Părul lui Samson: poate înseamnă mai mult decât ceea ce știm

Cu toții cunoaștem povestea biblică a lui Samson și a Dalilei. Chiar dacă nu este cunoscută în întregime de către toată lumea, peste veacuri  s-a păstrat în memoria popoarelor acest fapt: ” Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea,
Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea ”(…) Eminescu, Scrisoarea V

Desigur că majoritatea au luat acest lucru drept o poveste, cum de fapt este considerată întrega Biblie, de cei care se îndoiesc de veridicitatea ei. Majoritatea credincioșilor creștini cred că Samson și-a pierdut puterea datorită faptului că el și-a deconspirat secretul, încredințat de Dumnezeu, unei femei filistene și că prin taierea părului, chiar fără acordul lui, el a încălcat legământul nazireilor, în virtutea căruia ei erau legați pe viață să nu bea vin și să nu-și taie părul.

Că iată ai să zămisleşti şi ai să naşti un fiu; şi nu se va atinge briciul de capul lui, pentru că pruncul acesta va fi chiar din pântecele mamei sale nazireu al lui Dumnezeu şi va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor„. Jud.13.5

Şi atunci i-a descoperit el toată inima sa şi i-a zis: „Briciul nu s-a atins de capul meu, căci eu sunt nazireu al lui Dumnezeu din pântecele maicii mele; de m-ar tunde cineva, atunci s-ar depărta de la mine puterea mea şi eu aş slăbi şi aş fi ca ceilalţi oameni„.Jud. 16.17

Se pare însă că acestă ” poveste ” are o bază mult mai reală decât am fi inclinați să credem și anume că există o corelație  între lungimea părului și anumite capacități ale ființei umane.

Aceste informaţii despre păr au fost ascunse publicului larg încă de pe vremea războiului din Vietnam.

Cultura noastră îi ghidează pe oameni să creadă că stilul în care îți porți părul este o chestiune de preferinţă personală, de modă şi / sau comoditate, şi că modul în care oamenii îşi poartă părul este pur şi simplu o problemă cosmetică. Cu toate acestea, în vremea războiului din Vietnam a apărut o imagine complet diferită despre acestă problemă, una care a fost atent mușamalizată şi ascunsă ochilor publicului.

La începutul anilor nouăzeci, Sally [numele a fost schimbat pentru a i se proteja intimitatea] era căsătorită cu un psiholog autorizat, care lucra la un spital din Virginia. El  lucra cu veteranii de război ce sufereau de PTSD (post traumatic stress disorder), stress post traumatic. Cei mai mulţi dintre ei fuseseră in Vietnam.

Sally povestește: „Imi amintesc foarte clar de o seară când soțul meu a venit acasă, la apartamentul nostru din Cercul Doctorilor, ținând în mână un dosar compact cu observații (studii medicale) oficiale. Sute de pagini ale unor anumite studii comandate de guvern. El a fost șocat de conţinut. Ce a citit în aceste documente i-a schimbat complet viaţa. Din acel moment, conservatorul meu soţ de vârstă mijlocie și-a crescut părul şi barba şi nu le-a mai taiat vreodată. Ba mai mult, VA Medical Center l-a lăsat să facă acest lucru şi alţi oameni foarte conservatori din cadrul personalului i-au urmat exemplul. După ce am citit acele documente, am înțeles de ce.

Se pare că, în timpul războiului din Vietnam forţele speciale din departamentul de război au trimis experţi sub acoperire pentru a scotoci Rezervațiile Indienilor din America în căutare de cercetaşi talentaţi, bărbaţi tineri rezistenți instruiţi pentru a se deplasa pe furiş pe teren accidentat. Ei căutau în special bărbaţi cu abilități remarcabile, aproape supranaturale, de urmărire. Înainte de a fi abordați, aceşti oameni atent selecționați au fost declarați în mod categoric drept experţi în urmărire şi supravieţuire.

Cu ajutorul stimulentelor obișnuite, al frazelor dovedite de bună intenție folosite pentru a inscrie noii recruţi, unii dintre acești hăitași indian au fost înrolați. Odată înrolați, s-a petrecut un lucru uimitor. Oricare le-ar fi fost talentele si abilitățile avute în rezervație, acestea păreau să dispară misterios, și recrut după recrut eșua în teren, neconfirmând așteptările.

Frecvența serioasă a cazurilor şi eşecurile de performanţă au determinat guvernul să efectueze testarea costisitoare a acestor recruţi  şi iată ce s-a descoperit.

Când au fost întrebați despre eşecul lor în executarea sarcinilor conform așteptărilor, recruții mai vechi au răspuns că, după ce au fost tunși conform regulamentului militar, nu au mai putut ”simți” dușmanul,  nu au mai putut accesa cel de-al ”şaselea simţ”, ”intuiția” lor nu mai era de incredere, nu au mai putut ”citi” semnele subtile și n-au mai putut avea acces la informaţiile extrasenzoriale subtile.

Atunci, Institutul de Testare a recrutat mai mulți căutători de urme indieni, pe care i-au lăsat să-și păstreze părul lung, şi i-au testat în mai multe zone. Apoi, au făcut perechi de câte doi, cu oameni care au primit aceleași scoruri la toate testele. Unul, din în pereche, și-a păstrat părul lun iar celălalt a fost tuns militărește. Apoi, cei doi bărbaţiau repetat testele.

Test după test, bărbatul cu păr lung făcea scoruri performante în timp ce cel cu părul scurt nu reușea la testele la care în prealabil obținusr scoruri performante.

Iată un test tipic:

Recrutul doarme în pădure. Un ”inamic” înarmat se apropie de omul adormit. Cel cu părul lung este trezit din somnul său de către un puternic sentiment de pericol şi scapă cu mult înainte ca inamicul să fie aproape, cu mult înainte ca orice sunete al inamicului care se apropie să fie audibil.

Într-o altă versiune a acestui test, bărbatul cu părul lung simte că cineva se apropie și oarecum intuieşte că inamicul va efectua un atac fizic. El își urmează „al șaselea simț” al său şi rămâne în continuare, prefăcându-se că doarme, dar îl apucă rapid pe atacator şi-l  ” ucide” înainte ca atacatorul să se aplece să-l sugrume.

Același individ, după ce a trecut toate aceste teste și încă multe altele, a fost tuns apoi militărește şi nu a mai reuşit constant la toate aceste teste şi multe altele pe care anterior le trecuse

Deci, documentul a recomandat ca toți cercetașii indieni să fie exceptați de la tunsoarea militară. De fapt, se cerea ca iscoadele sa aibă părul lung.”

Comentariu

Organismul mamiferelor a evoluat de-a lungul timpului. Abilitățile de supraviețuire ale omului şi ale animalelor, uneori par aproape supranaturale. Ştiinţa, în mod constant, vine cu tot mai multe descoperiri despre capacităţile uimitoare ale omului şi ale animalelor de a supravieţui. Fiecare parte a corpului are o activitate extrem de sensibilă de efectuat pentru a asigura supravieţuirea şi bunăstarea corpului ca un întreg. Organismul are un temei pentru fiecare parte din el însuşi.

Părul este o extensie a sistemului nervos, ce poate fi corect văzută ca nervi exteriorizați, un tip foarte evoluat  de „senzori” sau „antene”, care transmit mari cantităţi de informaţii, importante pentru trunchiul cerebral, sistemul limbic şi neocortex.

Nu numai că părul oamenilor, inclusiv părul facial la barbati, oferă o cale pentru informaţii ca să ajungă la creier, dar părul emite, de asemenea, energie; energia electromagnetică emisă de către creier în mediul exterior. Acest lucru a fost observat în fotografiile Kirlian atunci când o persoană a fost fotografiată cu părul lung si apoi re-fotografiată cu părul tăiat.

Atunci când părul este tăiat, primirea şi trimiterea informațiilor, de la şi către mediul înconjurător, sunt mult îngreunate. Acest lucru duce la ”amorțire”.

Tăierea părului este un factor care contribuie la necunoaşterea primejdiei înconjurătoare în ecosistemele locale. Este de asemenea un factor care contribuie la insensibilitate în relaţiile de toate tipurile. De asemenea contribuie la frustrarea sexuală.

Concluzie

În căutarea de soluţii împotriva primejdiei, în lumea noastră, poate că ar fi timpul ca noi să luăm în considerare faptul că multe dintre ipotezele noastre cele mai de bază despre realitate sunt eronate. Poate că o mare parte a soluţiei ar putea fi să ne uităm la noi, faţă-n față, în fiecare dimineaţă când ne vedem în oglindă.

Povestea lui Samson şi a Dalilei din Biblie ne transmite codificat un adevăr foarte mare. Atunci când Dalila i-a tăiat părul, Samson, de neînfrânt înainte, a fost cu ușurință învins imediat.

Sursa

16 thoughts on “Părul lui Samson: poate înseamnă mai mult decât ceea ce știm

  1. Parul netaiat era doar una dintre restrictiile unui om care era <<INCHINAT LUI DUMNEZEU.. Mai era si abtinerea de la consumul oricarei bauturi tari si neatingerea unui cadavru… Toate trebuiesc luate in considerare.
    ,,.Briciul** n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om,''

  2. Fratziloooor! Nu va mai contrazicetzi!!! Un lucru este cat se poate de clar, shi anume acela ca: indiferent de sursa de inspiratzie a autorului articolului de mai sus, intr-adevar, se pare ca intre lungimea parului de pe cap shi acela de pe fatza, shi unele perceptzii extrasenzoriale exista o legatura!! nu despre asta-i vorba?? or what!?

  3. da-mi citatul din Biblie unde scrie ca Iisus a avut parul lung, si nu imi veni cu afirmatii de genul ca asa pare in icoane, pt ca atunci esti un prost complet needucat, daca nu iti dai seama ca o icoana e o interpretare artistica asa cum i-a casunat unuia care poate nici macar nu era crestin … decat, cine stie, cu numele poate ca sa nu bata la ochi ca, de ce, un ateu sau un homosexual a pictat in biserica. in fine, ce ai scris mai sus seamana mai mult cu propaganda raeliana, http://www.rael.org/message … nu m-ar mira sa fi scos ceva si de pe acolo, ca si ei vin cu Biblia in mana sa te lamureasca, ca au dreptate, nici nu m-ar mira sa ajungi sa te dai cu ei pe brazda la ce aberatii scri pe blog. si acuma sa vada cititorii tai de unde naiba te inspiri: http://raelianews.org/news.php?item.501.1
    http://www.raelpress.org/print.php?news.310
    daca downloadati cartea de aici http://www.rael.org/request.php?1 veti gasi exact ce incearca mucenicul sa va spuna. Vai si amar … te inspiri dupa satanisti si te mai numesti crestin … hahahahahahahah
    http://carm.org/secular-movements/raelians/raelians-and-bible-creation-time-christ
    si ca sa vedem de unde apare parul lung in icoane:
    http://www.estire.ro/monden/articole/intreg/a-avut-intr-adevar-isus-par-lung-mantuitorul-de-la-chelie-la-carlionti.html
    http://wiki.answers.com/Q/If_long_hair_is_shameful_1_Corinthians_11_v14_why_then_is_Jesus_portrayed_with_long_hair
    doar Mohamed si mai cativa spun ca ar fi avut par lung, Biblia nu spune asta.

    • Despre părul şi barba lui Iisus ar fi trebuit să cunoaşteti Scrisoarea regelui Avgar al Edesei. Pacat ca folositi Internetul ca teren de război, si iar pacat ca nu au acces la Internet doar oamenii educati sau macar cu bun-simt

    • @ Anonymus
      daca ceva depaseste puterea ta de intelegere nu inseamna ca e ineptie, inseamna ca atata poti tu. Dumnezeu in marea marinimie a lui a permis, insa, tuturor sa traiasca si sa se manifeste, cu speranta ca totusi copiii lui se vor trezi candva. tu poti sa-mi spui mie femeie, eu insa nu-ti pot spune tie „barbat” din motive obiective.

  4. Si eu fara sa-mi spuna cineva sau sa citesc in vreo carte, mi-am dat seama de multi ani ca exista o legatura intre purtatul barbii si parului mai lung la barbati (a se intelege ca parul lung la barbati inseamna plete pana aproape de umeri, in orice caz undeva in zona gatului mai jos spre umeri, si nu lung ca la femeile care poarta parul lung de regula mai jos de umeri. Cred ca la asta se referea apostolul cand a scris in legatura cu portul parului lung la barbati, si anume ca barbatii sa nu poarte parul lung ca al femeilor) si puterea lor, inclusiv realizarile lor. Dumnezeu are par lung pana in zona gatului dupa cum se vede in icoane si barba si mustata. Sfintii lui au purtat barba si mustati si aproape toti marii barbati ai lumii au purtat barba si mustati indiferent de domeniul in care au activat. De multe ori ma intrebam daca nu cumva exista o legatura intre purtatul parului lung si a barbii si mustatii si marile realizari ale marilor barbati ai lumii. Sunt perfect de acord cu cele mai de sus.

  5. Dupa cum Israelitii erau vindecati cand priveau catre sarpele inaltat de Moise,la fel si noi,atunci cand privim catre aceste umbre marete,suntem vindecati in noi insine,ne regasim identitatea pe care au incercat sa ne-o faca pierduta,sa ne instraineze de ea. Spiritul Romanesc prin istoria si cultura ei ne readuce la viata.

    ,,Stramosii nostri din morminte/Din somnul greu sa se trezeasca/Si inima lor amortita/Cu-a noastra sa se-nveseleasca/Caci dorul dus cu ei in groapa,/Cantat in doinele de jale,/Azi a-nviat in mii de piepturi/Nimic nu-i va mai sta in cale.”

    ,,Si tu, neam roman, tu astazi stai cu inima pierduta,
    Far de zei te crezi pe lume si pustiu tu te socoti.
    Iata-ti gloria de veacuri ! Umbre mari din lumea moarta,
    Ah, ca n-am eu glas de tunet ca sa pot sa le rechem.”
    George Cosbuc

  6. Eu va spun cum am inteles eu relatarea biblica despre Samson.
    Aceasta poveste are si o valoare profetica, ea reprezinta poporul ales a carui putere sta in istoria lui. Istoria neamului sau este cea care il inspira si ii da putere la nevoie sa treaca cu brio de piedici. El, este nevoie sa priveasca la MARETE UMBRE, sa se aplece asupra trecutului, sa se apropie de pietrele vii a neamului sau si astfel sa fie vindecat, sa-si regaseasca identitatea.

    ” Numai întoarcerea noastră către trecut ne dă forţa faptelor de azi.” (Nicolae Iorga)

    Taierea sau amputarea parului sau falsificarea istoriei poporului ales, va transforma cetatenii acestui popor in niste sclavi, ii va abrutiza si indobitocii, le va fura identitatea.

    Asta s-a intamplat cu Romania, Samson este un model profetic ce se aplica cu privire la noi.

    Acum Romania este pe cale sa renasca sau acest proces deja a inceput, parul ii creste la loc.

  7. Daca tot vorbim de Biblie , stiai ca exista asta ? : 1 Corinteni 11:14 Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Asta cum se mai comenteaza , sau nu s-a facut nici un test pana acum ?

    • @ Horia
      Iisus a avut parul lung. stramosii nostri au avut parul lung si nu cred ca s-a rusinat cineva de ei, in schimb ei se pot rusina de noi.

      • Adevarat Mucenico , insa odata cu moartea pe cruce lucrurile s-au schimbat , valorile reale in prezent sunt date DOAR prin sangele lui Isus ! Perdeaua din Cortul intalnirii s-a rupt , perdeaua care facea separarea intre lume si Dumnezeu , acum este acces liber insa DOAR prin Isus . Stramosii nostri , sua mai bine zis toti care au trait inainte de Isus , nu au avut posibilitatea de acces catre Dumnezeu , si nu din cauza Lui ci din cauza lor , ca erau rai . Dovada ca un om este in slujba lui Dumnezeu nu mai este parul lung sau barba ci viata pe care el o traieste prin Isus .

      • @ Horia
        te contrazic. Stefan cel Mare, Mircea cel Batran au trait dupa Iisus. se vede ca nu-ti cunosti istoria si marii stramosi. al doilea lucru e ca tu si eu nu avem aceeasi religie. tu esti neo-protestant eu sunt ortodoxa. deci nu avem aceleasi reguli si interpretari. dacii erau monoteisti chiar daca unii incearca sa spuna ca nu e adevarat de aceea le-a si fost usor sa imbratiseze crestinismul printre primii. mai documenteaza-te si apoi mai discutam. mi-e plin podul de propaganda evanghelista. daca imi spui ceva cu adevarat destept si dovedit mai discutam daca nu, ia-ti o pauza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s