Update: Vaccinarea cu AstraZeneca continuă în România. Vaccinurile rămase din lotul ABV2856 sunt puse în carantină – decizie oficială CNCAV

Vaccinarea cu AstraZeneca va continua în România, dar autoritățile au decis, joi seara, ca măsură de extremă precauție, scoaterea din centrele de vaccinare, acolo unde au fost distribuite, a acelor doze rămase din lotul ABV2856, pentru care s-au semnalat probleme în Italia, și înlocuirea lor cu alte doze, din alte loturi primite de România de la AstraZeneca, potrivit unui comunicat al CNCAV.

 

Este vorba de 4.257 de doze care se regăsesc în centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova. Aceste doze vor fi scoase din uz și „puse în carantină”, adică păstrate în condițiile de frig pe care le recomandă producătorul.

Ele fac parte dintr-un lot mult mai mare, de 81.600 de doze, care a fost primit de România în data de 7 februarie. Dintre acestea, au utilizate 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui. 

Citiți întregul articol la https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/vaccinarea-cu-astrazeneca-continua-in-romania-vaccinurile-ramase-din-lotul-abv2856-sunt-puse-in-carantina-decizie-oficiala-cncav-1466567

În mod cert dacă nu apăreau în presă imagini de la persoanele care au primit vaccinul din acest lot, dl.Gheorghiță nu ar fi recunoscut niciodată că a primit și România.

https://www.stiripesurse.ro/foto-vaccinul-astrazeneca-cu-probleme-a-fost-folosit-si-in-romania_1687385.html

content-image
Fotografia a fost postată de Ionel Iloae pe pagina sa de Facebook.

Minciunile se țin lanț în acest minister.

 

Românii vor avea carduri electronice de identitate. Ce se întâmplă cu cei care nu vor “buletin cu cip”

Din august ne vom putea schimba cartea de identitate cu un card electronic. Guvernul a adoptat în ședința de miercuri seară hotărârea care stabilește forma și conținutul noului act de identitate.

Cardul electronic va fi mai mic și va avea inserat un cip, care, spun autoritățile, ne va permite să ne identificăm mai ușor și să semnăm digital documente de la distanță.

Noul buletin electronic încape într-un portofel mai micuț, pentru că va fi cam cât un permis de conducere. Informațiile fiecărui român vor fi trecute pe ambele părți ale actului de identitate. Va fi un document mult mai sigur, spun autoritățile.

FAȚĂ:
a) denumirea statului emitent;
b) tipul documentului;
c) numele de familie;
d) prenumele;
e) genul titularului, F/M
f) cetățenia;
g) data nașterii;
h) codul numeric personal
i) numărul documentului;
j) data expirării valabilității;
k) semnătura olografă a titularului;
l) fotografia titularului.

VERSO
a) domiciliul;
b) data emiterii și autoritatea emitentă;
c) zona de citire automată cu caractere identificabile optic
d) Zonă Cip.

Pentru cei mai sceptici, există și varianta cărții de identitate simple, fară cip. Atenție însă, cu această variantă nu veți putea călători în altă țară.

Citiți întregul articol la https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/romanii-vor-avea-carduri-electronice-de-identitate-ce-se-intampla-cu-cei-care-nu-vor-buletin-cu-cip.html

Din surse sigure știu că la ora actuală nu se fac cărți de identitate fără cip din „lipsă de folie”.

Nouă state europene au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca. Ce lot a ajuns în România

Nouă țări europene au suspendat temporar vaccinarea cu serul „Astra Zeneca”. Au fost raportate mai multe cazuri de tromboză și câteva decese suspecte după folosirea unui lot anume de vaccin.

Autoritățile din România spun că noi nu am primit doze din lotul cu pricina. Dar în Italia au fost sistate vaccinările cu Astra Zeneca, dintr-un alt lot, care a ajuns și la noi. Astfel că, la această oră, oficialii din sănătate discută dacă și în România va fi luată aceeași măsură.

Primele cazuri suspecte au apărut în Austria. La câteva zile după vaccinare o femeie de 49 de ani a făcut tromboze multiple și a murit. Au fost sistate urgent vaccinările cu ser din acel lot. O altă persoană a fost diagnosticată cu embolie pulmonară şi ulterior au fost raportate alte două cazuri de tromboză.

Ulterior, Danemarca a suspendat pentru 14 zile administrarea vaccinului AstraZeneca în urma înregistrării unor ″cazuri grave de tromboză″⁣ la unele persoane care au primit acest vaccin. Unul dintre pacienți a murit.

Gerd Kurath, responsabil vaccinare Austria: „Ministerul Sănătății ne-a informat în această dimineață că lotul respectiv trebuie retras din circulație.”

Citiți întregul articol la https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/noua-state-europene-au-suspendat-vaccinarea-cu-astrazeneca-ce-lot-a-ajuns-in-romania.html

Se apropie Postul Sfintelor Paşti. Sataniştii s-au pregătit temeinic

ORTODOXIAÎNCATACOMBE

Din vreme ne-au anunţat despre acele tulpini, valuri şi cocoaşe care, cu certitudine, se găsesc numai în minţile lor bolnave, întunecate de necredinţă, ură şi prostie. Dintr-o dată numărul infectărilor şi al deceselor au crescut şi vor continua să crească până când vor impune măsuri restrictive şi absurde, care să ne împiedice să mergem la biserică, să ne mărturisim păcatele şi apoi să primim Sfânta Împărtăşanie, după cum le-a dat ghes dumnezeul veacului acestuia, diavolul vrăjmaş a tot binele. Ca la o comandă, secţiile ATI au devenit supraaglomerate, medicii sunr epuizaţi şi nu mai fac faţă, sistemul medical riscă să intre în colaps, etc. Şabloanele pe care le-au folosit şi în valurile trecute ale pandemiei inexistente.

Vor revărsa prin televiziunile aservite, aceleaşi şuvoaie de minciuni prin care să semene confuzie şi să sporească frica bieţilor români, pretinzându-se, bineînţeles, mari binefăcători ai naţiunii române, care i-a primit pe pământul nostru. Casta…

Vezi articolul original 471 de cuvinte mai mult

Chitic, fulminant: Suveranitatea, ”antidotul împotriva abuzului și dictaturii medicale”!

Octavpelin's Weblog

Vezi articolul original 290 de cuvinte mai mult

Cea mai gravă problemă devoalată de infectarea lui Mirel Curea după al doilea vaccin anti-Covid: transmiterea bolii tuturor, în condiții de „siguranță”!

Octavpelin's Weblog

Colegul nostru Mirel Curea de la Evenimentul Zilei a povestit ieri seară, la Sinteza zilei, că s-a infectat cu SARS-CoV-2 la 10 zile după ce a făcut rapelul, a transmis Antena 3 publicând online și o intervenție în direct a cunoscutului jurnalist.

Mirel Curea este un tip puternic și nu ne temem că boala îl va afecta, mai ales că este supravegheat îndeaproape de un medic experimentat. De altfel, pentru orice eventualitate, ne-am și oferit să-i obținem Ivermectină, dacă are nevoie.

Discuția din studioul Antenei 3 a detaliat postarea pe care jurnalistul deja o făcuse pe contul său de Facebook și în care afirma că „vaccinul nu imunizează la absolut, dar nu permite, în cel mai rău caz, decât dezvoltarea unor forme ușoare.”. Dar problema este și mai gravă, după părerea noastră, așa cum vom explica mai jos.

Informația este că pe 12 februarie Mirel Curea și-a făcut…

Vezi articolul original 484 de cuvinte mai mult

Una caldă, una rece despre vaccinuri

România fără Justiție

❗IMUNITATEA NATURALĂ E MAI BUNĂ DECÂT ORICE VACCIN!

Producătorul de vaccinuri Merck a abandonat dezvoltarea a două vaccinuri împotriva coronavirusului, spunând că, după cercetări aprofundate, s-a ajuns la concluzia că acestea oferă mai puțină protecție decât simpla contractare a virusului în sine și dezvoltarea anticorpilor.

❗CHEAGURI DE SÂNGE PRODUSE ÎN URMA VACCINULUI DE LA ASTRAZENECA!

Danemarca a suspendat, din motive de precauţie şi până la noi ordine, administrarea vaccinului de la AstraZeneca împotriva COVID-19, din cauza temerilor legate de formarea de cheaguri de sânge la persoane vaccinate.

Dr. Vasile Astărăstoae: Înțeleg că participăm din nou la loteria carantinării (locale), deoarece a venit un nou val de COVID peste noi. Ce nu înțeleg este cum carantina omoară virusul, de ce crește numărul de infectați deși un milion de români s-au vaccinat și pe ce probe științifice s-a stabilit ștacheta la 3%o teste pozitive (teste care au indice de eroare…

Vezi articolul original 47 de cuvinte mai mult

Cum era de așteptat, EMA ne spune: Ancheta nu a stabilit nicio legătură între vaccinul AstraZeneca și decesul unei asistente austriece

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat miercuri că o anchetă preliminară nu a stabilit nicio legătură între vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 şi decesul unei asistente austriece care fusese injectată cu acesta, notează AFP.

Austria a anunţat luni că a încetat administrarea unui lot de vaccinuri produse de compania britanico-suedeză AstraZeneca, după ce o asistentă în vârstă de 49 de ani încetat din viaţă din cauza unor probleme grave de coagulare a sângelui la câteva zile după ce l-a primit.

Una dintre colegele ei, în vârstă de 35 de ani, vaccinată cu acelaşi lot, a făcut embolie pulmonară şi este în convalescenţă.

Alte două cazuri de „evenimente tromboembolice au fost raportate” după injecţii din acelaşi lot, a indicat EMA.

Citiți întregul articol la https://www.realitatea.net/stiri/extern/ema-ancheta-nu-a-stabilit-nicio-legatura-intre-vaccinul-astrazeneca-si-decesul-unei-asistente-austriece_604944084c287c302255db42

Câte doze din acest lot au ajuns și în România și unde au fost distribuite? Poate ne spune și nouă cineva, nu că ar putea avea vreo legătură cu moartea cuiva, ( n-a murit nimeni până acum din cauza vaccinului!!! ) doar așa ca să nu murim de curiozitate.

Ce spun experții despre PERICOLUL reprezentat de tulpina britanică: Ne aflăm pe un trend ascendent al pandemiei, nu putem spune cât va dura acest trend

Tulpina britanică de coronavirus prezintă o rată de mortalitate cu peste 50% mai mare în comparaţie cu tulpinile anterioare, au anunţat cercetătorii. Carmen Dorobăț, medic primar infecționist, a vorbit, la Realitatea PLUS, despre trendul ascendent al pandemiei de COVID-19 din țara noastră.

Citiți articolul integral la https://www.realitatea.net/stiri/actual/ce-spun-expertii-despre-pericolul-reprezentat-de-tulpina-britanica-ne-aflam-pe-un-trend-ascendant-al-pandemiei-nu-putem-spune-cat-va-dura-acest-trend_6049bd6b5570dd6c391a9af2

Și da, aceasta este aceeași Carmen Dorobăț, care a fost condamnată la 3 ani cu suspendare, pentru luare de mită. Se pare că cu cât ești mai penal cu atât dai mai bine pe sticlă sau în presă.

Oi proaste

Vrăbiuțe

Orice asemănare cu situatia planetară actuală este pur întâmplătoare!

Oaia e un animal prost! Prost prin faptul că nu ține minte, sau prin instinctul exacerbat de turmă.


Desigur exista și oi mai inteligente, (nu chiar ca Miorita!) care fie nu uită, fie le place să mai vadă si altceva decât fundul suratei din față!
Oile astea, mai inteligente, părăsesc turma și se poate întâmpla ca o parte din cele din spatele ei, să o urmeze. Pentru astfel de oi ciobani au „câini de întors” care aduc oaia răzvrătită si eventualele ei însoțitoare, înapoi în turmă.
Aceste oi mai inteligente sunt primele sacrificate, mai ales daca crează des probleme! Ciobanului nu-i trebuie o oaie cu minte ci o oaie cuminte, usor de condus, muls, tuns, vaccinat!
Când oilor li se face ceva neplăcut sunt mânate intr-un țarc, care are intr-o parte o strungă pe unde pot si trebuie să iasă…

Vezi articolul original 154 de cuvinte mai mult

Grăbiți-vă….să nu vă prindă Covidul!

Prostia nu este endemică

Mihail stories

Oamenii devin mai proști și nimeni nu știe de ce.

oameni pe strada, strada agloemrata, trecere de pietoni
Foto: Shutterstock

Omenirea a bifat multe lucruri stupide în secolul al XX-lea, însă, chiar și așa, testele IQ arătau o creștere a inteligenței. Acum însă, în mod oficial, trendul s-a inversat. Asta înseamnă că inteligența oamenilor este în regres. Jurnaliștii de lainc.comse întreabă dacă fenomenul a fost cauzat de dietele noastre din ce în ce mai nesănătoase, de sistemele educaționale neperformante, de dependența tehnologică sau poate de sursele de informare (n.r. – a se citi tabloide și site-uri de fake news) pe care le frecventează mulți dintre noi.

oameni pe strada, strada agloemrata, trecere de pietoni
Foto: Shutterstock

Fenomenul din secolul XX, perioadă în care IQ-ul indivizilor a crescut cu aproximativ trei puncte în medie per deceniu este cunoscut drept efectul Flynn (n.r. după academicianul neo-zeelandez James Flynn, care a studiat fenomenul). Acum, acest trend a ajuns brusc la sfârșit, arată un nou studiu publicat de

Vezi articolul original 435 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: