Ceea ce a bulversat, probabil, cel mai mult spaţiul media românesc în cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetică realizat în Germania de domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană şi Antropologie al Universităţii din Hamburg, şi doamna Dr. Georgeta Cardoş, cercetător ştiinţific biolog, specialist în genetică.
Potrivit concluziilor acestui studiu, populaţia actuală a României este clar înrudită cu populaţiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului şi a fierului, adică acum 2.500 – 5.000 de ani, un lucru care pune în evidenţă continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei.
Înainte de a aduce în discuţie şi celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei şi a descendeţei romane a poporului român, să vedem ce este paleogenetica şi ce a presupus această cercetare, realizată în Germania, pentru a fi cu bine dusă la capăt… Prin urmare, am putea spune că Paleogenetica este o “fereastră“ către trecutul omenirii.
Fiind un domeniu de studiu al ADN degradat, Paleogenetica poate aduce informaţii importante despre originea şi evoluţia omului şi a genomului uman, migraţiile populaţiilor umane, relaţiile de înrudire dintre populaţiile umane vechi şi cele actuale. Aşadar, ne poate spune, printre altele, cine ne sunt strămoşii reali. Iar strămoşii noştri reali nu sunt romanii, ci traco-geto- dacii.
- Cum s-a ajuns la această concluzie şi la altele, chiar şi mai şocante?
Iată povestea acestui studiu de paleogenetică: în toamna anului 2001, în urma unei discuţii purtate între domnul Decan al Facultăţii de Biologie (Universitatea Bucureşti), Prof. univ. dr. Călin Tesio şi domnul Prof. univ. dr. Alexander Rodewald, se naşte ideea realizării unui studiu de paleogenetică având ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea genetică a unor rămăşiţe osoase aparţinând populaţiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situaţia genetică actuală a populaţiei acestei ţări, pentru a se verifica gradul de înrudire.
În proiect s-au alăturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru şi Nicolae Miriţoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziţie pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comşa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziţie material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato danubiano-pontic), de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului).
În ceea ce priveşte probele de sânge de la populaţia actuală a României, acestea au fost obţinute prin sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploieşti şi al Muzeului de Ştiinţe Naturale din Regiunea Prahova, respectiv prin sprijinul doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta şi Clinica de Ftisiologie Bucureşti.
Si cum o cercetare întinsă pe mai mulţi ani (2003-2006) are şi cheltuieli importante, precizez faptul că acestea au fost finanţate majoritar din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umană şi Antropogie al Universităţii din Hamburg, Germania, prin sprijinul domnului Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul instituţiei de DAAD – Germania şi prin Programul Sokrates Erasmus al Uniunii Europene.
Munca efectivă de cercetare a fost realizată de doamna Dr. Georgeta Cardoş, în cadrul lucrării de doctorat a domniei sale, o muncă dificilă şi de lungă durată în care condiţiile de securitate ale probelor genetice au fost atât de stricte, pentru a preveni contaminarea, încât până şi curăţenia din laborator a fost realizată exclusiv de doamna Dr. Georgeta Cardoş.
Având la dispoziţie toate aceste informaţii putem înţelege foarte uşor complexitatea demersului şi prestigiul incontestabil al persoanelor şi instituţiilor implicate. Concluziile studiului s-au dovedit, până la urmă, bulversante pentru spaţiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a istoriei României, cea a etnogenezei poporului român.
Dar pentru a evalua în ansamblu şocul cultural provocat de prezentarea publică a concluziilor studiului, să le prezentăm:
– Între actuala populaţie a României şi populaţiile care au trăit pe teritoriul acestei ţări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară înrudire genetică, ceea ce vorbeşte despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există şi urme genetice aparţinând diverselor populaţii migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de bază dovedeşte continuitatea şi legătura cu populaţiile vechi;
– Actuala populaţie a României se înrudeşte genetic în special cu populaţiile Greciei şi ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spaţiu locuit cândva de traci, cu care s-au şi amestecat, şi doar într-o mică măsură cu populaţia italiană;
– S-a mai dovedit, iar aceasta este cea mai şocantă concluzie a studiului, că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiţi genetic cu populaţiile vechi care au trăit în Arcul Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor.
Totuşi, există o aparentă contradicţie: dacă noi suntem urmaşii traco-geto-dacilor, iar o parte dintre italienii au la rândul lor rădăcini tracice, de ce astăzi românii şi italienii se înrudesc genetic atât de puţin?
Explicaţia pare să fie cât se poate de simplă: la sosirea tracului Enea (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul Romei ) în penisula italică, aici trăiau şi alte triburi cu rădăcini tracice – venetii şi etruscii, aceştia din urmă dând primii regi şi alfabetul noului regat, viitoarea Romă Imperială. Totuşi, în penisula italică trăiau, în afara populaţiilor cu rădăcini tracice, şi populaţii aparţinând altor familii etnice – sabinii şi samniţii.
În timp, aceste populaţii s-au amestecat între ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populaţiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic ş.a.m.d.
Nu în ultimul rând, pentru aproape 1.400 de ani, între 476, anul căderii Romei şi 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat naţional, această perioadă fiind marcată de o serie de invazii şi strămutări de populaţii.
Cu alte cuvinte, istoria penisulei italice este marcată de trei etape esenţiale în care populaţiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu celelalte, diluându-şi semnificativ contribuţia etnică în acest spaţiu.
Iata că, privind din această perspectivă, orice aparentă contradicţie dispare, deoarece putem înţelege de ce, astăzi, deşi o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populaţiile care au locuit în spaţiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populaţiile României şi ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puţin.
În concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sunt intărite de izvoarele istorice, iar mesajul final este cât se poate de limpede: nu noi suntem urmaşii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmaşi ai tracilor. Cu toate că acest studiu de paleogenetică are o importanţă uriaşă în stabilirea adevărului istoric, cu toate că concluziile lui sunt extrem de folositoare interesului naţional, instituţiile statului român şi forurile academice şi universiatare româneşti care au căderea să îl cerceteze, îl ignoră cu o impardonabilă indiferenţă!
Fiind curios să aflu dacă autorii studiului au fost contactaţi de reprezentanţii statului român sau de vreo instituşie universitară care să îşi arate, în mod oficial, interesul pentru acesta, i-am întrebat, atât pe doamna Dr. Georgeta Cardoş cât şi pe domnul Prof. Alexander Rodewald, despre o astfel de posibilitate.
Răspunsul a fost NU! A existat o singură situaţie în care cineva de la Academia Română a dat un telefon vorbind despre o posibilă expunere pe această temă, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viaţă după aceea. În rest, tăcere maximă. Şi atunci apare fireasca întrebare: cui slujesc reprezentanţii Statului Român din politică, cercetare sau învăţământ?!…
Pentru că sunt trei concluzii mari şi late născute din acest studiu de paleogenetică, concluzii care vin în sprijinul păstrării integrităţii teritoriale a României, în folosul restabilirii adevărului istoric şi a recuperării demnităţii poporului român:
1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul român se dovedeşte a fi continuatorul populaţiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani şi locuitorul de drept al acestor melaguri, un lucru extrem de important, astăzi, când pretenţiile revizioniste maghiare încep din nou să se amplifice.
2. Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că romanizarea Daciei nu a fost posibilă şi nu s-a produs, că suntem un popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mândrie naţională decât acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse împreunări a femeilor dace cu un amestec multietnic de colonişti şi soldaţi ai Imperiului Roman.
3. Nu în ultimul rând, confirmarea surselor istorice care spun că romanii aveau la rândul lor rădăcini tracice, nu face decât să ne mărească şi mai mult respectul faţă de adevăratele nostre rădăcini, cele traco-geto-dacice, să ne redea şi mai mult demnitatea naţională furată!
De aceea, cred că toţi ar trebui să medităm la următoarele întrebări:
Îi putem considera loiali României şi poporului român pe politicienii, academicienii şi istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condiţiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?!
De ce să ignori sau să lupţi cu înverşunare împotriva acestor rezultate, dacă iubeşti România şi Românii?!
Daniel Roxin – extras din cartea “Spiritul dacic renaşte“
Mucenicul's Blog 
20 septembrie 2013
Naţional, Prima pagină, Realităţi economice