Carmen Tănase, despre dr. Flavia Groșan: ‘Mi-a dat un tratament, după ce am explicat despre ce este vorba și în trei zile eram pe picioare’

sursa foto: fanatik.ro

Carmen Tănase a dezvăluit cum a ajuns să o întâlnească pe dr. Flavia Groșan: ”Nu o cunosc personal pe doamna doctor dar doamna doctor m-a ajutat întru moment în care eram puțin derutată. Mi-a dat un tratament, după ce am explicat despre ce este vorba și în trei zile eram pe picioare”.

Întrebată de Mihai Gâdea ce părere are despre medicul pneumolog Flavia Groşan şi despre acuzațiile care i se aduc, actrița Carmen Tănase a spus că nu o mai miră nimic şi se aștepta la asemenea reacţii. Ea a povestit cum a răspuns cu promptitudine medicul şi cum a ajutat-o într-un moment în care a avut nevoie cu un tratament care s-a dovedit a fi eficace în trei zile.

„Eu nu mă mir de absolut nimic pentru că, de un an de zile trăim între o distopie perfecte, după toate regulile unei distopii.

Eram convinsă că lucrurile nu se vor opri acolo. Adică nu avea cum în momentele astea pe care le trăim noi să se termine totul cu aplauze și cu lacrimi de bucurie în fața Colegilor Medicilor știam ce va urma. De altminteri în clipa în care articolul acela a apărut despre doamna doctor eu am simțit un ghem în stomac pentru că știam ce va urma.

Citiți întregul articol la https://www.bugetul.ro/carmen-tanase-despre-dr-flavia-grosan-mi-a-dat-un-tratament-dupa-ce-am-explicat-despre-ce-este-vorba-si-in-trei-zile-eram-pe-picioare/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.