New York Times: ” Moneda euro a produs în Europa numai conflicte, ranchiună, inegalități. EURO ȘI UE SUNT ÎN DESTRĂMARE”

Vineri douăzeci și nouă/7/2016

NEW YORK – „Moneda euro, concepută pentru a crea un sentiment de comunitate și uniunea între țările europene, pentru aprofundarea legăturilor comerciale, erodarea frontierelor naționale și alimentarea unui spirit de interes colectiv – și, prin urmare, pentru a deschide porțile către uniunea politică și pan-națională a Statelor Europene -(timp de) 17 ani de la introducerea sa a alimentat conflictele și ranchiuna, a stârnit noi crize și a adâncit dezechilibrele economice și neîncrederea reciprocă „, spune laureatul Nobel.

Una dintre cele mai autorizate semnături pentru New York Times, Peter Goodman, l-a intervievat în acest scop, pe laureatul Premiului Nobel, economistul Joseph Stiglitz,  cu ocazia apariției noii sale cărți intitulată: „Moneda euro: cum o monedă comună amenință viitorul Europei ( „The Euro: How a Common Currency Threatens the Future of Europe.”, ndr).

Interviul se distinge pe prima pagină a NYT din 28 iulie 2016.

În cartea sa, Stiglitz a descris euro ca o greșeală tragică, o monedă concepută fără integrarea politică necesară sau o gândire clară cu privire la defectele sale fundamentale. Moneda euro a fost compromisă de la început printr-o structură prost concepută, iar problemele sale au fost amplificate de politicile economice anapoda, impuse de cele mai puternice țări, drept condiții pentru salvarea celor puternic prinse în capcană de criză.

Ceea ce urmează este o versiune editată și condensată a conversației noastre.

Este dificil să prezinți într-o lumină favorabilă trauma economică, pe care Europa a suferit-o în ultimii ani – veritabile depresiuni în Grecia și Spania, alarmante niveluri ale șomajului în mare parte a continentului. Puneți o mare parte din vină pe euro. Ce s-a întâmplat?

Moneda euro a fost o încercare de a avansa integrarea economică a Europei, prin împărtășirea unei monede comune de către țările din zona euro. S-au uitat peste Atlantic și și-au spus: „Statele Unite ale Americii, economie mare, de succes, monedă unică. Ar trebui să o imităm. ”

Dar ei nu au avut integrarea politică. Ei nu au avut condițiile care ar fi făcut funcțională o monedă unică. Crearea monedei euro este cea mai importantă și unica explicație pentru performanța extraordinar de slabă a economiilor din zona euro, de la criza din 2008 încoace.

Au existat avertismente când a fost inițiată moneda euro că poate nu este o idee atât de minunată (pe cât pare)?

Da, dar cele mai multe au venit de la americani, și asta probabil a determinat reacția lor iritată la ele : ” Oh, voi nu înțelegeți valoarea proiectului european”. Critica noastră nu a fost făcută pentru că noi nu eram de acord cu proiectul european, ci pentru că ei întreprindeau ceva ce submina proiectul european, pentru că nu va funcționa. Răspunsul lor a fost: „Vom crea instituții pe măsură ce înaintăm.” O mare parte dintre cei care au împins acest proiect nu erau economiști.

Dați vina pe euro pentru adâncirea inegalității economice. Cum s-a petrecut asta?

Ideea era că, pentru ca euro să funcționeze, țările trebuiau să conveargă, așa că au formulat aceste idei numite criterii de convergență. Au pus o presiune enormă asupra țărilor pentru a menține joase deficitele și datoriile lor în raport cu G.D.P. (produsul intern brut-nm). Acest lucru a fost privit ca o condiție necesară și suficientă pentru funcționarea monedei euro.

Mai multe dintre țările care au intrat în criză, Spania și Irlanda, fiind printre ele, a avut de fapt un surplus înainte de criză, precum și un deficit foarte scăzut în raport cu G.D.P . Și totuși au fost prinși de criză. Ceea ce ne dă o lecție importantă: Ceea ce oamenii care au fost în spatele creării  euro au gândit că va fi o condiție indispensabilă, de fapt nu a fost.

Faptul dezamăgitor a fost că, după criză, ei nu au învățat nimic. Ceea ce au făcut a fost dublarea în jos(a parametrilor) aceleiași rețete – (adică) austeritate. Structura euro a fost vinovată, iar politicile pe care le-au promulgat au amplificat deficiențele structurale. Rezultatul a fost că țările au început să devieze.

În expunerea dumneavoastră, Germania a impus austeritate într-o Europă neîncrezătoare într-o idee economică discreditată, și anume ideea că dacă factorii de decizie politică se concentrează exclusiv asupra prevenirii deficitelor bugetare și a inflației, se poate conta pe piețe pentru a oferi prosperitate. O mare parte din carte este dedicată demolării acestei idei. Elita germană mai crede într-adevăr în această filozofie sau este altceva în joc?

Am vizitat Germania de multe ori și sunt șocat de cât de puternică este credința în acest punct de vedere, care a fost complet discreditat în altă parte.
Dar politicile sunt amestecate împreună cu interese. Când a izbucnit criza din Grecia în 2010, cele care au fost într-adevăr la risc au fost băncile germane și într-o mică măsură unele bănci franceze. Și acea salvare enormă, care a fost numită drept plan de salvare a Greciei, a fost într-adevăr un plan de salvare, dar al băncilor germane și franceze. Cea mai mare parte a banilor a plecat în Grecia și apoi imediat s-au întors în Germania și Franța.
Când te uiți (și) la alte aspecte ale programului, vezi că acesta ajută, de asemenea, interese speciale din interiorul Europei.

 Cum așa?

Permiteți-mi să vă dau un exemplu despre unul dintre lucrurile cu adevărat absurde pe care le-au făcut. Ei au cerut ca Grecia să înlăture o regulă în care laptele era considerat proaspăt dacă nu este mai vechi de patru zile. În cazul în care laptele era mai vechi de patru zile, este necesar să fie etichetat. ( drept lapte long-life sau repasteurizat de la două până la 4-5 ori, nu mai țin bine minte, dar era menționat pe sticla de plastic sau pe cutie acest lucru-nm).

Dintre toate lucrurile care s-au petrecut, de ce ați dezbate tocmai despre asta?

Industriile de produse lactate germane și olandeze au vrut să-și transporte laptele lor de la fermele-fabrici de lapte din Europa și să-l vândă consumatorilor greci. Asta ar devasta micii producători din Grecia. Aici a fost ceva care ar putea fi văzut doar ca beneficiind intereselor speciale din zona euro și care de fapt slăbesc economia Greciei.

Susțineți că unii lideri europeni au salutat în secret șomajul în masă, ca mijloc de adaptare la criză, deoarece aceasta era singura modalitate pe care o puteau vedea pentru impulsionarea investițiilor – scăderea salariilor. Îngrădirea monedei euro a exclus alte opțiuni de la masa discuțiilor: țările în criză nu-și puteau lăsa moneda să cadă sau să micșoreze rata dobânzilor ori să extindă cheltuielile guvernamentale. A fost șomajul într-adevăr îmbrățișat ca un fix?

Ei au vrut să distrugă clasa muncitoare. Punctul lor de vedere a fost că muncitorii trebuiau să accepte o reducere a salariilor și schimbarea regulilor de negociere pentru a deveni tot mai dificil pentru ei să reziste. Și, dacă mai trebuie adăugată și o doză mică de șomaj, ce să-i faci, ghinion curat.

Nu cumva acest scop a fost anterior crizei?

Este foarte clar că euro a fost un proiect neo-liberal în concepția sa. Angajatorii iubesc salariile mici. Ei au distrus  sindicatele, în multe țări europene. Ei ar vedea asta drept o mare realizare.

În ansamblu, proiectul european trebuia să ducă la trecerea peste ostilitățile celui de-al Doilea Război Mondial și la construirea unei comunități durabile. Cu toate acestea, exprimându-mă în termenii tăi, moneda euro și politicile aplicate pentru a o păstra, au alăptat în mare parte din Europa nemulțumirile proaspete. Ce colorit politic au aceste nemulțumiri?

Cea mai importantă divergență este între creditor, Germania, și debitor, restul. Criticile pe care le auzi: în Grecia despre germani, există pentru că ei retrăiesc ororile celui de-al doilea război mondial; criticile din Germania, la adresa grecilor, spunând că ei sunt leneși, chiar dacă numărul de ore pe care aceștia le lucrează pe săptămână este mai mare decât al germanilor, există de asemenea. Azvârlirea de acuzații, indiferent dacă sunt sau nu adevărate, a fost enormă și divizarea a fost enormă.

Tocmai am văzut că Marea Britanie a votat pentru a ieși din Uniunea Europeană – în parte, o reacție la faptul că Uniunea Europeană este un loc cu o creștere economică slabă și o conducere slabă. În Italia, așa-numita Mișcare politică Cinci stele câștigă sprijin datorită apelurilor de a renunța la euro – în parte, o reacție împotriva austerității impusă de Germania. Există vreun indiciu că aceste tipuri de evenimente duc la o re-examinare a filozofiei economice care ghidează Europa?

Îmi doresc să se fii  întâmplat. Din păcate, ceea ce am văzut eu este aproape invers. Se marșează pe un experiment eșuat. Este o abordare hard-line în care liderii europeni ca răspuns la Brexit, oameni ca Jean-Claude Juncker, care este șeful Comisiei Europene, a spus, „Vom fi foarte, foarte inflexibili cu Marea Britanie, deoarece vrem să ne asigurăm că nici o altă țară nu pleacă. „

Pentru mine, asta a fost șocant. Tu speri că oamenii își doresc să rămână în U.E. deoarece aceasta furnizează beneficii, pentru că există o credință în solidaritatea europeană, având convingerea că aduce și prosperitate. Iar el spune că singura cale, prin care vom păstra U.E. unită este amenințarea cu ceea ce s-ar putea întâmplă dacă te gândești la plecare.

Concluzionați că cel mai bun scenariu în acest caz este de a reforma și de a salva moneda euro. Dar în absența acesteia, susțineți că este mai bine doar să-l abandonezi ca pe un experiment eșuat. Ce ar trebuie să se întâmple pentru a face euro viabil?

O uniune bancară cu asigurarea depozitelor. Ceva de genul unei garanții euro. O E.C.B. ( Bancă Centrală Europeană) care să nu se concentreze doar asupra inflației – ci să se concentreze asupra ocupării forței de muncă. O politică fiscală care să se ocupe de inegalități. Și trebuiesc eliminate limitele asupra deficitelor publice.

Ce credeți că se va întâmpla de fapt?

Este greu de crezut că mocirla asta poate continua încă cinci ani. Grecia este încă în depresie, și nu mai bine decât a fost cu un an în urmă. Există probabilitatea ca acolo sau într-o altă țară să fie suficient sprijin pentru un alt referendum și o ieșire va avea loc. Acest lucru va începe procesul de destrămare reală a zonei euro.

Traducere și adaptare mucenicul