Socialismul din decembrie 1989 versus Democrația din martie 2021!

România fără Justiție

Ce-am refuzat atunci și ce-am acceptat acum?

Ceaușescu ne dădea pe 22 decembrie 1989 câte 100 lei în plus la salariu, dar … am refuzat!

Democrații de azi ne oferă dreptul de a muri cu popă la capătâi, de a ne îmbrăca morții cum se cuvine (nu ca până acum goi, aruncați în saci negri de gunoi și fără cei dragi aproape) și de a-i îngopa creștinește. Am acceptat spășiți.

Vezi articolul original

Deșteaptă-te române

Vrăbiuțe

să-i prindem și să-i vaccinăm
pe ai nostrii sadici guvernanți,
ce vor de Paști acasă ca să stăm,
de Dumnezeu și neamuri izolați!

Febră de fac apoi, sau de tușesc,
de paturi să-i legăm, să-i intubăm,
de frig și sete, o data de îndrăznesc,
ca să se plângă, rapid să îi sedăm!

Să le arătăm că avem Ivermectină,
dar schema nu prevede așa ceva,
la fel cum nu le dam Claritromicină,
le dăm ce nu ajută; cu totul altceva!

Iesiti, măi fratilor, afară de prin case
și haideți toti pe dictatori să îi gonim,
daca mai vreți, ca să trăim, zile frumoase,
iesiti cu toți la luptă, sau murim!

30.03.2021

Vezi articolul original

E pe vine – au întins coarda prea mult și va plezni.

Lumea după Eufrosin

M-am uitat pe RTV la reportajele de la manifestatiile ce s-au pornit in tara.

Multi, foarte multi tineri sub 35 de ani. Multi musculosi si barbosi frezati, care nu-si odihneau privirea nici o clipa – se invarteau cu ochii jur imprejur si studiau atent pe cei care luau imagini cu telefoanele si camerele; membri galeriilor de fotbal; tipi maturi in geci rosii cu clipboarduri cu hartii in maini (probabil agitatorii in misiune cu textul sloganelor); gura-casca cat cuprinde ca la „rivulutie”.

Putine drapele cu stema pe ele, unele cu embleme de partid, cu slogane sau cu „gaura revolutiei din 1989”. Putini fara masca, de parca chestiunea mastii nu ar fi avut nimic a influenta pornirea manifestatiilor.
Nici un program clar de revendicari scandate; un fel de supapa de refulare a maniei populare pe care a deschis-o cineva.

Nici o cruce ortodoxa; nici o icoana, nici o fata bisericeasca „cu crucea-n…

Vezi articolul original 110 cuvinte mai mult

Totuși…cine ne salvează? Avem nevoie de salvare?

România fără Justiție

După protestele din ultimele două zile:

Vezi articolul original

Anunț guvernamental

Vrăbiuțe

catrenul zilei

Cei care vor de Paști să ia lumină
ar trebui la vaccinare ca să vină;
ne străduim să facem posibil tuturor,
să ia lumina singuri, de la … Creator!

26.03.2021

Vezi articolul original

ONU a decis: Copiii au dreptul de a accesa mediul online fără a fi opriți sau controlați. Ce se va întâmpla în România?

Oficial, săptămâna trecută, ONU a adoptat Comentariul general nr. 25 cu privire la drepturile copiilor în mediul digital. Minorii se pot bucura, astfel, de dreptul de a accesa și de a petrece timp în sfera digitală, fără a fi opriți sau controlați. Adulții trebuie să le permită acest lucru. De asemenea, părinții trebuie să înțeleagă ei înșiși cum funcționează noua tehnologie și să protejeze copiii – nu de sfera digitală, ci de informațiile nocive promovate online, numărându-se printre primii care trebuie să se alfabetizeze digital.

Săptămâna trecută, la nivelul ONU a fost adoptat Comentariul general nr. 25 cu privire la drepturile copiilor în mediul digital. Asociația Voci pentru Democrație și Justiție a pus la dispoziția publicului, în premieră, traducerea documentului care prezintă un nou standard internațional. Concluzia este una inedită: copiii trebuie lăsați liberi în lumea digitală, urmând doar să fie protejați de violență, exploatare, abuz și dezinformare.

Potrivit sursei citate, pentru realizarea drepturilor copilului în mediul digital trebuie respectate patru principii:

 

– nediscriminarea: așa cum drepturile sunt egale pentru toată lumea, tot astfel și accesul la mediul digital trebuie asigurat pentru toată lumea, fără nicio deosebire;

– interesul superior al copilului: copiii au dreptul de a căuta, de a primi, de a transmite informații, de a fi tratați cu atenție și de a fi protejați în mediul online;

– dreptul la viață și dezvoltare: pentru ei, trebuie reduse riscurile legate de conținut, contact și comportament având caracter violent, agresiune cibernetică, hărțuire, jocuri de noroc, exploatare și abuz, inclusiv cele sexuale, incitare la sinucidere, recrutare de către infractori, bande sau teroriști;

– respect pentru opiniile copiilor: ei participă la viața comunității și trebuie consultați mai ales când se elaborează legi, politici, programe pentru drepturile lor în mediul digital.

Comentariul ONU arată că trebuie ținut seama de capacitățile în evoluție: copiii mici trebuie controlați de părinți, dar pe măsură ce cresc copiilor trebuie să li se respecte dreptul la intimitate. În noua lume, marcată de digitalizare, se schimbă poziția copiilor în societate.

Punerea în aplicare a drepturilor copiilor în mediul digital se face în mai multe direcții:

– legislația trebuie să prevadă drepturile copiilor în  mediul digital; politicile statului trebuie să prevadă accesul și implicarea copiilor la mediul digital, să protejeze copiii de agresiuni cibernetice, respectiv de exploatare și abuz sexual digital;

 

– trebuie identificat un organism național statal care să se îngrijească de drepturile copiilor în mediul digital;

– trebuie alocate resursele adecvate pentru incluziunea digitală a tuturor copiilor;

– companiile trebuie să realizeze produse și servicii digitale care să nu vatăme sau să contribuie la vătămarea copiilor, respectiv să nu colecteze date personale pentru a-i supune la publicitate țintită;

– trebuie aduse la cunoștința copiilor drepturile lor, organismele competente în caz de încălcare, ghiduri de apelare la acestea; trebuie asigurată asistența copiilor în aceste proceduri, tratarea celor care sunt victime, iar cei care sunt acuzați de încălcări ale legislației online să fie tratați tot ca victime;

Citiți întregul articol la https://evz.ro/onu-a-decis-copiii-au-dreptul-de-a-accesa-mediul-online-fara-a-fi-opriti-sau-controlati-ce-se-va-intampla-in-romania.html

 

Nu sunt recunoscător nimănui pentru derogările din noaptea de Paște! De ce aș fi și, mai ales, cui?

Nu sunt recunoscător nimănui pentru derogările din noaptea de Paște! De ce aș fi și, mai ales, cui?

Mare bucurie a produs acum câteva zile vestea că autoritățile din România le vor permite credincioșilor, catolici și ortodocși, să se plimbe în nopțile de Paște.

Nu chiar să meargă nestingheriți prin orașe și sate, ci doar pe drumul de la biserici spre case și înapoi.

După ce anul trecut nu am avut voie nici să ne apropiem de biserici, știrea că acum vom putea lua Lumină poate părea bună.

Curios, deși anul trecut am fost foarte supărat pentru deciziile care m-au ținut departe de tradiția părinților și bunicilor mei, anul ăsta nu simt nimic în fața ”darului” care mi se pune dinainte.

Cel mai tare mă enervează modul în care ni s-a prezentat faptul că avem voie să mișunăm pe străzi în noaptea sfântă: ca pe un cadou oferit de niște atotputernici, acuzați pe nedrept de oamenii răuvoitori că vor să strice sărbătorile românilor. Plimbarea dus-întors la biserică a ajuns să fie prezentată ca un gest de mărinimie.

Citiți întregul articol la https://evz.ro/nu-sunt-recunoscator-nimanui-pentru-derogarile-din-noaptea-de-paste-de-ce-as-fi-si-mai-ales-cui.html

Ce urmează de Paști, în bisericile din România. Christian Ciocan: Vreau să spun foarte clar!

SACCSIV - blog ortodox

Sursa: https://m.dcnews.ro/ce-urmeaza-de-pasti-in-bisericile-din-romania-christian-ciocan-vreau-sa-spun-foarte-clar_810614.html

Comisarul șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română, a vorbit, în cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, despre importanța organizării slujbelor religioase, în contextul restricțiilor impuse de pandemie.

„Am văzut în spațiul public diferite opinii și oamenii nu mai știu ce să priceapă, referitor la organizarea slujbelor religioase. Vreau să spun foarte clar! România este un stat modern, România funcționează după legi și după Constituție. În conformitate cu Constituția României, în articolul 29, aliniatul 1, se spune că libertatea credințelor religioase nu poate fi îngrădită sub nicio formă. În aliniatul 3 se spune următorul lucru – cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Și mai mult decât atât, în aliniatul 5, cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în spitale, penitenciare și în orfelinate…

Vezi articolul original 250 de cuvinte mai mult

Video – Legistul Valentin Iftenie la Madalin Ionescu Show: “Nu exista leziuni specifice acestei boli. Ele sunt comune cu cele generate de alți viruși gripali!”

SACCSIV - blog ortodox

Madalin Augustin Ionescu:

Ediție istorică #madalinionescushow ! Unul dintre cei mai reputați medici legiști din România rupe tăcerea, face dezvăluiri care arunca in aer povestea oficială COVID și ridica un mare semn de întrebare cu privire la modul in care au fost concepute statisticile : “Din 150 de decese COVID investigate la IML putine au fost cauzate de SARS CoV 2 ! Nu exista leziuni specifice acestei boli. Ele sunt comune cu cele generate de alți viruși gripali !”. El anunța un studiu revoluționar al Institutului Mina Minovici pe aceasta tema care va fi depus pe masa Ministrului Sănătății. Printre alte afirmatii și argumente extrem de solide, medicul legist a spus clar ;” Aceste vaccinuri anti COVID sunt doar produse farmacologice ! Nu sunt vaccinuri ! Vaccinurile nu tratează o boala, nu ar trebui sa creeze atât de multe efecte adverse, iar imunitatea conferita de ele ar trebui sa…

Vezi articolul original 50 de cuvinte mai mult

„Ochii diavolului”-documentarul lui Patryk Vega (subtitrat în engleză)

„Ochii diavolului” este un documentar al regizorului, scenaristului, scriitorului și producătorului de film polonez,  Patryk Vega, care dezvăluie industria îngrozitoare a bebelușilor vânduți pentru organele lor sau bordelurilor de copii din Germania.

Cumpărarea și vânzarea copiilor și a părților corpului acestora este una dintre cele mai profitabile afaceri din lume, oferind servicii celor mai bogați. SUA este destinația nr. 1 pentru copiii traficați sexual, dintre care majoritatea sunt aduși peste granița mexicană. Această afacere a fost grav perturbată de administrația Trump și, așa cum vedem acum,se recuperează timpul pierdut.

Filmul începe cu Patryk explicându-ne că a fost informat despre o femeie însărcinată din Polonia care încerca să-și vândă copilul. Un agent intermediar de trafic de copii negociază un acord care să le aducă o sumă mare de bani dacă ea își duce copilul la termen și îi permite să semneze certificatul de naștere ca tată, astfel încât copilul să nu fie raportat ca „dispărut”.

Scopul lui Patryk a fost să salveze copilul și, în același timp, să creeze un documentar despre industria traficului de copii. Documentarul filmează conversațiile sale cu mama care își vinde bebelușul, agentul intermediar și traficantul de copii. Vocile și fețele sunt modificate, dar aceste conversații dezvăluie pentru prima dată cum funcționează aceste afaceri.

Chiar dacă întoarcem privirea într-o parte sau ne îngropăm capul în nisip ca struții, problema nu o să dispară și nici nu putem pretinde că nu există.

Stiți de ce se insistă pe vaccinarea masivă cu AstraZeneca? Rafila, Gheorghiță, Cîțu și Klaus știu de ce! Acum o să știți și voiA

Articolul ce urmează a fost scris de Financial Times în 2020

Compania are dreptul, în baza unui acord contractual, să declare pandemia încheiată până în iulie 2021

AstraZeneca’s new factory in Sodertalje, Sweden. The company, which is developing a vaccine with Oxford university, received hundreds of millions in public money to fast track development © Bloomberg via Getty Images

AstraZeneca, care a promis că nu va profita de pe urma vaccin-ului Covid-19 „în timpul pandemiei”, are dreptul să declare încetarea pandemiei cât mai curând în iulie anul viitor[n.2021], potrivit unui document văzut de Financial Times.

Costul viitor al oricărui vaccin aprobat este o problemă controversată după ce grupurile farmaceutice, inclusiv AstraZeneca, care dezvoltă un candidat la vaccin la universitatea Oxford, au primit sute de milioane de dolari din bani publici pentru a accelera dezvoltarea.

Mai mulți producători de medicamente au semnat deja acorduri de vânzare cu guvernele, dar condițiile contractelor sunt confidențiale și puține detalii au fost publicate.

În timp ce unele companii au spus încă de la început că pot dezvolta vaccinul doar pentru profit, altele, precum AstraZeneca și Johnson & Johnson, au fost de acord să ofere doze la prețul unui cost de bază, cel puțin atât timp cât durează pandemia.

Memorandumul Înțelegerii, văzut de FT, prezintă condițiile unui acord semnat în iulie [n.2020]între AstraZeneca și Fiocruz, o instituție braziliană de sănătate publică, pentru a produce cel puțin 100 de milioane de doze de vaccin, în valoare de peste 300 de milioane de dolari.

Documentul precizează că, conform Memorandumului Înțelegerii și a„Acordurilor definitive”, pandemia va fi considerată încheiată la 1 iulie 2021. Așa-numita „perioadă pandemică” ar putea fi prelungită, dar numai dacă „AstraZeneca acționând de bună credință consideră că pandemia SARS-COV-2 nu s-a terminat ”, se spune.

Se pare că companiile farmaceutice determină, în acorduri secrete, cine va avea acces la vaccin și când

Ellen ‘t Hoen, Medicine Law & Policy

Pascal Soriot, directorul executiv al AstraZeneca, a spus anterior că o serie de factori ar influența evaluarea companiei despre momentul încheierii pandemiei, inclusiv analiza Organizației Mondiale a Sănătății, dar nu a specificat mai mult. De asemenea, el a refuzat să dezvăluie un preț de bază post-pandemie.

OMS a declarat actualul focar pandemic în martie[n.2020]. Peste 1 milion au murit, iar cazurile la nivel global nu prezintă niciun semn de reducere a volumului. Chiar și prognozele optimiste prezic că un vaccin aprobat este puțin probabil să fie disponibil pe scară largă pentru campaniile publice de vaccinare înainte de mijlocul anului viitor[n.2021].

AstraZeneca a refuzat să răspundă la întrebări specifice cu privire la definiția „perioadei pandemice” sau a acordului Fiocruz.

„De la început, abordarea AstraZeneca a fost de a trata dezvoltarea vaccinului ca un răspuns la o urgență globală de sănătate publică, nu ca o oportunitate comercială”, a spus compania într-un comunicat. „Continuăm să acționăm în acel spirit public și vom solicita îndrumări de specialitate, inclusiv din partea organizațiilor globale, cu privire la momentul în care putem spune că am lăsat în urmă pandemia”.

De asemenea, universitatea din Oxford a refuzat să răspundă la întrebări specifice. „Condițiile acordului nostru sunt confidențiale, dar susțin angajamentul Oxford de a avea acces corect și echitabil la vaccin pe durata pandemiei, în cazul în care acesta se va dovedi a fi eficient în studiile noastre clinice de fază 3 globale”, a spus universitatea.

Experții în sănătate publică spun că multe dintre ofertele de vaccinuri, inclusiv cele care implică AstraZeneca, sunt învăluite în secret, oferind puțin spațiu pentru examinare.

Manuel Martin, consilier în domeniul inovării medicale și al politicilor de acces în cadrul Medicilor fără frontiere, a declarat că termenii acordului de înțelegere Fiocruz îi confereau companiei AstraZeneca „un nivel inacceptabil de control asupra unui vaccin dezvoltat din fonduri publice”. „Bazându-se pe măsurile voluntare ale corporațiilor farmaceutice de a asigura accesul este o greșeală cu consecințe fatale”, a spus el.

AstraZeneca a primit sume mari de bani publici pentru a-și dezvolta vaccinul și pentru a asigura comenzile viitoare, inclusiv cel puțin 1 miliard de dolari din SUA. Ofertele de aprovizionare până în prezent indică faptul că vaccinul, care necesită două doze, are un preț de aproximativ 3 până la 4 USD pe doză, mai mic decât prețurile prezentate sau raportate pentru alte vaccinuri potențiale.

Ellen ‘t Hoen, directorul Medicine Law & Policy, o campanie non-profit pentru un acces mai mare la medicamente, a declarat că este nevoie de mai multă transparență.

„În ciuda tuturor discuțiilor despre vaccinul Covid-19 care trebuie să fie un„ bun public global ”din partea liderilor politici care cheltuiesc miliarde pentru cercetare și dezvoltare Covid-19, se pare că companiile farmaceutice vor determina, în acorduri secrete, cine va primi acces la vaccin și când ”, a spus ea.

Sursa Financial Times

Citiți și articolul https://mucenicul.wordpress.com/2021/03/02/din-ciclul-cum-mintim-poporul-cu-televizorulastazi-episodul-istoria-neromantata-a-vaccinului-oxford-astrazeneca/

Comentariu mucenicul:

Acum înțelegeți de ce sunt atâtea scandaluri între UE și AstraZeneca? UE vrea vaccinuri la preț mic, 3-4 $ (1,78 euro)/doză  următorul ca preț fiind Johnson&Johnson-8,5 $ și Sanofi/GSK-7,56 Euro(când va fi aprobat). Moderna-18$ și Pfizer-12 Euro sunt prea scumpe. Pe de altă parte AstraZeneca își vrea profiturile, care nu vor fi deloc neglijabile dar asta presupune ca pandemia să se încheie. Deunăzi am citit că Brazilia și-a fabricat propriul vaccin, ceea ce în opinia mea înseamnă că ei știu că  Memorandumul cu Fiocruz va lua sfârșit și AstraZeneca va declara pandemia încheiată în iulie. La fel știa și Italia când a încercat să ascundă cele 29 mil. de doze. Declararea încheierii pandemiei va fi o lovitură grea pentru celelalte producătoare de vaccinuri. OMS, care își va lua partea din câștig, va declara prin iunie-iulie că vaccinurile vor deveni sezoniere/anuale pentru o lungă perioadă de timp. De aceea s-a apăsat atât de mult pe pedala AstraZeneca. Alexandru Rafila și toți cei care au declarat că s-ar vaccina cu AstraZeneca (inclusiv Merkel), precum și cei implicați în campania de vaccinare care au continuat imunizarea populației cu acest ser și după ce alte țări l-au suspendat, au numai de câștigat după ce pandemia se va încheia. În buzunarele lor vor intra sume frumușele drept recunoștință din partea companiei. De aceea s-au modificat și limitele de vârstă, pentru a fi cât mai mulți cei care vor trebui să se vaccineze sezonier/anual după încetarea pandemiei. De asemenea, nu pentru că România este un bun samaritean și murea de grija Republicii Moldova, sora noastră mai mică, guvernul a trimis în 27 feb. 2021-21.600 doze și în 27 martie alte 50.400 doze, toate de vaccin AstraZeneca, în ciuda faptului că UE are probleme cu aprovizionarea cu acest vaccin, ci pentru a extinde pătrunderea acestui vaccin și  dincolo de granițele UE, în Europa. Republica Moldova prin Maia Sandu,care a acceptat aceste vaccinuri, s-a obligat la cumpărarea lor după terminarea pandemiei, indiferent de cost, care în mod sigur nu va fi mic deloc. România s-a angajat să-i trimită 200.000 doze, care probabil vor fi din același vaccin. Printr-o falsă isterie colectivă la niveluri guvernamentale  cu privire la valul trei al pandemiei și prin impunerea forțată de măsuri tot mai drastice, care n-au nici un suport real, se încearcă împingerea la disperare a populației și în cele din urmă acceptarea din partea acesteia a vaccinării masive, cu promisiunea iluzorie că vor reveni la „normal.” La normal nu vom mai reveni niciodată. Și am convingerea că  mica libertate pe care o vom primi de Paște o vom plăti foarte scump. Dacă încă mai credeți că cei care ne conduc ne iubesc și ne poartă de grijă, cred că acum a sosit momentul să nu o mai faceți și să înțelegeți că totul se rezumă la bani și la interese personale. Ar fi cazul să vă deschideți ochii și mințile până nu e prea târziu pentru voi. Nu mai credeți în revoluționarii-parlamentari ai României.  Dianei Șoșoacă îi dă mâna să nu poarte mască pentru că are adeverință pentru astm.  În afară de revolte fițoase n-am văzut nimic concret și bun din partea ei, în cadrul Parlamentului. Nici din partea AUR n-am văzut decât jocuri de imagine. Toți sunt doar niște pioni. În 32 de ani ar fi trebuit să înțelegeți că Feții-Frumoși și Ilenele-Cosânzene  există doar în basmele de adormit copii. Cred că e cazul să creșteți și să vă treziți. Scuturați-vă de lene și lehamite și închideți tembelizoarele și  feisbucurile. Dacă nu reveniți cu picioarele pe pământ cât mai repede s-ar putea să nu-l mai găsiți sub voi mai târziu. Strămoșii noștri, când porneau la luptă spuneau: „Cu Dumnezeu înainte!”. Ce-ar fi să o facem și noi?!

 

Invazia de prostie și aroganță este copleșitoare

ORTODOXIAÎNCATACOMBE

„Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia?”
(I Corinteni 1;19-20)

Probabilitatea de a te contamina cu virusul Covid-19 este mai mică decât a te încăleca virusul imposturii și al incompetenței ce bântuie prin Guvern și Parlament. După ora 18, așa cum se preconizează, te ascunzi în casă și scapi să dai nas în nas cu virusul din stradă. Dar dacă dai drumul la televizor, ești terminat. Sfertodocții dau buzna peste tine braț la braț cu obrăznicăturile din politică și inculții neamului. Invazia de prostie și aroganță este copleșitoare și seceră la minte pe oricine are curajul să i se opună.

Țara e condusă de repetenți, de cârciumari, coafeze și florărese. Când e să se facă o remaniere, sunt înlocuiți cu ospătari, manichiuriste și directori de la…

Vezi articolul original 451 de cuvinte mai mult

Numărul femeilor care își pierd copilul nenăscut după vaccinul Covid crește cu 366% în doar șase săptămâni

Noi, teroriștii – planurile UE pentru libera exprimare, neomarxiștii și golanii

Lumea după Eufrosin

Dacă ne-au numit pe vremuri „fasciști, bandiți, golani”, ne pot numi acum pe noi cei care ne iubim țara și neamul, „teroriști”. Nici o problemă – din partea unor neomarxiști împuțiți care ocupă vremelnic scaune mari, ăsta-i un compliment, nu o jignire. Să vedem:

„Exista riscul ca toate comentarile critice publicate pe bloguri precum cel pe care Eufrosin ne ingaduie a ne da cu parerea, sa fie considerate de luna viitoare ca avand caracter terorist si cenzurate prin metoda filtrarii de telesarjare.

Parlamentul Eu urmeaza sa supuna votului dispozitia prin care continutul comentariilor de pe retelele de socializare ar urma sa fie moderate in sensul suprimarii comentariilor in chiar timpul transmiterii lor, respectiv inainte de a fi postate de utilizator.

Acest proiect de reglementare europeana prevede implementarea cenzurii prin mijloace tehnologice specifice inteligentei artificiale, la cererea oricarei tari membre UE.

60 de organizatii care militeaza pentru dreptul la exprimare si…

Vezi articolul original 206 cuvinte mai mult

JEO SUI CIOLOSH

PRESĂ. ADJECTIV.

DACIAN CIOLOȘ, FOSTUL PAZNIC DE SECURITATE AL DIZIDENTEI DOINA CORNEA, SE DĂ AZI ARBITRU AL „RESPECTULUI” ÎN FAȚA DIZIDENȚILOR VERITABILI ANTI-COMUNIȘTI DIN SLOVENIA

Pe înțelesul lui Cioloș. Dacian Cioloș a fost un soldățel al Securității care a păzit casa unei dizidente anti-comuniste

29/03/2021|Traian Horia✎

Roboțelul neomarxist Dacian Cioloș (USR-PLUS), promovat ca ușier de lux de președintele francez Emmanuel Macron pentru grupul parlamentar european Renew Europe, a avut o confruntare severă la Parlamentul European cu premierul sloven Janez Janša, un fost dizident și adversar deschis al fostului regim comunist Iugoslav: s-a ajuns astfel că un personaj obscur (Cioloș) despre care presa a dezvăluit că a păzit-o pe dizidenta Doina Cornea ca soldățel în trupele de Securitate pe vremea regimului totalitar, își arogă acum libertatea unui limbaj agresiv și a unei atitudini sfidătoare în „comunicarea” cu un autentic anti-comunist: Janez Janša a fost supravegheat, urmărit, arestat, închis de aparatul…

Vezi articolul original 637 de cuvinte mai mult

Nu dați mărgăritarele voastre porcilor!

Vrăbiuțe

Eu porcul nu-l mai las în casă,
în primul rând fiindcă prea pute!
Apoi, pe unde umblă, baligilasă,
e agitat, murdar și la mânie iute!

Trebuie lovit într-una peste rât,
când vrea ceva ca să distrugă,
mereu să intervin numaidecât,
prietenii să nu-mi pună pe fugă!

Cred că în coteț e cel mai bine
porcul să stea, cu porcii la un loc!
Poate-s prea dur, pentru jivine,
dar porcii mie, nu îmi plac deloc!

27.03.2021

Vezi articolul original

%d blogeri au apreciat: