandeasca nu ca sa nu-i ploua in gat. Dar e mult mai comod pentru oameni sa se ascunda dupa aceasta vorba decat sa ia atitudine fatisa. frica, cultivata de-a lungul anilor inca nu i-a parasit iar rezultatul se vede. pacat ca pana si cei de buna-credinta se lasa asa de tare inselati. Exact precum a spus Iisus.

  7. imi place cum realizati acest site . a fost un comunicat moderat dat de episcopie , vreati eventual sa-i retraga parintelui distinctiile acordate , de aparator al Ortodoxiei ?

    • @ gavriil
      tu ori ai uitat limba romana ori nu stiu ce sa zic. asta ai priceput tu ca vroiam eu? comunicatul asta „moderat” apare ori de cate ori Patriarhia si slujbasii ei trebuie sa ia o atitudine clara asupra unui subiect. Asteptam sa se spuna ca NU-I TREABA NIMANUI cum isi serbeaza parintele ziua si ce fel de cantece asculta. Parintele este aparator al Ortodoxiei cu sau fara distinctii acordate de cineva si in mod cert pe dansul nu-l intereseaza distinctiile ecumenistilor. mai citeste inca o data ca poate o sa intelegi mai bine acum. vorba aia: daca taceai filosof ramaneai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s