Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Speranța că viața ar putea reveni în curând la normalitate a fost spulberată de premierul Boris Johnson săptămâna aceasta, când a spus că restricțiile vor rămâne în vigoare pentru a preveni un al treilea val epidemic mortal, relatează The Telegraph.

Anunțul s-a bazat pe un model considerat deprea „pesimist”, respectiv un studiu care a sugerat că o ieșire completă din starea de lockdown în iunie ar declanșa un nou val de spitalizări la fel de grav ca vârful înregistrat în ianuarie, și se va putea solda cu până la 59.900 de decese.

Pare absurd ca Marea Britanie să se confrunte din nou cu o situație similară celei din al doilea val, după un program de vaccinare atât de bine pus la punct, care a adus, totuși, și foarte multe victime în rândul vaccinaților britanici – 402 morți raportați până pe 3 martie și zeci de mii de reacții adverse a.c..
 
Priviți mai atent modelul realizat de Imperial College, Warwick University și London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM) și veți vedea limpede cum au apărut aceste estimări atât de sumbre, afirmă sursa citată.
 
Risc în rândul vaccinaților
 
În rezumatul studiului guvernamental transmis de Grupul științific de realizare a modelelor privind gripa pandemică (SPI-M-O) există un paragraf extraordinar care analizează cine va muri într-un al treilea val (GRAFIC MAI SUS):
 
„Înmulțirea bruscă atât a numărului spitalizărilor, cât și al deceselor e dominată de cei care au primit două doze de vaccin, care alcătuiesc circa 60-70% din valul respectiv. Ceea ce poate fi pus pe seama numărului mare de vaccinări în rândul grupelor de vârstă celor mai predispuse la riscuri”.
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.