Cine se ascunde în spatele afacerii de la Roșia Montană? Aceeași Mărie cu altă pălărie

Zona dens împădurită cunoscută sub numele de minele Cassandra„, se referă la 317 km pătrați, în peninsula Halkidiki din nordul Greciei. Bogăția mineralelor ajunge la 30 miliarde de euro, la prețurile de azi.

Minele au fost vândute în decembrie 2003 de către statul elen către Hellas Gold”. Prețul de vanzare a fost de 11 milioane de euro care nu au fost plătite către stat, ci proprietarului anterior al minei. Această tranzacție a fost găsită de către Comisia Europeană a fi în contradicție cu normele UE privind concurența și Grecia a fost obligată să recupereze 15,3 milioane de euro de la Hellas Gold. Această sumă nu a fost încă recuperată, în schimb, Republica Elenă a contestat validitatea hotărârii Comisiei la Curtea Europeană de Justiție.

Tranzacția a fost ratificată de Parlamentul grec prin legea 3220/2004. Imediat după ratificarea din Parlament, Hellas Gold” a început să vândă bucăți din minele Cassandra către alte părți, la un profit imens pentru acționari și nici un beneficiu pentru stat. Până la sfârșitul anului 2007, minele au ajuns să fie deținute de canadienii de la European Goldfields” în proporție de 95% și compania grecească de construcții AKTOR,în proporție de 5%.

În februarie 2012, European Goldfields a fost absorbită de Eldorado Gold Corporation. Valoarea European Goldfields Europene, ale cărei  active majoritare erau minele din Grecia, a fost evaluată la 2,4 miliarde dolari.

European Goldfields a prezentat statului elen o propunere de investiții pentru exploatarea întregii averi minerale din regiune. Acordul de mediu a fost semnat la 08 iulie 2011 de către domnul George Papakonstantinou,  la mai puțin de zece zile după ce a devenit ministru al Mediului. Predecesoarea sa refuzase să-l semneze, dar problema a fost rezolvată, atunci când ea a fost înlocuită de fostul ministru al Economiei și în prezent sub cercetare penală pentru falsificarea listei Lagarde„.

Acordul de mediu a fost contestat de către grupuri de cetățeni la Consiliul de Stat și verdictul final este așteptat în curând. Este de remarcat faptul că, cu zece ani în urmă, Consiliul de Stat a anulat acordul de mediu pentru o mina de aur și o fabrică de prelucrare la Olympiada, deținută de către proprietarul anterior TVX . Proiectul a fost anulat din motive de mediu, dar era un proiect mult mai mic ca suprafață și impact asupra mediului decât cel care este în curs de dezvoltare astăzi.

Planul de investiții Eldorado Gold cuprinde două mine subterane Olympiada și Stratoni, o groapă deschisă / mină subterană la Skouries și o instalație de metalurgie a cuprului aproape de Stratoni. Există o opoziție acerbă a majorității populației locale, care trăiește din turism, silvicultură și agricultură. Proiectul aur-cupru de la Skouries este bijuteria coroanei” minelor grecești, dar este, de asemenea, principala sursă de conflict cu localnicii. Mina este situată pe vârful Muntelui Kakavos care deține cele mai mari rezerve de apă dulce din întregul Halkidiki. În scopul de a mineri, Eldorado intenționează să asaneze din apa de pe munte, scăzând pânza freatică cu 300-400 m. Cu consecințe grave pentru întregul Halkidiki. Potrivit studiului de mediu al companiei, emisiile de praf de la cariera minei vor atinge  uimitoarea cifră de  2.100 de tone pe oră.

Începând cu sfârșitul lunii martie 2012, Eldorado Gold a împrejmuit  o mare parte a muntelui cu sârmă ghimpată, agenți de pază și sisteme de control al traficului și a început să defrișeze pădurea, în scopul de a construi cariera, uzina de procesare, drumuri și iazurile de decantare. Zona este extrem de valoroasă din punct de vedere ecologic, deoarece are în proporție de 95% un înveliș unic de pădure, din care o parte este o pădure de mii de ani. Există mai multe obiective pentru minerit deschis în apropiere de Skouries, pe care Eldorado le numește proiecte de explorare”, astfel încât locuitorii au motive întemeiate să se teamă că câțiva ani, tot muntele va fi nimic mai mult decât o serie de gropi deschise și locuri de deversare a deșeurilor.
O altă problemă controversată este uzina de metalurgie a cuprului, care va fi construită în apropiere de Stratoni. Există dovezi științifice metoda de prelucrare selectată (Flash topirea„) nu este potrivită pentru tipul specific de minereuri din minele Kassandra. Dacă va fi construită, această uzină va emite mai mult arsenic în mediu decât orice altă uzină din UE. De fapt, OUTOTEC compania finlandeză care a dezvoltat tehnologia de topire rapidă a exprimat rezerve serioase pentru aplicarea acesteia în forma propusă de European Goldfields / Eldorado pe scară industrială. Acesta este un mare motiv de îngrijorare deoarece construcția uzinei a fost aprobată de către guvernul grec într-o zonă dens populată și turistică,.

În conformitate cu termenii contractului și Codul minier grec, nu există redevențe sau taxe de orice fel care fie plătite către stat. Minele Cassandra sunt mine private”, deținute de o companie canadiană și bogățiile lor minerale, de asemenea, aparțin corporației canadiene. Grecia și UE nu vor primi nimicSingura speranță de venituri a Statului este de la impozitarea profiturilor, în cazul în care profiturile pot fi determinate vreodată. Minereurile vor fi exportate sub formă de concentrate și nu de metale pure iar uzina metalurgică, dacă va fi construită vreodată, va fi capabilă să proceseze doar o foarte mică parte din minereurile din zonă. Cea mai mare parte a profiturilor, care s-ar putea ridica la 25 de miliarde de euro, se va realiza în afara Greciei și compania minieră va fi singurul beneficiar.

Sursa

Comentariul mucenicul

Probabil că astfel de clauze există și în cazul Roșia Montană și de aceea Guvernul nu le de-secretizează.

Ce nu se amintește sau mai bine-zis nu se reamintește:  că Eldorado Gold a cumpărat European Goldfields Ltd. și că ea este acum deținătoarea procentului de 80% din proiectul Certej.  Deva Gold SA este acum una din filiale Eldorado Gold, așa cum este și Hellas Gold Grecia (sau ce a mai rămas din ea). Un alt acționar important al fostei European Goldfiels Ltd. este Qatar Holdings, care a cumpărat partea acțiunilor în minele grecești de la European Goldfields și încă o bună parte din ele de la firma AKTOR, care nu este alta decât cea care a câștigat licitația pentru autostrada Comarnic-Brașov. Așa că Qatar Holdings este interesată și de minele românești. De fapt, Qatar Holding este acționarul majoritar. Așa s-ar putea explica și graba cu care Ponta s-a grăbit să anunțe că România va participa la un eventual atac asupra Siriei, știut fiind faptul că interesele Qatarului și Emiratelor Arabe în distrugerea Siriei este deosebit de mare ( s-au oferit să plătească costul invaziei SUA în Siria).

Tot curios este și faptul că atât în anul de grație 1999, când compania Roșia Montană Gold, având drept acționari principali pe Gabriel Resources și statul român, obține licența de concesiune pentru exploatarea minereurilor de aur și argint din Perimetrul Roșia Montană, cât și în anul 2009, când compania Vinci-AKTOR a câștigat licitația pentru autostrada Comarnic-Brașov, ministru era dl. Radu Berceanu, în 1999 el fiind prim-ministru iar în 2009, ministru al transporturilor. Că nu spun minciuni stau mărturie sumedenie de articole în limba engleză și română. Iată ce spune un articol românesc:

”Cine sunt proprietarii celor 80% din Deva Gold SA? În primul rând este vorba de societatea Deva Gold Ltd din Insula Barbados. La rândul ei, această societate din Barbados este deținută în proporție de 80% de European Goldfield Ltd şi, în proporție de 20%, de către niște acționari anonimi. European Goldfield Ltd aparține grupului Aktor SA din Atena, al cărui proprietar, președinte și director executiv este omul de afaceri grec Dimitrios Koutras. Deva Gold Barbados, prin EUROPEAN GOLDFIELDS, are acționariat comun cu Gabriel Resources Ltd, acționarul principal al RMGC. De altfel, EUROPEAN GOLDFIELDS este denumirea pe care societatea Gabriel Resourcest Ltd a purtat-o înainte de a-și schimba denumirea în Gabriel Resources. Așadar, toate aceste societăți care exploatează aurul românesc și care vin de niciunde sunt controlate de același grup de interese. Mai mult decât atât, surse din Mininvest Deva au declarat pentru cotidianul.ro că există un contract ferm între Deva Gold SA şi RMGC prin care aceștia din urmă se obligă să le proceseze minereul cu cianura și celor de la Deva Gold SA, care nu dețin tehnologia necesară procesării minereului cu cianuri. Acesta ar fi și motivul pentru care Deva Gold SA a trecut oarecum neobservată până acum.

Grupul grecesc Aktor SA – firma mamă a Deva Gold SA – are mai multe societăți, între care Ellaktor SA, condusă de același Dimitrios Koutras. Acest grup, în timpul mandatului de ministru al Transporturilor al senatorului PDL Radu Berceanu, a încheiat un contract pentru construcția tronsonului de autostradă Ploiești-Brașov. Lucrările nu au mai fost însă începute pentru că, așa după cum afirmă surse din conducerea Ministerului Transporturilor, fostul ministru Radu Berceanu ar fi cerut un comision exorbitant pentru atribuirea contractului. Cât despre actuala ministresă a Transporturilor, trebuie spus că aceasta nu s-a obosit prea tare să rezilieze contractului grecului cu Ministerul Transporturilor.” Articolul integral aici.

De fapt EllAktor(mama firmei Aktor) deține în în Romania: Aktorom  SRL, INSCUT București SA, Profit Construct SRL și CHL Estate SRL.

În 2006 s-a înfiripat o frumoasă prietenie între Romania și Qatar, între Traian Băsescu și Emirul Hamad bin Khalifa Al Thani, care pe lângă faptul că este șeful statului, mai este și deținătorul Qatar Holdings. Minunată coincidență. Deci jucătorii din spatele Roșiei Montana nu sunt cei despre care auziți toată ziua, ci cu totul alții. ”Băieții deștepți” de la Eldorado Gold, mânuiți de cei ” și mai deștepți” de la Qatar Holdings stau în umbră, și-și râd de noi. Nici Ponta și nici Antonescu nu sunt străini de asta. Ambii știu cine este de fapt în spatele afacerii. Diferența este că, pe când Antonescu știe că n-are nimic de pierdut, pentru că în momentul de față n-are nici o șansă de a ajunge Președinte, ba mai mult are doar de câștigat dându-se de partea contestatarilor afacerii, Ponta poate pierde tot și poate ajunge să fie pus sub acuzare pentru multe alte afaceri. Să nu credeți că Ponta îi face jocul lui Băsescu. El face jocul americanilor care merg mână în mână cu cei din Qatar.

Iată un raport al companiei Eldorado Gold cu privire la aurul de la Certej și Olympiada, în care se spune că este mai mult decât cel vehiculat prin presă,și un interviu acordat de Gabriel Resources cotidianului The Globe and Mail. Un alt articol interesant aici.

Până acum v-am prezentat jucătorii pro proiect. Cei anti-proiect, care stau în spatele fundațiilor ecologiste și a unora dintre ” protestatari”, sunt alți băieți mai deștepți care l-au băgat la înaintare pe ”băiatul deștept” George Soros.  Nimic nou sub soare. Însă să nu uitați un lucru: există ” CEI MAI DEȘTEPȚI BĂIEȚI”, care întotdeauna vor asmuți cele două tabere una împotriva celeilalte, pentru a năuci lumea și chiar și pe cei din cele două tabere. Există o singură Crème de la Crème și doar ea va culege cireașa de pe tort. Atât ” băieții deștepți” cât și cei ” și mai deștepți”, din ambele tabere, sunt evrei, indiferent că sunt arabi, chinezi, ruși, americani, români, etc. sau iudei, musulmani, ortodocși, atei,etc.  Dar din păcate pentru ei doar cei ce formează Crème de la Crème se trag ( mai bine-zis pretind că se trag) din DavidRestul sunt buni atâta timp cât servesc intereselor lor. Un bun exemplu este Hitler, de care s-au servit cum au putut ei mai bine. 

În loc de concluzie: Români! Dacă chiar vă iubiți țara, nu poporul, ieșiți în stradă cu mic și mare, și nu-i lăsați să v-o fure. Nimeni nu poate cumpăra, încă, o țară întreagă. Vă garantez că numărul celor necumpărați încă este mult mai mare decât al celor vânduți. Încă mai puteți salva ceva, cu condiția să nu vă lăsați manipulați de nici o parte, pentru că ambele sunt aservite.  Dumnezeu să vă ajute și să vă dea gândul cel bun.

Alte articole legate de subiect: http://www.buciumul.ro/2012/09/06/basescu-emirul-din-qatar-si-aurul-din-certej/

http://www.focusblog.ro/2012/11/qatarul-copilul-minune-al-geopoliticii/

http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/In-investeste-qatarul-miliarde-dolari-1_50b9f0d87c42d5a663ad0e18/index.html

http://www.incont.ro/international/ambasadorul-din-emiratele-arabe-unite-vrea-ca-romania-sa-fie-poarta-spre-europa-de-est.html

http://www.bursa.ro/european-goldfields-deva-a-primit-trei-licente-de-explorare-a-minereurilor-polimetalice-197237&s=companii_afaceri&articol=197237.html

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/un-grup-canadian-a-cumparat-pentru-24-mld-dolari-european-goldfields-actionarul-minei-de-aur-de.html

http://www.cotidianul.ro/secretele-afacerii-rosia-montana-222317/

9 thoughts on “Cine se ascunde în spatele afacerii de la Roșia Montană? Aceeași Mărie cu altă pălărie

  1. Pingback: Afacerea Murdară Rosia Montană – Mafie si Coruptie |

  2. Foarte bun articolul. Multumim….Sunt constient ca o parte din cei care sunt in potriva Proiectului Rosia Montana, este f posibil sa fie platiti, Eu unul (si cred ca f multi dintre protestatari) nu sunt platit de nimeni, protestez si lupat pentru interzicerea exploatarii cu cianuri pe teritoriul Romaniei si pentru intrarea Rosiei Montane in patrimoniul UNESCO, fiind ca numai asa va scapa Rosia Montana de toti nenorocitii astia evrei, greci, arabi ce or fi ei. Chiar daca nu reusim sa scapam si alte zone din tara de toti evreii astia care au pus ochii pe bogatia sublolului nostru, macar ii obligam sa nu foloseasca cianura si sa exploateze cum vrem noi….Dupa ce castigam Rosia Montana trebuie sa luptam si pentru interzicerea exploatari/explorarii gazelor de sist si incet, incet sa luptam pentru adevarata democratie. Sunt multe de luptat, de la anu vor sa dea voie sa cumpere teren orice persoana fizica cu orice nationalitate, ceea ce nu este normal si trebuie oprit acest lucrul. Suntem intr-un razboi, un razboi subtil de care multi nu sunt constienti si i-au totul ca o gluma, ignorand semnele din jurul lor…..

  3. Pingback: Rosia Montana nu trebuie sa intre in patrimoniul Unesco pe mana clanulilor mafiote de bancheri |

  4. Pingback: Dezvaluirile despre miliardarii care tintesc aurul de la Rosia Montana |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s