Creierul copilului scanat pentru a identifica viitorul criminal

Seminţele comportamentului infracţional şi anti-social pot fi găsite la copiii de trei ani, au susţinut oamenii de ştiinţă.

Cercetătorii cred că tendinţele violente au o bază biologică şi că testele şi imagistica creierului le-ar putea identifica la copii.

Ei susţin că, previzionand care copiii au potenţialul de a fi problematici, ar putea fi introduse tratamente pentru a-i menţine pe drumul cel  drept. În cazul în care testele sunt suficient de exacte, atunci o forma de screening ar putea fi introdusa în acelaşi fel in care se testeaza pentru anumite boli.

Teoriile au fost invocate de doi criminologi de la conducerea  Asociatiei Americane pentru Progresul Stiintei din Washington.

Prof. Adrian Raine, un criminolog britanic, a susţinut că alcatuirea fizica anormala a creierului ar putea fi o cauză a criminalităţii, dar ar putea  insa sa contribuie şi la o prezicere a acesteia.

Studiile sale au demonstrat că psihopaţii şi criminalii au zone mai mici ale creierului, cum ar fi cortexul prefrontal şi amygdala (aflată în zona mediană a lobilor temporali), ambele reglementand şi controland emotiile si comportamentul. De asemenea, el consideră că lipsa condiţionarii temerii de pedeapsă, care pot fi măsurata la copii mici înainte ca comportamentul perturbator sa apara, ar putea fi, de asemenea, un indicator puternic.

Dr. Nathalie Fontaine, care de asemenea a vorbit la conferinta, a susţinut că, copii mai mici de patru ani au prezentat ” o lipsa dura de trăsături emotionale”, cum ar fi lipsa vinovăţiei şi a empatiei, care ar putea sugera, de asemenea, un comportament viitor rău [problematic]. Corelarea acestor caracteristici cu „problemele de comportament”, cum ar fi istericalele ar putea fi o modalitate puternica de anticipare a celui care ar putea fi [ un personaj] anti-social mai târziu în viaţă.

Ambii vorbitori au spus că identificarea acestor probleme din timp ar putea fi importanta în oprirea copiilor de a deveni criminali.

Dr. Raine, un fost psiholog al Home Office (administratiei centrale) care lucreaza la Universitatea din Pennsylvania, a declarat ca terapia ar putea include consiliere pentru contracararea problemelor comportamentale înnăscute şi stimularea creierului cu medicamente sau alimente bogate in Omega 3.

Dr. Fontaine, de la Indiana University, a spus ca studiul a arătat că pedeapsa nu functioneaza intotdeauna cum ar trebui şi că întărirea comportamentului pozitiv, mai degrabă decât pedepsirea celui rău ar putea fi soluţia.

„Daca i-am putea identifica pe acei copii suficient de devreme, am putea să-i ajutam atat pe ei, precum şi pe familiile lor”, a spus ea.

Dr. Fontaine a folosit date, de la mai mult de 9.000 de gemeni, de la Twins Early Development Study, un sondaj al gemenilor născuti în Anglia şi Ţara Galilor între 1994 şi 1996. Evaluările lipsei dure de trăsături emotionale şi a problemelor de conduită s-au bazat pe chestionare pedagocice luate atunci când copiii aveau şapte, nouă şi doisprezece ani. Informaţiile au fost luate de la părinţi atunci când copiii erau mai mici de patru ani.

Ea a descoperit ca exista o corelaţie între factorii de risc la o vârstă fragedă şi comportamentul rău de la o vârstă mai înaintată.

Dr. Raine a spus că el recunoaste implicaţiile etice ale tratarii copiilor înainte ca acestia sa fi săvarsit ceva greşit, dar a susţinut că nici cauzele „biologice” ale criminalitatii nu pot fi ignorate.

„Am putea face ca struţii şi sa ne ascundem capetele în nisip, dar cred că am să urmăresc cauzele criminalităţii atat la nivel biologic şi genetic, precum şi social”, a spus el.

Comentariul meu: Creierul astora, din pacate, n-a fost scanat si de-aia au devenit niste monstri. Ma-ntreb ce le va mai puia mintea doar pentru a-i transforma pe oameni de timpuriu in legume sau executanti. Stiinta, sub masca binelui societatii, a devenit diabolica.

3 thoughts on “Creierul copilului scanat pentru a identifica viitorul criminal

  1. Pingback: Ştiinţa, sub masca binelui societăţii, a devenit diabolică.Creierul copilului scanat pentru a identifica viitorul criminal?! – SECRETUL CUNOAȘTERII

  2. da, aşa mă gândeam şi eu: cum nu le plăcea de un personaj cum vor descoperi că trebuie scanat creierul copilului lui … şi-l vor găsi şi bolnav de… crimă peste ani. aşa că-l vor lovi pe om cu ceea ce-l doare, că închisoarea nu ar însemna nimic pentru el, probabil…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s