Răspunsul meu la un drept la replică ce nu mi-a fost acordat pe site-ul lui saccsiv (între timp problema s-a rezovat, dar articolul rămâne)

Pe site-ul saccsiv, am comentat la articolul referitor la câinii vagabonzi. Nu discut despre comentariile mele la  cele ale Mariei, care are o scuză fiindca urăște câinii, și pe cei care dețin astfel de animale, pentru că a fost mușcată de câini,  ci despre  ceea ce mi-a spus un alt comentator care se numește ”creștin”. Nu știu din ce motive saccsiv a considerat că nu trebuie publicat și răspunsul meu la ceea ce îmi spunea numitul ”creștin” , și nici nu poate spune că nu l-a văzut pentru că a dat drumul la alte comentarii după cel făcut de mine, dar consider că dreptul la replică trebuia permis, cu atât mai mult, cu cât, cred eu, am comentat într-un mod ” decent și în duhul ortodoxiei”. Redau în cele ce urmează, ambele comentarii așa cum sunt ele pe site-ul saccsiv, la această oră:

crestin said, on septembrie 7, 2013 at 3:38 am

mucenicule (si toti ‘iubitorii’ de animale)

Omul trebuie sa fie milostiv fata de intreaga creatie, mai intai fata de om, si apoi fata de animale si chiar de plante. DAR: Omul are de la Dumnezeu stapanire asupra naturii. Spune David:

“Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el.
Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului;
Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.”

Asadar ca stapan, omul are dreptul dat de Dumnezeusa sa inlature (fara cruzime inutila) animalele care ii ameninta sanatatea si chiar viata. Nici un om intreg la minte nu poate sa stea pe ganduri cand e vorba sa aleaga intre un copil si un caine. Dar societatea de azi e bolnava si deci sta. Pe vremuri cainele statea in curte, in lant, iarna, vara, cald, frig sau ploaie. Astazi cainele sade in fruntea mesei, am auzit chiar si de caine in Sfantul Altar. Asta e strigator la cer oameni buni, e mare pacat! Scria undeva intr-o profetie ca la sfarsitul vremurilor oamenii vor slugari la caini in loc sa faca copii.
Uciderea unui caine nu e crima, nu mai bateti campii! V-ati molipsit de pseudo-umanismul occidental… Crima e sa omori un om, niciodata un caine. Este pacat sa maltratezi un animal, sa-l faci sa sufere inutil, dar daca nu iei masuri cand iti ameninta copilul ai sa dai seama inaintea lui Dumnezeu. Ati uitat cum pe vremuri se faceau campanii de vanatoare ca sa se omoare fiarele care se inmulteau necontrolat? Azi plangeti pentru ursii si cainii care va sfasie copiii?
Se discuta pe multe bloguri despre armele de foc, si foarte multi romani sunt pentru. Ca sa se apere, zic ei, de hoti si de tigani. Care va sa zica, multi dintre voi sunteti gata sa omorati un hot si un tigan, in aparare, dar nu un caine. Ce v-au facut Doamne oamenii astia ‘civilizati’ de v-ati prostit in halul asta? Unde e bunul simt al romanului?
Totul s-a pervertit. Problema nu e ca iubiti animalele. Problema e ca nu iubiti oamenii.

mucenicul said, on septembrie 7, 2013 at 11:47 am

Comentariul tău e în așteptare.

@crestin
problema este ca omul de azi este foarte departe de creatia lui Dumnezeu. cred ca si in Sodoma si Gomora oamenii erau mai aproape decat sunt azi. animalele nu s-au inmultit niciodata necontrolat pentru ca Dumnezeu a stabilit un sistem foarte bine pus la punct pentru acest lucru. doar cand oamenii au intervenit in acest sistem lucrurile au luat-o razna. Dumnezeu cand a spus sa o stapanim n-a spus sa o distrugem.dar noi asta facem. distrugem tot ceea ce este in jurul nostru. vanam din placerea de a ucide sau de a face bani, nu din nevoia de a ne potoli foamea. defrisam si vindem tot pentru un pumn de monede fara valoare si apoi ne plangem ca vin ursii peste noi. atata fatarnicie rar mi-a fost dat sa vad ca in zilele de azi. Si eu ma intreb unde este bunul simt al romanului. dar cand vad ce specimene v-ati ales la conducere sa va reprezinte stiu deja raspunsul. despre copiii si oamenii care chinuiesc animalele nu sufla nimeni o vorba. nu-i condamn pe copii ci pe cei care i-au crescut. copiii fac ce vad si ce aud de la parinti, in general. te intreb altceva: daca copilul nu era mancat de caini ci cadea intr-o groapa sau il calca o masina, fiindca bunica a uitat de ce a venit in parc si s-a intins la povesti, ce se intampla? cum niste oameni care abia si-au pierdut copilul au puterea sa se plimbe pe la televiziuni, in paralel bunica cu parintii pe canale diferite, si sa dea interviuri? nu stiu daca esti parinte, dar eu sunt si nu cred ca ca este o reactie normala. nu stiu de ce am senzatia ca asist la un scenariu similar cu cele din America, cand au avut loc impuscaturile de la scoli iar parintii celor ucisi dadeau interviuri intr-o veselie pe la televiziuni. nu stiu care dintre noi se lasa manipulati de televiziuni: eu care nu ma uit la ele sau voi care va uitati prea mult?exista si alte solutii la aceasta problema. citeste articolul cu primarul din Tg.Mures http://www.ziare.com/social/caini-vagabonzi/primar-intr-un-oras-unde-nu-exista-caini-vagabonzi-referendumul-din-bucuresti-e-o-porcarie-1255520, singurul lucru care ma linisteste in treaba asta e ca nu o sa apucati sa vedeti pus in practica rezultatul de la referendum sau nici macar referendumul. sa-ti spun ceva ce am vazut cu ochii mei: eram in gara si un om al strazii statea pe o banca si manca un sandwich pe care il capatase de la cineva.sau si-l cumparase cu ultimii bani pe care-i avea. un caine vagabond s-a oprit in fata lui si se uita cu jind la sandwichul omului. desi probabil ca nu mancase de ceva vreme omul s-a uitat la caine apoi la sandwich si in cele din urma a scos bucata de salam din sandwich si i-a dat-o cainelui. chiar si acum cand scriu imi dau lacrimile. m-am simtit rusinata si atunci am inteles ce vrea sa spuna Dumnezeu prin a da din ceea ce nu ai si nu din ceea ce iti prisoseste. atunci am inteles ce inseamna sa fii crestin desi cred ca acel om al strazii habar nu avea de asta. de aceea te rog nu te mai semna ”crestin”.daca tu si ceilalti care gandesc ca tine puteti dormi linistiti noaptea eu nu am caderea sa va judec. La sfarsit fiecare va da socoteala pentru faptele si gandurile sale, Celui care stie ce inseamna dreptatea. Este singura dreptate in care am incredere.Dumnezeu sa te calauzeasca in tot ceea ce faci!

Acesta este ultimul mesaj pe care l-am trimis lui saccsiv.

mucenicul said, on septembrie 7, 2013 at 1:13 pm

Comentariul tău e în așteptare.

@saccsiv
de ce nu mi-ai publicat raspunsul pe care i l-am dat lui crestin. cred ca am comentat in duhul ortodoxiei,nu? sau era prea ortodox?

La momentul acesta, când dau drumul articolului meu, nici unul dintre cele două comentarii n-a fost aprobat. Ce noroc că am propriul blog unde pot spune lucrurilor pe nume. Și încă ceva: mă așteptam ca la articolul de ieri, legat de alți maidanezi , să am o grămadă de critici la adresa lui și a mea implicit. Chiar așa de bine am nimerit-o sau voi chiar vă temeți să nu fiți depistați că citiți articole antiguvernamentale? Asta e trist și grav în același timp. Ce-o să faceți când va veni antihristul?

6 thoughts on “Răspunsul meu la un drept la replică ce nu mi-a fost acordat pe site-ul lui saccsiv (între timp problema s-a rezovat, dar articolul rămâne)

  1. Mucenico,stiu ca aveai un articol dedicat acestui subiect,iata ultimile noutati:
    PENTRU PRIMA DATA, la sfârșit de aproape 2000 de ani, se pregătesc ofertele pentru construirea Noului Templu de la Ierusalim.

    După aproape 2000 de ani de la distrugerea celui de-al Doilea Templu, mai multe organizații evreiești, conduse de „Institutul Templului” au realizat un „test” oficial pentru pregătirea de reinstalare al „jertfei necurmate perpetuu”, așa cum este scris in cartea Levitic.

    Pentru prima data la sfarsit de aproape 2000 de ani… Aceasta este prima data cand un astfel de eveniment are loc după anul 70 d.Hr. , anul in care Templul a fost distrus de invadatorii romani.

    A fost instituita, pentru prima dată în decursul de 2000 de ani, o școală de formare a Chehatiților – evreii care fac parte din seminția preoțească a lui Israel – unde sunt studiate toate implicațiile legate de administrarea serviciului in Templu.

    Săptămâna trecută, un grup de Chehatiți s-au reunit la Ierusalim pentru a invata cum sa poarte hainele speciale, create de Institutul Templului in urmă cu câțiva ani, în conformitate cu cerințele biblice și modul de a efectua „sacrificiul perpetuu”, așa cum preotul din Levitic efectua cu mulți ani în urmă …

    AL TREILEA TEMPLU
    Institutul Templului a făcut numeroase pregătiri pentru reconstruirea celui de-al Treilea Templu de pe Muntele Moria, în Ierusalim, în ciuda opoziției constante a poliției israeliene, care se teme de reacțiile violente a musulmanilor, care domină piata Templului, ocupata în prezent de Moscheea Al Aqsa și Domul Stâncii.

    Cu toate acestea, grupul a continuat pregătirile și a început deja construirea bazelor pentru altar, finalizand deja fabricarea lămpilor, a bazinului, a coroanei de aur, și de asemenea, a inițiat proiectele pentru o cameră special rezervata pentru Sinedriu în locul Templului.

    Chehatiți au fost activi în pregătirea reconstruirii celui de-al Treilea Templu. In 2007, după mai mult de 1900 de ani, au ​​recitat deja prima binecuvântare preoțească pe Muntele Templului .
    http://www.templeinstitute.org/main.htm

  2. ‘impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar’ in Romania gasesti prosti si manipulati de media pe toate drumurile nu are sens sa va enervati pe o tema ‘minora’ ca asta. prosti da’ multi..

    • @ kosk
      stiu. le-a dat drumul dupa aparitia articolului. nu-i nici o problema. n-am nimic de ascuns si cred ca nici saccsiv. dar o sa modific ceva la titlul articolului. multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s