De bine sau de rău pentru noi? Rezoluția 2361(2021) cu privire la pandemia COVID-19, la modurile de reducere a răspîndirii infecției și la politica de vaccinare

Rezoluția 2361(2021) a fost adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (CoE) la data de 27 ianuarie 2021, în cea de a 5-a ședință. Rezoluția se referă la pandemia COVID-19, la modurile de reducere a răspândirii infecției și la politica de vaccinare. Spicuiri din Rezoluție:

3.  Chiar și vaccinurile rapide, sigure și eficiente nu sunt un panaceu imediat. După sezonul festiv de la sfârșitul anului 2020 și începutul anului 2021, cu întâlnirile sale tradiționale în interior, ratele de infecție vor fi probabil foarte mari în majoritatea statelor membre. În plus, tocmai a fost stabilită științific de către medicii francezi o corelație între temperaturile exterioare și rata incidenței bolii la spitalizări și decese. Vaccinurile nu vor fi, fără îndoială, suficiente pentru a reduce semnificativ ratele de infecție în această iarnă – în special atunci când se ia în considerare faptul că cererea depășește cu mult oferta în acest moment. Astfel, o aparență de „viață normală” nu va putea fi reluată nici măcar în cele mai bune circumstanțe înainte de mijlocul înspre sfârșitul anului 2021, cel mai devreme.

7.3 în ceea ce privește asigurarea unei absorbții ridicate a vaccinului:
7.3.1 să se asigure că cetățenii sunt informați că vaccinarea NU este obligatorie și că nimeni nu este presat politic, social sau altfel să se vaccineze, dacă nu doresc să facă acest lucru ei înșiși;
7.3.2 să se asigure că nimeni nu este discriminat pentru că nu a fost vaccinat, din cauza unor posibile riscuri pentru sănătate sau pentru că nu dorește să fie vaccinat;
7.3.5 comunică în mod transparent conținutul contractelor cu producătorii de vaccinuri și le pune la dispoziția publicului pentru examinare parlamentară și publică;

7.4 în ceea ce privește vaccinarea Covid-19 pentru copii:
7.4.1 a se asigura echilibrul între dezvoltarea rapidă a vaccinării pentru copii și abordarea corespunzătoare a problemelor de siguranță și eficacitate și garantarea siguranței și eficacității complete a tuturor vaccinurilor puse la dispoziția copiilor, cu accent pe interesul superior al copilului, în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite (UN = ONU) cu privire la Drepturile Copilului;
7.4.2 să se asigure testări de înaltă calitate, cu grija cuvenită pentru garanțiile relevante, în conformitate cu standardele și îndrumările legale internaționale, inclusiv o distribuție echitabilă a beneficiilor și riscurilor la copiii studiați;
7.4.3 să se asigure că dorințele copiilor sunt luate în considerare în mod corespunzător, în funcție de vârsta și maturitatea acestora; în cazul în care nu se poate obține consimțământul unui copil, asigurați-vă că acordul este furnizat sub alte forme și că acesta se bazează pe informații fiabile și adecvate vârstei;
7.4.4 să susțină UNICEF-ul în eforturile sale de a livra vaccinuri de la producătorii care au acorduri cu facilitatea COVAX către cei care au cel mai mult nevoie de ele;

7.5 în ceea ce privește asigurarea monitorizării efectelor pe termen lung ale vaccinurilor COVID-19 și siguranței acestora:

7.5.1 să asigure cooperarea internațională pentru detectarea și elucidarea în timp util a oricăror semnale de siguranță prin schimbul de date globale în timp real cu privire la evenimentele adverse ulterioare imunizării (AEFI);
7.5.2 să utilizeze certificatele de vaccinare numai în scopul desemnat de a monitoriza eficacitatea vaccinului, efectele secundare potențiale și evenimentele adverse;


8 Cu referire la Rezoluția 2337 (2020) privind democrațiile  care se confruntă cu pandemia Covid-19, Adunarea reafirmă că, în calitate de instituție de bază a democrației, parlamentele trebuie să-și joace în continuare rolul lor triplu de reprezentare, legislație și supraveghere în circumstanțele pandemiei. Adunarea solicită astfel parlamentelor să exercite aceste competențe, după caz, și în ceea ce privește dezvoltarea, alocarea și distribuirea vaccinurilor Covid-19.

Întregul document poate fi vizualizat  la https://pace.coe.int/en/files/29004/html

Ce nu-mi place mie la acest document:

7.3.4 să distribuie informații transparente despre siguranța și posibilele efecte secundare ale vaccinurilor, lucrând cu și reglementând platformele de socializare pentru a preveni răspândirea dezinformării;

Știm cu toții că Facebook, Twitter, YouTube au devenit stat în stat în întreaga lume. Ele suspendă conturile utilizatorilor după bunul plac și decid în mod unilateral ce trebuie publicat. În lipsa unei legislații care să reglementeze la sânge aceste platforme nu se poate vorbi de o informare corectă asupra  vaccinurilor sau a altor subiecte sensibile. Unii ar putea spune că informarea nu se face de pe platformele de socializare fapt cu care sunt de acord. Dar ce te faci când motoarele de căutare aplică aceeași politică? Google, cel mai mare motor de căutare, astăzi nu este doar o armă pentru promovarea agendei farmaceutice, ci și o companie de medicamente. În ultimii șase ani, compania mamă a lui Google, Alphabet, a lansat două companii farmaceutice. În 2013, a fondat Calico, condus de fostul CEO al lui Genentech, Arthur Levinson. Calico operează o facilitate de cercetare și dezvoltare în zona golfului din San Francisco pentru descoperirea tratamentelor asociate bolilor legate de vârstă. Doi ani mai târziu, Alphabet a fondat Verily Life Sciences (anterior Google Life Sciences). Ambele companii farmaceutice colaborează cu alte corporații de medicamente. Recent, Verily a colaborat cu gigantul farmaceutic european GlaxoSmithKline pentru a forma o nouă companie de medicamente, Galvani Bioelectronics, pentru dezvoltarea „medicamentelor bioelectronice”. Colaborarea costă companiilor 715 milioane de dolari, iar noua firmă este condusă de fostul președinte al companiei sale globale de vaccinuri din Glaxo.

În ianuarie 2019, președintele Google pentru soluții pentru clienți, Mary Ellen Coe, s-a alăturat consiliului de administrație al Merck. Fostă angajată a corporației de consultanță McKinsey and Company, rolul ei la Google include supravegherea publicității globale a firmelor pentru companiile contractate. Președintele lui Merck, Kenneth Frazier, a remarcat într-un comunicat de presă că Coe „va fi un atu semnificativ pentru Merck” .

Conflictele de interese sunt clar evidente. Fiind cel mai avansat motor de căutare din lume, Google a câștigat controlul asupra celor mai sofisticate sisteme și algoritmi de supraveghere din punct de vedere tehnic din internet. Prin urmare, compania sa poziționat ca devenind o potențială amenințare pentru sănătatea umană. De asemenea Google și Wikipedia sunt legate ombilical, cu binecuvântarea WEF. Îmi poate explica cineva cum ar putea UE să reglementeze Google și patformele sociale când ele sunt toate interconectate, când o membră a consiliului de administrație a unei companii farmaceutice, în cazul de față Merck, este responsabilă de publicitatea globală a Google pentru companiile contractante, iar compania respectivă este o companie germană cu filiale în aproape toată Europa ? Iar Europa, de fapt UE, înseamnă Germania, Angela Merkel și Ursula von der Leyen? Corb la corb nu-și scoate ochii.

7.3.6 colaborează cu organizații neguvernamentale și / sau alte eforturi locale pentru a ajunge la grupuri marginalizate;

Cunoaștem cu toții cum funcționează aceste ONG-uri și în ce măsură pot fi influențate.  Ce se înțelege, în acest context, prin grupuri marginalizate?

7.3.7 să se angajeze cu comunitățile locale în dezvoltarea și implementarea unor strategii adecvate pentru a sprijini înțelegerea vaccinului;

Ce fel de strategii și între ce limite se încadrează ele? Spre exemplu, comunitatea locală care locuiește la Cucuieții din Deal este divizată în 2 grupuri, unul pro și unul contra vaccin. Grupurile sunt egale sau diferite ca mărime, fapt lipsit de importanță până la un punct. Cel mai în măsură să-i convingă pe cei anti ar trebui să fie medicul dar poate fi acesta obiectiv din moment ce statul îi dă bonus pentru fiecare vaccin pe care îl face? Mai poți avea încredere în cineva care este plătit să facă lobby pro vaccinare? Greu.  La fel și cu primarul, care este afiliat politic dar are la îndemână și puterea coercitivă.  Preotul poate fi și el anti sau pro. Ce mai rămâne? Bâta.

In ceea ce privește vaccinarea copiilor mi se pare ciudată preocuparea CoE, în momentul de față, cu privire la acest subiect, având în vedere că femeile gravide și copiii până la 16 ani, nu au fost introduși în studiile clinice de până acum așa cum susține și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. De asemenea, Pfizer a anunțat pe 22 ianuarie 2021 că a încheiat înscrierea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani într-un studiu clinic privind vaccinul anti-Covid şi că a semnat un acord cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru câteva zeci de milioane de doze care să ajungă în ţările sărace, informează The Guardian. Știm că Moderna vrea să facă studii pe copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani iar Astra-Zeneca  și pe cei de 5-12 ani. Până în prezent, însă, nimeni nu a primit aprobarea de distribuire pentru copii.

Despre ce consimțământ este vorba? În România, Legea 95 / 2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006 stabileste :

„Varsta legala pentru exprimarea consimtamantului informat este de 18 ani. Minorii isi pot exprima consimtamantul in absenta parintilor sau reprezentantului legal, in urmatoarele cazuri :

  • situatii de urgenta, cand parintii sau reprezentantul legal nu pot fi contactati, iar minorul are discernamantul necesar pentru a intelege situatia medicala in care se afla
  • situatii medicale legate de diagnosticul si / sau tratamentul problemelor sexuale si reproductive, la solicitarea expresa a minorului in varsta de peste 16 ani”         

Conform ultimelor Norme metodologice de aplicare a L95/2006, cu modificările ulterioare, „(3) În cazul pacientului minor, acordul scris se va obține de la părinte ori de la reprezentantul legal sau, în lipsa acestora, de la ruda cea mai apropiată. Prin rudă cea mai apropiată în sensul prezentului alineat se înțelege rudele majore care însoțesc pacientul minor, până la al patrulea grad inclusiv.

Spre deosebire de UE, Consiliul Europei (CoE) nu poate adopta legi obligatorii, dar are puterea de a pune în aplicare anumite acorduri internaționale la care au ajuns statele europene pe diferite teme. Cel mai cunoscut organism al Consiliului Europei este Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care pune în aplicare Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
 
 

Un gând despre „De bine sau de rău pentru noi? Rezoluția 2361(2021) cu privire la pandemia COVID-19, la modurile de reducere a răspîndirii infecției și la politica de vaccinare”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.