Hugo Chavez: Gaddafi nu pleacă din Libia. De aceea vor să îl ucidă

Tripoli i-a dat acordul său Guvernului venezuelan pentru a crea o comisie de pace care să găsească o soluţie paşnică la criza din Libia, potrivit unei scrisori a ministrului libian al Afacerilor Externe, Moussa Koussa, citită vineri de omologul său venezuelan, relatează AFP.

„Le dăm autorizaţie să ia toate măsurile necesare pentru a selecta membrii (acestei comisii) şi a coordona participarea lor la acest dialog”, se arată în textul citit de ministrul venezuelan de Externe, Nicolas Maduro, la Caracas.

„Ne afirmăm sprijinul pentru iniţiativa excelenţei sale preşedintele (venezuelan) Hugo Chavez, în raport cu formarea unei comisii a bunăvoinţei”, continuă textul.

Misiunea formată de „statele active şi influente din America Latină, Asia şi Africa” va avea ca obiectiv să „contribuie la încurajarea dialogului naţional, care are ca scop asigurarea securităţii şi stabilităţii poporului libian”, a adăugat el.

Guvernul venezuelan a propus luni o mediere internaţională în vederea găsirii unei soluţii paşnice la criza din Libia, o idee pe care Liga Arabă o „studiază”, dar pe care opoziţia libiană, Statele Unite, unele ţări europene şi Seif al-Islam, unul dintre fiii liderului libian Muammar Kadhafi, au respins-o, deja, în mod categoric.

Miniştrii de Externe din ţările membre ale Alternativei bolivariene pentru Americi (ALBA), un bloc antiliberal creat de Venezuela şi Cuba, s-au reunit vineri la Caracas pentru a studia propunerea, care se opune oricărei intervenţii militare împotriva poporului libian.

Preşedintele venezuelan, considerat reprezentantul stângii radicale în America Latină, un apropiat al lui Gaddafi, a propus, luni, crearea unei comisii internaţionale de pace, formată din mai multe ţări prietene, care să poată media între liderul libian şi insurgenţi.

Hugo Chavez, care s-a apropiat în ultimii ani de mai multe ţări arabe şi de Iran, a afirmat joi că a vorbit marţi cu Muammar Gaddafi la telefon.

„Eşti pregătit să primeşti o comisie de ţări care să vină” în Libia?, l-a întrebat el pe Kadhafi. „Ascultă Chavez, nu numai ţări, sper să vină şi Naţiunile Unite să vadă ce se întâmplă”, i-ar fi răspuns colonelul.

Numeroase ţări, inclusiv Statele Unite, au făcut apel la plecarea lui Muammar Gaddafi, dar Hugo Chavez a declarat: „Nu va pleca, sunt sigur că nu va pleca. De aceea încearcă să îl ucidă pe Gaddafi”.

„Gaddafi este unul dintre acei oameni care mor în luptă”, a adăugat şeful statului venezuelan, care a calificat recent confruntările din Libia drept „război civil”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s