Ce sunt sayanim?

Încă de la naștere, poporul evreu a fost învăţat despre superioritatea lui şi nevoia
de coeziune. Evreii sefarzi sunt nivelul superior al reţelei şi askenazii,
care constituie 95% din toţi evreii, sunt furnicile muncitoare. Incă din primul moment în care sefarzii i-au convertit pe askenazi, ei le-au spălat creierul cu ideea că lumea este
duşmanul lor dar colegii lor evrei sunt „gardienii liniștii”.

Sayanim (sing. Sayan; în ebraică: ajutoare, asistenţi) se referă la diaspora evreilor, care furnizează asistenţă pentru Mossad. Gordon Thomas estimează că în Statele Unite şi Marea Britanie, există cel puţin 20.000 de sayanim care ajută agenţiile de informații (spionaj) ale Israelului în nenumărate moduri. În general vorbind, acestor voluntari non-israelieni evrei (adică evrei care nu sunt cetățeni israelieni)  li se cere să se angajeze în activităţi juridice care nu le vor aduce probleme cu autorităţile. Sunt şi excepţii, însă, ca de exemplu, cazul lui Jonathan Pollard, angajat al serviciului de informații al Marinei US care s-a implicat in spionaj pentru agenţiile de informaţii ale Israelului ( Mossad) şi a cărui prindere de către FBI  a dus la relaţii tensionate între SUA şi Israel.

Într-o accepțiune mai simplă și mai largă, sayanim poate fi iubitul, colegul, prietenul, soțul, mama, tatăl, vărul, etc.

Cum spune Gilad Atzmon ei sunt : Cei care au pus evreitatea lor mai presus de toate celelalte trăsături ale lor.  Şi totuşi, în mod destul de bizar, aceasta este o formulare generală  a viziunii lui Chaim Weizmann  asupra identităţii evreieşti,  exprimată în discursul său celebru la primul Congres evreiesc: „Nu există nici un evreu englez, francez, german sau american, ci doar evreii care trăiesc în Anglia , Franţa, Germania sau America „. (Haim Weizman, primul Congres Sionist, 1897)

Potrivit lui Weizmann, o proeminentă personalitate sionistă, evreitatea este o calitate primară. Aţi putea fi un evreu care locuieşte în Anglia, un evreu care cântă la vioară sau chiar un evreu împotriva sionismului. Dar, mai presus de toate eşti evreu. Şi aceasta este exact ideea transmisă de această categorie. Este vorba despre vizionarea evreității ca și element-cheie într-un tot. Orice altă calitate este secundară.

Acesta este exact mesajul de care sioniştii timpurii au fost interesaţi şi pe care l-au  promulgat. Pentru Weizmann, evreitatea este o calitate unică care opreşte evreul de la asimilarea în cadrul naţiunii al cărei cetăţean este. El va rămâne întotdeauna un străin. Această linie de gândire foarte fost mai mult decât evidentă în scrierile sioniste timpurii. Jabotinsky, fondatorul sionismului de dreapta, merge chiar mai departe. El este mai mult decât sigur că asimilarea este imposibilă din cauza unor condiţionări biologice. Iată ce a avut el de spus despre evreul german:

Un evreu crescut printre germani își poate însuși obiceiuri germane, cuvinte germane. El poate fi în întregime îmbibat cu fluid german, dar nucleul structurii sale spirituale va rămâne întotdeauna evreiesc, pentru că sângele său, corpul său, tipul său fizic rasial sunt evreiești. – Vladimir Jabotinsky, ‘O scrisoare privind o autonomie „, 1904

Presupun că trebuie să fie clar faptul că sayanim sunt, practic, această a treia categorie de evrei. Oamenii care se privesc pe ei înșiși în primul rând ca evrei. Sayan este un om care ar trăda naţiunea în care el este cetăţean doar pentru a satisface o noţiune bizară de  frăţie de clan.

De abia acum începem să realizăm că sionismul nu ar trebui să fie văzut doar ca o mişcare naţionalistă, cu o aspiraţie geografică clară. Nu este tocmai o mişcare colonială cu un interes în Palestina. Sionismul pare a fi o mişcare internaţională care este alimentată de solidaritate celei de a treia categorii de subiecţi. Pentru a fi un sionist înseamnă doar să accepți faptul că mai mult decât orice altceva ești în primul rând un evreu.

Prezentare
Victor Ostrovsky, un fost katsa ( ofițer de informații, care are rolul de a colecta informații și de a rula agenții, asemănător ofițerilor de caz din CIA) al Mossad devenit autor, a scris pe larg despre activităţile sayanim, la fel ca și Gordon Thomas. Potrivit lui Ostrovski şi Thomas, sayanim ofere asistenţă de diferite tipuri ofiţerilor Mossad care operează în ţări străine. Această asistenţă poate include facilitarea la îngrijire medicală, bani, logistică şi chiar colectarea de informaţii clare. Ei pot fi judecători, grefieri, martori experţi, lucrători din domeniul serviciilor de protecție socială pentru copii, avocati, procurori, ofiţeri de poliţie, doctori sau oricine cu un grad mare de putere asupra vieţii oamenilor, şi ei vor face orice, la cererea ofiterilor de caz ai Mossad-ului (katsa), pentru Statul Israel,  împotriva duşmanilor săi sau a celor care urmează să fie percepuți nefavorabil din punct de vedere politic pentru politica israeliană. (din cartea Way of Deception a lui Victor Ostrovski). Sayanim se presupune că nu sunt implicați în mod direct în operaţiunile de informaţii (spionaj) şi de aceea sunt plătiți numai pentru cheltuielile lor.
Sayanim trebuie să fie 100% evrei. Ei trăiesc în străinătate, şi, deşi ei nu sunt cetăţeni israelieni, la mulţi se poate ajunge prin rudele lor din Israel.
Katsas sunt responsabili pentru sayanim, şi sayanim cei mai activi vor fi vizitați de un katsa o dată la fiecare trei luni sau cam așa ceva, care, pentru katsa înseamnă, de obicei între două şi patru întâlniri faţă-în-faţă pe zi cu sayanim, împreună cu numeroase conversații telefonice. Sistemul permite Mossad-ului să lucreze cu o schemă de personal. De aceea, de exemplu, o staţie a CIA ar angaja aproximativ 100 de persoane, în timp ce o staţie comparabilă a Mossad-ului ar avea nevoie de doar şase sau şapte.
Existenţa acestui organism mare de voluntari permite reducerea cu mult a costurilor de colectare a informaţiilor și poate fi un motiv pentru care Mossadul operează cu mai puțini ofițeri de caz decât agenţiile de informaţii similare, din alte țări.

Există mii de sayanim în întreaga lume( după alte informații sunt 1 milion în întreaga lume). Numai în Londra există aproximativ 2.000 care sunt activi și o listă de alți 5000. Ei indeplinesc mai multe roluri diferite. Un proprietar de mașini, sayan, care rulează o agenţie de închiriere, ar putea ajuta Mossad-ul să închirieze o mașină, fără a fi nevoie să completeze documentaţia obişnuită. Un sayan proprietar de apartamente le-ar gasi cazare fără să ridice suspiciuni, un sayan bancher ar putea ridica bani dacă agentul Mossad ar avea nevoie de ei în miez de noapte, un medic sayan ar trata o rană glonţ, fără să  raporteze la poliţie, şi aşa mai departe. Ideea este de a avea un grup de persoane disponibile atunci când este necesar, care poate oferi servicii, dar care va păstra tăcerea despre ele din loialitate faţă de cauză. De multe ori loialitatea sayanim este abuzată de katsas care profită de ajutorul disponibil pentru uz personal. Nu există nici o cale pentru un sayan de a verifica acest lucru.

Un lucru pe care îl ştii sigur este că, chiar dacă o persoană ştie că ești un evreu al  Mossad și s-ar putea  ca el să nu fie de acord să lucreze cu tine, acesta nu se va întoarce împotriva ta. Ai la dispozitie un sistem de recrutare non-risc care de fapt îţi dă un heleșteu de milioane de evrei, la cheie, din afara graniţelor proprii. Este mult mai uşor să lucrezi cu ceea ce este disponibil la faţa locului şi sayanim oferă un sprijin practic incredibil peste tot. Dar ei niciodată nu sunt puși în pericol  și nici nu au acces la informaţii clasificate.

Să presupunem că în timpul unei operaţiuni, un katsa brusc trebuie să apară brusc cu un magazin de electronice ca acoperire. Un apel la un sayan care are o afacere de gen ar putea aduce 50 de seturi de televiziune, 200 de aparate video, și orice altceva ar fi nevoie, de la depozitul său la clădirea dumneavoastră, şi în viitor, în cel mai scurt timp, vei avea un magazin cu marfă în stoc de  $ 3 sau 4 milioane dolari.

Din moment ce majoritatea activităților Mossad sunt în Europa, ar putea fi de preferat  ca un katsa să aibă o adresă de afaceri în America de Nord. Deci, există sayanim pentru adrese şi sayanim pentru telefon. Dacă un katsa trebuie să dea o adresă sau un număr de telefon, el le poate utiliza pe ale unui sayan. Şi dacă sayan-ul primeste o scrisoare sau un apel telefonic, el va ști imediat cum să procedeze. Unii sayanim din afaceri au o banca de 20 de operatori pentru a răspunde la telefoane, tasta scrisori, mesaje fax, toți o fațadă a  Mossad-ului. Gluma este că 60 la suta din afacerile acestor companii care răspund telefonic în Europa provin din Mossad. Într-un fel sau altul.

Una dintre problemele acestui sistem constă în faptul că Mossad-ului nu pare să-i pese cât de devastatoare ar putea fi situația la adresa statutul poporului evreu din diaspora, dacă aceste operațiuni ar fi cunoscute. Dacă îi întrebi: „Deci, care e cel mai rău lucru care li se poate întâmpla acelor evrei”? Răspunsul va fi : ” Vor ajunge toţi în Israel – Perfect „.

Oamenii fac greşeala de a gândi că Mossad-ul este în dezavantaj pentru că nu are staţii( agenții mici) în ţările ţintă evidente. Statele Unite ale Americii, de exemplu, are o statie la Moscova, iar ruşii au staţii în Washington şi New York. Dar Israelul nu are o staţie în Damasc. Ei nu înţeleg că Mossadul priveşte întreaga lume din afara Israelului ca o ţintă, inclusiv Europa şi Statele Unite. Cele mai multe dintre ţările arabe, nu-și produc propriile lor arme. Cele mai multe nu au colegii militare de nivel înalt, de exemplu. Dacă dorești să recrutezi un diplomat sirian, nu trebuie să faci asta în Damasc. Poţi să o faci în Paris. Dacă dorești date despre rachetele arabe, te duci în Paris sau Londra sau în Statele Unite, unde se fabrică. Ai posibilitatea să obţii mai puține informaţii despre Arabia Saudită de la saudiţi înşişi decât de la americani. Ce au saudiţii? AWACS. Aceste sunt Boeing și American Boeing. De ce  ați avea nevoie de saudiţi ? Întreaga recrutarea din Arabia Saudită, pe care am făcut-o în timpul cât am fost la Institut, a fost un ataşat al ambasadei japoneze. Asta a fost tot.

Şi dacă doriţi să recrutați ofiţeri superiori, aceștia studiază în Anglia sau Statele Unite ale Americii. Piloţii se antrenează în Anglia, Franţa şi Statele Unite ale Americii. Comandourile lor se antrenează în Italia şi Franţa. Ai posibilitatea să îi recrutezi acolo. Este mai uşor şi este mai puţin periculos.

Ran S. ne-a învăţat, de asemenea,  la orele sale de curs despre „agenţii albi”, persoane fizice recrutate, prin mijloace directe sau ascunse, care pot sau nu pot să ştie că lucrează pentru Israel. Ei sunt intotdeauna non-Arabi şi, de obicei, mai sofisticați în cunoaştere calculatoarelor. Prejudecata în Israel este că arabii nu înţeleg lucruri tehnice. Ea se manifestă în glume, cum ar fi cea despre  omul care vindea creierul arabului cu $ 150/ kg și creierele evreieşti cu 2 dolari pe kilogram. Întrebat de ce creierul arabului era atât de scump, el spuneȘ „Pentru că e greu de folosit.” O percepţie larg răspândită despre arabi în Israel.

De obicei este mai puțin riscant să te ocupi de ”agenţii albi” decât de cei „negri”( sub acoperire) sau de agenţii arabi,. Doar pentru simplul fapt că arabii care lucrează peste hotare este foarte probabil să fie supuşi ai unor servicii de informaţii arabe şi în cazul în care agenția vă prinde că lucrați cu un agent al lor ( negru), ea va dori să te omoare. Cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla unui katsa Mossad prins că lucrează cu un agent alb în Franţa este deportarea. Dar agentul alb însuşi ar putea fi acuzat de trădare. Tu faci tot ce poţi să-l protejezi, dar pericolul principal planează asupra lui. Dacă lucrezi cu un arab, ambii veți fi în pericol.

{P. 269} Pollard nu era angajat Mossad, dar multe alte activități de spionaj, recrutare, organizare şi desfăşurare a activităţilor sub acoperire – mai ales în New York şi Washington, la care ei se referă ca al lor „loc de joacă” – fac parte dintr-o specială, super-secretă diviziune a Mossad-ului numită pur şi simplu Al, ebraicul cuvânt pentru „sus” sau „în partea de sus.” [Cum inteligent și Al+Qaeda  este un instrument util pentru propaganda de care întotdeauna pare să beneficieze Israelul.]

Unitatea este atât de secretă, şi deci separată de principala organizaţie, încât majoritatea angajaţilor Mossad nici măcar nu ştiu ce face şi nu au acces la fişierele ei de pe computer.

Dar există, şi are între 24 şi 27 de persoane veteraneîn domeniu, dintre care trei ca și katsas activi. Cea mai mare parte, deşi nu toată, din activitatea lor este în interiorul graniţelor SUA. Sarcina lor principală este de a aduna informaţii cu privire la lumea arabă şi OEP, și nu colectarea informaţiilor cu privire la activităţile din SUA. Dar, aşa cum vom vedea, linia de demarcaţie este adesea neclară, şi atunci când este în dubiu, Al nu ezită să treacă peste ea.

Al este similară cu Tsomet, dar aceasta nu intră sub jurisdicţia capului Tsomet-ului. Mai degrabă, se raportează direct la capul Mossad-ului. Spre deosebire de staţiile obișnuite ale Mossad-ului, aceasta nu funcţionează în interiorul ambasadei israeliene. Stațiile sale sunt situate în case sau apartamente în condiţii de siguranţă.

Cele trei echipe Al sunt constituite ca un post sau o unitate. Să spunem că pentru un anumit motiv relaţiile dintre Israel şi Marea Britanie s-ar prăbuşi mâine şi Mossad-ul ar trebui să părăsească Marea Britanie. Acesta ar putea expedia o echipa Al la Londra şi ar avea o configurare complet clandestină în ziua următoare. Katsas ai AL sunt printre cei mai experimentaţi din cadrul Institutului.

Staţiile Al, în timp ce sunt în afara ambasadei, continuă să funcţioneze ca staţii pentru cea mai mare parte. Ele comunică direct la sediul central din Tel Aviv, fie prin telefon, telex sau modem. Ele nu folosesc sisteme de comunicaţii de ultrascurizate, deoarece chiar dacă americanii nu ar putea descifra mesajele, aceștia ar şti că există o activitate clandestină în cartier, ceva  ce Mossadul doreşte să evite. Distanţa este, de asemenea, un factor.

{P. 286} Mossad-ul încă nu admite existenţa Al. În interiorul Institutului, se spune că Mossadul nu funcţionează în Statele Unite ale Americii. Dar majoritatea oamenilor ştiu că Mossad Al există, chiar dacă ei nu ştiu exact ce face. Cea mai mare glumă dintre toate acestea este faptul că, atunci când a izbucnit cazul Pollard, oamenii Mossad-ului au spus întotdeauna, „Nu e un lucru sigur. Noi nu funcţionăm în Statele Unite..”

Extras din „By Way of Deception”, By Way of Deception’ , Ostrovsky, Victor and Hoy, Claire, St. Martin’s Press, 1990

Victor Ostrovsky, care trăieşte acum în Canada, găzduieşte un shaw radio săptămânal numit Spytalk.
Sayanim reprezintă un element fundamental și în romanul lui Frederick Forsyth  ”Pumnul lui Dumnezeu ”, care prezintă operaţiunile Mossad-ului în Irak şi în alte ţări.

Ca o simplă curiozitate, wikipedia în limba engleză a șters acest cuvânt din filele ei. Oare de ce?

2 thoughts on “Ce sunt sayanim?

  1. Mucenico posteaza informatii actuale despre proiectul israel in Romania.Este foarte important sa stim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s