Un medic reclamă „o situație ilogică”: Arafat aduce TIR-uri cu paturi la spitale din București, iar secția ATI nou echipată de la Witting, cu 16 locuri, stă închisă

În timp ce numărul pacienților ATI crește în toată țara și Bucureștiul, care preia bolnavi grav afectați din mai multe județe, e într-o situație limită, spitalul Witting din Capitală are în dotare o secție de Terapie Intensivă echipată, în toamna anului trecut, cu aparatură nouă. Dar care stă nefolosită.

Epopeea secției ATI de la Spitalul Witting din Capitală continuă. Aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, instituția a devenit, din 23 iulie 2020, spital-suport COVID. După ce secția de Terapie Intensivă a fost deschisă cu greu, în toamna anului trecut, din lipsă de personal medical detașat, începând cu luna ianuarie, secția cu 16 paturi ATI a fost închisă. Unitatea medicală continuă să îngrijească pacienți cu COVID, dar cazurile grave sunt direcționate către alte secții ATI. „E de neînțeles faptul că stăm cu o secție ATI pentru tratarea cazurilor COVID, de 16 paturi și avizată de DSP, închisă din lipsa personalului medical, în condițiile în care necesarul de paturi crește zilnic”, a declarat revoltat medicul Laurențiu Ungurianu, chirurg la „Witting”.
Citeşte întreaga ştire: Un medic reclamă „o situație ilogică”: Arafat aduce TIR-uri cu paturi la spitale din București, iar secția ATI nou echipată de la Witting, cu 16 locuri, stă închisă

Comentariu mucenicul:Pentru că eu sunt precum Toma Necredinciosul nu pot să nu mă întreb, în situația descrisă mai sus, dacă criza paturilor de la ATI, nu există decât la știri, pentru a putea menține acestă nebunie a lui Arafat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.