Pokemon Go: adevărul îngrozitor

Pokemon+Go

Ceea ce ne interesează este Pokemon, jocul care s-a născut în anii nouăzeci și care a spart piața, atât de mult încât a fondat în 1998, o companie care se ocupa de toate produsele jocului: Pokemon Company (afiliată cu Nintendo, desigur).

Nintendo este una dintre cele mai mari companii japoneze de pe piață. Fondată în 1889, a trecut de-a lungul anilor de la jocurile de cărți la cele electronice. În lumea jocurilor video a venit în 1975. Până în prezent a dezvoltat mai mult de 500 de jocuri diferite. Ceea ce ne interesează este Pokemon, jocul care s-a născut în anii nouăzeci și care a spart piața, atât de mult încât a fondat în 1998, o companie care se ocupa de toate produsele jocului: Pokemon Company (afiliată cu Nintendo, desigur) .  Aplicația Pokemon GO! în practică este un fel de joc video free-to-play bazat pe realitatea geo-localizată cu ajutorul GPS-ului. Protagonistul jocului (TU, cel care l-ai descărcat) poți întâlni și captura Pokemoni sălbatici în stradă sau să îi abordezi în săli de sport. La câteva săptămâni de la apariția sa (6 iulie 2016),  Pokemon Go! este App-ul cu cel mai mare succes din istorie, cu o eficiență, conform SuperData, de 4 milioane de dolari pe zi.

Din păcate, problema cea mare nu este de natură economică!

POKEMON GO! & CIA

Pokemon Go! a fost dezvoltat de către firmă Niantic Labs., al cărui fondator este un anume John Hanke. Printre altele, Hanke a fondat compania Keyhole Inc, care în 2004 a fost achiziționată de Google, care apoi, implementând tehnologia companiei, a venit cu aplicații importante cum ar fi Google Earth și Google Maps. Keyhole Inc nu este o companie oarecare, ci o firmă de dezvoltare de software specializat în vizualizarea datelor geo-spațiale: imagini din satelit, de exemplu.

Ia acest moment iți face apariția un mare Finanțator, destul de interesant: IQT (In-Q-Tel). IQT este o companie guvernamentală privată. Și al cărui guvern? Ați ghicit?! Așa e, mereu același: care exportă democrație cu fosfor, uraniu sărăcit, bombe cu dispersie și mini focoase atomice. Scopul oficial al acestei companii este listat pe site-ul lor: „IQT identifică, se adaptează și oferă soluții tehnologice inovatoare pentru a sprijini misiunile Agenției Centrale de Informații (adică omniprezenta CIA)”. Mai precis,  principalul partener este In-Q-Tel Interface Center, al cărui sediu se află în clădirea Central Intelligence Agency! Mai clar de atât nu cred că se poate.

CIA investește în toate companiile high-tech din lume (noi sau vechi), în scopul de a rămâne la curent cu toate evoluțiile și progresele tehnologice. În practică, serviciile de informații din SUA pe de-o parte se infiltrează în fiecare companie ca să aibă controlul și pe de alta, acest control este folosit pentru a se menține în frunte ținând pasul cu dezvoltarea tehnologiilor informaționale.

SUPRAVEGHEREA GLOBALĂ

De mult timp sistemul pune în aplicare o serie de strategii și operațiuni, în scopul de implementa, cât mai curând posibil, controlul electronic la nivel mondial. O accelerare mare a avut loc grație auto-bombardării turnurilor gemene din New York, în 2001: camere video peste tot, supravegherea electronică, controlul internetului, orice legi care încalcă libertățile (Patriot Act), războiul împotriva terorismului, invazia altor țări, etc. . Pokemon GO!  adaugă un alt element important la toate cele existente deja.

După ce că Google, de exemplu, prin celebrul Captcha (testul realizat prin una sau mai multe întrebări și răspunsuri pentru a stabili dacă utilizatorul este om sau calculator) obține numărul casei în care locuiești, deoarece programele lor nu-și pot da seama singure, încă; după ce că, cu Google Earth ne spionează de la înălțime iar cu Google Maps știu, în fiecare secundă, unde suntem și încotro ne îndreptăm, lipsea o piesă finală a puzzle-ului: milioane de zombi care-și oferă telecamera propriului mobil și încă gratis!

Ele înregistrează tot ce se vede de pe telefon (cu geo-localizare activă): câteva milioane de terabiti de date extrem de sensibile, imposibil de obținut cu alte sisteme. Informații despre tot ce este în jurul nostru, atât în interiorul cât și în afara casei, chiar și în interiorul băilor casei sau din WC-urile gărilor și autogărilor, benzinăriilor, etc. (imagini care nu pot fi obținute prin sateliți).

Dacă joci Pokemon Go! întoarce-te la viață acum prin trezirea dintr-o stare vegetativă, pentru că nu faci decât să ajuți SISTEMUL să facă operativă în cele din urmă Noua Ordine Mondială. Îți dăruiești ochii marelui Ochi atotvăzător (Ochiul lui Sauron din Stăpânul Inelelor și ochiul de deasupra piramidei puterii de pe dolarul masonic al SUA ).

Orice mișcare, ochi, senzație, emoție, practic toată viața umană privată, care în mod normal nu poate fi înregistrată,   sunt trimise în mod automat și continuu în eter pentru a fi preluate și înregistrate de calculatoare.
În 2009, Google pretindea că are 900,000 servere și cu siguranță, astăzi, acest număr a depășit un milion de super Pc-uri, dedicate pentru a gestiona, stoca și păstra miliarde de informații personale și la nivel mondial. Fără a mai vorbi de computerul cuantic, care este în curs de dezvoltare, cum ar fi D-Wave 2X capabil de a fi de 100 de milioane de ori mai rapid decât un computer tradițional, deja mult mai rapid decât al tău.

SITUAȚIA DE AZI

Situația globală o vedem cu toții. Guverne trădătoare ale intereselor naționale, corupție, minciună, șomaj, sărăcie, și câte și mai câte.

În ciuda a toate acestea, subiecții  ce fac? Acum când până și fotbalul este în vacanță de vară, se antrenează pentru a vâna marionetele virtuale Pokemon.

Milioane de automate în vrac, care își petrec zilele plimbându-se în căutarea marionetelor pe străzi, în târguri, săli de sport, în piețe, în interiorul mașinii … Asta suntem.
Dacă acest lucru nu este control al minții cum altfel îl poți numi?

„POKEMON GO TE FACE VIU”

Simpaticii monștri mici sunt doar o scuză ludică pentru a prinde în plasă milioane de nesuspicioși, deveniți astfel servitori ai sistemului, și care făcând acest lucru, nu fac decât să participe activ și în mod voluntar la robia lor, vârându-și  singuri capul în laț.

Pe poarta lagărului de concentrare de la Auschwitz construit de IG Farben, cel mai mare și cel mai puternic industriaș chimic la momentul respectiv, era scris: Arbeit Macht Frei, care înseamnă „Munca te face liber”.

Nemții au avut un concept despre muncă un pic mai ciudat; cu toate că miile de oameni închiși acolo lucrau efectiv pentru industria chimică și farmaceutică, interconectate: Bayer, Agfa, BASF, etc, ei au lucrat până la moartea lor, adică, până la expresia maximă a libertății …

Astăzi această poarta este virtuală, dar nu mai puțin impresionantă, compusă din pixeli și biți, iar scrisul este doar un pic diferit :” Pokemon GO te face viu „…

New York Times: ” Moneda euro a produs în Europa numai conflicte, ranchiună, inegalități. EURO ȘI UE SUNT ÎN DESTRĂMARE”

Vineri douăzeci și nouă/7/2016

NEW YORK – „Moneda euro, concepută pentru a crea un sentiment de comunitate și uniunea între țările europene, pentru aprofundarea legăturilor comerciale, erodarea frontierelor naționale și alimentarea unui spirit de interes colectiv – și, prin urmare, pentru a deschide porțile către uniunea politică și pan-națională a Statelor Europene -(timp de) 17 ani de la introducerea sa a alimentat conflictele și ranchiuna, a stârnit noi crize și a adâncit dezechilibrele economice și neîncrederea reciprocă „, spune laureatul Nobel.

Una dintre cele mai autorizate semnături pentru New York Times, Peter Goodman, l-a intervievat în acest scop, pe laureatul Premiului Nobel, economistul Joseph Stiglitz,  cu ocazia apariției noii sale cărți intitulată: „Moneda euro: cum o monedă comună amenință viitorul Europei ( „The Euro: How a Common Currency Threatens the Future of Europe.”, ndr).

Interviul se distinge pe prima pagină a NYT din 28 iulie 2016.

În cartea sa, Stiglitz a descris euro ca o greșeală tragică, o monedă concepută fără integrarea politică necesară sau o gândire clară cu privire la defectele sale fundamentale. Moneda euro a fost compromisă de la început printr-o structură prost concepută, iar problemele sale au fost amplificate de politicile economice anapoda, impuse de cele mai puternice țări, drept condiții pentru salvarea celor puternic prinse în capcană de criză.

Ceea ce urmează este o versiune editată și condensată a conversației noastre.

Este dificil să prezinți într-o lumină favorabilă trauma economică, pe care Europa a suferit-o în ultimii ani – veritabile depresiuni în Grecia și Spania, alarmante niveluri ale șomajului în mare parte a continentului. Puneți o mare parte din vină pe euro. Ce s-a întâmplat?

Moneda euro a fost o încercare de a avansa integrarea economică a Europei, prin împărtășirea unei monede comune de către țările din zona euro. S-au uitat peste Atlantic și și-au spus: „Statele Unite ale Americii, economie mare, de succes, monedă unică. Ar trebui să o imităm. ”

Dar ei nu au avut integrarea politică. Ei nu au avut condițiile care ar fi făcut funcțională o monedă unică. Crearea monedei euro este cea mai importantă și unica explicație pentru performanța extraordinar de slabă a economiilor din zona euro, de la criza din 2008 încoace.

Au existat avertismente când a fost inițiată moneda euro că poate nu este o idee atât de minunată (pe cât pare)?

Da, dar cele mai multe au venit de la americani, și asta probabil a determinat reacția lor iritată la ele : ” Oh, voi nu înțelegeți valoarea proiectului european”. Critica noastră nu a fost făcută pentru că noi nu eram de acord cu proiectul european, ci pentru că ei întreprindeau ceva ce submina proiectul european, pentru că nu va funcționa. Răspunsul lor a fost: „Vom crea instituții pe măsură ce înaintăm.” O mare parte dintre cei care au împins acest proiect nu erau economiști.

Dați vina pe euro pentru adâncirea inegalității economice. Cum s-a petrecut asta?

Ideea era că, pentru ca euro să funcționeze, țările trebuiau să conveargă, așa că au formulat aceste idei numite criterii de convergență. Au pus o presiune enormă asupra țărilor pentru a menține joase deficitele și datoriile lor în raport cu G.D.P. (produsul intern brut-nm). Acest lucru a fost privit ca o condiție necesară și suficientă pentru funcționarea monedei euro.

Mai multe dintre țările care au intrat în criză, Spania și Irlanda, fiind printre ele, a avut de fapt un surplus înainte de criză, precum și un deficit foarte scăzut în raport cu G.D.P . Și totuși au fost prinși de criză. Ceea ce ne dă o lecție importantă: Ceea ce oamenii care au fost în spatele creării  euro au gândit că va fi o condiție indispensabilă, de fapt nu a fost.

Faptul dezamăgitor a fost că, după criză, ei nu au învățat nimic. Ceea ce au făcut a fost dublarea în jos(a parametrilor) aceleiași rețete – (adică) austeritate. Structura euro a fost vinovată, iar politicile pe care le-au promulgat au amplificat deficiențele structurale. Rezultatul a fost că țările au început să devieze.

În expunerea dumneavoastră, Germania a impus austeritate într-o Europă neîncrezătoare într-o idee economică discreditată, și anume ideea că dacă factorii de decizie politică se concentrează exclusiv asupra prevenirii deficitelor bugetare și a inflației, se poate conta pe piețe pentru a oferi prosperitate. O mare parte din carte este dedicată demolării acestei idei. Elita germană mai crede într-adevăr în această filozofie sau este altceva în joc?

Am vizitat Germania de multe ori și sunt șocat de cât de puternică este credința în acest punct de vedere, care a fost complet discreditat în altă parte.
Dar politicile sunt amestecate împreună cu interese. Când a izbucnit criza din Grecia în 2010, cele care au fost într-adevăr la risc au fost băncile germane și într-o mică măsură unele bănci franceze. Și acea salvare enormă, care a fost numită drept plan de salvare a Greciei, a fost într-adevăr un plan de salvare, dar al băncilor germane și franceze. Cea mai mare parte a banilor a plecat în Grecia și apoi imediat s-au întors în Germania și Franța.
Când te uiți (și) la alte aspecte ale programului, vezi că acesta ajută, de asemenea, interese speciale din interiorul Europei
.

 Cum așa?

Permiteți-mi să vă dau un exemplu despre unul dintre lucrurile cu adevărat absurde pe care le-au făcut. Ei au cerut ca Grecia să înlăture o regulă în care laptele era considerat proaspăt dacă nu este mai vechi de patru zile. În cazul în care laptele era mai vechi de patru zile, este necesar să fie etichetat. ( drept lapte long-life sau repasteurizat de la două până la 4-5 ori, nu mai țin bine minte, dar era menționat pe sticla de plastic sau pe cutie acest lucru-nm).

Dintre toate lucrurile care s-au petrecut, de ce ați dezbate tocmai despre asta?

Industriile de produse lactate germane și olandeze au vrut să-și transporte laptele lor de la fermele-fabrici de lapte din Europa și să-l vândă consumatorilor greci. Asta ar devasta micii producători din Grecia. Aici a fost ceva care ar putea fi văzut doar ca beneficiind intereselor speciale din zona euro și care de fapt slăbesc economia Greciei.

Susțineți că unii lideri europeni au salutat în secret șomajul în masă, ca mijloc de adaptare la criză, deoarece aceasta era singura modalitate pe care o puteau vedea pentru impulsionarea investițiilor – scăderea salariilor. Îngrădirea monedei euro a exclus alte opțiuni de la masa discuțiilor: țările în criză nu-și puteau lăsa moneda să cadă sau să micșoreze rata dobânzilor ori să extindă cheltuielile guvernamentale. A fost șomajul într-adevăr îmbrățișat ca un fix?

Ei au vrut să distrugă clasa muncitoare. Punctul lor de vedere a fost că muncitorii trebuiau să accepte o reducere a salariilor și schimbarea regulilor de negociere pentru a deveni tot mai dificil pentru ei să reziste. Și, dacă mai trebuie adăugată și o doză mică de șomaj, ce să-i faci, ghinion curat.

Nu cumva acest scop a fost anterior crizei?

Este foarte clar că euro a fost un proiect neo-liberal în concepția sa. Angajatorii iubesc salariile mici. Ei au distrus  sindicatele, în multe țări europene. Ei ar vedea asta drept o mare realizare.

În ansamblu, proiectul european trebuia să ducă la trecerea peste ostilitățile celui de-al Doilea Război Mondial și la construirea unei comunități durabile. Cu toate acestea, exprimându-mă în termenii tăi, moneda euro și politicile aplicate pentru a o păstra, au alăptat în mare parte din Europa nemulțumirile proaspete. Ce colorit politic au aceste nemulțumiri?

Cea mai importantă divergență este între creditor, Germania, și debitor, restul. Criticile pe care le auzi: în Grecia despre germani, există pentru că ei retrăiesc ororile celui de-al doilea război mondial; criticile din Germania, la adresa grecilor, spunând că ei sunt leneși, chiar dacă numărul de ore pe care aceștia le lucrează pe săptămână este mai mare decât al germanilor, există de asemenea. Azvârlirea de acuzații, indiferent dacă sunt sau nu adevărate, a fost enormă și divizarea a fost enormă.

Tocmai am văzut că Marea Britanie a votat pentru a ieși din Uniunea Europeană – în parte, o reacție la faptul că Uniunea Europeană este un loc cu o creștere economică slabă și o conducere slabă. În Italia, așa-numita Mișcare politică Cinci stele câștigă sprijin datorită apelurilor de a renunța la euro – în parte, o reacție împotriva austerității impusă de Germania. Există vreun indiciu că aceste tipuri de evenimente duc la o re-examinare a filozofiei economice care ghidează Europa?

Îmi doresc să se fii  întâmplat. Din păcate, ceea ce am văzut eu este aproape invers. Se marșează pe un experiment eșuat. Este o abordare hard-line în care liderii europeni ca răspuns la Brexit, oameni ca Jean-Claude Juncker, care este șeful Comisiei Europene, a spus, „Vom fi foarte, foarte inflexibili cu Marea Britanie, deoarece vrem să ne asigurăm că nici o altă țară nu pleacă. „

Pentru mine, asta a fost șocant. Tu speri că oamenii își doresc să rămână în U.E. deoarece aceasta furnizează beneficii, pentru că există o credință în solidaritatea europeană, având convingerea că aduce și prosperitate. Iar el spune că singura cale, prin care vom păstra U.E. unită este amenințarea cu ceea ce s-ar putea întâmplă dacă te gândești la plecare.

Concluzionați că cel mai bun scenariu în acest caz este de a reforma și de a salva moneda euro. Dar în absența acesteia, susțineți că este mai bine doar să-l abandonezi ca pe un experiment eșuat. Ce ar trebuie să se întâmple pentru a face euro viabil?

O uniune bancară cu asigurarea depozitelor. Ceva de genul unei garanții euro. O E.C.B. ( Bancă Centrală Europeană) care să nu se concentreze doar asupra inflației – ci să se concentreze asupra ocupării forței de muncă. O politică fiscală care să se ocupe de inegalități. Și trebuiesc eliminate limitele asupra deficitelor publice.

Ce credeți că se va întâmpla de fapt?

Este greu de crezut că mocirla asta poate continua încă cinci ani. Grecia este încă în depresie, și nu mai bine decât a fost cu un an în urmă. Există probabilitatea ca acolo sau într-o altă țară să fie suficient sprijin pentru un alt referendum și o ieșire va avea loc. Acest lucru va începe procesul de destrămare reală a zonei euro.

Traducere și adaptare mucenicul

 

 

 

Atentate la inteligență și bun-simț

Cam așa numesc eu toate atentatele din ultimul an, începând cu Bataclan și terminând cu Munchen-ul de ieri. Dacă până acum eram obișnuiți să le vedem doar în America, unde în ultimul timp frecvența lor este cam de 2-3 pe săptămână și oricum nimeni nu le mai bagă în seamă, acum ele s-au mutat în Europa, în buricul ei dacă stăm să ne gândim că Franța și Germania, mai precis Merkel și Hollande, sunt sufletul UE. Ei dar aici se schimbă treaba. Tata Erdogan a dat tonul și Merkel l-a preluat. Noi, europenii, am fost și vom fi întotdeauna mai cu moț: noi avem puciuri și atentate realizate în direct, la televiziuni de seamă, vezi CNN-ăștia sunt ăia care publică știrea înainte ca evenimentul să se producă- un fel de Mafalda a știrilor. Chiar mă gândeam  săptămâna trecută, urmărind puciul din Turcia, ce bine i-ar fi prins lui Ceaușescu un telefon mobil!!! Probabil că ar fi trăit și azi. Iar dacă puciștii ăia turci ar fi fost inspirați, l-ar fi sunat pe domnul, fost Președinte, Iliescu, să le dea și lor rețeta cu succes garantat, de pu(n)ci. Ageamii, neicușorule!!!!!!!!!! Dar trebuie să recunoaștem că fac turcii ăștia niște telenovele pe termen lung de toată frumusețea. După Suleyman avem acum Erdogan Magnificul…..

Dar pentru că nu toți suntem fani ai telenovelelor, aseară am fost serviți cu un alt film german de acțiune, gen 24-ăla cu Jack Bauer ( Kiefer Sutherland), pentru că Baltagul german de luni seară, să fim sinceri, a avut un scenariu cam subțire. Cum spuneam, nemții ne-au servit ieri, un film cu mult mai multă acțiune și final incert, așa ca să stăm cu sufletul la gură, până o ieși continuarea la ăsta, dacă are priză la public. Nu știu dacă va avea sau nu priză la public, și nici cu sufletul la gură n-am stat, dar un lucru e sigur, nemții sunt lipsiți de imaginație. Pardon, bavarezii ( că ăștia nu se consideră nemți). Păi Vitoria Lipan le dă clasă de la o poștă. Sincer, pentru bani mărunți pentru ei dar mulți pentru mine, le fac eu un scenariu de stă mâța-n coadă. Deși se spune că repetiția este mama învățăturii eu observ că pe măsură ce aceste „atentate teroriste” se repetă, ele devin din ce în ce mai subțiri și mai penibile, indiferent de locația lor.

Un lucru este cert. Toate aceste așa-zise atacuri teroriste n-au făcut decât să pună într-o lumină foarte proastă capacitatea forțelor de ordine de a gestiona o situație de criză. Poliția, care și așa nu este iubită în nici o țară, a ajuns acum de râsul lumii. Dacă filmele cu Louis de Funes și jandarmi ne descrețeau frunțile mai demult, cele de acum ni le încrețesc. În curând, cetățenii (indiferent de naționalitate) vor cere înlocuirea forțelor de poliție naționale cu un alt organ, internațional, fiindcă cel local nu este demn de încredere. De fapt acesta este și scopul. Nu fac propagandă forțelor de poliție, dar să susții că sunt formate doar din ageamii și incompetenți este un mare neadevăr.  Faptul că Poliția și Armata au fost subordonate unor interese străine de interesele naționale de către guvernanți și politicieni, nu trebuie să ne facă să uitam că ele sunt formate din concetățeni, din tați, soți, fii și nepoți, care într-o măsură mai mare sau mai mică, gândesc în termeni naționaliști. În momentul în care ordinea va fi asigurată de către o poliție internațională, acest lucru va dispare. Pe neamț, pe grec, pe francez sau bulgar, îl va durea la ” baschețí” de tine, pentru că nu-l leagă nimic de o altă nație. Nu vă faceți iluzii. Noua forță va specula exact disensiunile dintre națiuni și cum pe români nu-i prea iubește nimeni, indiferent de etnia sau amestecul de etnii pe care-l va avea noua poliție, va fi una potrivnică nouă.

Și cum nu există cronică de film fără bârfe, să vă spun și eu una, referitoare la filmul de aseară: cică, același jurnalist, Richard Gutjahr-42 de ani, (are un nume predestinat omu’-Richard Anbun), a filmat atacul de la Nisa în momentul desfășurării și, total întâmplător????, el a filmat și ieri, acțiunea în desfășurare de la Munchen. Ce coincidență! V-am spus eu că omul are un nume predestinat. Și coincidențele nu se opresc aici. El este căsătorit cu Einat Wilf, fostă membră a Knesset-ului israelian și membră a Mossad-ului (spun gurile rele). Și tot gurile rele spun ( de fapt gura mea) că ieri a fost 22 (2×11) și anul ăsta se împlinesc 44 (4×11) de ani de la Olimpiada de la Munchen 1972, când 11 atleți israelieni au fost uciși.

Dar cum spuneam, aste-s doar bârfe…..

P.S. Tocmai s-a aflat și cine este autorul atacului. Un germano-iranian de 18 ani. Nu mai zic nimic că și-așa am spus prea multe. Vă las să trageți singuri concluziile.