Nu sunt recunoscător nimănui pentru derogările din noaptea de Paște! De ce aș fi și, mai ales, cui?

Nu sunt recunoscător nimănui pentru derogările din noaptea de Paște! De ce aș fi și, mai ales, cui?

Mare bucurie a produs acum câteva zile vestea că autoritățile din România le vor permite credincioșilor, catolici și ortodocși, să se plimbe în nopțile de Paște.

Nu chiar să meargă nestingheriți prin orașe și sate, ci doar pe drumul de la biserici spre case și înapoi.

După ce anul trecut nu am avut voie nici să ne apropiem de biserici, știrea că acum vom putea lua Lumină poate părea bună.

Curios, deși anul trecut am fost foarte supărat pentru deciziile care m-au ținut departe de tradiția părinților și bunicilor mei, anul ăsta nu simt nimic în fața ”darului” care mi se pune dinainte.

Cel mai tare mă enervează modul în care ni s-a prezentat faptul că avem voie să mișunăm pe străzi în noaptea sfântă: ca pe un cadou oferit de niște atotputernici, acuzați pe nedrept de oamenii răuvoitori că vor să strice sărbătorile românilor. Plimbarea dus-întors la biserică a ajuns să fie prezentată ca un gest de mărinimie.

Citiți întregul articol la https://evz.ro/nu-sunt-recunoscator-nimanui-pentru-derogarile-din-noaptea-de-paste-de-ce-as-fi-si-mai-ales-cui.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.