O dureroasă pagină de politică USL-istă: Roşia Montană

La sfârşitul lui august, a avut loc la Roşia Mon­tană o pseudo-vizită de informare din partea ministrului culturii, Daniel Barbu, şi a Co­misiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, devenită, în urma a­ces­tei dezgustătoare aventuri, o ve­ritabilă Comisie a Ruşinii Naţio­na­le.Să ţinem minte aceste nume: Ga­­briela Vrânceanu Firea (PSD), Ra­­luca Turcan (PDL), Florin Pâs­laru (PSD), Dorin Dobra (PNL), Iu­lian Paler (PNL), Constantin Popa (PPDD), Antal Istvan (UDMR), Tra­­ian Igaş (PDL). Sunt parla­men­tari români care, la un ordin (al cui?), s-au îmbrăcat (efectiv!) în unifor­me­le minereşti de paradă ale companiei Gold Corporation şi s-au pus în slujba interesului corporatist transnaţional, nicidecum în interesul UNESCO şi al României. Dacă în 2010, Comisia parlamentară pentru UNESCO (într-o altă com­po­nenţă) anunţa cu demnitate: „Comisia se anga­jează să susţină includerea sitului Roşia Mon­ta­nă pe lista UNESCO, prin toate mijloacele afla­te la dispoziţia sa”, în 20 august recent, iată ce con­­cluzii au tras nefericiţii „comisari”: „Avem o minimă datorie morală (!) faţă de cei care au investit sute de milioane de euro„. Incredibil! „Datorie morală” faţă de cei care au creat pe Arieş o vale a plângerii şi a fărădelegii, au distrus o co­munitate înfloritoare, au închis (indirect) mina de stat care oferea 750 de locuri de muncă (mai multe decât va oferi RMGC), au cumpărat şi demolat 150 de case, au strămutat zeci de morminte, au lăsat clădirile de patrimoniu în ruină, au cumpărat presa şi televiziunile, au instaurat dezinformarea la scară generală, au înduplecat decidenţii politici ai ţării prin „mijloace specifice” şi au călcat dem­nitatea românilor în picioare?! Spre ruşinea lor, aşa-zişii demnitari de la Bucureşti s-au pus de bună voie sub patronajul explicit al companiei mi­niere. Deplasându-se, chipurile, cu scopul declarat de „informare şi evaluare a proiectului la faţa lo­cu­lui, din perspectiva riscurilor pentru patri­mo­niul cultural”, oficialii parlamentari şi guver­na­men­­tali nu au anunţat şi organizaţiile de spe­cia­lişti, obligatoriu a fi de faţă. Iată revoltătoarele ile­galităţi şi compromisuri care au făcut din co­misia parlamentară o comisie de toată ruşinea, şi din Daniel Barbu, un ministru al… nimiculturii. 1. În­tâl­nirile de lucru s-au derulat în spaţii ale com­pa­niei miniere; 2. Atât reprezentanţi ai autorităţilor lo­cale, cât şi membrii Comisiei parlamentare au fost transportaţi cu maşini puse la dispoziţie de fir­ma minieră; 3. Firma minieră a organizat o ma­nifestaţie în centrul localităţii, la care au fost aduşi participanţi cu autocare şi autobuze din mai multe localităţi; 4. Traseul de vizitare a monumentelor din Roşia Montană a vizat strict obiective aflate în proprietatea Gold Corporation. Parlamentarii nu au vizitat galeriile romane căutate de turişti din toa­tă lumea, ce urmează a fi distruse! 5. Pe tot par­cursul vizitei, jurnalişti şi simpli cetăţeni care fil­mau evenimentele şi care reuşeau să pună întrebări nefavorabile companiei miniere au fost bruscaţi, loviţi şi înjuraţi de persoane purtând uniforma RMGC; 6. Firma minieră, şi nu jan­darmeria, a asigurat paza membrilor comisiei, a ministrului şi a imobilului în care s-au derulat discuţiile; 7. Pe traseul vizitei Comisiei, aveau acces doar vehicule ale firmei miniere (ca pe timpul lui Ceauşescu); 8. Comisia şi ministrul au refuzat să discute cu opo­zan­ţii proiectului minier, Daniel Barbu declarând, cu o iresponsabilitate istorică: „Proiec­tul Roşia Mon­­tană poate începe”. Aşadar, o co­mi­sie par­la­mentară formată din oportunişti, un mi­nistru străin de domeniul pe care a fost pus să-l păstorească, de­cizii politice aberante, care ignoră tot ce au de­mons­trat specialiştii şi a decis Justiţia de-a lun­gul ani­lor. Aceasta este o dureroasă pagină de gu­ver­nare USL-istă, la care ia parte, cu dragă inimă, şi fos­ta putere şi preşedintele Băsescu, şi care va ră­mâne în istorie ca o sincopă a demnităţii româ­neşti!P.S. Guvernul a acceptat aberantul proiect de lege a Roşiei Montane, pasând întreaga răspundere parlamentului. Ca un adevărat Nostradamus, Vic­tor Ponta a anunţat că, în noiembrie 2016, va înce­pe exploatarea. Să fie aceasta data la care cariera politică a premierului va fi luat sfârşit?

http://www.formula-as.ro/2013/1084/accente-2/o-dureroasa-pagina-de-politica-usl-ista-rosia-montana-16805

Comentariul mucenicul: Iată și confirmarea vizuală a celor relatate mai sus:

Acum se duce o altă comisie de ”specialiști” care se vor uita ca” mâța-n calendar” cum frumos a spus cineva. Eu spun că se vor uita ca ” boul la poarta nouă” . Și ca să nu vă mint, din 21 de membri câți are ”Comiția spețială” doar 13 se vor duce, căci cei 2 de la PDL refuză să participe cu desăvârșire la acțiunile acestei comisii și ceilalți 6 au fost mai devreme, cu alte ”ocazii”, pe acolo. Lista cu cei care merg o puteți vedea aici. 

Despre cât de ”specialiști” sunt membrii comisiei puteți citi aici.

De ce este numită România “Grădina Maicii Domnului”?

24 februarie 2012

Naţional, Neamţ, Prima pagină, Realităţi economice, Regional, Top CĂLĂTORII, Turism

– Afirmaţia că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, la Bucureşti, a rămas, pentru mine, fără o explicaţie concretă, până la sfârşitul lunii noiembrie 2008.

Era în ziua de 27 noiembrie şi întâmplarea a făcut ca la Piatra-Neamţ să vină, cu probleme legate de nişte acte, un nemţean ajuns călugăr la Vatican, evident într-un ordin catolic. Din vorbă în vorbă, Ioan Cobzaru, aşa îl cheamă, mi-a arătat medalionul Fecioarei Maria făcut în urma apariţiei Maicii Domnului în bisericuţa mănăstirii din Rue du Bac din Paris, pe care este scrisă o rugăciune devenită foarte cunoscută: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care alergăm la tine! Cea căreia i se arătase Fecioara, în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor şi trecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28.

Ioan Cobzaru a povestit că a reuşit să ajungă în patru locuri de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria, printre care mănăstirea de pe această stradă din Paris, dar şi la Medjugorie sau Lourdes. Nu venise la Piatra-Neamţ cu speranţa că va vedea încă un astfel de loc, dar îmi spunea că afirmaţia Papei Ioan Paul al II-lea despre Grădina Maicii Domnului avea ca suport, după părerea lui, o apariţie a Maicii Domnului la Bisericani, în apropiere. Nu a fost mare lucru să ajungem, după zece kilometri făcuţi pe asfalt, la locul acesta.

Povestea apariţiei Fecioarei Maria într-un stejar de la Bisericani este consemnată în tradiţia locală şi pe o frescă din paraclisul ridicat deasupra locului. Se spune că un sihastru din munţii Bisericaniului a hotărât ca, împreună cu ucenicii săi, să meargă la Muntele Athos, în Grădina Maicii Domnului, după ce tătarii le arseseră locaşul de cult.

Numai că, la scurtă vreme după ce s-au pornit, călugării au fost opriţi de o apariţie miraculoasă: Fecioara Maria le ieşise în cale într-un stejar de pe marginea drumului.

Dialogul, consemnat în viaţa Cuviosului Iosif, cel care a fost proclamat sfânt, a fost următorul: Unde mergeţi? La această minunată vedere, ei au răspuns: Ne ducem la grădina ta! Întoarceţi-vă, le zise Maica Domnului, căci şi aici este grădina mea!

FOTO: Scena apariţiei miraculoase a Sfintei Fecioare Maria, pictată în Paraclisul cu hramul Acoperământul Maicii Domnului

În amintirea acestei minuni, ei au aşezat în stejar o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică “al evlavioşilor”, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli, cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.

Ştiam de această tradiţie de ceva vreme, dar nu îi dădusem importanţă decât după ce l-am văzut pe călugărul de la Vatican cum îngenunchează şi se roagă în faţa cioatei şi a icoanei din paraclisul de la Bisericani. Mi-a spus după aceea cât de bucuros este că a reuşit să vadă încă un loc de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria.

FOTO: Cioata stejarului din Paraclisul de la Bisericani

Am cunoscut Bisericaniul pe vremea în care era doar Sanatoriu TBC. Pe atunci, un misterios călugăr bătrân locuia singur, ceva mai la vale de sanatoriu, într-o casă peste drum de care ardea permanent o candelă. Era stejarul despre care atunci nu ştiam nimic. După revoluţie, a fost posibil ca obştea monahală, risipită în urmă cu mai bine de o sută de ani, să se întoarcă în locul pe care l-a păzit acel călugăr.

Acum, în paraclisul ridicat deasupra stejarului din care nu a rămas decât o cioată, trecând prin pardoseala construcţiei şi fiind păstrată într-un cub de sticlă, ne este gazdă un călugăr tânăr, care ne povesteşte despre stejarul în care a avut loc apariţia şi despre icoana miraculoasă amplasată apoi în locul apariţiei.

FOTO: Paraclisul construit deasupra cioatei stejarului în care a avut loc apariţia Maicii Domnului

Sunt vreo treizeci şi ceva de ani de când stejarul a fost tăiat, chiar de directoarea sanatoriului de atunci, care a dat ordin să fie tăiat stejarul şi care, la 40 de zile de la aceasta, a paralizat pentru ce a făcut.

În cinstea acestei minuni, Sfântul Iosif, stareţul de atunci, a făcut această icoană, care este una deosebit de sfântă şi făcătoare de minuni. Icoana este foarte veche, are peste 400 de ani şi a stat în acest stejar foarte mult timp. A fost de foarte multe ori luată sau furată, dar, prin minune dumnezeiască, venea înapoi. “Semn că aici Maica Domnului, cu gura ei Sfântă şi Dumnezeiască, a spus că este grădina Ei”, ne spune călugărul.

FOTO: Sfântul Iosif de la Bisericani a vieţuit, vreme de câţiva ani, într-o peşteră din apropierea actualei mănăstiri

FOTO: Intrarea în peştera Sfântului Cuvios Iosif 

Istoricul Mănăstirii Bisericani

Aflată la mică distanţă de Mănăstirea Bistriţa, dar mai retrasă în munte, Mănăstirea Bisericani convieţuieşte acum cu Sanatoriul TBC, fiind amplasată, după un drum cu serpentine, pe un versant cu expunere la miază-zi, o altitudine de circa 650 m şi pe care, se spune, ajunge aerul chiar de pe platoul superior al Ceahlăului, purtat de nişte curenţi atmosferici.

Înfiinţată cam tot odată cu Mănăstirea Bistriţa, căreia se poate să îi fi fost sihăstrie, Mănăstirea Bisericani se număra, în secolele XVI-XIX, printre marile mănăstiri din Moldova, deoarece numărul monahilor ajungea la peste 800. Avea rânduială de slujbă achimită, neadormită, cu călugări erudiţi, unde s-au tradus din limbile greacă şi slavonă mai multe cărţi de cult şi învăţătură duhovnicească.

După reforma agrară din 1864, a lui Al. I. Cuza, Mănăstirea Bisericani intră într-un declin, micşorându-i-se numărul vieţuitorilor.

Regele Carol I o transformă apoi în penitenciar, iar în anul 1911, în locul ei, a luat fiinţă un azil pentru bolnavi de tuberculoză, care ulterior a devenit Sanatoriul TBC.

În 1998, s-a construit, pe locul unde Cuviosului Iosif i s-a arătat Maica Domnului, un paraclis cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, care include şi trunchiul stejarului şi care a fost sfinţit la 3 octombrie 1999, la împlinirea a 500 de ani de la apariţia miraculoasă.

Mihael Balint, “Contraforturi de-o zi

http://www.financiarul.ro/2012/02/24/in-gradina-maicii-domnului/

Mama nu-i un număr sacru

Dacă tot am pomenit despre noul statut suedez al masturbatului public, astăzi vom avea în obiectiv o altă mult aşteptată cucerire a corectitudinii intersociale. Guvernul municipal al Veneţiei ( da, există aşa ceva, fără ca Italia să fie dezmembrată ) a hotărât că necesitatea urgentă pentru celebra urbe e interzicerea în formularele oficiale a discriminatoarelor exprimări “mamă” şi “tată”. Acestea aduc grave prejudicii drepturilor civile ale familiilor homosexuale cu copii adoptaţi; conceptul de “mamă” exprimând o realitate neapărat dotată cu ovule, mamele şi alte cele dăruite inadecvat de natură devine un stereotip supus rigorilor legii.

Infamele denumiri vor fi schimbate cu termenii “părinte 1″ şi “părinte 2″, consideraţi ca înlocuitorii logici şi acceptabili. Eu cred că s-a sărit dintr-o incorectitudine în alta, prin sugestia subliminală că unul dintre parteneri ar fi cumva privilegiat, chiar şi în ordine pur numerologică. Nu e permis să creezi în mintea copilului astfel de ierarhii din care s-ar putea specula că un membru este mai important decât celălalt, îndeosebi în situaţia egalităţii organelor sexuale. Potrivită mi s-ar fi părut (doar o idee, se pot imagina şi alte soluţii) folosirea apelativelor de “părinte stânga” şi “părinte dreapta”, fără nicio aluzie politică. Bineînţeles, asta ar presupune constanţa poziţiei fiecăruia dintre indivizi în raport cu odrasla, dar ce nu face un om responsabil pentru educaţia copilului său? Să nu mai zicem şi de accesibilitatea procedurii în condiţiile de azi, cu GPS la îndemână pe orice smartphone low-cost.

O ştire revoltătoare informează că iniţiatoarea legii e supusă nemulţumirilor şi chiar ameninţărilor publice. Ne creşte însă încrederea aflând că distinsa activistă anti-discriminare este dârză în întreprinderea ei şi nu va ceda presiunilor. Cântată de poeţi, idealizată şi nu rareori sfinţită în ode pioase, “mama”, aşa cum o cunoaştem în accepţiunea clasică, a ajuns şi ea în categoria de netolerat a intoleranţei contemporane. Nu m-aş mira să citim în curând şi pe aici opinii despre justeţea inovaţiei şi pasul înainte făcut în egalitatea de şanse. Să nădăjduim că simţul măsurii va fi, totuşi, precumpănitor, menţinând cât de cât balanţa şi ordinea naturală. Nu de alta, dar inversarea cu fundul în sus a realităţii – chiar dacă o fi plină de senzaţii normale pentru unii – are un potenţial de răsturnare periculos care a mai dus omenirea la soluţii finale. Când ajungi să numerotezi părinţii nu eşti departe de momentul oamenilor-cifre, iar din astfel de aritmetică au rezultat sume păguboase, cu multe zerouri, prin cărţile de istorie.

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi / Tu află că de-acuma “părinte 2″ te chemi…

Exclusiv online

http://www.academiacatavencu.info/opinii/mama-nu-i-un-numar-sacru.html