“Urmaşii separatişti ai Mitropolitului”

CLUJ. La exact un an de la moartea ÎPS Bartolomeu Anania, teologul Radu Preda, unul dintre ucenicii săi de suflet, ne face onoarea de a ne încredinţa un text scris în memoria primului Mitropolit al Clujului.

Din păcate, contextul bisericesc este unul în care moştenirea ierarhului atât de iubit de clujeni să fie pusă în pericol de câţiva dintre cei pe care el i-a ocrotit şi încurajat.

Diagnosticul pus de Radu Preda, titularul catedrei de Teologie Socială de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UBB, este, din acest motiv, de o luciditate necruţătoare. (Redacţia ORA de Cluj)

Urmaşii separatişti ai Mitropolitului”

de RADU PREDA

În amintirea Mitropolitului Bartolomeu
la un an de la începutul călătoriei spre Împărăția lui Dumnezeu

În urmă cu mai bine de cinci ani, odată cu înfiinţarea noii mitropolii de la Cluj, am fost printre puţinii care, la faţa locului, încercam să arăt, cu riscurile de rigoare, că procedura adoptată este periculoasă. Am făcut experienţa traumatizantă de a dori să slujesc Biserica mea cu luciditate în plină atmosferă euforică. Așa cum se ştie, lupta păguboasă dintre Cluj şi Sibiu a ţinut câteva luni prima pagină a ziarelor, acuzaţiile curgând în ambele direcţii. Deciziile recente privind “rearondarea” Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului îmi confirmă, din păcate, temerile. Pentru a fi limpezi, să distingem cel puţin între două planuri.

Pe de o parte, confirmarea vocaţiei mitropolitane a Clujului a fost o reuşită ca atare. Altminteri, dacă nu se petreceau evenimentele din 2005, actul de recunoaștere al noii poziţii eclesiale a centrului clujean ar fi fost amânat sine die, motiv să vedem în decizia sinodală de reorganizare a teritoriului canonic al Ardealului un moment pe bună dreptate istoric. El nu este însă singular în istoria Bisericii. Pentru a da un exemplu la îndemână, mutarea capitalei Ţării Românești la Bucureşti va atrage după sine inclusiv mutarea scaunului mitropolitan, Târgoviştea rămânând cu amintirea vechii sale glorii. Raţiunea importanţei administrative va determina, cu secole înainte, inclusiv ridicarea Constantinopolului la rangul de prim scaun al Orientului creştin bizantin, o decizie de “eclesiologie politică” discutată intens inclusiv azi, mai ales de către adepţii teoriei celor trei Rome. Evident, există şi cazuri de contra-timp între istoria bisericească și cea profană. Concret, în vreme ce Curtea de Argeş îşi va pierde treptat importanța, Piteștiul va creşte demografic, economic și administrativ, sediul episcopal rămânând însă cetatea lui Basarab. La fel se vor dezvolta legăturile dintre Caransebeş şi Reşiţa sau dintre Huşi şi Vaslui, centrul administraţiei publice nefiind același cu centrul bisericesc. Mai există și ecuația în care, precum la Braşov, în ciuda importanței urbei, al optulea oraș ca mărime, treburile eclesiale sunt conduse de la Sibiu. Similar, Alba Iulia este mai importantă din punct de vedere bisericesc decât un oraş precum Târgu Mureş. În spaţiul non-ortodox, ceva asemănător se petrece în raportul de forţe dintre Blaj şi Alba Iulia (pentru greco-catolici) sau, în străinătate, între Lyon şi Paris, primatul catolic al Franței fiind în continuare în primul oraş, chiar dacă cu titlu onorific, sau între reşedinţa de jure a primatului Ungariei, Esztergom, și capitala Budapesta. Cu alte cuvinte, revenind la Cluj, dincolo de patriotisme locale și alte inflamaţii penibile, importanța orașului de pe Someș a devenit în ultimul secol evidentă. Nu este vorba de a confunda argumentele canonice și istorice, deosebit de consistente, cu cele privind numărul populației sau al blocurilor. Discuția este exclusiv pastorală, un oraș devenit între timp important din punct de vedere demografic, decisiv într-o regiune, trebuind să se bucure din partea Bisericii de o atenţie pe măsură. Cum am tot spus şi în 2005, reorganizarea teritorială a unei Biserici nu poate ilustra doar sensibilităţile istoriei, de multe ori concurente, ci necesităţile prezentului, misiunea fundamentală fiind aducerea lui Hristos în mijlocul oamenilor de azi şi de mâine.

Pe de altă parte, să nu uităm cum s-a ajuns la alcătuirea noii mitropolii de la Cluj, în 2005. Foarte pe scurt, după alegerea succesorului Mitropolitului Antonie în persoana Episcopului Laurențiu de Caransebeş, episcopii din Ardeal, cu excepţia celui de Harghita şi Covasna, au constatat că niciunul nu a votat cu cel cărora urmau să le fie sufragrani. În ciuda faptului că Biserica Ortodoxă din România este unica în Ortodoxia universală care menţine structura mitropolitană, aşa cum a fost aceasta articulată în secolele III și IV, nici vechiul Statut al BOR, dar nici actual, nu disting cu claritate între alegerea episcopului şi cea a mitropolitului. Or, chiar dacă nu mai are atribuţiile pe care le prevedea dreptul canonic bizantin, mitropolitul prezidează totuşi sinodul mitropolitan, motiv ca, la alegerea acestuia, adunările eparhiale din episcopiile sufragrane să aibă votul decisiv. În spiritul comuniunii și al consensului frăţesc, mitropolitul face corp comun cu sufragranii săi, cu episcopii din acel sinod. Întreaga eclesiologie ortodoxă este bazată pe acest sens al sinodalităţii ca expresie a unităţii în diversitate. Iată de ce, alegerea împotriva sufragranilor a PS Laurenţiu pentru Sibiu a pus fundamental sub semnul întrebării posibilitatea funcționării sinodalităţii la nivel mitropolitan. Soluția a părut să fie înfiinţarea unei structuri mitropolitane din care noul mitropolit ales era exclus. Spun că a fost doar aparent o soluţie deoarece, iată, a creat un precedent periculos de soluţionare a unor conflicte personale cu instrumente instituționale. De acest precedent fac uz inclusiv cei care, acum, doresc “rearondarea” mitropoliei de la Cluj, fără a mai fi însă în situația care a generat noua mitropolie. Un detaliu semnificativ: la votul Sfântului Sinod din 4 noiembrie 2005 privind înființarea noii mitropolii, PS Laurențiu a votat pentru! Au fost doar două voturi împotrivă: cel al între timp răposatului episcop Damaschin și cel al actualului patriarh.

Defectul “tehnic” de la înfiinţarea mitropoliei clujene este compensat cu asupra de măsură de însăşi recunoașterea statutului mitropolitan al centrului geografic şi cultural al Transilvaniei. Iată de ce punerea sub semnul întrebării a existenţei Mitropoliei Clujului este nu doar un atac la adresa memoriei vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, dar mai ales un gest profund anti-pastoral. Principial, echilibrarea din punct de vedere teritorial a celor două mitropolii ardeleneşti este o dorință până la un punct legitimă. Ceea ce este mai puțin de înţeles este modul cum se produce o asemenea reaşezare, grăbită şi evident marcată de presiunea plăcerii necamuflate de a plăti unele poliţe. Abia instalat la Alba Iulia, după două decenii de vicariat la Cluj, bucurându-se de respectul constant al Mitropolitului Bartolomeu, fapt rar în raporturile dintre titulari și vicari, Arhiepiscopul Irineu se precipită spre Sibiu. Gestul lui este cu atât mai inoportun, cu cât cel pe care l-a moștenit a fost, tot timp de două decenii, arhipăstor în orașul unirii. Din orice unghi am privi situația, IPS Irineu confirmă “vocația” ereziarhă, faptul că este în posesia unui depozit inepuizabil de resentimente și frustrări. Figură tristă, incapabil să întrețină raporturi firești, umane, cu cei din jur, acest ierarh ilustrează dramatic patologia aferentă inter-regnului episcopatului de mâna a doua. Și mai greu de înțeles, la limita inacceptabilului, este dorința, deja consemnată printr-o decizie a Adunării Eparhiale, a episcopiei Oradiei de a intra în jurisdicția Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. Motorul acestei mișcări este episcopul Sofroniu, încurajat la vremea sa de însuși Mitropolitul Bartolomeu. Cum recunoștința este tradusă în termeni vindicativi, același Sofroniu, având în comun cu Irineu porniri ereziarhe similare, nu va pregeta să muște mâna care l-a hrănit. Prin acțiunile lui, el este inventatorul traseismului mitropolitan. Ambițios fără idealuri și luptător fără miză, vlădica Sofroniu întruchipează abjecția carieristică a parvenitului intelectual și spiritual, cultivând compensatoriu un delirant cult al personalității. Așa cum Irineu nu a pregetat să maculeze memoria Mitropolitului Bartolomeu, de a cărui longevitate era disperat (sic!), Sofroniu nu a pregetat să își alunge înaintașul, episcopul Ioan Mihălțan, din reședință. Priveliștea celor doi este, într-adevăr, tristă. Nu ai cum să nu te amărăști văzând cum oameni chemați să propovăduiască Evanghelia sfârșesc prin a fi caricatura modelului de păstor și copia din ce în ce mai fidelă a lupului.

Deciziile din ultima vreme de la Alba Iulia și Oradea, la care se adaugă cea de la Deva, invocă o hotărâre luată la ședința reunită a sinoadelor mitropolitane din Ardeal din 16 decembrie 2011. Comunicatul oficial de presă nu menționează însă nimic despre o astfel de turnură. Ceea ce înseamnă că, la Alba Iulia și la Oradea, s-a mizat pe menținerea în necunoaștere a opiniei laice și publice. Concret, ierarhii știau ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, dar nu au comunicat nimic credincioșilor. Nu au dus lipsă de mijloace, Pastoralele de Crăciun fiind un vehicol ideal de informare a pleromei Bisericii locale. Nu, ierarhii nu au spus nimic. Au abuzat astfel de Adunările Eparhiale, punându-le în fața faptului împlinit și falsificând cu bună știință voința laicatului. O astfel de manieră de lucru compromite, că vrem sau nu, încrederea în ierarhie și accentuează impresia că aceasta acționează politicianist, nu părintește. Acum, unica speranță este la Sinodul din februarie și, să nu ne ascundem, la patriarh. Reorganizarea pe latura de sud a Ardealului, da. Bihorul, nu. În funcție de cum o să decidă, ierarhii îşi vor onora slujirea sau, obedienţi altei agende decât celei bisericeşti, vor confirma faptul că deficitul de legitimitate nu este caracteristic doar clasei politice. Dumnezeu să îi lumineze!

Citiți si:https://mucenicul.wordpress.com/2012/01/25/miscari-spectaculoase-in-bor-se-intareste-mitropolitul-ardealului-unul-din-favoritii-patriarhului-daniel-cititi-mai-mult-miscari-spectaculoase-in-bor-se-intareste-mitropolitul-ardealului-unul-di/

O nouă diversiune a SUA: Iranul este pregătit să lanseze atacuri teroriste asupra SUA și aliaților lor

Agenţiile de informaţii americane cred că Iranul este pregătit să lanseze atacuri teroriste în interiorul Statelor Unite, ca răspuns la ameninţările percepute de la America şi aliaţii săi, a declarat marți şeful spionajului americani.

Director al National Intelligence, James Clapper a spus în mărturia pregătită că un presupus complot iranian menit să-l asasineze pe ambasadorul saudit la Washington, care a fost descoperit anul trecut, reflectă  o voinţă nouă agresivă în eșalonul superior al republicii islamice de a autoriza atacuri împotriva Statelor Unite.

Acest complot „arată faptul că unii oficiali iranieni – probabil inclusiv liderul suprem Ali Khamenei – și-au schimbat calculele şi sunt acum mai dispuşi să efectueze un atac în Statele Unite, ca răspuns la acţiunile reale sau percepute ale SUA care ameninţă regimul”, a declarat Clapper în mărturie, care a fost prezentată în prealabil Comitetului de Informaţii al Senatului cu ocazia  audierii pentru evaluarea ameninţării, de marţi. „Suntem, de asemenea, preocupaţi de complotul iranian împotriva intereselor americane sau aliaților de peste mări.”

Evaluarea semnalează o potențială nouă direcţie cumplită în relaţia contradictorie dintre Statele Unite şi Iran, într-un moment în care  există indicii că o campanie sub acoperire este deja în curs de desfăşurare pentru a contracara pretinsa ambiţie a Iranului de a dezvolta arme nucleare.

Avertizarea lui Clapper despre Iran a fost transmisă ca parte a listei anuale a Serviciilor de Informaţii americane care conține temerile cele mai serioase cu privire la de securitatea naţională. Mărturia lui Clapper atrage, de asemenea, atenţia că un motiv de îngrijorare sporită pot fi amenințările cibernetice corelate, precum şi pericolului diminuat, dar persistent în Statele Unite, reprezentat de al-Qaeda.

Audierea din acest an este prima care a evalua capacităţile Al-Qaeda de când Osama bin Laden a fost ucis într-un raid al comandoului american  în luna mai. Această lovitură, combinată cu bombardamentele şi raidurile ulterioare, a distrus baza al-Qaeda.

Drept concluzie, Clapper a declarat în mărturie că Statele Unite ale Americii intră într-o „fază de tranziţie critică a ameninţărilor teroriste”, în care mai micile atacuri teroriste din nodurile regionale sunt mai mult decât probabil comploturi împotriva maselor.

În cazul în care presiunea asupra Al-Qaeda poate fi menţinută, „există șansa mult mai mare ca descentralizarea să ducă la fragmentarea”, a spus Clapper. Grupul terorist „va căuta să execute comploturi mai mici și mai simple pentru a demonstra relevanţa jihadului global.”

Grupul afiliat în Yemen continuă să fie văzute ca sursa cea mai probabilă a comploturilor care vizează Statele Unite. Dar moartea clericului Anwar al-Awlaki ,născut în SUA, într-un atac cu trântor executat de CIA în Yemen anul trecut, a erodat cel puţin temporar capacitatea afiliaților la atacurile internaţionale.

Semnele potențialului declin al-Qaeda au fost însă compensate de noua preocupare sumbră cu privire la potenţialele atacuri teroriste din Iran.

În luna octombrie, oficialii americani au acuzat Iranul de a fi fost în spatele complotului, dejucat, de asasinare a ambasadorului Arabiei Saudite, Adel al-Jubeir. Sistemul complicat se baza pe ucigași aparținând unui cartel de droguri mexican care urmau să efectueze asasinatul într-un restaurant din Washington.

Oficialii americani au declarat ca complotul a fost conceput de un iranian american care avea legături cu Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran. Dar planul a fost dejucat în momentul în care iraniano-americanul a angajat din greșeală un informator plătit de administraţia Antidrog să-l realizeze. Oficialii iranieni au negat orice rol în complot.

La acea vreme, oficiali ai administraţiei Obama au declarat că au avut neclarități in ceea ce privește „cât de sus” în conducerea iraniană se încadrau oficialii care au aprobat planul. Referirea lui Clapper la Khameni marcheaza prima dată când oficialii americani l-au menţionat pe liderul suprem al Iranului, în legătură cu complotul, semnalând noua convingere că pretinsa dorinţa de a autoriza astfel de atacuri vine direct din partea de sus a conducerii iraniene.

Viziunea agenţiilor de informaţii americane cu privire la intenţiile nucleare ale Iranului nu s-a schimbat de anul trecut. Clapper a spus că Iranul încă pare a-și fi „menţinut deschisă opţiunea de a dezvolta arme nucleare”, dar că „nu ştim” ceea ce republica va decide.

Iranul a acuzat Statele Unite şi Israelul, pentru o serie de incidente misterioase, inclusiv aparent vizata uciderea a încă unui cercetător iranian în probleme nucleare la Teheran, din 11 ianuarie, precum şi de încercarea unui atac cibernetic asupra cele mai mari instalaţii de îmbogăţire a uraniului din țară.

În cuvântarea sa către Statele Uniunii desăptămâna trecută, președintele Obama a ridicat problema posibilității unei intervenţii militare pentru a opri presupusa desfăşurare a unei bombe atomice de către Iran, spunând că el va ” lua în calcul toate opțiunile existente pe masă pentru a atinge acest obiectiv.”

Dar administraţia insistă asupra faptului că s-a abţinut de la măsuri violente până în prezent. La inceputul acestei luni, secretarul de stat Hillary Rodham Clinton a negat „orice implicare a Statelor Unite, în orice fel de act de violenţă în interiorul Iranului.”

Comentariul meu: Orice motiv, cu cât mai neîntemeiat cu atât mai bine, este bine venit pentru a ataca Iranul. S-a deschis sezonul ”atacurilor teroriste”. Deci putem implementa ACTA, SOPA, PIPA, cip-uri, măsuri de siguranță și de control draconice, limitări ale deplasărilor atât în interior cât și în exterior, arestări pe termen nelimitat și fără a fi acuzat oficial de ceva, uciderea ”câtorva” cetățeni nevinovați (că și așa sunt prea mulți), etc., totul în numele securității naționale și a binelui cetățenilor. Oricât se va strădui Iranul să mențină pacea și să  demonstreze că n-are nici o intenție rea, nu va ține. Așa cum nimeni n-a crezut Irak-ul la fel va fi și cu Iranul. Pe de altă parte, nemulțumirile sociale împotriva abuzurilor comise de guvernanții din întreaga lume nu mai pot fi ținute mult sub control. Un război mondial este deci bine venit și imperios necesar pentru a aduce schimbările mult dorite la nivel global. Se pare că vom avea o vară foarte fierbinte nu numai în America dar și în Europa, dat fiind îngrijorările americanilor și pentru aliații săi. Nu putem spune că nu am fost avertizați!