Atentate la inteligență și bun-simț

Cam așa numesc eu toate atentatele din ultimul an, începând cu Bataclan și terminând cu Munchen-ul de ieri. Dacă până acum eram obișnuiți să le vedem doar în America, unde în ultimul timp frecvența lor este cam de 2-3 pe săptămână și oricum nimeni nu le mai bagă în seamă, acum ele s-au mutat în Europa, în buricul ei dacă stăm să ne gândim că Franța și Germania, mai precis Merkel și Hollande, sunt sufletul UE. Ei dar aici se schimbă treaba. Tata Erdogan a dat tonul și Merkel l-a preluat. Noi, europenii, am fost și vom fi întotdeauna mai cu moț: noi avem puciuri și atentate realizate în direct, la televiziuni de seamă, vezi CNN-ăștia sunt ăia care publică știrea înainte ca evenimentul să se producă- un fel de Mafalda a știrilor. Chiar mă gândeam  săptămâna trecută, urmărind puciul din Turcia, ce bine i-ar fi prins lui Ceaușescu un telefon mobil!!! Probabil că ar fi trăit și azi. Iar dacă puciștii ăia turci ar fi fost inspirați, l-ar fi sunat pe domnul, fost Președinte, Iliescu, să le dea și lor rețeta cu succes garantat, de pu(n)ci. Ageamii, neicușorule!!!!!!!!!! Dar trebuie să recunoaștem că fac turcii ăștia niște telenovele pe termen lung de toată frumusețea. După Suleyman avem acum Erdogan Magnificul…..

Dar pentru că nu toți suntem fani ai telenovelelor, aseară am fost serviți cu un alt film german de acțiune, gen 24-ăla cu Jack Bauer ( Kiefer Sutherland), pentru că Baltagul german de luni seară, să fim sinceri, a avut un scenariu cam subțire. Cum spuneam, nemții ne-au servit ieri, un film cu mult mai multă acțiune și final incert, așa ca să stăm cu sufletul la gură, până o ieși continuarea la ăsta, dacă are priză la public. Nu știu dacă va avea sau nu priză la public, și nici cu sufletul la gură n-am stat, dar un lucru e sigur, nemții sunt lipsiți de imaginație. Pardon, bavarezii ( că ăștia nu se consideră nemți). Păi Vitoria Lipan le dă clasă de la o poștă. Sincer, pentru bani mărunți pentru ei dar mulți pentru mine, le fac eu un scenariu de stă mâța-n coadă. Deși se spune că repetiția este mama învățăturii eu observ că pe măsură ce aceste „atentate teroriste” se repetă, ele devin din ce în ce mai subțiri și mai penibile, indiferent de locația lor.

Un lucru este cert. Toate aceste așa-zise atacuri teroriste n-au făcut decât să pună într-o lumină foarte proastă capacitatea forțelor de ordine de a gestiona o situație de criză. Poliția, care și așa nu este iubită în nici o țară, a ajuns acum de râsul lumii. Dacă filmele cu Louis de Funes și jandarmi ne descrețeau frunțile mai demult, cele de acum ni le încrețesc. În curând, cetățenii (indiferent de naționalitate) vor cere înlocuirea forțelor de poliție naționale cu un alt organ, internațional, fiindcă cel local nu este demn de încredere. De fapt acesta este și scopul. Nu fac propagandă forțelor de poliție, dar să susții că sunt formate doar din ageamii și incompetenți este un mare neadevăr.  Faptul că Poliția și Armata au fost subordonate unor interese străine de interesele naționale de către guvernanți și politicieni, nu trebuie să ne facă să uitam că ele sunt formate din concetățeni, din tați, soți, fii și nepoți, care într-o măsură mai mare sau mai mică, gândesc în termeni naționaliști. În momentul în care ordinea va fi asigurată de către o poliție internațională, acest lucru va dispare. Pe neamț, pe grec, pe francez sau bulgar, îl va durea la ” baschețí” de tine, pentru că nu-l leagă nimic de o altă nație. Nu vă faceți iluzii. Noua forță va specula exact disensiunile dintre națiuni și cum pe români nu-i prea iubește nimeni, indiferent de etnia sau amestecul de etnii pe care-l va avea noua poliție, va fi una potrivnică nouă.

Și cum nu există cronică de film fără bârfe, să vă spun și eu una, referitoare la filmul de aseară: cică, același jurnalist, Richard Gutjahr-42 de ani, (are un nume predestinat omu’-Richard Anbun), a filmat atacul de la Nisa în momentul desfășurării și, total întâmplător????, el a filmat și ieri, acțiunea în desfășurare de la Munchen. Ce coincidență! V-am spus eu că omul are un nume predestinat. Și coincidențele nu se opresc aici. El este căsătorit cu Einat Wilf, fostă membră a Knesset-ului israelian și membră a Mossad-ului (spun gurile rele). Și tot gurile rele spun ( de fapt gura mea) că ieri a fost 22 (2×11) și anul ăsta se împlinesc 44 (4×11) de ani de la Olimpiada de la Munchen 1972, când 11 atleți israelieni au fost uciși.

Dar cum spuneam, aste-s doar bârfe…..

P.S. Tocmai s-a aflat și cine este autorul atacului. Un germano-iranian de 18 ani. Nu mai zic nimic că și-așa am spus prea multe. Vă las să trageți singuri concluziile.