Anul acesta în august-octombrie numărăm cometele!? Mâine cometa Honda va fi cel mai aproape de Pământ.

Cometa Honda se apropie de Pământ. Se pare că mâine ea se va afla cel mai aproape de noi.” Pe 15 august 2011, cometa 45P/Honda-Mrkos-Pajdusak va trece la numai 8.987.847 km de Pământ. Pe 11 februarie 2017 o va face iar dar va trece la 12.753.229 km. În 2018 o altă cometă va trece relativ apropa de planeta noastră: 46P/Wirtanen la 11.652.188 km.”

Un alt eveniment s-ar putea produce în septembrie (26-28) când se spune că cometa Elenin va acoperi Soarele și s-ar putea să avem trei zile de întuneric pe Pământ.

Pe 16 octombrie 2011 cometa Elenin va fi cel mai aproape de Pământ și tot atunci se pare că se va intersecta cu cometa Honda și va fi  vizibilă cu ochiul liber.  Unii cercetători spun că ea nu reprezintă un pericol pentru noi, alții nu sunt de aceeași părere. Cu toții știm de câte ori s-au mai înșelat până acum oamenii de știință, mai ales în privința spațiului cosmic. Ce m-a frapat pe mine însă a fost un scurt articol științific care avea titlul: ” Cometa Elenin miroase a migdale amare” ( și nu era scris de Rodica Ojog-Brașoveanu). Imediat gândul m-a dus la Apocalipsa lui Ioan, 8.10-11: Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor. 11. Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.” Ar putea afecta cianurile din coada cometei apele terestre? Să fie Elenin steaua Absintos?  Unii cercetători spun că în spatele cometei Elenin se află Nibiru/Marduk, și că aceasta nu poate fi văzută datorită norului din coada cometei.

Iată aici câteva filme care tratează această problemă, voi hotărând singuri cui să dați crezare sau nu:

Menționez că traducerea din rusă în engleză este corectă.

 

Și aici aveți un site unde puteți verifica coordonatele spațiale: http://www.sky-map.org/

2 thoughts on “Anul acesta în august-octombrie numărăm cometele!? Mâine cometa Honda va fi cel mai aproape de Pământ.

  1. Se intampla ceva acolo sus, nu stim ce anume. Stiti ca este posibil ca pe viitor sa aiba loc un fenomen luminos deasupra Romaniei? Acest fapt ar confirma ca Romania este Bethleem si ca un copil ni se va naste, un fiu ni se va da si domnia ii va apartine, dupa cum tot am scris. Sa se coboare deci foc din cer peste jertfa cuvintelor mele si sa confirme ca nu am vorbit de la mine insumi.

  2. Este foarte probabil sa fie vorba despre ceea ce se vorbeste in Apocalipsa la capitolul si versetul mentionat de tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s