Iranul ”cu siguranță” va inchide Strâmtoarea Ormuz

Tensiunile din Golf ar putea ajunge la punctul de explozie după ce un înalt oficial iranian a declarat că Iranul „cu siguranța” va închide strâmtoarea Ormuz în cazul în care un embargo UE asupra petrolului va perturba exportul de ţiţei.

Mohammad Kossari, şef adjunct al afacerilor externe, din cadrul parlamentului şi membru al Comitetului Naţional de securitate, a emis avertizarea drept răspuns la o decizie a Uniunii Europene, de luni, de a impune un embargou al petrolului asupra Iranului datorită  pretinsului program de arme nucleare al țării.

„Presiunea sancţiunilor este concepută pentru a încerca şi a ne asigura că Iranul ia în serios cererea noastră de a veni la masă ( tratativelor),”  a spus șeful pentru politică externă al UE, Catherine Ashton.

Cu toate acestea, împreună cu decizia Washingtonului de a desfăşura un al doilea portavion de atac în Golf, încercarea UE de a pres Iranul din punct de vedere economic ar putea creşte foarte mult riscul unui război suprem în regiune.

Strâmtoarea Hormuz este legătura vitală dintre Golful Persic şi Golful Oman.

De asemenea, este unul dintre cele mai strategice locuri din lume, atunci când vine vorba de tranzitul petrolier.

La o producţie mondială de petrol estimată la circa 88 de milioane de barili pe zi în 2011, Administrația de Informații asupra Energiei a Statelor Unite estimează că aproximativ 17 milioane de barili din cele 88 trec prin strâmtoare.

Dacă sancţiunile economice presează  Iranul suficient  cât acesta să se răzbune prin închiderea strâmtorii, aproape 20 la sută din comerţul cu petrol la nivel mondial ar putea fi afectat, rezultând o crestere masivă a costurilor energiei la nivel mondial.

Cu peste o jumătate de milion de forţe regulate şi un personal suplimentar de 120,000 de soldați în Garda Revoluţionară de elită a țării, analiştii cred că consecinţele unui război condus de SUA împotriva Iranului ar face ca recentele incursiuni militare susținute de Occident în Orientul Mijlociu să pară neînsemnate.

Până în prezent, decizia SUA de a menţine două grupuri de portavioane în regiune a fost descrisă de către Iran ca fiind „o activitate de rutină” .

Dar marea acumulare de personal militar a SUA în regiune, care a fost consolidată atunci când Pentagonul a trimis un supliment de 15000 de trupe la naţiunea vecină din Kuweit, a fost doar cel mai recent pas într-o încercare evidentă a Washington-ului de a își întări capacităţile sale militare în regiune.

Cu toate acestea începând cu anul 1988, când Statele Unite au reuşit să distrugă circa 25 de procente din cea mai mare capacitatea navală a Iranului, în timpul operaţiunii Praying Mantis, Iranul și-a petrecut ultimele două decenii pregătindu-și forţele navale ale Gărzii Revoluţionare pentru a exploata vulnerabilităţile forțelor convenționale afișate de Statele Unite.

Potrivit comandantului Gărzii Revoluţionare, Generalul de Brigadă Jafaari, „inamicul este mult mai avansat tehnologic decât suntem noi, dar noi am folosit ceea ce se numeşte metode de luptă asimetrice … iar forţele noastre sunt acum bine pregatite pentru el”, a spus el, citat de Global Lagare .

În fond, cea mai recentă rundă de politică pe marginea prăpăstiei dintre Iran şi Occident poate obliga Iranul la masa negocierilor în privința programului său de îmbogăţire a uraniului.

Cu toate acestea, strategia UE de evitare a „haosului în Orientul Mijlociu”, prin strângerea laţului economic în jurul Iranului ar putea duce la o adevărată conflagraţie pe care aparent ea încearcă să o evite.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s