Cum manipulează baptiștii opinia publica: ” Primarul Timișoarei este împotriva Bibliei ”

„Primarul Timișoarei este împotriva Bibliei!”. Afirmația îi aparține liderului comunității baptiste din urbe, dr. Ionel Tuțac, care îl atacă dur pe edilul-șef, acuzându-l că încalcă legea și principiile fundamentale garantate de Constituție. Scandalul a izbucnit după ce Bisericii Baptiste i s-a refuzat dreptul de a împărți, gratuit, biblii în spații publice din Timișoara, permiţându-i-se să facă acest lucru doar în faţa propriilor lăcaşe de cult.

„Nu este pentru prima dată când Primăria Timișoara ne tratează în acest fel, discriminatoriu și cu dispreț, atât față de comunitatea noastră, cât și față de lege. Precizez, ca să nu se facă speculații, că Bibliile pe care urma să le oferim gratuit în cadrul acestei campanii sunt tipărite de Societatea Biblică Interconfesională din România, prezidată de o presonalitate a Bisericii Ortodoxe. Din păcate, în acest fel primăria încalcă drepturile comuniății baptiste din Timișoara, care cuprinde peste 11.000 de credincioși”, a declarat, pentru http://www.tion.ro, Ionel Tuțac, aflat în acest moment la Roma.

Primăria Timișoarei a avizat, totuși, derularea Campaniei Naționale de Citire a Bibliei, însă numai în spațiile din fața bisericilor baptiste. Acestea însă se află în zone destul de retrase, pe unde trece puțină lume, spun baptiștii. Organizatorii campaniei au cerut dreptul să împartă gratuit Biblii în zone precum Piața Libertății, Piața Traian, Complexul Studențesc, ceea ce li s-a refuzat.

„În calitate de cetățean al Timișoarei, dar și de lider spiritual (președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara și secretar general al Cultului Crestin Baptist din România), vă scriu aceste rânduri cu un profund sentiment de mâhnire sufletească. Anul acesta Uniunea Baptistă din România a inițiat Campania Națională de Citire a Bibliei, eveniment ce s-a desfăşurat până acum în peste 40 de localităţi din ţara noastră (…) Scopul acestor evenimente a fost distribuirea gratuită de Biblii, tipărite de către Societatea Biblică Interconfesională din România, tuturor celor interesați. Considerăm că fiecare creștin ar trebui să dețină o Biblie și să o citească pentru a-și consolida credința într-o perioadă istorică în care creștinismul este atacat din atâtea direcții. (…) Singurul oraș în care acțiunea noastră este restricționată doar în perimetrul clădirilor baptiste este orașul Timișoara. Ca o dovadă a acestui fapt va trimit prin e-mail avizele de la București şi Timișoara. Ca și credincioși baptiști rămânem surprinși de decizia domnului primar, mai ales că municipiul Timișoara este considerat cel mai ecumenic oraș din România, iar baptiștii, alături de celelalte culte, își aduc și ei contribuția la buna înțelegere și colaborare între bisericile recunoscute oficial în România. Surpriza noastră este cu atât mai mare cu cât în diferite locuri publice din oraş se pot organiza evenimente pentru promovarea imoralității (ex. Festivalul iubirii, organizat de către organizația Dacica, exponenta a controversatei Miscare Misa). Consideram decizia Comisiei de ordine publică şi a preşedintelui ei, domnul Gheorghe Ciuhandu, o gravă încălcare a legii şi a principiilor fundamentale garantate de Constituţia României. Cu mâhnire”, scrie, într-o scrisoare lansată public, joi, dr. Ionel Tuțac, președintele Comunitatii Bisericilor Creștine Baptiste din Timișoara și secretar general al Cultului Creştin Baptist din România.

Poziția Primăriei Timișoara

Oficialii Primăriei Timişoara spun că au aprobat cererea comunităţii baptiste cu schimbarea locaţiei pentru că aceştia le-au solicitat să amplaseze corturi în staţiile mijloacelor de transport în comun. „Ei au solicitat de la noi aviz ca să monteze corturi de 3 pe 3 metri în Piaţa Badea Cârţan şi în câteva staţii de autobuz şi tramvai din oraş. Piaţa Badea Cârţan este în renovare, iar în staţiile de transport în comun nu poţi să dai aviz să montezi corturi de 3 pe 3 metri, drept pentru care Comisia de ordine publică le-a dat totuşi aviz favorabil să monteze corturile, dar în faţa lăcaşelor de cult proprii, pe domeniul public. Puteau veni la o discuţie înainte să vadă unde se pot amplasa corturi”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Flavius Boncea.

http://www.tion.ro/scandal-cu-biblia-in-mana-la-timisoara-primarul-gheorghe-ciuhandu-acuzat-de-baptisti-ca-incalca-legea/1017190

Comentariul meu:  Ce fel de creștini (totali) sunt cei ce manipulează lumea cu afirmații de genul acesta și care nu prezintă situația așa cum este? Nu numai că au încercat să pară victime dar au făcut și o acuzație foarte gravă la adresa edilului Timișoarei, cum că acesta nu ar fi deloc creștin.  Stimați tovarăși evangheliști, vă întreb voi cum vă veți motiva această falsă acuzație în fața lui Dumnezeu atunci când va veni timpul Judecății?

Vindecările miraculoase din bisericile evanghelice: cel puțin 6 persoane decedate după ce li s-a spus că au fost vindecate prin rugăciune

Probabil sătui să mai tot anunțe data exactă a sfârșitului lumii, care se încăpătâneză să nu vină, evanghelicii au găsit o altă soluție de a face bani. Așa că s-au pus pe vindecat, en-gros, bolnavi de toate felurile, dar în special pe cei infectați cu HIV. Vorba aceea, ce nu face omul pentru sănătatea lui! Numai că au uitat un lucru: că Duhul Sfânt nu se pogoară acolo unde nu este credință și unde nu se face lucrarea lui Dumnezeu, ci cea a diavolului. Pacienții au fost așa de bine vindecați încât niciodată nu vor mai contracta o altă boală. E ca în zicala aia: operația a reușit dar pacientul a murit. Mă-ntreb însă, până când vor mai abuza unii de încrederea oamenilor disperați și bolnavi? Cât li se va mai permite acestor falși intermediari ai Domnului să-și propage ereziile prin toate mijloacele posibile fără a fi pedepsiți de guvernele țărilor respective? Cât de mare este necredința oamenilor dacă chiar și atunci când nu mai au nici o speranță îi întorc spatele lui Dumnezeu și își întorc fața către tot felul de indivizi puși pe căpătuială, care le promit marea cu sarea? Se pare că acel grăunte de muștar este mai mare decât un munte dacă îl comparăm cu credința adevărată, existentă în lume la această oră. Antihristul nu va trebui să-și folosească prea mult farmecul. Drumul lui e netezit deja.

”Cel puţin şase persoane au murit în Marea Britanie, după ce biserica le-a spus că s-au vindecat de HIV şi pot opri tratamentul. Există dovezi potrivit cărora biserici evanghelice din Londra, Manchester, Birmingham şi Glasgow susţin că vindecă pacienţii infectaţi cu HIV prin rugăciune.

Trei reporteri sub acoperire au fost trimişi la Synagogue Church of All Nations (SCOAN), în Southwark, sudul Londrei. Cei trei le-au spus pastorilor că au HIV şi tuturor li s-a răspuns că pot fi vindecaţi. SCOAN le-a spus reporterilor că vor putea renunţa la medicamente după ce se vor vindeca şi că îşi vor putea întemeia o familie, relatează Sky News.

O dată pe lună, la această biserică vin persoane din toată Europa pentru a fi vindecate de diverse boli. La înregistrare, bolnavii trebuie să prezinte o scrisoare de la medic care să ateste condiţia lor. Ei sunt filmaţi în timp ce fac mărturisiri înainte şi după tratament, iar imaginile sunt postate pe site-ul SCOAN. În cadrul „procesului de vindecare”, pastorul strigă în faţa bolnavului ca diavolul să iasă din corpul său şi îi pulverizează apă pe faţă.

Cadre medicale au declarat pentru Sky News că cel puţin şase pacienţi au murit după ce diferite biserici le-au spus să nu mai ia medicamentele pentru HIV.

SCOAN deţine o avere impresionantă şi are filiale în toată lumea, precum şi un canal de televiziune. Pe site îşi promovează apa sfinţită, folosită la „vindecare”, şi face bani inclusiv din comercializarea de DVD-uri, CD-uri şi cărţi. Membrii bisericii, care este înregistrată şi ca organizaţie caritabilă în Marea Britanie, trebuie să facă donaţii în mod regulat.”

http://video.sky.com/embed/external/16117391